Etichetă: andrea chiș

  • Judecător român participant la „Marșul celor 1.000 de robe”, la Varșovia: „A fost un moment istoric. Am fost mândră de apartenența la valorile UE”

    Magistrații români au susținut prin proteste organizate vineri, 10 ianuarie, în fața mai multor instanțe din București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Târgoviște și Piatra Neamț, „Marșul robelor” de la Varșovia.

    Participanții la proteste, ca și cei care au fost solidari cu ei, au emis o rezoluție în sprijinul colegilor polonezi, desemnând un judecător român să-i reprezinte la marș.

    Astfel, judecătoarea Andrea Chiș, membru CSM, s-a numărat printre cei 1.000 de magistrați, din 20 de țări ale Uniunii Europene, la „Marșul robelor” de la Varșovia, desfășurat pe 11 ianuarie. Demersul doamnei Chiș a fost susținut de sute de jucători și procurori care au semnat rezoluția, precum și de alți 6 membri CSM: judecătorii Mihai Bălan și Bogdan Mateescu, procurorii Florin Deac, Tatiana Toader, Cristian Ban și Nicolae Solomon.

    Extras din Rezoluția magistraților români pentru independența justiției în UE și susținerea colegilor magistrați polonezi: „Independența judecătorului este o valoare fundamentală a statului de drept, consacrată în art. 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Ea este instituită în favoarea cetățenilor și este absolut necesar să fie respectată de celelalte puteri – legislativă și executivă. Acestea trebuie să se abţină de la adoptarea oricăror măsuri de natură să submineze independenţa sistemului judiciar, transformându-l într-o anexă a executivului. Orice atentat la independenţa sistemului judiciar din orice ţară membră a Uniunii Europene este o puternică lovitură asupra fundamentului statului de drept şi al coeziunii europene. Fără un sistem judiciar independent, nu există democraţie. De aceea, susţinerea fiecărui judecător și procuror, a fiecărui jurist, a fiecărui cetățean european contează. Este un semnal că ne pasă de viitorul Uniunii Europene, de viitorul nostru. Toţi pentru o justiţie independentă, o justiţie independentă pentru toţi!”

    Pentru prima oară în istoria Uniunii Europene, sâmbătă, la Varșovia, 1.000 de robe din toată Europa s-au unit pentru a susține independența justiției în UE. Lor li s-au alăturat zeci de mii de cetățeni polonezi.

    Steagul polonez susținut de steaguri ale Uniunii Europene, la marșul magistraților europeni – Varșovia, 11 ianuarie 2020

    „În viața mea nu am trăit o așa experiență. Când am ieșit din sediul Curții Supreme Poloneze, împreună cu colegi judecători și procurori din mai multe state membre ale UE, în piața din fața Curții ne așteptau mii de polonezi. Am marșat pe o distanță de 3,5 km. Tot drumul, de o parte și de alta, zeci de mii de oameni aplaudau și ne mulțumeau. A fost absolut impresionant și emoționant. Am trăit momente de istorie și am fost mândră de meseria mea, de naționalitatea mea și de apartența la valorile UE”, a declarat judecătoarea Andrea Chiș, membru CSM, pentru Ziaristii.com.

    „Marșul celor 1.000 de robe” are, în mod evident, și rol de prevenție pentru orice stat membru UE unde vreunui accident politic de „tip Dragnea” i-ar mai putea da prin cap să încalce independența justiției și statul de drept.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • „Majoritatea judecătorilor din țară susțin poziția minorității din Secția de judecători a CSM”. Adică pro-justiție și anti-corupție

    Judecătoarea Andrea Chiș, membră a CSM, a explicat, la „Interviurile Danei Potorac”, pentru Ziaristii.com, cum s-a ajuns ca votul pentru alegerea președintelui CSM să basculeze, în câteva zile, de la 9-9 la 15-4 în favoarea candidatei din „tabăra Liei Savonea”.

    Referindu-se la ce anume s-a întâmplat în doar câteva zile, între al doilea și al treilea rând de alegeri pentru funcția de președinte al CSM, astfel încât structura votului în plenul CSM pentru judecătoarea Nicoleta Țînț s-a schimbat de la „9 voturi pentru – 9 împotrivă” la „15 voturi pentru – 4 împotrivă”, Andrea Chiș afirmă: „Probabil, în acest răstimp s-a încheiat un compromis. Nu știu dacă are un cost sau nu, sau a fost, pur și simplu, așa cum s-a clamat – o chemare la unitate. Mie mi se pare foarte greu să fim uniți în condițiile în care a fost ales un candidat al fostei majorități al cărui prim gest în perioada de alegeri a fost să voteze împotriva vicepreședintelui CSM. Ăsta e un îndemn la unitate printr-un prim pas spre dezbinare”.

    Judecătoarea Andrea Chiș e de părere că s-ar fi putut vorbi cu adevărat despre unitate dacă pentru funcția de președinte al CSM ar fi fost votat celălalt candidat, judecătorul Bălan, unul dintre cei 3 judecători din Secție care s-a opus asaltului asupra sistemului judiciar din ultimii 3 ani.

    Andrea Chiș și-a făcut un obicei din a merge (singură), periodic, la Curțile de Apel din țară, pentru a-și consulta și asculta colegii judecători. „Majoritatea judecătorilor din țară susțin poziția minorității din Secția de judecători a CSM”, constată ea. Adică poziția pro-justiție și anti-corupție.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Judecător din CSM: „Nu e greu să pleci capul și să faci ce ți se dictează. E mult mai greu să nu-l pleci și să reziști”

    „Nu e greu să pleci capul și să faci ce ți se dictează. E mult mai greu să nu-l pleci și să reziști”, a spus judecătoarea Andrea Chiș, membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), la „Interviurile Danei Potorac”, rubrică găzduită de Ziaristii.com.

    Andrea Chiș crede că retragerea Adinei Florea, după nenumărate încercări de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), se datorează faptului că, finalmente, au înțeles și aceasta, și susținătorii ei că nu sunt dorite de sistemul judiciar nici persoana, nici instituția în sine.

    Andrea Chiș reamintește că desființarea acestei Secții a fost cerută și de Comisia de la Veneția, și de GRECO, și de Comisia Europeană prin Raportul MCV.

    „Timp de luni de zile nu s-a reușit întrunirea unui plen (CSM) în care să existe o majoritate pentru validarea acestui concurs. Probabil că s-a gândit, față de cele vehiculate și de contestațiile formulate, că rezultatul era unul previzibil din punctul ei de vedere. Și a făcut acest gest foarte târziu, raportat la momentul în care a susținut interviul. Este o dovadă în plus a modului în care funcționează această instituție, inclusiv a modului în care instituția din care fac parte – CSM – a reușit să gestioneze numirea unor persoane care să se bucure de încrederea sistemului judiciar”, a spus Andrea Chiș.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dedesubturile demisiei bruște a Mădălinei Dobrovolschi. De ce a plecat de la palat?

  • INTERVIU AUDIO. Andrea Chiș: „În 30 de ani, nu am simțit un asalt atât de puternic asupra valorilor fundamentale ale sistemului judiciar!”

    Deschidem rubrica „Interviurile Danei Potorac” pe Ziaristii.com, interviuri audio (un proiect nou al site-ului nostru), cu judecătoarea Andrea Chiș, membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

    Parte a grupului reformator din CSM, Andrea Chiș spune explicit: „În 30 de ani, nu am simțit un asalt atât de puternic asupra valorilor fundamentale ale sistemului judiciar, așa cum s-a întâmplat în ultimii 3 ani”.

    Ascultați interviul, care are 57 de minute! Veți afla părerea judecătoarei Andrea Chiș despre…

    … presiunile și asaltul fără precedent asupra sistemului judiciar românesc, făcute de fosta majoritate parlamentară (PSD-ALDE-UDMR) în 2017-2019;

    … pacea din CSM, obținută prin chemarea la unitate;

    … cum s-a modificat structura votului pentru judecătoarea Nicoleta Țînț de la o săptămână la alta, făcând posibilă alegerea acesteia în funcția de președinte al CSM;

    … retragerea Adinei Florea, cadidata de serviciu pentru Secția Specială de Investigare a Magistraților;

    … cine este Andrea Chiș când nu este judecător sau membru al CSM.

    Audiție plăcută!