Andrei Ursu, fiul inginerului Gheorghe Ursu (arestat și omorât de regimul ceaușist în închisoare, în 1985, pentru că ținuse în secret un jurnal al acelor vremuri întunecate), i-a dedicat o nouă scrisoare deschisă lui Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE și al Senatului României.
Andrei Ursu a ripostat astfel la răspunsul alunecos-mincinos-tendențios pe care Tăriceau îl dăduse la prima scrisoare a acestuia.
Totul a pornit de la minciuna grosolană pe care C. A. C. P. Tăriceanu a lansat-o la Digi 24, și anume că fiul disidentului Gheorghe Ursu i-a fost student în anii ’80 și i-ar fi mărturisit lui, care i-ar fi fost profesor, ce tragedie i s-a întâmplat în familie.
În realitate, Andrei Ursu nici nu i-a fost student, nici n-a vorbit cu Tăriceanu, pe care nu l-a întâlnit niciodată în viața lui.
Prins cu minciuna, liderul ALDE a pus totul pe seama unei confuzii, continuând să se afunde în minciuni. Interesul său meschin este să-și creeze imaginea unui apropiat al disidenților anticomuniști, ceea ce în realitate nu a fost.
Andrei Ursu a sesizat ticăloșia și i-a destinat o nouă scrisoare, mai tăioasă chiar decât prima.
A doua scrisoare a lui Andrei Ursu
„Mă simt obligat să răspund public scuzelor pe care mi le-a trimis domnul Călin Popescu Tăriceanu sub pretextul unei «regretabile confuzii», atât pentru faptul că domnia să a făcut publică scrisoarea pe care mi-a adresat-o, cât mai ales pentru că nu văd în ea decât o neverosimilă şi lamentabilă cramponare în încercarea de a se asocia, fără vreo baza reală şi legătură directă, cu cauza dizidenților din anii ’80.
1. Pretinsa explicaţie că «e vorba de un alt student» cu o «dramă similară», că «au mai fost, poate, destui în acele vremuri» este o nouă aserţiune nefondată a politicianului. Nu se cunoaşte vreun alt caz de dizident ucis în închisoare de Securitate în 1985 (şi nici în anii adiacenţi).
2. Dacă a făcut o regretabilă «confuzie», îl invit pe domnul Călin Popescu Tăriceanu să dezvăluie public cine era acel «alt student înalt, subţire şi brunet» care i-ar fi destăinuit că tatăl sau ar fi fost ucis în închisoare de Securitate în 1985.
3. Ar fi absurd să nu fi ştiut cum îl chema pe acel ipotetic student, mai ales în condiţiile în care domnia sa singur spune că în facultate cazul lui Gheorghe Ursu era «intens comentat». Să înţelegem deci că a cunoscut pe fiul unui alt disident Ursu ucis de Securitate în închisoare? (Ar fi trebuit ca această persoană să şi semene cu mine – atâta vreme cât legat de cazul tatălui meu, eu însumi am apărut ocazional în mass-media începând din ’90, deci în aceste «mai multe decenii» de când domnul Tăriceanu pretinde că ne confundă).
4. E aiuritoare pretenţia domnului Călin Popescu Tăriceanu că nu ar vedea «ce capital politic» ar fi putut obţine «doar relatând o discuţie de acum aproape 40 de ani cu fiul unui mare disident», când tot domnia sa continuă, în aceeaşi scrisoare pe care mi-a adresat-o, atacurile împotriva Procurorului General pentru că acesta ar fi fost «angrenat în prigonirea opozanţilor regimului comunist», încadrându-l în «sistemul paralel şi nelegal de putere».
Dacă domnul Călin Popescu Tăriceanu se preface că nu vede miza politică a propriului demers, eu cred că poporul român nu suferă de aceeași miopie și o vede. Voi încerca însă să i-o explicitez domnului Președintele al Senatului din nou.
Domnia sa a încercat să profite de numele tatălui meu, şi încearcă în continuare din răsputeri să îşi asocieze abuziv numele pătat în dosare de corupţie cu cel al unui dizident ucis de Securitate, exclusiv pentru a-l ataca, de pe o poziţie de «apropiat al opozanţilor», pe Procurorului General, pe care-l acuză de «prigonirea opozanţilor».
(Aceeaşi parazitare a cauzei adevăraţilor dizidenţi anti-ceauşişti o văd şi în campania PSD, un partid sub a cărui guvernare un torţionar al tatălui meu a ajuns colonel, dosarele de la Securitate ale tatălui meu erau ascunse sau falsificate, ce mai rămăsese din jurnalul tatălui meu a fost distrus, securişti condamnaţi pentru poliţie politică au ajuns generali în SRI, iar justiţia PSD-istă, cu adevărat «paralelă» cu dreptatea, i-a acoperit pe torționarii Pîrvulescu şi Hodiş, care abia astăzi sunt judecaţi pentru crime împotriva umanităţii).
Este ştiut de toată lumea că domnul Călin Popescu Tăriceanu este nu doar din ultimele zile, de când cu Aiudul sau Dosarul Revoluţiei, în acest război cu Procurorul General şi cu «sistemul paralel şi nelegal de putere», respectiv DNA-ul. Şi anume, de când politicianului ALDE i-au fost descoperite actele de corupţie şi DNA-ul i-a făcut dosare în acest sens. Deci nu pentru vreun rol în dosarele opozanţilor anti-comunişti sau în cel al Revoluţiei îl atacă domnul Călin Popescu Tăriceanu pe Augustin Lazăr de câţiva ani încoace. Îl atacă pentru că acesta din urmă s-a luptat să fie pedepsite actele de corupţie ale politicienilor din România. Evident, şi cele ale domnului Călin Popescu Tăriceanu.”
