Etichetă: ATI

  • Rafila, predicție teribilă: la mijlocul lunii februarie, România va avea 70.000 de infectări pe zi! ATI se va umple până la 1 februarie

    În ziua în care România a stabilit recordul de infectări cu Covid într-o singură zi din această pandemie (19.649 și 49 de decese), medicul Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat că în trei săptămâni am putea ajunge la 70.000 de cazuri de infectare pe zi! Potrivit acelorași estimări, secțiile de terapie intensivă din spitale se vor umple până la 1 februarie, adică de acum în 10 zile.

    Simulările și predicțiile sunt făcute de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), iar datele au fost prezentate de Alexandru Rafila într-o conferință de presă ținută la Vălenii de Munte.

    INSP a calculat că, în a doua săptămână a lunii ianuarie, s-a înregistrat o creștere cu 505% (adică de peste 5 ori!) a numărului de cazuri de infectare cu Covid față de prima săptămână. Pe de altă parte, numărul deceselor a crescut cu 12%.

    Singura speranță: ca varianta Omicron să nu fie atât de agresivă precum Delta

    Există însă și speranțe care vin dinspre evoluția naturală a virusului și nu dinspre măsurile luate de autorități. În acest moment, explică Rafila, majoritatea cazurilor grave de la ATI sunt generate de varianta Delta a Sars-CoV-2, care încă mai este în circulație. Pe măsură ce Delta va fi înlocuită de Omicron (noua variantă, care e mai contagioasă dar mai puțin periculoasă), situația ar trebui să se îmbunătățească.

    Conform ministrului, „scenariul cel mai rău posibil estimat este să avem peste 70.000 de cazuri pe zi. Știu că asta va fi știrea, nu înseamnă că se întâmplă obligatoriu așa”.
    Predicțiile INSP, făcute pe baza modelelor matematice de evoluție a virusului, sunt că numărul persoanelor internate va fi între 7.800 și 43.000, iar România va înregistra între 60 și 360 de decese zilnic.

    Dacă se va confirma scenariul maximal, atunci capacitatea la ATI se va ocupa la începutul lunii viitoare, iar capacitatea maximă a spitalelor va fi atinsă în perioada 8-10 februarie.
    Nu a răspuns încă nimeni, de la PSD și PNL, la întrebările pe care reputatul medic Radu Lupescu, care lucrează la Strasbourg și a fost decorat de președintele Franței pentru merite deosebite în lupta cu pandemia. Acesta s-a întrebat retoric, la RFI.ro, cine va răspunde pentru morții care puteau fi evitați dacă se făcea o campanie de vaccinare serioasă, ca-n Occident.

    Numărul mic de decese în varianta Omicron raportat în Franța și alte țări s-a produs din două motive. Fie acest val Omicron a lovit în țări cu populație foarte tânără, precum Africa de Sud, fie în țări cu acoperire vaccinală de 90% printre adulți. Nimeni nu știe încă felul în care se va comporta virusul într-o populație nevaccinată, cum e cea din România, unde autoritățile au permis ca persoane neinstruite, tot felul de conspiraționiști și anti-vacciniști, să convingă oamenii să nu se apere de boală.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * În plină criză a energiei, șeful ANRE, PSD-istul Chiriță, se bronzează în Caraibe! Îl plătim cu 11.500 de euro pe lună

    * PSD-istul Claudiu Manda, pe locul 9 în topul chiulangiilor din Parlamentul European. Soțul Olguței Vasilescu și-a luat apartament la Bruxelles cu 240.000 de euro

    * “Rareș Bogdan a pus batistuța pe globul de cristal și a văzut că se va rupe coaliția. Hai să-i curmăm suferința!” Scandal, Ciolacu cere “ședință de urgență”

    * Emilia Șercan: Ciucă își apără doctoratul plagiat cu aceleași argumente ca și Ponta în 2012. Sesizarea făcută la UNAp este praf în ochi

    * Ludovic Orban, dezvăluiri despre felul în care l-a făcut ministru pe Nicolae Ciucă: „Mi-a fost propus de Iohannis”

    * PSD a blocat certificatul verde de frică să nu-i fugă votanții la AUR! „Electoratul PNL era de acord 80%, cel al USR – 88%, la PSD era 50-52%. Au jucat cu ochii în sondaje”

    * „Am avut neșansa să mă nasc în țara în care un organ îți omoară puiul și, ca să verifice dacă l-a omorât, îl împunge cu piciorul”. Tristețea nepoatei de ostaș austriac din Primul Război Mondial și a fiicei de fotbalist din echipa națională

    * SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (68) / Căutat și-n otrava de șoareci

  • Schimbare subtilă de direcție în mesajele lui Vlad Voiculescu (USR): criticile se mută predilect spre PSD. PNL dispare de pe radar, rămâne doar Cîțu în vizor

    În acest moment, numărul bolnavilor de Covid din România aflați în stare critică depășește numărul tuturor paturilor de terapie intensivă existente în țară, a avertizat joi seara Vlad Voiculescu pe contul său de Facebook. O lectură mai atentă a mesajului postat de fostul ministru al Sănătății despre evoluția pandemiei arată însă și altceva – schimbarea subtilă a direcției criticilor, care indică acum PSD ca principal vinovat pentru instigarea la nerespectarea măsurilor de precauție.

    Schimbarea de discurs este făcută cu abilitate, dar relevă situația subterană a negocierilor dintre USR, PNL și președintele Klaus Iohannis. Temperarea criticilor și acuzațiilor aduse liberalilor a fost observabilă în ultimele 24 de ore și la alți lideri USR.

    Premierul demis Cîțu rămâne o țintă pentru Voiculescu, cei doi fiind legați de o puternică antipatie reciprocă după fricțiunile care au dus, astă-primăvară, la demiterea ministrului Sănătății.

    Însă ținta s-a mutat clar către PSD, în textul șefului USR București găsindu-se inclusiv afirmația „și totuși, cu toate păcatele găștii demolatoare din jurul domnului Cîțu (…)“, urmată de o înșiruire de acte comise de fruntași PSD, care au contribuit la ascensiunea valului 4 prin poziționările lor publice în privința pandemiei.

    Miercuri a avut loc o primă rundă de discuții USR – PNL – UDMR, rămasă momentan fără rezultat. Contactele au continuat, iar Dacian Cioloș, căruia președintele Klaus Iohannis i-a dat mandat să încerce formarea Guvernului, va avea o nouă rundă de discuții vineri cu Florin Cîțu (liderul PNL) și Kelemen Hunor (UDMR).

    Mesaje prudente de apropiere au fost emise, în ultimele zile, atât de fruntași PNL, cât și USR, existând mai multe variante de împăcare – inclusiv cea în care Cioloș va renunța la mandatul încredințat de Iohannis pentru a accepta un premier liberal (altul decât Cîțu).

    Mesajul postat de Vlad Voiculescu pe Facebook

    „Astăzi dacă cineva a sunat la 112 și a cerut o ambulanță în București a trebuit cel mai probabil să aștepte cel puțin o oră în telefon.

    Tot astăzi pacienți au trebuit să aștepte ore în ambulanțe și ore la triaj, pentru că medicii, sau medicul, după caz, tocmai încercau (sau încerca) să resusciteze pe cineva.

    Probabil că deja avem mai mulți pacienți cu forme grave de Covid19 decât TOATE paturile ATI din țara asta. Deci nici dacă nu ar mai fi tratat nimic spitalele din țara asta – nici infarct, nici AVC, nici cancere, nici nimic – tot nu ar fi fost destule locuri pentru toți românii care ar avea nevoie.

    Asta arată despre cât te importante erau 1) vaccinarea și 2) măsurile de prevenție, într-o țară în care din interes politic meschin s-a vorbit doar de «paturi ATI».

    În timpul ăsta, domnul Cîțu face în continuare figurație, refuză orice măsuri de prevenție care să salveze vieți și ne spune sec că a mai alocat niște fonduri (cu «doar» 6 luni întârziere!).

    Și totuși, cu toate păcatele găștii demolatoare din jurul domnului Cîțu,

    – dacă ești pesedist și ai protestat împotriva măștii precum Ciolacu,

    – dacă ești pesedist și ai încurajat prezența fizică obligatorie a copiilor în școli la incidență de peste 6 la mie precum Rafila,

    – dacă le-ai promovat în mod dement pe niște doamne precum Groșan, Alberts, Steer,

    … atunci ar trebui să ai măcat bunul simț să taci.

    Iar dacă tu sau cineva în jurul tău o pățește, să îți imaginezi măcar pentru un moment că ați merge la tratament nu la spitalele pe care le-ați furat 30 de ani ci la una dintre doamnele de mai sus.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * STENOGRAME PNL. Cîțu: „Să ne victimizăm și noi!” / Bușoi: „Să-i trimitem la origini!” / Rareș Bogdan: „Cioloș lucrează doar pe manipulare” / Nica: „Iohannis a vrut să-l erodeze pe Cioloș pentru 2024”

    * După o oră de discuții, Cîțu îl trimite pe Cioloș să facă guvern cu PSD și AUR. Minciuna zilei: „Criza a fost creată de «coaliția» AUR – PSD – USR, din partea căreia domnul Cioloș e desemnat”

    * SURSE: Orban pleacă din PNL și înființează Forța Liberală. Va fi urmat de 30-40 de parlamentari

    * Rareș Bogdan îl trimite pe Cioloș să ia voturi de la „doamna Şoşoacă şi anti-vacciniştii din faţa Palatului Cotroceni”

    * EDITORIAL. Cacealmaua lui Iohannis

    * Florin Roman despre fostul său șef Ludovic Orban: „A furat munca lui Rareș Bogdan și a lui Klaus Iohannis!”

    * Premierul Cîțu l-a numit la Justiție pe sinecuristul perfect: membru în 17 Consilii de Administrație, toate la stat, în toate guvernările! Bonus: masterand al Academiei SRI

    * Curea și Ciuvică au adus Antenei 3 o amendă de 5.000 de lei, pentru injurii la adresa lui Mălin Bot

    * VIDEO. Covid-19 decimează o familie de artiști: la 10 zile după „rapsodul Banatului”, a murit și fiica sa! Cei doi erau nevaccinați

    * VIDEO. Kim Jong Un se distrează punându-i pe militarii nord-coreeni să spargă plăci de beton cu capul

  • Șoșocărimea la spital. În București nu mai e liber niciun pat ATI pentru Covid. Medic: „Foarte mulți tineri, fără comorbidități, se prezintă tardiv”

    Nu mai există niciun pat liber în secțiile de terapie intensivă la marile spitale „Marius Nasta“, „Victor Babeș“ și „Matei Balș“ din București, anunță conducerile acestor unități, citate de Libertatea. Saloanele Covid sunt și ele pline în proporție de 80%. Valul 4 al pandemiei, care se ridică acum vertiginos în România, este unul al conspiraționiștilor nevaccinați, aceștia refuzând de cele mai multe ori să se prezinte la spital până când ajung în stare foarte gravă, relatează doctorii.

    Managerii spitalelor pomenite mai sus, care au dus greul și în primele 3 valuri ale pandemiei, caută acum soluții pentru a face rost de paturi suplimentare, știind că numărul cazurilor severe va continua să crească. În România s-au vaccinat, în 8 luni, doar 30% din locuitori, spre deosebire de restul Uniunii Europene, unde media a trecut de 70%.

    Ultimele cifre, furnizate pe 1 septembrie, arătau că în București s-au confirmat 269 de noi infectări în 24 de ore. În România, viteza cu care crește valul 4 depășește cu mult așteptările autorităților. Pe 1 septembrie s-au confirmat deja 1.443 de cazuri, în condițiile în care medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, spunea acum o săptămână că se așteaptă ca România să ajungă la 1.500 de cazuri pe zi în jurul datei de 15 septembrie!

    Cătălin Apostolescu, directorul medical de la Institutul de Boli Infecțioase “Matei Balș”, a declarat pentru Libertatea că nu mai este niciun loc liber la terapie intensivă: „La ATI e plin, iar saloanele Covid sunt ocupate 85%. Sunt foarte mulți tineri fără comorbidități, care se prezintă tardiv la spital și dezvoltă forme severe ale bolii. Cel mai tânăr pacient de la ATI în acest moment are 28 de ani“.

    Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta“, a vorbit în aceiași termeni: „Am cerut DSP creșterea numărului de paturi de la ATI, dar și cele din saloane. La ATI nu mai avem niciun loc și sunt deja 3 pacienți pe salon care ar avea nevoie de terapie intensivă. Pacienți cu forme severe, care necesită ATI, se află și la alte spitale non-Covid. Avem solicitări de transfer de la Floreasca și de la Pantelimon, dar a trebuit să-i refuzăm, pentru că nu le putem oferi terapie intensivă. Ar muri la noi în salon“.

    În România și Bulgaria, curentul conspiraționist are proporțiile unui fenomen de masă. O parte uriașă din populație crede în propaganda care vorbește despre conspirația mondială, CIP-urile din vaccin, modificările genetice induse de acesta, semnul Diavolului etc.

    Lăsate libere, personaje precum Diana Șoșoacă încalcă zilnic toate măsurile legale de prevenire a infectării și îndeamnă la nerespectarea lor, acuzând în același timp Guvernul, medicii, OMS, ONU, jurnaliștii că fac parte dintr-o uriașă rețea coruptă care face jocurile unor entități necunoscute, urmărind să îmbolnăvească omenirea și să jubjuge populația.

    Pe cadavrele oamenilor care mor cu zile pentru că au avut naivitatea să o creadă, Șoșoacă și alții ca ea își construiesc notorietatea și ascensiunea politică, urmărind în același timp o agendă surprinzător de apropiată de cea a temelor conspiraționiste lansate de Moscova.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Guvernul Cîțu e condamnat! Decizia USR-PLUS de la miezul nopții: va susține o moțiune de cenzură împotriva Cabinetului din care face parte!

    * Dan Barna: „Florin Cîțu nu poate conduce nimic. E mai rău decât Dragnea. Ia decizii noaptea ca hoții. Trebuie să plece!”

    * VIDEO. Al doilea ministru USR-PLUS dat afară din guvern de premierul Cîțu: Stelian Ion de la Justiție! Război total, coaliția e în aer

    * Bilanț rușinos al Secției Speciale: 7 procurori au făcut doar 5 rechizitorii în 3 ani, dar au blocat 6.465 de dosare! „Moftul lui Dragnea” ne-a costat peste 4,5 milioane de euro și încurajarea corupției în justiție

    * Încă un dosar pentru Dragnea! Vacanțe exotice în Qatar, Maldive, Bali și Caraibe, alături de concubina Irina, pe banii PSD – subvenție de la stat

    * Senatorul Bodog (PSD), trimis în judecată de DNA. Ca ministru, a falsificat semnături pentru ca o consilieră a sa să ia leafă de la stat fără a trece pe la serviciu

    * Se strânge lațul: Nicușor Dan anunță audit la achizițiile imobiliare făcute de Firea. „Acolo a fost cea mai mare sursă de corupție în Primărie”

    * A dispărut un dosar cu probe esențiale în procesul beizadelei Victoraș Micula!

    * Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

    * Un crocodil, adus de uraganul Ida, a mâncat un american pe strada inundată din fața casei sale. Soția bietului om a văzut cum reptila îi smulge o mână

  • Vaccinarea, măsura (ne)credinţei noastre

    Cât ar accelera mărturisirea publică provaccinare a preoţilor eradicarea pandemiei şi salvarea de vieţi omeneşti, în cazul credincioşilor cu vederi înguste, nu vom şti vreodată. Există riscul ca, dimpotrivă, să încurce, incendiind spirite deja inflamate. 

    Cunosc preoţi, monahi, ieromonahi, monahii care s-au vaccinat anti-Covid. Mi-au spus asta, ştiindu-mă seif în materie de păstrare a secretelor. Dacă-i întreabă altcineva decât persoane foarte apropiate, vor spune că nu s-au vaccinat, adoptând o atitudine neutră faţă de vaccinare şi existenţa virusului.

    Aceşti oameni înţeleg că atât se poate, altfel comunităţile de credincioşi pe care le păstoresc s-ar dezbina, iar sminteala de pe urmă ar fi mai mare decât cea dintâi. E ca un balon, pe care dacă-l umfli prea tare, crapă. Da, realitatea e dură, dar sfidarea sau cosmetizarea ei ne-ar compromite definitiv.

    Putem să-i condamnăm pe clericii care se vaccinează, dar tac? Nu ştiu. Sunt oameni pe care-i cunosc de o viaţă, buni, generoşi şi iubitori. De pus la rană, oricare ar fi ea. Sunt laşi? Din nou, nu ştiu. Încercaţi voi să trăiţi într-o comunitate care-şi devorează liderii pentru cea mai mică închipuită deviere de la normă.

    Proteste antivaccinare Covid 19, la Galaţi (sursa: Vice.com)

    Unii vor spune că preoţii au enoriaşii pe care-i merită, căci ei i-au format şi modelat după propria viziune. Nu e aşa, iar pentru asta e de ajuns să privim la comportamentul multor fraţi în credinţă, ce devin lup pentru om imediat ce slujba de duminică s-a sfârşit. Cuvintele preotului, îndemnurile la iubire, se evaporă, iar ignoranţa ia locul iluminării.

    Pe de o parte, aceşti clerici sunt curajoşi, îndeajuns de luminaţi la minte şi suflet, încât să împletească raţiunea cu credinţa în Dumnezeu, evitând să devină ei înşişi focar de boală, moarte pentru cei din jur. Pe de altă parte, li se poate reproşa că, prin tăcerea lor, contribuie, involuntar, la răspândirea Covid 19 şi, implicit, la moartea semenilor. Dar, de pe margine, e uşor să dăm verdicte.

    Cât e aşa sau nu, cât ar accelera mărturisirea publică a preoţilor procesul de vaccinare şi salvare de vieţi omeneşti, în cazul credincioşilor cu vederi înguste, nu vom şti vreodată. Există riscul ca, dimpotrivă, să încurce, să incendieze spirite deja inflamate.

    Protest împotriva vaccinării obligatorii, la Palatul Parlamentului. (sursa: Mediafax)

    Desigur, nu putem generaliza. Nu ar fi corect. Avem mulţi preoţi şi arhierei, patriarhi chiar, care s-au vaccinat şi au spus asta public, tocmai pentru a încuraja vaccinarea. Un exemplu este Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care s-a vaccinat şi a îndemnat la vaccinare. Acesta a spus:

    „Nu este doar o chestiune de necesitate sau alegere, ci şi responsabilitate faţă de semeni.
    Pandemia ne-a schimbat viaţa socială, viaţa de zi cu zi, participarea la viaţa Bisericii. În tot acest timp suntem şocaţi de suferinţele oamenilor şi suntem impresionaţi de sacrificiul de sine al medicilor si asistentelor.”

    Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu, se vaccinează împotriva Covd 19 (sursa: all4romania.eu)

    Ce ar face, ar spune Iisus Hristos, cel din Evanghelie, care se apleacă cu infinită iubire asupra bolnavilor şi le redă sănătatea? El, Dumnezeu, ar îndemna sau nu la vaccinare? Ba, mai mult, El Însuşi s-ar vaccina, ca să dea pildă celor ce-L urmează, ca Păstor de trupuri şi suflete?

    Tăcerea celor care se vaccinează, clerici, membri ai Bisericii Ortodoxe, e o felie din realitatea acestei pandemii, un fel de oglindă în care ne vedem fiecare aşa cum suntem, cu măsura duhovnicească personală la care am ajuns.

    Rămâne de văzut dacă, cu trecerea timpului şi conştientizării importanţei vitale a vaccinării, aceşti oameni vor găsi forţa şi curajul necesare pentru a ieşi în faţa păstoriţilor şi a îndemna la singura metodă prin care pandemia poate fi eradicată: Vaccinarea.

    Paul Palencsar, teolog şi jurnalist
  • Efectul criminal al „fenomenului Flavia Groșan”: pacienți grav bolnavi refuză oxigenul la Terapie Intensivă, ca să nu-i „omoare”!

    Mediatizarea iresponsabilă a cazului Flavia Groșan, doctorița șarlatană din Oradea prezentată de RTV, Antena 3, National.ro etc. drept o „minune” a luptei anti-Covid, are efecte înfiorătoare în spitalele de stat, mai ales în saloanele cu bolnavi în formă medie sau gravă și în secțiile de Terapie Intensivă, unde pacienții au nevoie de oxigen.

    Publicația Bihoreanul.ro prezintă o situație scandaloasă, provocată de „doctorița-minune” Flavia Groșan (proprietara unui cabinet privat) și de susținătorii acesteia, cu senatoarea Diana Șoșoacă în cap de listă.

    Şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, dezvăluie că după mediatizarea cazului doctoriţei Flavia Groşan, personalul de la Urgenţe are mari dificultăţi să convingă pacienţii de necesitatea administrării oxigenului, chiar dacă aceştia abia respiră.

    Flavia Groșan, mare fan Șoșoacă, declarase că pacienții sunt omorâţi în spitale inclusiv prin oxigenoterapie, care ar provoca edeme cerebrale.

    O dezvăluire similară celei a dr. Hadrian Borcea a făcut, cu câteva zile în urmă, şi preşedinta Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş.

    „Ne-a implorat să nu-i dăm oxigen”

    Hadrian Borcea, medicul-şef al UPU-SMURD din cadrul Spitalului Judeţean din Oradea, a confirmat luni, pentru Bihoreanul, spusele doctoriţei Pantiş. El a precizat că pacienţii au început să refuze oxigenoterapia încă de joia trecută, la o zi după afirmaţiile făcute de doctoriţa Flavia Groşan.

    Dr. Hadrian Borcea: „Doamna doctor Pantiş o fi aflat abia acum, dar asta se întâmplă de joia trecută. Vă dau un exemplu concret de azi-dimineaţă. Un pacient de circa 40 de ani, care era într-o stare atât de gravă, încât ulterior a ajuns la ATI, intubat, şi a fost pus şi pe circulaţie extracorporală. Deşi abia putea respira, s-a dat jos de pe targă, implorându-ne să nu-i dăm oxigen”.

    Dr. Hadrian Borcea

    „O psihoză”

    Întrebat cum a fost rezolvat cazul, dr. Borcea a spus că pacientul a fost lăsat să-şi dea seama singur că nu putea respira fără oxigen. „Colegele mele, văzând că refuză oxigenul, l-au lăsat în pace. Au zis: «OK, nu vreţi? Bine, staţi 5 minute liniştit!». După 5 minute, neputând respira, omul şi-a pus singur masca de oxigen”.

    Şeful UPU-SMURD a caracterizat situaţia generată de „fenomenul Groşan” ca fiind „tristă, pur şi simplu tristă”, pentru că „oameni în stare gravă, fără cunoştinţe medicale, sunt învăţaţi să refuze ajutorul medical, fiind convinşi că acesta le face rău”.

    Dr Hadrian Borcea a afirmat că şi în urmă cu două săptămâni, după ce medicii din Spitalul Judeţean Sibiu au fost acuzaţi că ţin legaţi pacienţii nemotivat şi aceştia mor contenţionaţi, au existat şi la UPU-SMURD Bihor asemenea reacţii: „Am avut pacienţi care au refuzat şi simpla aplicare a unui leucoplast pe branulă, spunând că se simt legaţi”.

    „Este o psihoză pe care nu mi-o imaginam, dar care face extrem de mult rău, în primul rând pacienţilor, pentru că ei suferă, nu cei care le transmit să refuze asistenţa medicală sau, mai rău, să considere că aceasta le este vătămătoare”, a spus dr. Hadrian Borcea.

    Dr. Flavia Groșan

    „Răul a fost făcut”

    Luni,  la finalul conferinţei de presă în care a anunţat că doctoriţa Flavia Groşan nu a fost sancţionată deși a încălcat două articole din Codul deontologic, șefa Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş, a declarat: „Au fost azi-dimineaţă pacienţi Covid care aveau nevoie de oxigenoterapie cu flux mare, au avut mari probleme colegii din UPU ca să-i lămurească să accepte oxigenoterapia. Şi alţi colegi din ţară au început să aibă mari probleme. Răul a fost făcut”.

    Dr. Pantiș s-a referit la afirmaţiile dr. Groșan despre „caracterul dăunător” al administrării oxigenului şi Heparinei la bolnavii Covid.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Dezvăluiri șocante despre incendiul din spitalul de la Piatra Neamț: „Se aprindeau candele în secția ATI. Angajații nu știau cum să stingă focul, instrucția PSI era doar pe hârtie”

    Adrian Cuculis, avocatul unor adintre victimele incendiului de la Spitalul din Piatra Neamț unde au pierit, astă-toamnă, 10 persoane, a dezvăluit joi detalii șocante ieșite la iveală în anchetă. Potrivit avocatului, personalul medical nu știa ce să facă în caz de incendiu, în secția ATI se aprindeau candele, încăperea era de atât de aglomerată încât nu se putea trece și exista sistem de aerisire.

    Avocatul Cuculis a povestit la Aleph News că audierile în dosar au durat 12 ore, interval în care au fost interogate 17 persoane.

    S-a aflat, astfel, că „în primul rând, cele 17 cadre medicale au declarat la unison că protecția contra incendiilor era doar o foaie semnată retroactiv și, de esență, nimeni nu știa cum trebuie să acționeze în caz de incendiu. Instructajul PSI era doar o formalitate într-o secție ATI cu circuite electrice învechite“.

    Nu exista sistem de aerisire în secția de terapie intensivă, care n-avea ventilatoare. Așa că împrospătarea aerului se făcea prin deschiderea geamurilor.

    Adrian Cuculis spune că, pornind de la fotografii din ATI în care se pot observa candele aprinse în încăpere, personalul medical a fost întrebat despre acest lucru, dar angajații au mințit în bloc, negând: “Din întrebările-capcană puse de către noi, respectiv : erau aprinse candele în secția ATI? Cu toții au răspuns mincinos că nu, deși din planșele foto din dosar reiese clar faptul că se aprindeau asemenea candele chiar în secția ATI“.

    Pe de altă parte, personalul medical a menționat că “secția ATI era mult prea aglomerată și era imposibil să te miști printre pacienți”.

    După discuții, “cauza probabilă a incendiului este arătată de către 3 din cele 17 cadre medicale ca fiind injectomatul care a propagat focul către combinezonul asistentei”.

    Cum nimeni nu știa cum să reacționeze pentru că nu făcuse instructajul PSI, iar în încăpere era prea aglomerat ca să se intervină eficient, incendiul s-a răspândit rapid și n-a putut fi oprit.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Șoșoacă, demență în direct: „Heil Fritz!” / „Vom intra peste medici, la Terapie Intensivă, și ne vom salva rudele, colegii, prietenii!”

    Senatoarea urlătoare Diana Iovanovici-Șoșoacă și deputatul bătăuș Mihai Lasca, deveniți parlamentari pe listele AUR și apoi excluși din partid (deocamdată declarativ), au participat miercuri seară la un protest la Arcul de Triumf, împotriva prelungirii stării de alertă.

    La miting au fost prezenți câteva zeci de membri ai Partidului Neamul Românesc (înființat și condus de conspiraționistul anarhist Ninel Peia, fost deputat PSD în mandatul 2012-2016).

    Protestul a fost confiscat vocal de Senatoarea Urlătoare, care a lansat aberații scandaloase, unele de-a dreptul penale. De exemplu, când s-a referit la primarul Timișoarei (cetățean german), a strigat cu repetiție: „Heil Fritz! Heil Fritz!”, forțând o comparație bolnavă cu „Heil Hitler!”.

    Discursul Șoșocoanei, transmis în direct de România TV (televiziunea penalului fugar Sebastian Ghiță), a fost plin de minciuni și jigniri.

    Prostiile debitate de Șoșoacă la Arcul de Triumf

    • „Medicii, din salvatori, au ajuns criminali – o parte dintre ei.”
    • „Este măcel la secțiile anti-Covid! Au omorât oameni în spitale!”
    • „Cred că vom intra peste ei la ATI! Vom intra peste medici la Terapie Intensivă și ne vom salva rudele, colegii, prietenii! Îi vom recupera și nu-i vom mai lăsa să fie omorâți în spitale!”
    • „Dezgropăm toți morții din România, facem autopsii, facem tot ce trebuie!”
    • „Este un grup infracțional organizat care se ocupă de genocid împotriva poporului român!”
    • „Românii să nu mai respecte măsurile impuse de Guvern! Studenții să meargă la cursuri, nu online! Elevii să arunce «botnița»!”
    • „Întregul Guvern Orban și întregul Guvern Cîțu – toți trebuie condamnați pe viață!”
    • „Nu-i lăsați pe acești criminali să vă distrugă tinerețea!”
    • „Heil Fritz! Da, chiar așa, Heil Fritz, pentru că primarul Timișoarei a luat măsuri naziste împotriva populației.”

    VIDEO: Șoșoacă și șoșocarii ei, în blasfemia de la Arcul de Triumf

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Rata mortalității la bolnavii Covid intubați este și de 95%. Doar 2 pacienți intubați, din 44, au scăpat la „Marius Nasta”. În Occident, rata supraviețurii ajunge și la 80%

    O centralizare a datelor din spitalele românești și cele străine făcută de Mirela Neag și Cătălin Tolontan în Libertatea arată că, în România, șansele de supraviețuire ale pacienților intubați la ATI sunt foarte mici. Nu același lucru se întâmplă în Occident, unde de astă-primăvară și până acum rata de supraviețuire a crescut constant, ajungând la 50-70%.

    Informațiile obținute de Libertatea sunt cutremurătoare. Medicul Beatrice Mahler, managerul Spitalului de Pneumologie “Marius Nasta”, a declarat: „Până pe 5 noiembrie, în Spitalul de Pnaumoftiziologie «Marius Nasta», au fost internați 967 de pacienți confirmați cu Covid, dintre care 127 au ajuns în secția de Anestezie Terapie Intensivă. 44 au necesitat ventilație mecanică invazivă, prin intubare, iar 42 au decedat. Doar doi au supraviețuit și au fost detubați. Totalul deceselor, socotind și puținii oameni care au murit pe secții și cei de la ATI, intubați sau nu, este de 83“.

    Cauzele pentru acest dezastru din România, comparativ cu Occidentul, sunt multiple. Sistemul medical este mult mai slab și dezorganizat, personalul este mai puțin, condițiile de îngrijire mai proaste, dar și starea medicală generală a populației noastre este mult mai fragilă. Avem prea mulți oameni bolnavi, suferinzi de diverse afecțiuni cronice care devin foarte periculoase în prezența virusului.

    „Avem și câteva cazuri care au supraviețuit, sunt puține, le numeri pe degetele unei mâini“

    Emilian Imbri, managerul Spitalului “Victor Babeș”, nu are o statistică exactă, dar spune că „în general, pacienții intubați nu supraviețuiesc”.

    Dr. Emilian Imbri: „Avem câteva cazuri fericite, de pacienți care s-au întors pe secție. Nu putem spune că intubarea este echivalentă cu decesul, dar de cele mai multe ori, nici prin ventilația mecanică invazivă nu se obține o redresare a funcției respiratorii și atunci pacientul dezvoltă o insuficiență multiplă de organe”.

    Nici Spitalul “Sfânta Parascheva”, din Iași, nu are date statistice concrete privind rata mortalității celor de la ATI. Carmen Dorobăț, managerul unității, a menționat: „În cazul pacienților intubați, situația nu e grozavă. Sunt cazuri critice cu un final tragic. Avem și câteva cazuri care au supraviețuit, sunt puține, le numeri pe degetele unei mâini“.
    Explicația a fost oferită de Delia Stanciu, medic de Terapie Intensivă: “În cele mai multe cazuri, după intubare nu am obținut rezultate. Plămânii sunt foarte afectați și practic nu mai avem ce ventila. În aceste cazuri, mortalitatea nu este chiar 100%. Avem și pacienți intubați care depășesc acest prag, dar puțini“.

    Această realitate, descrisă și până acum de medicii români, a dus la o descurajare și o depresie în rândurile acestora, care observă că lupta este prea des pierdută în ciuda eforturilor făcute de pacienți și personalul medical.

    Doctorul Adrian Wiener, coordonator al spitalului Covid din Arad, explică: „E complexantă și dezarmantă frecvența morților. Sunt de 20 de ani în spitale și nu am întâlnit așa ceva. Spun că suntem dezarmați nu pentru că nu facem ce trebuie, ci pentru că vezi plămânii albi, vezi analizele bolnavului care are comorbidități și, deși omul este valid cognitiv, știi că va muri peste câteva zile. Și asta ți se întâmplă repetat, de multe ori. Acum ne confruntăm cu ceva care omoară oamenii în câteva zile“.

    În Marea Britanie, rata deceselor printre pacienții intubați la ATI a crescut de la 20%, astă-primăvară, la 80% la începutul toamnei

    O situație oarecum asemănătoare a fost înregistrată, la începutul pandemiei, și în spitalele din străinătate, unde rata deceselor printre pacienții care aveau nevoie de intubare invazivă la ATI era mare. În SUA, Marea Britanie și Italia, țări greu încercate și în primul val epidemic, au fost unele spitale unde rata mortalității la ATI era de 60%. În China, procentajul a oscilat între 35% și 97%.

    Peste vară, pe măsură ce s-a câștigat timp, iar metodele de tratament s-au îmbunătățit, medicii au reușit să urce rata supraviețuirii pentru pacienții intubați de la ATI în mod spectaculos, de la 20% până spre 80% (cazul Marii Britanii).

    Din cauza avalanșei de cazuri din ultima lună, rata mortalității la ATI a început să crească însă iar și în țările occidentale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Pentru că la Terapie Intensivă era plin, medicii au căutat zadarnic loc pentru un pacient Covid în alte 9 spitale din 6 orașe

    Criza locurilor la terapie intensivă pentru bolnavii de Covid în stare gravă s-a acutizat și devine extremă. Monitorul de Suceava relatează un caz relevant pentru situația actuală: medicii de la Spitalul de Urgență din oraș au căutat la alte 9 spitale un loc liber la ATI, ca să trimită un pacient care nu mai avea loc la ei.

    În Spitalul de Urgență Suceava, luni erau 204 bolnavi de coronavirus: 5 în stare gravă la terapie intensivă, intubați și ventilați mecanic, și alți 199 internați în pavilioanele Covid. Un alt șaselea pacient în stare gravă a fost adus de la Vatra Dornei. Omul are doar 54 de ani, dar are ghinionul de a fi diabetic și dependent de insulină. Computerul tomograf a relevat că plămânii pacientului sunt afectați în proporție de 75%. Bolnavul trebuia să primească și el oxigen și internat la terapie intensivă, dar nu mai erau paturi disponibile.

    Medici au început să caute pe la alte spitale, ca să-l poată salva pe om. Alexandru Calancea, managerul Spitalului Suceava, spune că au fost contactate, pe rând, spitalele Covid din Botoșani, Bacău, Piatra Neamț, Vaslui, Iași (Sfântul Spiridon, Boli Infecțioase, Pneumologie, Neurologie), Rădăuți. Toate au refuzat, spunând că sunt arhipline.

    Până la urmă, medicii suceveni l-au ținut pe om la UPU până când au reușit să-l introducă la terapie intensivă, în ATI Covid.

    Problemele cu secțiile de ATI sunt mult mai complexe decât par la prima vedere. Nu este vorba doar de niște paturi și niște aparate amenajate într-una sau mai multe încăperi. Pe lângă acestea este nevoie de personal medical – atât doctori, cât și asistente – pregătit și instruit să intervină. Acești oameni sunt foarte greu de găsit.

    Din acest motiv toate spitalele se confruntă cu criza spațiilor la ATI.

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Garcea, revoluționarul Securității: „Vă chem în Piața Victoriei! Nu mai suport!”

    * Ministerul Educației desființează cele două școli doctorale ale Academiei de Poliție – fabrici de diplome obținute prin corupție și impostură

  • Răfuială amoroasă între două asistente, la Terapie Intensivă. Bătăușa și-a acuzat colega de amor matinal cu renumitul medic Pick

    Gelozia, mai tare decât Covidul! O asistentă medicală a fost bătută de o colegă care a acuzat-o că a făcut sex cu anestezistul. S-a întâmplat la Spitalul Judeţean Giurgiu, unde toate cele trei personaje implicate în scenetă lucrează la Anestezie – Terapie Intensivă (ATI).

    La Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, în plină stare de alertă, cadrele medicale au de rezolvat probleme amoroase. S-a întâmplat chiar în secţia cea mai greu încercată în vreme de pandemie Covid-19: Anestezie – Terapie Intensivă (ATI). O asistentă a fost bătută de o colegă care e concubina medicului anestezist şi care a acuzat-o că a întreţinut relaţii sexuale cu el, în cabinetul acestuia. Doctorul a asistat pasiv la bătaia aplicată pe canapeaua sa.

    Trista și caraghioasa întâmplare a fost povestită de asistenta medicală Rodica Luminiţa pe Facebook.

    Personajele:

    • Rodica Luminița – asistenta bătută
    • Rodica Stoica – asistenta bătăușă (concubina doctorului Pick)
    • Ladislau Pick – medicul anestezist disputat de cele două asistente.

    Mărturia Rodicăi Luminița (asistenta bătută)

    Asistenta Rodia Luminița, bătută de colega ei

    „15.10.2020, ora 11.15, Spitalul Judeţean de urgenţă Giurgiu – Stare de alertă.

    Sunt asistent medical de anestezie, secţia A.T.I., SJU Giurgiu.

    Îmi este destul de greu să povestesc asta, dar cred că este important să se afle cu ce se ocupă şi de ce sunt în stare unii oameni într-o situaţie de pandemie, în secolul XXI.

    Am fost agresată cu brutalitate, fizic şi verbal, în cabinetul renumitului medic PICK LADISLAU, de către colega mea asistentă Stoica Rodica (concubina acestuia), aducându-mi acuze neadevărate, cum că eu la ora 6.30 mă aflăm în cabinetul Dr. Pick L, întreţinând relaţii intime.

    Fapt neadevărat, demonstrând asta prin conversaţia avută cu colega mea, care la ora 6.40 a venit să mă ia de acasă.

    Stoica Rodica a venit în cabinetul asistentelor la T.I. , luându-mă de braţ (că şi când ar fi avut o urgenţă în sală de operaţii). Gândindu-mă că este o urgenţă de serviciu, m-am ridicat şi am urmat-o. Ajungând în capătul holului, am constatat că nu era o urgenţă, ea îmbrâncindu-mă în cabinetul Dr. Pick pe canapea, unde am fost imobilizată, aplicându-mi-se în regiunea capului şi feţei pumni şi palme, fără ca eu să ripostez.

    SUBLINIEZ că la acest incident a asistat, fără a luă nici cea mai mică măsură, Dr. Pick. După ce l-am implorat să o oprească şi să recunoască că între noi nu a existat nimic NICIODATĂ, el rostind către concubină «HONEY, NU MAI FACE GALAGIE!» – fiind mai mult interesat să nu ne audă cineva, în loc să oprească incidentul.

    Am fost eliberată, mi-am adunat puterile să ies din cabinet după ce au ieşit cei doi, strigând către Dr. Pick CĂ NU ESTE POSIBIL SĂ NU IA ATITUDINE, ŞTIIND CĂ SUNT NEVINOVATĂ, răspunsul fiind «MAI ÎNCET, NU MAI ŢIPA AȘA!».

    După cele întâmplate, am sunat imediat la 112, făcând plângere penală, am mers la UPU pentru consult şi îngrijiri medicale şi la Medicină Legală, pentru constatarea leziunilor şi eliberarea certificatului medico-legal.

    Consideraţi că o problemă personală poate fi rezolvată în acest fel într-o instititutie publică de stat? Sper ca organele abilitate ale Poliţiei şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu să ia măsurile ce se impun pentru faptele comise.”

    Renumitul și râvnitul medic Ladislau Pick

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!