„Raza la pătrat”, a gângurit Vio-Vasilica, pierdută, când o reporteriță a întrebat-o cum se caculează aria cercului.
În acele clipe, pe fața ei se citea prostia bubuitoare. Ți se făcea milă de ea, dar nu, aici nu e loc de milă, pentru că nici ea n-a avut milă să ne gazeze, ea cu guvernul ei, și nici să ne hingherească pe străzi, după miezul nopții…
Și nici să facă țara praf n-a avut milă, aruncând în aer echilibre și bugete și deficite și inflații…
N-a avut milă nici de fetele violate și nici de bătrânii tâlhăriți de recidiviștii pe care madam Raza-la-Pătrat i-a scos din pușcării anticipat și i-a le-a dat drumul pe străzi, să facă noi crime, violuri și tâlhării…
Când năprasnica întrebare a jurnalistei i-a aterizat pe luciul cerebral, Vasi-Viorica a redevenit eleva proastă, cu privire tâmpă, care a picat ambele trepte la liceu.
A redevenit toanta din banca a doua, care se înspăimânta la apropierea tezei și înlemnea pur și simplu când vreun profesor îi striga numele, ca s-o asculte.
Marți seară, la Parlament (ce blasfemie!), Vio-Vasilica a luat poziția proastei tocilare, nu a proastei indolente. Nu, ea a învățat formula pe de rost, uite, aseară a repetat-o cu voce tare de zeci de ori – pi er pătrat, pi er pătrat, pi ori raza la pătrat... -, s-a culcat cu ea în gând, nu are cum să n-o știe, dar când întâlnește privirea bănuitoare a dascălului se pierde, uită tot, iar după o sforțare titanică își amintește vag o frântură de formulă, pe care se grăbește s-o rostească, altfel – Doamne ferește – o uită din nou: raza la pătrat! Acel pi, grecescul π, s-a pierdut undeva în ceața memoriei…
„Ați spus că ați dat meditații la matematică, fără a lua bani pentru aceste meditații. Ne puteți spune cum se calculează aria cercului?”, a întrebat profesoara-reporteriță.
„Raza la pătrat”, a glăsuit Vasi-Viorica închizând ochii și creispându-se la gândul că iar a spus o prostie. Și da, inevitabilul s-a produs, n-avea cum să fie altfel: a spus p prostie. Atunci o speria râsul în cor al clasei, răutățile colegilor ei, acum o tertorizează gândul că o vede o țară întreagă…
Și, inevitabil, o vede. Și, inevitabil, râde de ea. Căci orice om cu minimă mobilitate în cutia craniană ar fi știut să evite penibilul, să-i răspundă ziaristei printr-o fentă – vai, dar e atât de simplu… v-aș sugera să-i puneți această întrebare domnului Iohannis, s-ar putea să aveți surprize… Sau: vă mulțumesc pentru întrebare, dar nu voi comite aroganța de a-mi etala cunoștințele acumulate în cei 17 ani de școală, inclusiv facultatea…
Dar Vio-Vasilica n-a găsit ieșirea, pentru că Vio-Vasilica e tocilara proastă a clasei. Ar fost ceva să fie proasta-descurcăreață a clasei, dar ea e proasta-proastă a țării.
Raza la cap pătrat.