Etichetă: atacat

  • Cum și când se poate ataca un testament?

    Potrivit Codului Civil, testamentul reprezintă un act personal, unilateral și revocabil, prin care o persoană își exprimă dorința cu privire la împărțirea bunurilor sale după ce aceasta nu va mai fi în viață.

    Testamentul poate fi olograf – scris în întregime și semnat de mâna testatorului, autentic – atunci când este autentificat de către un notar public sau o altă persoană învestită cu autoritate publică.

    În cazul în care vă gândiți să lăsați un testament, trebuie să știți că acesta poate fi atacat de către moștenitorii rezervatari (copiii, soțul supraviețuitor, părinții) dacă aceștia consideră că au fost nedreptățiți la împărțeala bunurilor. Cu alte cuvinte, dacă – de exemplu – decideți să lăsați o mare parte din averea dumneavoastră unei persoane din afara familiei, copiii vor putea ataca testamentul împotriva voinței dumneavoastră, după ce nu veți mai fi în viață. Masa succesorală se va împărți, așadar, în rezerva succesorală (care aparține moștenitorilor rezervatari) și cotitatea disponibilă (partea de avere de care puteți dispune după cum doriți).

    Pentru ca un testament să fie considerat valabil și pentru a crește șansele ca acesta să nu fie atacat, trebuie să fie făcut cu voința liberă și neviciată a testatorului și să nu încalce rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari. De cele mai multe ori, testamentele nu respectă aceste două condiții, motiv pentru care este recomandat să apelați la un avocat specializat în succesiuni și drept civil pentru a vă ajuta la redactarea lui cât mai corectă.

    Dacă în cazul moștenirii legale lucrurile stau foarte clar și fiecare moștenitor are stabilită prin lege o cotă-parte, atunci când există un testament în cadrul succesiunii, acesta este privit cu reticență. De multe ori, moștenitorii invocă faptul că persoana decedată nu a avut capacitate deplină de a lăsa testamentul, că beneficiarul acestuia a influențat testatorul sau l-a constrâns să-i lase o anumită parte din avere, adică un viciu de consimțământ.

    În cazul în care, prin testamentul lăsat, ați fost privat de bunurile care vi s-ar fi cuvenit în mod legal, aveți la dispoziție trei ani de la data deschiderii succesiunii pentru a ataca acel act. Un avocat specializat în litigii civile va cere reducțiunea liberalităților excesive și dumneavoastră vă veți putea recupera partea cuvenită din averea defunctului.

  • VIDEO. Primarul Iașiului, Mihai Chirica, împroșcat cu iaurt de un fost cadru militar, de Ziua Unirii

    Primarul orașului Iași, Mihai Chirica (49 de ani), a fost împroșcat cu iaurt de un protestatar, fost cadru militar. S-a întâmplat duminică, în timpul ceremoniilor de celebrare a 142 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859).

    În oraș a avut loc și o manifestație pentru realizarea autostrăzii A8, Iași – Tg. Mureș, iar protestatarul frustrat și violent participase la acea manifestație.

    În timp ce Chirica stătea de vorbă cu oamenii, în Piața Unirii, un protestatar a aruncat cu iaurt în el. Atacatorul i-a strigat primarului: „Mincinosule! Securistule!”.

    Protestatarul violent i-a înjurat și pe jandarmi, care l-au luat și dus la Poliție, unde a fost amendat.

    VIDEO: Momentul atacării cu iaurt a primarului Chirica

    Mihai Chirica a spus, la Digi 24, că nu va depune plângere penală împotriva atacatorului său. Primarul a explicat: „Norocul meu este că nu am intoleranță la lactoză, slavă Domnului! – ca să fac o glumă. Îmi pare rău de acest incident. Îi înțeleg frustrarea și nu-i voi face plângere penală. Am înțeles că nemulțumirea lui mergea mai sus, spre Președinție”.

    Chirica a afirmat că gestul bărbatului ilustrează „frustrarea unei națiuni” și că toată clasa politică este vinovată pentru dispariția dialogului și a decenței la nivel public.

    Potrivit edilului, atacatorul este un fost cadru militar, care nu e din județul Iași. Bărbatul violent i-a reproșat primarului, mai întâi, „o chestiune legată de A8”.

    Atacatorul

    Chirică a vorbit despre posibilitatea de a se retrage din politică. „Dacă autostrada A8, centura Iaşiului și Spitalul regional nu vor demara în acest mandat, eu mă voi lăsa de politică”, a promis primarul, conform publicației Ziarul de Iași.

    Trei președinți atacați de un descreierat: Faur Isaia. Emil Constantinescu a fost mânjit cu cerneală

    Primarul Chirica nu e primul politician care are parte de o întâmplare atât de neplăcută, în public.

    Emil Constantinescu și cerneala lui Faur Isaia

    Celebră a devenit stropirea cu cerneală, pe față, a președintelui Emil Constantinescu, în anul 2000. Autorul atacului: Faur Isaia, un descreierat care a ridiculizat SPP-ul și a ajuns lângă șeful statului cu sticluța de cerneală în mână.

    Același Faur Isia a produs incidente și pentru alți doi președinți, Ion Iliescu și Klaus Iohannis.

    El s-a aruncat în fața coloanei oficiale a lui Ion Iliescu, la Arad, dar a fost scos la timp de către oamenii de ordine.

    După multe alte acțiuni nebunești (s-a cocoțat pe o clădire din centrul Capitalei, amenințând că se aruncă dacă nu este demis președintele; a scuipat un judeăator; a bătut o angajată a Operei din Timișoara), Faur Isia a ajuns până la urmă la pușcărie, dar Ion Iliescu l-a grațiat.

    Cum l-a „rezolvat” Klaus Iohannis pe Faur Isaia

    Chiar și Klaus Iohannis a avut un incident cu Faur Isaia. În iunie 2016, descreieratul a încercat să ajungă lângă șeful statului, dar a fost oprit cu forța de SPP-iști.

    Președintele României se afla la Sibiu împreună cu președintele Germaniei. Înainte ca cei doi demnitari să intre în sediul Primăriei, din mulțime s-a desprins Faur Isaia, care, zbătându-se și vociferând, a încercat să treacă de barajul SPP-iștilor pentru a ajunge lângă Klaus Iohannis, căruia voia să-i înmâneze un dosar cu acte.

    Isaia a fost oprit de SPP-iști, dar cum țipa în continuare, i-a atras atenția președintelui. Klaus Iohannis s-a îndreptat spre zurbagiu și a întrebat despre ce e vorba, dar apoi și-a continuat drumul. Isaia a continuat să strige că vrea să-i dea președintelui un memoriu.

    Klaus Iohannis și bezmeticul Faur Isaia

    Traian Băsescu, scuipat de un șomer din Cosntanța

    Pe 24 maii 2014, președintele Traian Băsescu a avut parte de un incident neplăcut la Constanța. El a fost scuipat în faţă, de la mică distanţă, de un bărbat din mulţime, în terminalul de pasageri al Portului Constanţa.

    Băsescu a participat la festivitatea de deschidere a activităţilor prilejuite de sosirea în port a navelor participante la Regata Mării Negre 2014. Şeful statului a participat şi la ceremonia de decorare a navei-școală „Mircea”, şi la cea de înaintare în grad.

    Atacatorul, pe nume Adrian Zglobiu, avea 35 de ani și era șomer. El a fost imobilizat imediat de către ofiţerii SPP, în timp ce preşedintele s-a şters cu mâna pe faţă.

    Băsescu a vorbit cu oamenii din mulţime şi a dat câteva autografe, apoi a urcat în maşină şi a plecat din port.

    În toamna lui 2014, Adrian Zglobiu a fost condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare și la 40 de zile de muncă în folosul comunității.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!