Etichetă: andrei gheorghe

  • VIDEO. Cristina Țopescu și Andrei Gheorghe, întâlnirea emoționantă care le-a supraviețuit

    În anul 2007, pe când Cristina Țopescu lucra la Prima TV, ea filmează un interviu cu Andrei Gheorghe, cunoscutul realizator de radio și televiziune. La ora difuzării acelei emisiuni TV nimeni nu bănuia că amândoi vor muri singuri, înainte de vreme.

    În interviu, emoția și candorea Cristinei Țopescu se împletește cu limpezimea și cinismul lui Andrei Gheorghe.

    VIDEO. Un interviu din 2007, realizat de Cristina Țopescu cu Andrei Gheorghe, difuzat de Prima TV.

    „Societatea românească este formată din indivizi care îşi urăsc semenii, care detestă vârfurile, care se simt stresaţi şi stânjeniţi de cei iesiţi din normă şi care nu-şi aplaudă eroii decât cu o singură condiţie: să fie morţi”, spune Andrei Gheorghe în interviu.

    La vremea când roste acele cuvinte, jurnalistul nu bănuia că va fi unul dintre acei eroi.

    Cristina Țopescu îl întrebă pe Andrei Gheorghe: „În ce măsură, în cazul tău, imaginea se suprapune cu personajul?”

    „Se suprapune. Fac ce e aproape de mine şi comunic ceea ce e în mine. Nu inventez atribute noi şi în general nu funcţionează întâmplările astea pentru că după ceva vreme se toceşte haina”, a răspuns Andrei Gheorghe.

    Interviul e filmat într-un București decăzut, în cartierul Rahova. În fundal se văd clădiri abandonate și multe gunoaie, Cristina Țopescu vorbește despre problemele orașului.

    În luna martie 2018, Andrei Gheorghe, 56 de ani, e găsit mort în baie de fiica sa. cauza morții a fost un stop cardio-respirator.În luna decembrie 2019, Cristina Țopescu, 59 de ani, a murit singură în propria locuință din Otopeni, în somn, în urma unui infarct. E găsită două săptămâni mai târziu.

    Cristina Ţopescu, fiica jurnalistului și marelui comentator sportiv Cristian Ţopescu, s-a născut la Oradea, în 1960, şi a absolvit facultatea de Limbi Străine din Bucureşti.

    A fost arestată în 1989 timp de trei luni, după ce a fost prinsă la graniță, încercând să fugă din ţară la mama ei, refugiată în Germania.

    A lucrat pentru Pro TV, Prima TV și pentru o perioadă de trei ani la Antena 3, de unde a fost obligată să plece din cauza faptului că nu accepta să facă emisiuni propagandistice.

    Andrei Gheorghe a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia rusă-engleză (1986). Între anii 1993-2009 a realizat emisiuni de radio laPro FM, Radio 21, Radio Total și Radio Guerilla.

    A fost prezentator al emisiunilor „Lanţul slăbiciunilor“ (Pro TV), „Gheorghe” (Antena 1),  a fost director de programe Mediapro (1996-2003), consilier de marketing la Antena 1 (2003-2004), consilier şi realizator la Realitatea TV (2004-2008).

    Interviul rămâne o întâlnire emoționantă între doi jurnaliști care au marcat cultura populară din România și care și-au făcut meseria până la capăt.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Cât mai costă demnitatea? Uneori, chiar viața

    Cât mai costă demnitatea? Uneori, chiar viața

    Știi, uneori demnitatea costă cât nu face! Costă al naibii de mult, dar cei care o au sunt gata să plătească. Oricât ar costa. Ei au de unde. Și le mai și rămâne.

    Dacă te-ai gândit că sub strălucirea aparentă a notorietății și a celebrității unor artiști, jurnaliști, scriitori etc. stau niște supraoameni, te-ai înșelat. Dacă te-ai obșnuit să crezi că specia asta de oameni puternici, care reușește să treacă prin toate încercările posibile și să rămână în picioare, e un soi de mecanism care funcționează impecabil, fără să se defecteze, lasă-te păgubaș! Raționamentul ăsta nu e doar precar, e și extrem de păgubos.

    Plecarea în grabă a Cristinei Țopescu mi-a amintit de o altă mare plecare, cea a lui Andrei Gheorghe. Și atunci la fel a fost. A izbucnit în spațiul public o ipocrizie de te și miri cum de n-a crăpat pământul sub picioarele autorilor ei. Mamă, ce mari jurnaliști au fost ei, și ce minunății de suflete au fost, și ce iubiți au devenit după ce-au murit! Dar unde pământul patriei au fost toți deplângătorii de ocazie când oamenii ăștia mureau pe dinăuntru?

    În ambele cazuri, cunoscuții, mai cu seamă cei din breasla lor cu care interacționau, știau că oamenii aceștia erau în dificultate, căutau o colaborare care să le asigure un venit. Sigur că o făceau cu demnitate, fără să se întindă preș la picioarele nimănui. Și, pentru Dumnezeu, vorbim despre doi oameni care au performat în meseria lor, care aveau har și dar pentru jurnalism.

    Bocitoarele lor de ieri și de azi au preferat însă să-și astupe urechile și să treacă impasibili pe lângă strigătul mut al Cristinei sau al lui Andrei. Ori, mai grav, societatea noastră este deopotrivă generatoare și iubitoare de mediocritate, de încovoiați și impostori, nu de valoare și excelență. Oamenii merituoși și demni sunt pur și simplu respinși, marginalizați, izolați. Oamenii merituoși și demni devin iubiți doar după ce mor. Defectă lume.

    Poate că nici lor nu le-a fost întotdeauna ușor cu ei înșiși. Prea învățați, prea profunzi, prea sinceri, prea sensibili și, totuși, prea puternici. Am văzut că oamenilor superficiali, naivi și adaptabili la orice le e mult mai ușor să fie fericiți, fără să admită că există și semeni ai lor care nu pot și nu vor să trăiască oricum. Pentru cei din urmă, demnitatea nu poate fi o experiență, un accident. Pentru cei din urmă, demnitatea e un mod de-a fi. Cu toate ingredientele ei: cu suferință, cu bucurie curată, cu dezamăgiri, cu vise lăsate să aștepte, dar niciodată abondonate… și lista poate rămâne deschisă.

    Gândește-te la demnitatea celor care pot să-și petreacă drumul cu spatele drept, pășind egal și prin întuneric, și prin lumină, convinși până în măduva oaselor că se poate, că fericirea sunt chiar ei, că ei se regăsesc, oarecum, și în ceilalți cu care călătoresc, că nu destinația contează, ci frumusețea și ineditul drumului!

    Amândoi au iubit animalele, Cristina chiar cu patimă. Amândoi și-au mascat singurătatea în lumea virtuală, în social media. Prea multă singurătate asistată virtual. Când devine un narcotic, lumea virtuală îți crează atâtea iluzii „necesare”, încât realitatea vieții, oricare ar fi ea, nu-ți devine doar străină, ci și respingătoare. Perversă capcană.

    În sfârșit, poate că acolo unde sunt acum au găsit și liniștea, și sinceritatea, și onestitatea, și iubirea pe care le-au căutat în lumea asta profund defectă în care noi suntem. Încă.

    Și mai e ceva: nu-i mai judeca pe cei care iubesc fără limită necuvântoarele! Nu te mai amuza pe seama ălora care scot ultimul bănuț din buzunar pentru a hrăni un câine sau își vând ceva de preț pentru a-i salva viața! Ființa aia patrupedă a văzut în omul lui binefăcător ceea ce mulți dintre oameni n-au putut vedea. A văzut omul pe dinăuntru, i-a mirosit sufletul, i-a împărtășit și tristeațea, și bucuria, i-a vorbit prin ochi cum oamenii nu vor reuși niciodată prin cuvinte.

    Și a mai făcut ceva ce majoritatea oamenilor nu sunt capabili să facă: i-a rămas recunoscătoare până în ultima clipă.