Etichetă: aprilie

  • Premierul Cîțu promite încheierea crizei vaccinurilor: „La jumătatea lunii aprilie ajungem la 100.000 de vaccinări zilnic”. Pe listele de așteptare sunt aproape 800.000 de oameni

    Premierul Florin Cîțu a promis miercuri dimineață că, în aprilie, criza vaccinurilor anti-Covid se va încheia odată cu creșterea numărului de persoane imunizate zilnic la 100.000. Șeful Guvernului a adăugat că a cerut autorităților locale să aplice cât mai ferm măsurile de protecție sanitară și să se implice direct în campania de vaccinare, precum și în informarea corectă a oamenilor.

    Șeful Guvernului mai spune că în aprilie-mai în România vor ajunge “câteva milioane de doze decisive” în depășirea pandemiei.

    În acest moment, pe listele de așteptare ale centrelor de vaccinare din România sunt nu mai puțin de 767.200 de persoane – asta, pe lângă alte sute de mii care sunt deja programate.

    Deși colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatul campaniei naționale, a anunțat marți că sunt locuri atât la Pfizer, cât și la Moderna, pe platforma guvernamentală se poate constata că acest lucru nu este adevărat. Unicul vaccin la care se mai pot face încă programări – dar și acesta în cantități tot mai mici – este AstraZeneca.

    Stocul a scăzut de la circa 12.000 de doze acum 3 zile la numai 6.924 de doze în dimineața zilei de miercuri. Iar acestea sunt, în principal, în județele Suceava, Neamț, Timiș, Caraș-Severin și Gorj.

    Mesajul premierului Cîțu

    „Am continuat ieri discuțiile cu reprezentanții autorităților locale – primari ai municipiilor și președinți ai Consiliilor Județene. Suntem preocupați cu toții să protejăm sănătatea și viața cetățenilor, să menținem economia deschisă. Sunt obiective comune, asumate responsabil și determinat, indiferent de formațiunile politice din care facem parte.

    Am făcut apel la reprezentanții autorităților locale să se implice în continuare în aplicarea cu fermitate a actualelor măsuri de protecție sanitară, în derularea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 și în informarea corectă a oamenilor.

    Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri – purtarea măștii sanitare în spații publice, distanțarea, evitarea aglomerației – în paralel procesul susținut de vaccinare pentru a nu fi necesare alte decizii restrictive la nivel local sau carantinarea zonală pentru limitarea răspândirii virusului.

    Am analizat cu primarii și președinții Consiliilor Județene soluțiile pentru ca pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în magazine sau piețe, în școli sau la locul de muncă, toți cetățenii să-și protejeze sănătate și să nu îi pună în pericol pe cei din jur. Nu este permis ca o mână de oameni care încalcă normele sanitare și legea să pună în pericol viața și sănătatea majorității cetățenilor.

    Reprezentanții instituțiilor statului – polițiștii, jandarmii – vor fi în mijlocul oamenilor și vor face verificări pentru ca legea să fie respectată. Nu facem excepții. Nimeni nu este mai presus de lege.

    În paralel, vom crește capacitatea de vaccinare, astfel încât, la jumătatea lunii aprilie să ajungem la efectuarea zilnică a 100.000 de doze și să pătrundem mai mult în zonele rurale sau greu accesibile, cu centre mobile de vaccinare.

    Înțeleg efortul făcut de toată lumea în această perioadă, însă este nevoie să continuăm pentru că în următoarele 2 luni cele câteva milioane de doze de vaccin care vor ajunge în România vor fi decisive pentru a depăși cu bine pandemia.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Rareș Bogdan: Ludovic Orban va demisiona în februarie, vom avea alegeri anticipate cel mai târziu în aprilie!

    Rareș Bogdan, europarlamentar și prim-vicepreședinte PNL, a anunțat luni pe două canale TV – Digi 24 și Antena 3 – că decizia de a provoca alegeri anticipate a fost luată în PNL. S-a schițat și un calendar: demisia premierului Orban în februarie, dizolvarea Parlamentului în martie, alegeri în aprilie 2020.

    La Antena 3, Rareș Bogdan a spus că Ludovic Orban va demisiona în luna februarie din fruntea Guvernului, pentru a forța astfel organizarea de alegeri parlamentare anticipate „cel mai târziu în aprilie”.

    Rareș Bogdan a spus că nu poate face el anunțul oficial, pentru că acesta va fi făcut de premierul Orban „la momentul oportun”. Însă europarlamentarul a continuat cu dezvăluirile, inclusiv aceea că „acum vorbim despre «Guvernul Orban 1»”, pentru că tot Ludovic Orban va fi premierul desemnat după alegerile anticipate, când vom avea „Guvernul Orban 2”.

    Potrivit calculelor liberale, prezentate de Rareș Bogdan, PNL mai are nevoie de 24 de voturi pentru a configura o majoritate pro-anticipate. Atunci când le va avea, va declanșa procedurile, începând cu demisia Guvernului. „Deciziile sunt luate”, a spus categoric fruntașul liberal.

    „Lunile februarie, martie vor fi extrem de interesante. Avem toți pașii pregătiți”

    La Digi 24, acesta a reiterat încrederea că alegeri anticipate vor avea loc „cel târziu în luna aprilie” și că PNL poartă negocieri cu partidele parlamentare, având nevoie de încă 24 de voturi.

    „Noi vom folosi toate mijloacele constituționale pentru a genera alegeri anticipate. Este obligația noastră. Este o cerință a alegătorilor noștri. Acest demers este susținut de USR, UDMR și PMP. Ne așteptăm ca cei care au sprijinit învestirea Guvernului Orban… din 23 de parlamentari ALDE, să susțină demersul nostru… Este normal să ne dorim o majoritate formată din două sau trei forțe politice, din care vioara întâi să fie PNL și un Guvern condus de Ludovic Orban. Veți vedea că avem toți pașii pregătiți. Lunile februarie, martie vor fi extrem de interesante. Cel târziu în aprilie vom avea alegeri anticipate”, a declarat Rareș Bogdan la Digi 24.

    „Avem toată convingerea că grupul condus de Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin, cei 9 demisionari din Pro România, vor susține acest demers. Ar mai fi nevoie de 24 de voturi, care pot fi formate din demisionari, din așa-numiți independenți și din cei care aparțin minorităților naționale. (…) Liderii politici, în frunte cu Ludovic Orban, muncesc la acest demers de declanșare a alegerilor anticipate”, a mai spus Rareș Bogdan.

    Duminică, 29 decembrie, premierul Ludovic Orban a declarat că este nevoie de alegeri anticipate, pentru că „este foarte dificil, cu actualul Parlament, să se adopte legi care să fie legile așteptate de oameni”. El spunea că la acest moment PNL caută parteneri politici care să susțină organizarea anticipatelor.

    Pe 20 decembrie, declara că PNL nu se va angaja în procedura de alegeri anticipate fără minime garanții că acest lucru poate fi finalizat „cu succes”. „Altfel, ne aruncăm într-o aventură care nu poate să provoace decât o criză guvernamentală și o instabilitate”, spunea liderul PNL.

    5 pași pentru anticipate

    1. Guvernul Orban să-și dea demisia sau să fie demis (prin moțiune de cenzură).

    2. Parlamentul respinge prima propunere a președintelui Iohannis de învestire a unui nou guvern.

    3. Parlamentul respinge și a doua propunere a președintelui Iohannis de învestire a unui nou guvern.

    4. În baza articolului 89 din Constituţia României, preşedintele Iohannis dizolvă Parlamentul, care nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 60 de zile de la prima solicitare, și a respins două solicitări de învestitură.

    5. Preşedintele Iohannis emite decretul de organizare a alegerilor anticipate.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!