Incidente extrem de grave au avut loc vineri în Kosovo, unde circa 25 de soldați NATO din forțele de menținere a păcii au fost răniți de protestatarii sârbi. În fruntea atacatorilor au fost identificați polițiști în civil veniți din Serbia. Între timp, Belgradul a pus armat pe picior de luptă.
De noua criză se fac vinovate, ca de obicei, ambele tabere. Sârbii au boicotat alegerile locale din Kosovo, în urma refuzului lor de a se prezenta la vot înregistrându-se victoria unor candidați de origine albaneză în trei localități cu majoritate sârbă. Când noii primari au vrut să-și ia în primire mandatul, sârbii s-au mobilizat și au trecut la atac.
Forțele de menținere a păcii care protejau primăriile au devenit ținta agresiunilor. KFOR a raportat: „În timp ce contracarau cele mai active elemente ale mulţimii, mai mulţi soldaţi din contingentul KFOR italian şi maghiar au fost ţinta unor atacuri neprovocate şi au suferit răni traumatice, cu fracturi şi arsuri, din cauza exploziei unor dispozitive incendiare“. Televiziunea de stat sârbă, RTS, a anunțat că doi sârbi au fost răniți în aceste confruntări.
NATO has announced that at least 25 Soldiers from the NATO Peacekeeping Mission in Kosovo (KFOR) have been Injured during “Violent Clashes” with Ethnic-Serbians in the City of Zvečan in Northern Kosovo today; the Injuries reportedly occurred after Explosive and Incendiary Devices… pic.twitter.com/Jbf7BedfOR
— OSINTdefender (@sentdefender) May 29, 2023
Kosovarii s-au grăbit să-i acuze pe sârbi. Vjosa Osmani, președinta din Kosovo, a scris pe Twitter: „Structuri ilegale sârbe transformate în bande criminale au atacat poliţia kosovară, ofiţeri KFOR (de menţinere a păcii) şi jurnalişti. Cei care execută ordinele lui Vucic de a destabiliza nordul Kosovo trebuie să răspundă în faţa justiţiei“.
Însă lucrurile nu sunt nici pe departe așa cum le prezintă Pristina. SUA și aliații occidentali le-au reproșat kosovarilor că au contribuit la escaladarea crizei. La alegerile din aprilie boicotate de sârbi în nordul Kosovo a fost o prezență la vot de 3,5%, deci irelevantă. Totuși, Pristina a validat alegerile și luni primarii au fost escortați de poliție, care e compusă acum doar din albanezi după ce sârbii au demisionat în masă din această instituție.
Igor Simic, lider al partidului Lista Sârbă, cel mai mare partid sârb din Kosovo și care e susţinut de Belgrad, l-a acuzat pe premierul kosovar Albin Kurti că alimentează tensiunile din nord: „Noi suntem interesaţi de pace. Albanezii care locuiesc aici sunt interesaţi de pace şi doar el (Kurti) vrea să creeze haos“.
Statele Unite şi aliaţii occidentali, deși susţin independenţa Kosovo, au reproșat Pristinei că impune primari în zonele cu majoritate sârbă fără ca aceștia să aibă sprijin popular și că torpilează eforturile de normalizare a relaţiilor.
În același timp, însă, pe rețelele de socializare au apărut înregistrări în care sunt identificați, în fruntea manifestanților sârbi violenți, polițiști în civil veniți din Serbia. Acest lucru ridică întrebarea dacă nu cumva președintele sârb Aleksandar Vucic nu e implicat de escaladarea acestor violențe.