Etichetă: andreea sava

  • VIDEO. Cum este linșat un liberal la Antena 3: „Ați dat un răspuns tâmpit” / „Vorbiți mult și prost” / „Aveți ceva la cap?”

    Doi propagandiști ai Antenei 3 s-au năpustit ca descreierații asupra reprezentantului PNL pe care l-au invitat în emisiune. Tonul și cuvintele folosite au fost de o rea-credință scandaloasă.

    S-a întâmplat la emisiunea „Descoperiți” de sâmbătă, 25 iulie, dar scena a trecut oarecum neobservată. Și, în orice caz, netaxată.

    Reprezentantul PNL, Mario De Mezzo, a avut o atitudine civilizată, decentă, dar răspunsurile sale n-au fost pe placul propagandei lui Dan Voiculescu. De aceea, doi lachei isterici de la curtea Varanului – moderatoarea Andreea Sava și invitatul permanent Mugur Ciuvică – s-au năpustit asupra liberalului.

    De Mezzo a avut și dezavantajul de a vorbi prin telefon, în timp ce Sava și Ciuvică se aflau în studio și îl puteau acoperi pe liberal cu discursurile lor inepte și agresive.

    Andreea Sava a urlat ca apucata, având crize de isterie demne de un consult de specialitate.

    VIDEO: Istericalele de la Antena 3

    Replici din emisiune

    Mario de Mezzo: M-ați întrebat de ce au crescut cazurile.

    Andreea Sava: Aveți vreo dovadă că oamenii care au ieșit din spital, scriind pe proprie răspundere că se autoizolează acasă, nu au respectat măsura și sunt iresponsabili?

    Mario de Mezzo: Sărim dintr-un subiect în altul.

    Andreea Sava: Care „dintr-un subiect în altul”?

    Mario de Mezzo: Păi, v-am dat un răspuns…

    Andreea Sava: Mi-ați dat un răspuns tâmpit! A fost părerea mea și a domnului Ciuvică. Suntem siguri.

    Mario de Mezzo: E în regulă. Să știți că cine se aseamănă se adună.

    Andreea Sava: Să știți că e un compliment pentru mine.

    Mario de Mezzo: Sunt convins…

    Andreea Sava: Ne adunăm des, e alegerea noastră.

    Mario de Mezzo: Pot să vorbesc?

    Andreea Sava: Păi… nu, nu puteți!

    Mugur Ciuvică: Nici nu vă face vreun mare serviciu vorbitul, domnule De Mezzo.

    Mario de Mezzo: Nici dumneavoastră, domnule Ciuvică.

    Mugur Ciuvică: Vorbiți prostii, pe bune acum. Cu gura dvs ați vorbit – că nu vă văd, dar presupun, cred, că ați vorbit cu gura -, ați spus că numărul mare de infectări este datorat faptului că au ieșit mii de oameni din spital. Doamna Sava v-a spus foarte clar că oamenii care au ieșit din spital au semnat pe propria răspundere…

    Mario de Mezzo: Este o minciună pe care o spuneți acum.

    Andreea Sava: Domnu’ De Mezzo, ați spus că din cauza vidului legislativ…

    Mario de Mezzo: Eh, bravo! Mulțumesc frumos. E cu totul altceva.

    Andreea Sava: … că din cauza vidului legislativ nu v-ați putut ține oamenii în spital.  Care vid legislativ?

    Mario de Mezzo: Deci, tocmai am fost de acord că domnul Ciuvică minte. Eu am spus doar că din cauza vidului legislativ.

    Mugur Ciuvică: Ați spus dumneavoastră, după vidul legislativ, în următoarea propoziție, că mii de oameni au ieșit din spital. Domnule de Mezzo, aveți o problemă la cap sau care e problema dumneavoastră? Încercați să vă concentrați, că nu vă folosește vorbitul! Vorbiți mult și prost și mai și uitați ce vorbiți.

    Mario de Mezzo: Deci, din cauza vidului legislativ.

    Andreea Sava: Care vid legislativ? Ce v-a lipsit?

    Mario de Mezzo: Toate măsurile.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Medic român din Londra: „Nivelul la care se discută în România despre Covid este unul penibil, foarte greu de suportat”

  • Monstrul Gheorghe Dincă a fost adus în cătușe la Antena 3!

    Comentariu de CRISTIAN HUBALI

    Bomba a fost detonată aseară, la ora 23.00, la televiziunea lui Dan Voiculescu. Criminalul Gheorghe Dincă a putut fi adus la Antena 3 numai noaptea, ca hoții, ca să nu fie linșat în timpul zilei de trecătorii aflați întâmplător în acea zonă. Gâdiștii l-au pomenit atât de mult pe Dincă în breaking news-uri, încât l-au și visat că va descinde la noul lor sediu. Iar visul li s-a îndeplinit cel puțin la nivelul minții.

    Exclusivitatea mondială i-a aparținut realizatoarei emisiunii „Descoperiți”, Andreea Sava, care, fără să aibă nicio emoție, fără să răsufle, fără să ofteze, și-a lansat discursul: „În această seară, îl avem invitat pe domnul Gheorghe Dincă…”. Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului, a tresărit brusc ca dintr-o toropeală pricinuită de Simfonia a V-a în Do Minor. „Gheorghe Iancu, doamnă! Nu Gheorghe Dincă!”, a corectat-o acesta. „Doamneeeee!”, a exclamat blonda vorbitoare.

    Al doilea invitat, Marius Marinescu, alias „Bideu”, ar fi tras imediat apa la closet, dacă ar fi avut la îndemână o clapetă, ca să ascundă marea descoperire de la „Descoperiți”. S-a amuzat însă de situație. Nu și Gheorghe Iancu. El a adoptat o grimasă de hitlerist. N-a fost surprinzător, fiindcă îl are drept model pe Hitler.”Era OK în 1939 și abia în 1942 a început să înnebunească”, îl periase profesorul universitar Iancu pe Führer în 2007.

    La finalul celor 45 de minute de dezbatere, Iancu, botezat Dincă și amintind de Hitler, și-a ținut capul plecat în podea. S-o fi gândit sigur cum era să se afle în postura lui Dincă, încătușat de acel scaun, luat la întrebări și eventual bătut bine de fața de bideu de lângă el.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Niciun bou n-ar vota-o pe Viorica Vasilica

    * Daea s-a umplut de molima tonelor ceaușiste și ne-o împrăștie precum vaca ce se balegă în timp ce-o duci la adăpat

    * De ce Tăriceanu nu va fi niciodată președintele României

    * Adio, Tezaur de la Moscova! Rușii îl dau dispărut chiar în Moldova, furat de boșevici și de gărzile albe în Revoluția din 1917

    * Dragnea s-a zbătut să ne umple de Ciumă Roșie. Ucrainenii au găsit soluția să scape de ea: ploșnițe și vagoane murdare

    * Putin îl scoate din pușcărie pe Dragnea! Își freacă mâinile și Tăriceanu…

    * Luați-vă catrafusele de la Palatul Victoria, doamna Dăncilă!

    * Monstrul din Caracal schimbă legislația penală din Ucraina

    * Să ne păzim singuri de un stat idiot!

  • Antena 3 şi RTV se inspiră din ziaristii.com

    Două episoade într-o seară de sâmbătă: informații de pe ziaristii.com sunt folosite, cu citare inexactă sau tendențioasă, de RTV şi Antena 3.

    1. RTV. Într-un reportaj despre înmormântarea bulibașei din Gilău-Cluj, Rudolf Varga, este citat un paragraf dintr-un articol scris de Grigore Cartianu pe aceeași temă: „În afară de tupeu, obrăznicie, agresivitate și aroganță, Rozalia Varga nu se remarcă prin nimic. Dar tupeul este maxim. Și l-a pus în valoare și la moartea tatălui său, pe care n-a vrut să-l treacă dincolo prin modestie și pietate, ci cu onoruri militare, muzică de fanfară, sicriu cu aer condiționat, confetti aruncate din avion, slujbă cu sobor mare și cu mitropolitul în curtea palatului bulibășesc, înmormântare lângă Monumentul Eroilor din cimitirul comunei Gilău”. Televiziunea lui Ghiță îl citează corect pe autor, nu însă și site-ul ziaristii.com, cel care a găzduit textul.
    2. Antena 3. Precară ca dotare intelectuală, Andreea Sava (foto) proiectează pe ecran fotografia cu Tăriceanu în aeroportul din Dubai, publicată în exclusivitate de ziaristii.com, apoi face comentarii de centuristă a presei. Cică poza lui Tăriceanu a apărut „pe un celebru site la care scriu domnii Cartianu și Ciocăzanu”, căruia nu-i dă numele, ci doar un indiciu: „un site care n-a auzit nici dracu’”.

    De neuronul vuvuzelei chiar că n-a auzit nici dracu’!