Într-un mega-interviu acordat postului de televiziune BBC Ucraina, Aleksei Arestovici (46 de ani), consilierul lui Volodimir Zelenski, a recunoscut că puterea de la Kremlin a încercat să-l asasineze de mai multe ori pe președintele Ucrainei de la începutul invaziei. Arestovici a mai făcut o dezvăluire: în topul celor mai vânați 5 politicieni de la Kiev se află și el.
Aleksei Arestovici:„În apropierea biroului președintelui au fost trase patru focuri de armă. Potrivit informațiilor operative, ei (rușii – n. red.) încă nu încetează să încerce să-l asasineze pe președinte sau pe cineva din conducerea militară și politică de vârf. Apropo, umilul vostru slujitor este în primii cinci – asta din datele operaționale”.
Oficialul de la Kiev susține în același timp că operațiunea de lichidare a lui Zelenski va fi întreruptă pe timpul negocierilor cu invadatorii ruși. Mai mult ca oricând, pe ei îi preocupă foarte mult sancțiunile economice impuse de Occident.
Arestovici:„E altceva aici. Pe măsură ce procesul de negociere este în desfășurare, lovirea biroului președintelui, de unde vine acest proces prin link video, înseamnă întreruperea tuturor căilor către negocieri. Și, dacă nu există negocieri – aceasta este o situație complet diferită. Pentru că unul dintre principalele subiecte care-i îngrijorează în timpul negocierilor este ridicarea sancțiunilor economice. Să-ți imaginezi reacția Occidentului și a lumii întregi după lovitură, nici măcar asupra biroului președintelui, ci asupra negociatorilor… Adică, chiar și rușii au niște linii roșii diplomatice internaționale care nu pot fi depășite. Pentru că un ambasador este întotdeauna o persoană inviolabilă. Când ucizi o persoană care negociază cu tine, nimeni nu va mai negocia cu tine după aceea. Trebuie să existe lucruri pe care să te bazezi, chiar și în haosul războiului. Dacă nu se va ține cont de acest lucru, situația va deveni de necontrolat. Prin urmare, nu vor lovi acum. Dar nu am nicio îndoială că nu vor abandona nicio altă încercare de a-l distruge fizic pe Zelenski”.
„E un bărbat care-și face o manichiură frumoasă, stă la 20 de metri de interlocutor și se teme de orice. Construiește palate și iahturi și-și aduce amantele acolo nu pentru a muri în flăcările războiului nuclear”
Vorbind despre Vladimir Putin, Aleksei Arestovici crede că dictatorul rus va fi ucis chiar de gărzile sale! În opinia lui, planul pentru desfășurarea unui război chimic nu stă în picioare în secolul XXI.
Arestovici:„Acesta (Putin – n. red.) este un bărbat care-și face o manichiură frumoasă, stă la 20 de metri de interlocutor și se teme de orice, care construiește palate și iahturi și-și aduce amantele acolo nu pentru a muri în flăcările războiului nuclear. Oamenii cărora le era frică să declare o mobilizare generală, pentru că situația socială din Rusia s-ar putea schimba în mod imprevizibil, nu vor pune niciodată poporul, căruia s-au temut să-i dea mitralierele, în pericolul unui război nuclear. În acest caz, el va fi împușcat de propriii lui bodyguarzi – o probabilitate foarte mare. În ceea ce privește armele chimice, trebuie înțeles – nu sunt viabile din punct de vedere militar. Au fost eficiente doar în Primul Război Mondial și când au fost folosite brusc pentru prima dată și nimeni nu știa cum să le facă față. De îndată ce au apărut măștile de gaze, acest război a încetat să mai fie folosit. Da, a fost folosit în Siria, au murit 1.300 de oameni. Dar vorbim de populația civilă. În plus, avem o declarație a lui Biden, care a spus că NATO ar interveni dacă s-ar folosi arme chimice”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski (44 de ani), a supraviețuit celor trei tentative de asasinat la adresa sa, în ultima săptămână. Acestea au fost conduse și executate de militari ruși, la ordinul dictatorului rus Vladimir Putin, dar au eșuat, fiind anihilate de trupele speciale ucrainene, transmite prestigioasa publicație britanică The Times, pe baza informațiilor primite de la serviciile secrete britanice.
Una dintre tentativele de asasinare a președintelui Ucrainei a fost condusă de mercenarii din grupul Wagner, înființat și finanțat de Kremlin, la ordinul lui Putin. Cunoscut pentru operațiunile din Siria și din Mali. Grupul Wagner a suferit pierderi majore în timpul atacului asupra clădirii unde se afla Zelenski.
Mai mult, potrivit „The Times”, liderii Grupului Wagner au fost ”alarmați” de acuratețea informațiilor pe care armata ucraineană le avea despre operațiune. Așa a fost posibil ca tentativa de asasinat să fie anticipată și dejucată, iar comandoul Moscovei să fie nimicit. Aproape toți militarii din acest comando, format din membri ai Grupului Wagner, au fost uciși, doar câțiva au supraviețuit.
O a doua tentativă eșuată de asasinat a aparținut trupelor speciale din Armata rusă. A fost o acțiune dejucată fără probleme de armata ucraineană.
A treia tentativă de asasinat și-au asumat-o luptătorii ceceni ai lui Ramzan Kadârov, trimiși de acesta în sprijinul armatei ruse. „Măcelarii lui Kadârov” au avut o experiență neplăcută, eșuând în tentativa lor și înregistrând victime. Sâmbăta trecută, un militar cecen ce făcea parte din comandoul trimis să-l asasineze pe președintele Zelenska a fost ucis, potrivit „The Times”.
Cecenia este republică autonomă în cadrul Federației Ruse, iar actualul ei conducător, Ramzan Ahmatovici Kadârov (45 de ani), este un susținător fidel al dictatorului rus Vladimir Putin (69 de ani). Amândoi sunt asasini scelerați, recurgând la crime comise cu cruzime.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Asasinarea parlamentarului David Amess, conservator eurosceptic, vineri, la o întâlnire cu alegătorii, este a doua crimă de acest gen în care victimă e un demnitar implicat în campania Brexit care a dus la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Pe 16 iunie 2016, cu câteva zile înainte de referendumul Brexit, parlamentara laburistă Jo Cox (42 de ani), aflată într-o campanie energică împotriva ieșirii Marii Britanii din UE, a fost împușcată și înjunghiată de mai multe ori, în plină stradă.
Pe 15 octombrie 2021, parlamentarul conservator David Amess (69 de ani), susținător înfocat al Brexit-ului, a fost înjunghiat de mai multe ori la o întâlnire cu alegătorii de la o biserică metodistă din circumscripția sa electorală din Essex.
Terorist cu origini africane
Poliţia Metropolitană din Londra a făcut publică identitatea tânărului care a fost arestat pentru asasinarea parlamentarului David Amess. Ucigașul este Ali Harbi Ali (25 de ani), cetățean britanic de origine somaleză. Acesta care va fi interogat pe 22 octombrie, fiind acuzat de act de terorism, relatează BBC.
Vineri, în jurul prânzului, Ali Harbi Ali s-a năpustit asupra lui David Amess în timpul unei întâlniri cu alegătorii, la Belfairs Methodist Church din Leigh-on-Sea, din districtul său electoral (Essex).
Asasinarea lui David Amess a fost declarată, oficial, atac terorist cu posibile legături cu extremismul islamist, relatează BBCși The Guardian.
În urmă cu câţiva ani, Ali Harbi Ali a fost inclus în programul naţional Prevent de prevenire a terorismului, unde sunt trimise, în mod voluntar, persoanele aflate în pericol de a se radicaliza, anunță BBC. Totuşi, individul a petrecut puţin timp în acest program şi nu a fost inclus niciodată în vreo listă de persoane de interes pentru serviciile secrete.
Ali Harbi Kullane, tatăl asasinului Ali Harbi Ali
Pro-Brexit, anti-vânătoare, anti-avort
Clasa politică britanică şi comunitatea musulmană s-au unit în a condamna uciderea lui David Amess, în vârstă de 69 de ani, membru al Partidului Conservator (condus de premierul Boris Johnson) şi un susţinător înfocat al Brexit-ului.
Davis Amess era căsătorit, tată a 5 copii (4 fete și un băiat), şi se bucura de multă popularitate în circumscripţia sa electorală, ca urmare a sprijinului pe care îl oferise cauzelor locale.
Amess reprezeanta circumscripția Southend West din Essex din 1997 și era parlamentar din 1983 (de 38 de ani), fiind unul dintre cei mai longevivi parlamentari britanici
David Amess era un „eurosceptic de cursă lungă”, un fervent apărător al bunăstării animalelor și unul dintre cei mai dedicați activiști anti-avort.
Născut în Plasitow, Essex, pe 26 martie 1952, David Amess a devenit inițial profesor de școală primară în Bethnal Green (estul Londrei), după ce a absolvit economia la ceea ce este acum Universitatea Bournemouth. Ulterior a devenit consultant în recrutare.
Printre cauzele importante pentru care a militat de-a lungul timpului se numără drepturile animalelor,. De exemplu, a fost unul dintre puținii parlamentari care s-au pronunțat ferm în favoarea interzicerii vânătorii de vulpi.
David Amess
Catolic devotat, David Amess a fost descris ca fiind unul dintre cei mai energici activiști anti-avort din Parlamentul britanic.
Majoritatea eforturilor sale de campanie din ultimii ani au fost asociate localității de coastă din Essex, district pe care l-a reprezentat. A dus o campanie de lungă durată pentru a face din Southend un oraș.
El și soția sa, Julia (care lucra alături de el cu jumătate de normă), erau părinții a patru fiice și a unui fiu.
Fiica lor cea mare, actrița Katie Amess, a criticat poziția tatălui ei cu privire la drepturile homosexualilor, după ce acesta l-a provocat pe prietenul său David Cameron (fost premier) să voteze împotriva căsătoriei între persoane de același sex.
Al treilea parlamentar înjunghiat în 12 ani
Crima din Essex, căreia i-a căzut victimă parlamentarul conservator David Amess, aduce aminte de atacurile asupra a doi parlamentari laburiști:
Stephen Timms a fost înjunghiat de mai multe ori, în 2010 (la 55 de ani), în biroul său de circumscripție, dar a supraviețuit;
Jo Cox a fost împușcată și înjunghiată de mai multe ori, pe stradă, în 2016 (la 42 de ani), decedând pe loc.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Răsturnare de situație în Haiti, statul caraibean al cărui președinte, Jovenel Moise (53 de ani), a fost asasinat pe 7 iulie. Şeful Parchetului din capitala Port-au-Prince, procurorul Bed-Ford Claude, a cerut marţi inculparea premierului Ariel Henry (71 de ani)!
Potrivit Agenţiei France Presse (AFP) şi cotidianului „Le Point”, procurorul Bed-Ford Claude spune că există dovezi privind conversaţii telefonice între Ariel Henry şi unul dintre principalii suspecţi în cazul asasinatului, relatează Mediafax.
Preşedintele statului Haiti, Jovenel Moise, a fost asasinat pe 7 iulie, în reşedinţa sa oficială, de un grup de comando format din mercenari. Cu doar câteva zile înainte, Moise îl desemnase premier pe Henry.
Într-o scrisoare adresată Tribunalului de primă instanţă din Port-au-Prince, procurorul Bed-Ford Claude argumentează: „Există suficiente elemente compromiţătoare care formează convingerea asupra oportunităţii cercetării domnului Henry şi solicitării inculpării sale”.
În plus, procurorul cere emiterea unui ordin prin care să fie interzisă plecarea premierului din Haiti, întrucât „există suspiciuni grave de implicare în asasinarea preşedintelui ţării”.
Procurorul Bed-Ford Claude l-a invitat deja pe premier să vină la interogatorii, acuzându-l că a vorbit la telefon, cu câteva ore înaintea asasinatului, cu unul dintre indivizii căutaţi activ în cadrul anchetei. Este vorba de Joseph Felix Badio, care, potrivit anchetatorilor, s-a aflat în apropierea reşedinţei prezidenţiale în noaptea asasinatului.
Joseph Felix Badio
Premierul Ariel Henry a respins acuzaţiile. „Manevrele de diversiune pentru a genera confuzie şi a împiedica justiţia să-şi facă treaba serios nu vor reuşi. Adevăraţii vinovaţi, autorii imorali şi cei care au comandat odiosul asasinat al preşedintelui Jovenel Moise vor fi găsiţi, vor fi deferiţi justiţiei şi vor fi pedepsiţi”, a spus el.
Până acum, autorităţile din Haiti au arestat 44 de persoane, inclusiv 18 cetăţeni columbieni şi doi americani de origine haitiană, în cadrul anchetei privind asasinarea lui Jovenel Moise. Asasinatul a avut loc în reşedinţa prezidenţială fără ca vreun membru al dispozitivului de securitate să fi fost rănit.
Președintele asasinat Jovenel Moise
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Retragerea trupelor SUA și aliaților a făcut să crească numărul asasinatelor, multe din răzbunare. Doi înalți oficiali au fost lichidați în ultimele patru zile: marți – un guvernator de district, vineri – șeful Şeful serviciului de comunicare al Guvernului afgan.
Dawa Khan Menapal,șeful serviciului de comunicare al Guvernului de la Kabul, a fost asasinat în timpul rugăciunii de vineri, la o moschee din capitală, a anunţat Ministerul de Interne afgan.
Dawa Khan Menapal
Asasinatul a avut loc la câteva zile după ce talibanii au promis că vor viza oficialităţi guvernamentale, transmit agențiile France Presse și Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Mirwais Stanikzai, a anunțat: „Din nefericire, teroriştii brutali şi sălbatici au comis un nou act mişelesc şi au ucis, în timpul rugăciunii de vineri, un patriot afgan care rezista propagandei inamice: Dawa Khan Menapal”.
Mesajul a fost transmis prin aplicaţia WhatsApp.
Un purtător de cuvânt al talibanilor a spus că Menapal a fost „ucis într-un atac de către mujahedini (luptători talibani – n. red.) și a fost pedepsit pentru acțiunile sale”.
Marți, guvernatorul districtului districtului Sayed Abad din provincia Maidan Wardak a fost asasinat, tot la Kabul, de către luptătorii talibani.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Asasinarea președintelui haitian Jovenel Moise (53 de ani), în noaptea de 6 spre 7 iulie, a șocat lumea prin ușurința cu care 28 de mercenari au pătruns în reședința unui șef de stat și l-au lichidat fără a avea vreo opoziție din partea disozitivului de securitate. În schimb, operațiunea de prindere a ucigașilor a funcționat foarte bine.
În primele două zile de după asasinat, într-un Haiti paralizat de spaimă și clocotind de furie, forțele de ordine au reușit să-i prindă pe 17 mercenari și să-i lichideze pe alți 3, după ce în noaptea crimei le blocaseră fuga.
Operațiunea a fost una dintre cele mai complexe din această țară, relatează CNN, care prezintă pas cu pas cum au fost capturați mercenarii.
Complotul. Asasinatul
Complotul pentru uciderea președintelui din Haiti, Jovenel Moise, a fost pregătit după mai multe luni de planificare pe teritoriul mai multor țări și a implicat foști ofițeri militari cu experiență, potrivit oficialilor locali, citați de CNN.
Pe 7 iulie, în jurul orei 1.00 noaptea, planul a fost pus în aplicare. Un comando de mercenari a luat cu asalt reședința privată a liderului de la Port-au-Prince și l-a asasinat.
Trupul lui Jovenel Moise a fost găsit plin de urme de gloanțe, potrivit unui oficial local. Avea și un picior rupt, dar și răni grave la față. Semne de tortură, susțin mai mulți oficiali guvernamentali.
Soția lui Jovenel rănită la rândul ei în atac, spune că totul a decurs foarte repede. „Cât ai clipi, au intrat în casa mea și l-au ucis pe soțul meu. L-au ciuruit”,a spus Martine Moise într-o înregistrare audio difuzată în weekend.
În ciuda numărului foarte mare de gloanțe ce au fost trase în reședința președintelui, niciun membru al dispozitivului de securitate sau al personalului nu a fost rănit.
Reședința președintelui Jovenel Moise
De ce a fost lăsat să plece convoiul mercenarilor fără nicio luptă
O sursă implicată în operațiunea de prindere a ucigașilor a prezentat-o pentru CNN drept un asediu sângeros și o urmărire de mai multe zile prin capitala Port-au-Prince.
Imaginile publicate pe rețelele sociale din noaptea uciderii lui Moise prezintă bărbați neidentificați care trag în aer și strigă în engleză: „Operațiune DEA! Toată lumea să se retragă!”, în timp ce mercenarii pășeau pe stradă lângă conacul prezidențial.
Forțele de securitate haitiene care aflaseră despre atac s-au deplasat spre reședința președintelui la scurt timp, dar prea târziu pentru a-i salva viața lui Jovenel Moise. Când au ajuns, un convoi de cinci mașini se afla lângă vila prezidențială.
Trupele speciale se temeau că Moise sau alți oameni ar putea fi luați ostatici. Acesta este motivul pentru care n-au atacat convoiul și l-au lăsat să plece. Strategia a fost alta: planificarea unei ambuscade pe traseu. Între timp se puteau informa despre starea președintelui: a fost răpit, rănit, asasinat sau e liberi și nevătămat?!
Refugii de criză: un magazin și mocirla din canal
Ambuscada a fost pregătită rapid și eficient. La intersecția spre drumul principal care ducea către centrul orașului, convoiul mercenarilor a întâlnit brusc o blocadă a poliției, cu sute de ofițeri și subofițeri.
Blocați și din spate, lăsați fără posibilitatea de a-și întoarcă mașinile, mercenarii le-au abandonat și au rupt-o la fugă. Au renunțat și la majoritatea armelor, care au rămas în mașini. Au luat cu ei doar câte o pușcă de asalt, câteva pistoale, grenade și muniția aflată la îndemână.
În încercarea de a scăpa, unii au sărit în mocirla poluată a unui canal de drenaj, aflat pe marginea drumului, iar alții au fugit în clădirile din zonă. Cei mai mulți dintre ei s-au adăpostit într-un magazin gol, de două etaje.
Jovenel Moise
Baricadați cu doi ostatici
Miercuri, înainte de răsăritul soarelui, forțele de securitate haitiene au aflat că președintele era mort și că suspecții aveau cel puțin doi ostatici – membri ai gărzii președintelui.
De asemenea, forțele de securitate aveau informații tot mai clare că au de-a face cu cetățeni străini – probabil, mercenari.
„I-am auzit vorbind și strigând în spaniolă”, a spus sursa CNN. „Vorbeau și știau exact cu ce se confruntă”.
Au urmat frământări ale trupelor guvernamentale haitiene: să ia cu asalt clădirea sau să aștepte ca primul pas să fie făcut de cei din interior? Au ales a doua variantă, considerând că inamicii vor fi mai slăbiți în urma caniculei și a lipsei de apă.
Eliberarea celor doi ostatici. Predarea americanilor de origine haitiană
Miercuri, 7 iulie, la ora 15.00, forțele haitiene au decis să acționeze. Au aruncat trei butelii de gaze lacrimogene pe șoseaua din fața magazinului. Aproape imediat au început negocierile.
Primii dintre atacatori care au ieșit din clădire și s-au predat au fost cei doi bărbați cu cetățenie americană originari din Haiti. Au spus că rolul lor a fost de „traducători.”
James Solages și Joseph Vincent – „traducătotii”. Cetățeni americani de origine haitiană
Următoarea înțelegere a fost eliberarea celor doi ostatici. Aceștia au fost de mare folos: au informat forțele de securitate haitiene că în clădire se aflau zeci de oameni, înarmați cu puști de asalt de 5,56 mm.
„La început nu știam câți oameni erau. Apoi, ostaticii eliberați au spus că sunt vreo 25, iar eu am zis: «Oh, în regulă, avem de-a face cu un pluton»”, a dezvăluit sursa CNN.
O mică avangardă a forțelor haitiene a început un asalt pentru eliberarea magazinului ocupat. Potrivit CNN, presupușii mercenari erau totuși bine înarmați, chiar dacă abandonaseră în mașini cea mai mare parte a armamentului.
Confirmarea a venit rapid. dinspre clădire a fost aruncată o grenadă asupra forțelor de securitate haitiene. Grenada, însă, nu a explodat.
Cel puțin trei atacatori au murit în luptă, care a durat două ore. Dar cei mai mulți membri ai grupului au reușit să scape.
Ultimul refugiu: ambasada Taiwanului
Mulți dintre mercenari au fugit pe dealul din spatele mazaginului abandonat și s-au baricadat în ambasada Taiwanului.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Taiwan, Joanne Ou, a declarat că agenții de securitate au raportat că „un grup de persoane înarmate” a pătruns fără permisiune pe teritoriul ambasadei. Personalul reprezentanței diplomatice lucra de acasă „din motive de siguranță” în acea zi, după asasinarea președintelui din noaptea precedentă.
„După ce ambasada noastră a primit o cerere din partea autorităților din Haiti, am fost imediat de acord să lăsăm poliția din Haiti să intre în ambasadă pentru a ajuta la prinderea suspecților, astfel încât justiția să prevaleze și adevărul să poată ieși la iveală”, a spus purtătoarea de cuvânt al MAE taiwanez.
Joi, la mai bine de o zi după asasinat, 11 dintre suspectați au fost găsiți și arestați fără incidente în interiorul ambasadei. Mai mulți aveau să fie prinși ulterior în cartiere din împrejurimi, dar câțiva sunt încă dați în urmărire.
Colaborator al agenției americane antidrog
Potrivit poliției haitiene, cel puțin 28 de persoane sunt suspectate de participare la asasinarea președintelui Jovenel Moise. Dintre aceste, 26 au fost identificate ca fiind din Columbia, iar două aveau cetățenie americană. 20 de mercenari au fost reținuți, inclusiv cei doi cetățeni haitiano-americani care au spus că sunt „traducători”.
Câțiva dintre bărbații suspectați că sunt implicați în operațiune au lucrat anterior ca informatori pentru Agenția SUA pentru Controlul Drogurilor (DEA) și pentru FBI, potrivit unor persoane care au primit informații din anchetă.
„La un moment dat, unul dintre suspecți, care a participat asasinarea președintelui haitian Jovenel Moise, a fost o sursă confidențială pentru DEA”, a confirmat instituția într-un comunicat.
„În urma asasinării președintelui Jovenel Moise, suspectul a luat legătura cu contactele sale din DEA. Un oficial al DEA repartizat în Haiti a cerut suspectului să se predea autorităților locale și, împreună cu un oficial al Departamentului de Stat al SUA, a furnizat informații guvernului haitian pentru a ajuta la prinderea și arestarea suspectului și a altei persoane”.
Manifestație a populației haitiene împotriva asasinilor, pe care-i voia „arși de vii”
Ultimul telefon al lui Duberney Capador
În timpul confruntării, unii dintre cei baricadați în magazinul părăsit și-au sunat familiile. De exemplu, în jurul orei 8 dimineața, o femeie din Columbia rurală a primit un apel de la fratele ei, pe care-l descrie ca fiind „un erou”.
Jenny Capador a declarat pentru CNN că fratele ei, Duberney Capador, a sunat din Haiti, unde lucrase în securitate privată. Fratele i-a transmis că ceva nu a mers bine și este „asediat și sub focuri de armă, luptând”.
„Dar mi-a spus să nu-mi fac griji și să nu-i spun mamei, pentru că totul va fi bine”, a declarat Jenny Capador. Ea a spus că fratele ei a fost angajat „să protejeze, nu să omoare” și refuză să creadă că el a fost responsabil pentru asasinarea președintelui din Haiti.
Joi, la o zi după telefonul primit de la fratele ei, Jenny Capador a aflat că Duberney a fost ucis.
Până vineri, poza lui Duberney Capador a fost arătată la o conferință de presă de către Poliția Națională Columbiană, unde a fost numit „unul dintre presupușii asasini”, potrivit investigațiilor preliminare ale polițiilor columbiană și haitiană.
Duminica trecută, într-o conferință de presă, autoritățile haitiene au anunțat că au arestat un bărbat născut în Haiti, Christian Emmanuel Sanon, pe care-l suspectează că ar fi ajutat la organizarea asasinatului. Oficialii au spus că americano-haitianul a folosit o firmă de securitate venezueleană din Florida pentru a recruta grupul de mercenari.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Martine Moise, soția lui Jovenel Moise (președintele statului Haiti, asasinat pe 7 iulie, în jurul orei 1.00 noaptea), a transmis primul mesaj după ororile prin care a trecut. Rănită grav în atacul purtat de 28 de mercenari (majoritatea foști militari columbieni), Martine Moise a povestit cum s-a întâmplat nenorocirea.
Martine Moise a declarat că atacul s-a întâmplat atât de repede, încât soțul ei, Jovenel, nu a reușit să spună niciun cuvânt, scrie BBC.
„Vor să asasineze visul președintelui”
Într-un mesaj vocal postat sâmbătă pe pagina ei de Twitter, fosta Primă Doamnă din Haiti a spus: „Într-o clipă, mercenarii au intrat în casa mea și l-au ciuruit pe soțul meu. Nu există cuvânt pentru a descrie acest act, deoarece trebuie să fii un criminal fără limite pentru a asasina un președinte precum Jovenel Moise, fără a-i oferi măcar șansa să spună un singur cuvânt”.
Martine Moise a sugerat că soțul ei a fost omorât din motive politice. Ea a făcut referire la un referendum privind modificarea Constituției, care i-ar fi conferit președintelui mai multă putere.
„Vor să asasineze visul președintelui. Plâng, dar nu putem lăsa țara să-și piardă drumul. Nu putem lăsa să curgă degeaba sângele președintelui Jovenel Moise, soțul meu, președintele nostru pe care îl iubim atât de mult și care ne-a iubit în schimb”, a adăugat soția fostului președinte.
Mai multe persoane au confirmat că vocea din mesaj este a soției președintelui.
Controversatul referendum din septembrie
Jovenel Moise a fost asasinat în noaptea de marți spre miercuri (6/7 iulie), în jurul orei 1.00. Un comando format din 28 de persoane i-a atacat locuința privată de lângă Port-au-Prince, capitala țării. Șeful statului Haiti a fost ciuruit de 12 gloanțe. Rănită grav, soția lui a fost transportată în SUA, la Miami (Florida), unde se află și acum, internată într-un spital.
Jovenel Moise (53 de ani) conducea Haiti din 2017, când a fost ales președinte.
În 2019 ar fi trebuit să aibă loc alegeri parlamentare, dar au fost amânate din cauza disputelor politice și a violențelor din cea mai săracă țară de pe continentul american. În acești doi ani, Jovenel Moïse a guvernat prin decrete.
Jovenel Moise intenționa să organizeze peste două luni, în septembrie 2021, un referendum pentru modificarea Constituției, prin care să întărească puterea prezidențială în dauna Parlamentului.
Opoziția din Haiti a contestat vehement planurile politice ale lui Jovenel Moise, considerându-l pe acesta un președinte nelegitim.
Haiti are o populație cât cea a Cubei
Încă nu este clar cine a organizat atacul de miercuri și cu ce motiv. Deocamdată sunt multe întrebări și puține răspunsuri. De exemplu, cum au reușit asasinii să intre în reședința președintelui, situată pe o proprietate bine păzită? Gărzile de corp ale lui Jovenel Moïse urmează să fie interogate săptămâna viitoare.
Cu 11,26 milioane de locuitori, Haiti este a doua cea mai populată țară insulară din Caraibe, fiind depășită de Cuba (11,33 milioane) mai puțin de 100.000 de locuitori, dar devansând Republica Dominicană (10,74 milioane), cu care împarte insula Hispaniola. Haiti face parte din arhipelagul Antilele Mari.
Haiti are o suprafață de 27.750 km², de 8,5 ori mai mică decât cea a României.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Asasinarea președintelui Jovenel Moise (53 de ani) continuă să provoace emoție în Haiti, dar și puternice ecouri internaționale. A ieșit la iveală strategia diversionistă a grupului de asasini, printre care și un cetățean american de origine haitiană. Au fost împușcați mortal 4 dintre ucigași, iar 6 au fost arestați.
Trupele speciale din Haiti au ucis 4 dintre mercenarii care, în noaptea de marți spre miercuri (6/7 iulie), în jurul orei 1.00, au participat la asasinarea președintelui țării, Jovenel Moise. Alți 6 membri ai comandoului au fost capturați vii, după ce forțele de securitate i-au încercuit și au eliberat 3 polițiști pe care aceștia îi luaseră ostatici.
„Am blocat suspecții pe drum, în timp ce părăseau locul crimei. Ne-am luptat cu ei”, a declarat șeful poliției, Leon Charles, potrivit BBC.
El a adăugat că o parte dintre atacatori sunt în continuare vizați de forțele de ordine. „Vor fi uciși sau capturați”, a spus Charles.
Jovenel Moise a fost asasinat în reședința sa privată, situată în cartierul Pelerin din capitala țării, Port au Prince. În atac a fost rănită și soția președintelui, Martine Moise, care este spitalizată în stare critică.
Premierul Claude Joseph, devenit președinte interimar, a declarat stare de asediu în Haiti, ca urmare a asasinatului.
Jovenel Moise și soția sa, Martine
„Este o operațiune a DEA! Este o operațiune a DEA!”
În primele imagin cu asasinii, filmate de o persoană care locuiește în apropierea reședinței prezidențiale, se văd un convoi de mașini și oameni înarmați. Aceștia strigau prin megafon că lucrează pentru DEA, agenția americană antidrog, și că sunt în misiune.
„Este o operațiune a DEA! Este o operațiune a DEA!”, au strigat asasinii, astfel încât oamenii din cartier să nu se sperie de focurile de armă.
Ambasadorul haitian la Washington, Bocchit Edmond, a dezmințit informațiile potrivit cărora în spatele atacului s-ar fi aflat agenți antidrog din Statele Unite. El a cerut ajutor internațional pentru găsirea asasinilor. „În niciun caz” nu este vorba despre agenți, ci despre „mercenari profesioniști”, a spus ambasadorul Edmond.
„Cred că acei oameni, care nu au acționat singuri, sunt undeva. De aceea cerem să fie dați în urmărire internațională. Să ne asigurăm că sunt capturați și aduși în fața justiție”, a adăugat el.
VIDEO: Momentul atacului
Mercenarul haitiano-american James Solages
Asasinii n-au fost, într-adevăr, agenți antidrog americani, dar cel puțin unul este cetățean american de origine haitiană. El a fost arestat și este acuzat de uciderea președintelui Jovenel Moise, relatează Washington Post.
James Solages, cetățean american, se numără printre cele 6 persoane arestate până acum, suspectate că au fost implicate în asasinarea lui Jovenel Moise, conform ministrului haitian pentru alegeri și relații intra-partinice, Mathias Pierre.
Pierre a declarat pentru „Washington Post” că cel puțin încă unul dintre cei arestați este american de origine haitiană.
Haiti are 11,3 milioane de locuitori. Această țară săracă ocupă vestul insulei caraibiene pe care se mai află și Republica Dominicană
Mulțimea vrea să le dea foc asasinilor arestați
Asasinarea președintelui Jovenel Moise a adâncit criza politică care a cuprins Haiti, o țară săracă din Marea Caraibelor.
Autoritățile nu au furnizat încă dovezi clar care să ateste vinovăția celor arestați. Ministrul Mathias Pierre a distribuit pe rețelele sociale un clip video în care doi suspecți sunt arestați, iar mulțimea de oameni din apropiere îi fluieră. El a spus că persoanele arestate au fost duse la o secție de poliție din capitala țării, care a fost apoi înconjurată de o mulțime furioasă de oameni.
„Forțele speciale încearcă să protejeze secția de poliție, pentru că populația este furioasă și încearcă să ajungă la ei, să-i incendieze. Vrem să evităm asta”, a spus Mathias Pierre.
„Asasinarea a fost crudă, ticăloasă și mișelească”
Uciderea președintelui haitian a provocat un val de reacții internaționale la cel mai înalt nivel.
„Este foarte îngrijorătoare situația din Haiti”, a spus președintele american Joe Biden.
„Cei care au făcut această crimă trebuie aduși în fața justiției”, a declarat Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al ONU.
„Asasinarea președintelui din Haiti a fost crudă, ticăloasă și mișelească. A fost un prieten al țării noastre și un apărător al libertății”, a spus și Ivan Duque, președintele Columbiei.
Jovenel Moise mai avea un an din mandatul său de 5 ani, câștigat în 2017, dar opoziția nu-l mai considera legitim.
În februarie anul acesta, fusese dejucată o altă tentativă de asasinat asupra sa.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Patronul lanțului de farmacii SensiBlu a fost arestat marți, sub acuzația că ar fi ordonat asasinarea unui jurnalist de investigații, dar și pentru fapte de corupție și spălare de bani, scrie Adevărul. Afaceristul slovac Jaroslav Hascak, miliardar în euro care deține afaceri mai ales în Europa de Est, în industria medicală, bancară, imobiliară și aeronautică, are în România cel puțin două business-uri foarte profitabile: lanțul de farmacii SensiBlu/Dr. Max și agenția de pariuri Fortuna.
Publicațiile aktuality.sk și dennikn.sk scriu că poliția slovacă a făcut marți percheziții la compania Penta, a lui Jaroslav Hascak. Acesta e acuzat că a ordonat asasinarea jurnalistului slovac Jan Kuciak, care a fost ucis în 2018 împreună cu logodnica sa, Martina Kusnirova, pentru că ajunsese cu anchetele prea aproape de dezvoltatorul imobiliar Marian Kocner. Încrengătura afacerii a fost mult mai amplă. Întâi s-a încercat cumpărarea sau intimidarea jurnalistului. Manevrele au eșuat, așa că grupul de afaceriști a ordonat asasinarea lui Jan Kuciak. Tragedia a scos la iveală statul mafiot și puterea oligarhilor în Slovacia.
Au erupt proteste uriașe de stradă împotriva corupției, asemănătoare celor inițiate de români începând din 2017. Premierul Robert Fico a demisionat. Ancheta a dus la demiterea a 12 judecători despre care s-a descoperit că erau corupți și controlați de oligarhi. Au apărut dezvăluiri și despre corupția care macină din interior poliția slovacă.
Evenimentul a propulsat în funcția de președinte al țării o avocată anticorupție, Zuzana Caputova.
În ceea ce-l privește pe Hascak, acesta plănuia să-și extindă afacerile în România. Compania sa a cumpărat în 2019 A&D Pharma, care deținea farmaciile SensiBlu, acestea fiind rebranduite Dr. Max. Au fost achiziționate și 43 de farmacii Belladonna, iar compania slovacă urmărea să deschidă circa 420 de farmacii în 93 de orașe din toată România.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Tensiune periculoasă în Orientul Mijlociu. Iranul amenință că va riposta după ce directorul programului nuclear al țării a fost asasinat în apropiere de Teheran. inistrul iranian de Externe sugerează că atacul a fost comis de Israel.
„Vom lovi ca fulgerul asupra asasinilor acestui martir şi îi vom face să regrete acţiunea”, a declarat Hossein Dehghan, consilier militar al ayatollahului Ali Khamenei (liderul suprem iranian), potrivit agenţiei Reuters.
„Teroriştii l-au asasinat pe un eminent om de ştiinţă iranian. Acest act de laşitate, care prezintă indicii serioase privind rolul Israelului, arată disperarea pentru acte beligerate a autorilor. Comunitatea internaţională trebuie să pună capăt ruşinoaselor standarde duble şi să condamne acest act specific terorismului de stat”, a transmis Mohammad Javad Zarif, ministrul iranian de Externe.
Atacul a avut loc în apropiere de Teheran. Fakhrizadeh a murit la spital
Mohsen Fakhrizadeh-Mahabadi (59 de ani), directorul programului nuclear iranian, a fost asasinat într-un atac armat comis la periferia Teheranului. Atacul a avut loc vineri, în localitatea Absard, conform agenţiei Fars. Martorii au auzit focuri de armă şi explozii, care au vizat vehiculul în care se afla Mohsen Fakhrizadeh, conform Mediafax.
Teheranul a confirmat asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh. „Elemente teroriste au atacat maşina lui Mohsen Fakhrizadeh, directorul Centrului militar de Cercetare şi Inovare. Mohsen Fakhrizadeh a fost rănit grav şi a fost transportat la spital. Din nefericire, echipa medicală nu a reuşit să-l resusciteze. Acest om de ştiinţă şi manager a devenit martir”, a anunţat Ministerul iranian al Apărării.
Mohsen Fakhrizadeh, profesor de fizică şi ofiţer în cadrul Gardienilor Revoluţiei, era considerat directorul programului nuclear iranian numit „Amad” („Speranţă”).
Serviciile secrete din Israel şi din Statele Unite suspectează că Iranul încearcă să fabrice arme nucleare. Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), programul „Amad” s-a încheiat la începutul anilor 2000.
În 2018, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, declara că Mohsen Fakhrizadeh este directorul programului nuclear iranian. „Să reţineţi acest nume: Fakhrizadeh!”, a afirmat Netanyahu, misterios.
Duminică, premierul Netanyahu şi Yossi Cohen, directorul serviciului israelian de informaţii Mossad, s-au deplasat în secret în Arabia Saudită, unde s-au întâlnit cu prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, şi cu secretarul de Stat american în exerciţiu, Mike Pompeo. Vizita se înscrie în eforturile Administraţiei Trump de normalizare a relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Israel.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!