Etichetă: Autostrada Transilvania

  • A fost reziliat contractul Straco pentru tronsonul Câmpia Turzii – Chețani din Autostrada Transilvania. În 5 luni, progresul șantierului fusese de 1%

    Compania de Autostrăzi (CNAIR) din Ministerul Transporturilor a reziliat joi contractul cu compania română Straco pentru tronsonul Câmpia Turzii – Chețani, din Autostrada A3 Transilvania. Vestea a fost dată de Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, care a menționat că lucrările au început în 2016, trebuiau terminate în 2017, dar în 2021 sunt la sub 40%. În ultimele 5 luni, progresul pe șantierul de 15,7 kilometri a fost de 1%.

    Procedura de licitație va trebui reluată pentru a se încredința lucrările altui constructor.

    Cătălin Drulă a dat cazul acestui șantier drept exemplu de anomalie pornită de la ideea că trebuie acceptate cele mai mici prețuri de licitație, chiar dacă acestea sunt nerealiste. Valoarea estimată a lucrărilor era, la momentul licitației, de 680 de milioane de lei. Straco a spus că le poate face cu 280 de milioane doar pentru a obține contractul. Ulterior, în mod evident, acest lucru nu a fost posibil.

    Deși până acum și precedenții miniștri ai Transporturilor s-au declarat nemulțumiți și au amenințat că reziliază contractul, nimeni n-a făcut nimic. Drulă și-a căpătat deja reputația de căpcăun al contractelor nerespectate de constructori, el reziliind până acum alte câteva înțelegeri în care firmele partenere CNAIR nu-și respectaseră angajamentele.

    El le-a dat termen-limită și companiilor din subordinea ministerului pentru a prezenta planurile de redresare economică. În caz contrar, urmează destituiri, tăierea firmelor de la subvenții și alte sancțiuni.

    Mesajul lui Cătălin Drulă despre rezilierea contractului pentru sectorul Câmpia Turzii – Chețani din A3

    „DESTUL! PE A3 SECTOR CHEȚANI-CÂMPIA TURZII PROGRESUL ÎN ULTIMELE 5 LUNI A FOST 1%. CNAIR A REZILIAT ASTĂZI CONTRACTUL CU CONSTRUCTORUL

    Cu lucrări începute în anul 2016, dar ajunse în 2021 abia la stadiul de sub 40%, nu putem face performanță în dezvoltarea infrastructurii și a României, în general.

    Constructorul acestui lot, ajuns în insolvență și cu subcontractori neplătiți, a beneficiat de toată bunăvoința autorităților române, dar a sosit momentul în care trebuie să spunem „Destul!”.

    Este soluția pe care CNAIR a încercat din răsputeri să o evite, pentru că relicitarea restului de tronson presupune niște proceduri de relativă durată.

    Însă nu mai putem priva România de acest sector din autostrada A3. Avem nevoie de infrastructură urgent.

    Istoria acestei licitații, derulate în 2015, este și o lecție despre acceptarea unor oferte subevaluate de companiile participante. Valoarea licitată de compania câștigătoare a fost de 280 milioane lei, pe când estimarea inițială pentru acest lot de 15,7km era de 620 de milioane lei.

    Termenele erau de 4 luni proiectare și 12 luni execuție pentru un segment de autostradă în relief foarte ușor.

    În acest moment, pe șantier nu se lucrează deloc, iar lucrările deja executate încep să se degradeze. În ultimele cinci luni, lucrările au avansat cu doar 1%.

    Am cerut CNAIR să implementeze un calendar accelerat pentru relicitare, astfel încât să avem un nou constructor în teren cât mai curând“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Guvernul a semnat contractul pentru încă 31 km din Autostrada Transilvania. “Am pus proiectul pe o traiectorie ireversibilă”

    Guvernul a semnat marți, la Cluj, contractul pentru construcția a încă 31 de kilometri din Autostrada Transilvania. Constructorul Spedition UMB (compania lui Dorinel Umbrărescu) se obligă să termine lucrările în 3 ani, iar valoarea investiției este de 1,39 miliarde de lei (aproape 290 de milioane de euro).

    În acest moment, spune Gabriel Budescu, coordonator al Direcției Tehnice din cadrul CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastucturii Rutiere), din cei 274 de kilometri ai traseului Ungheni (județul Mureș) – Borș, de pe ruta A3, 36% sunt recepționați, 40% în execuție și 25% în procedură de atribuire.

    Prin contractul semnat marți, se începe lucrurl pe secțiunile Nădășelu – Mihăilești (km 8+700 m – km 25+500 m) și Mihăilești – Zimbor (km 0+0 m – km 13+260 m).

    Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat: „Am reuşit, în aceste aproape 11 luni de mandat al Guvernului Ludovic Orban să punem proiectul autostrăzii Transilvania pe o traiectorie ireversibilă, dând în trafic 25 de kilometri de autostradă – Biharia – Borş – Ienut – Cheţani, semnând contracte de proiectare şi execuţie pentru 110 kilometri de autostradă, cu cei 31 pe care-i vom semna astăzi, rămânând două tronsoane, între Poarta Sălajului – Zalău – Nuşfalău, cu tunelul Meseş, respectiv Suplacu de Barcău – Chiribiş, 67 de kilometri, pentru care procedurile sunt declanşate iar în luna noiembrie avem termen pentru depunerea ofertelor”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Nicușor Dan mai are avans 2,5% în fața Gabrielei Firea. Traian Băsescu rupe 9% de la candidatul PNL & USR-PLUS

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

  • VIDEO. Imagini spectaculoase filmate cu drona: cum arată tronsonul Iernut – Chețani din A3, bucata de autostradă care leagă Tg. Mureș de Cluj

    Asociația Pro Infrastructura a filmat cu drona traseul celor 18 kilometri din Autostrada A3 (Transilvania) dați în folosință vineri, iar imaginile postate pe Facebook și YouTube sunt spectaculoase. Bucata de autostradă aproape că leagă Târgu Mureș de Cluj, iar cele două orașe transilvane se așteaptă să fie conectate total prin drumul de mare viteză peste câteva luni, în decursul lui 2021.

    Acest tronson de 18 kilometri s-a confruntat cu mari dificultăți în execuție, deși lucrările au început în 2016. Asociația Pro Infrastructură a descris pe scurt numeroasele probleme întâmpinate, de la cele juridice (constructorii au intrat în insolvență) până la cele tehnice (traseu dificil).

    Iată cum descriu situația cei care au filmat cu drona traseul care scurtează durata de deplasare din Târgu Mureș în Cluj: „Am participat vineri la inaugurarea celor 18 km din Autostrada A3 Iernut-Chețani construiți de asocierea Astaldi-Max Bogl împreună cu nodul rutier Chețani realizat de compania Straco. Vedeți filmarea aeriană de vineri aici: https://youtu.be/xeVMZQYQBFk.

    Mulțumim CNAIR pentru invitație și pentru găzduire. Felicităm cei doi constructori pentru munca depusă și pentru depășirea tuturor blocajelor survenite pe perioada implementării acestor proiecte.

    Tronsonul Iernut-Chețani început în anul 2016 a avut parte pe parcursul lucrărilor de o sumedenie de provocări, de la terenul dificil în lunca Mureșului, complexitatea viaductelor ce traversează râul Mureș printre care o traversare dublă a râului și a satului Bogata sau intrarea în insolvență a celor de la Astaldi.

    Nici cei de la Straco nu au fost lipsiți de provocări, cele mai relevante ținând de insolvența financiară în care se află și de neasumarea de către CNAIR a unor cheltuieli suplimentare survenite pe parcursul lucrărilor. Dar au reușit să se mobilizeze în ultimele luni cu ajutorul Marcotim și Baxcom, astfel încât să finalizeze nodul Chețani care a permis punerea în valoare a tronsonului vecin.

    Ne exprimăm speranța că Straco împreună cu ceilalți actori implicați în execuția sectorului Chețani-C.Turzii vor face o figură frumoasă în următoarele luni, astfel încât în 2021 să circulăm doar pe autostradă de la Cluj la Tg. Mureș“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Nicușor Dan mai are avans 2,5% în fața Gabrielei Firea. Traian Băsescu rupe 9% de la candidatul PNL & USR-PLUS

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

  • Se semnează contractul pentru încă 28,5 km din Autostrada Transilvania. Lucrările ar fi gata în 2022 și vor duce drumul de la graniță până lângă Cluj

    Un noul lot de 28,55 km din Autostrada Transilvania urmează să fie executat de un consorțiu condus de Trameco, cu care Guvernul României va semna vineri contractul. Lucrarea va costa 326,5 milioane de lei fără TVA și va fi gata în 2022.

    Finalizarea acestui tronson va duce autostrada de la granița cu Ungaria (unde așteaptă altă autostradă pe partea maghiară a frontierei) până aproape de Cluj.

    Tronsonul va costa sub 2,5 milioane de euro pe kilometru, va fi gata în 2022 și va duce autostrada de la granița cu Ungaria până aproape de Cluj

    Segmentul de 28,55 kilometri care va duce autostrada până în apropiere de Cluj. Sursa: hotnews.ro

    Contractul de proiectare și execuție ar trebui să dureze 6+18 luni, adică doi ani din momentul semnării actelor. Asta înseamnă că, în vara lui 2022, șoferii ar trebui să poată folosi deja tronsonul. Bucata de 28,55 de kilometri face legătura între Biharia și Chiribiș și face parte din lotul Borș – Suplacu de Barcău. Cum aceeași firmă execută deja și restul de 5 kilometri până la granița cu Ungaria, se poate spune că se va realiza conexiunea cu Vestul.

    Asocierea de firme condusă de Trameco a câștigat licitația în 2018, dar de atunci începerea lucrărilor a fost blocată în instanță prin contestații. Acestea au fost respinse și șantierul poate fi deschis.

    Prețul pentru care s-a câștigat licitația în 2018 a fost de 326,5 milioane lei fără TVA, adică aproape 70 de milioane de euro. Costul kilometrului de autostradă în această zonă va fi, așadar, de sub 2,5 milioane de euro.

    Autostrada Transilvania ar fi trebuit făcută de Bechtel. Contractul semnat de Năstase a fost însă păgubos pentru România, care a plătit 1,25 miliarde de dolari fără să se facă nimic

    Ca întreaga Autostradă Transilvania, pentru care guvernul Adrian Năstase a semnat cu Bechtel în 2004, și acest sector fusese abandonat, deși România a plătit, până la urmă, 1,25 miliarde de dolari. Clauzele semnate de guvernul PSD au fost foarte defavorabile țării noastre, care a fost nevoită să plătească deși compania americană nu și-a făcut treaba.

    În perioada 2000-2004, guvernarea PSD a însemnat și alte angajamente dezastruoase pentru România. Resursele de petrol și gaze au fost cedate pe o sumă minusculă austriecilor de la OMV prin vânzarea Petrom (s-a spus, la acel moment, că austriecii au cumpărat o companie mai mare și mai bogată decât ei), s-au cumpărat la un preț colosal două fregate britanice vechi, care urmau să fie casate, s-au cedat rușilor de la Mechel numeroase combinate siderurgice pe un preț derizoriu (rușii le-au tăiat și le-au dat la fier vechi ulterior).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Moștenirea Epocii Firea: „O bag în p…da mă-sii pe Ana Ciceală” și dulapul cărat în brațe de „operatul” Bădulescu