Poliția și Jandarmeria au descins la vila unde se ținea priveghiul interlopului Florin Mototolea, alias “Emi Pian”, șeful clanului Duduienilor ucis în noaptea de luni spre marți de un rival din clanul Spoitorilor. Forțele de ordine au aplicat, de peste gard – nu au putut intra în curtea interlopilor –, circa 30 de amenzi de 14.000 de lei pentru că nu se purtau măști de protecție și nu se respecta măsura distanțării sociale.
La vila din Rahova a interlopului erau strânse sute de persoane, iar polițiștii au fost ignorați complet de membrii clanului. G4Media.ro scrie că printre cei amendați la priveghi s-ar fi numărat inclusiv manelistul Florin Salam, cel care depusese plângere că a fost jecmănit de Duduieni de sume mari de bani și obligat să le cânte gratis.
Salam a publicat pe pagina sa de Facebook două cântece de jale pe care i le-a dedicat interlopului ucis și tatălui lui “Pian”, aflat după gratii.
Cântece de jale s-au auzit, noaptea trecută, în numeroase vile din întregul București, acolo unde locuiesc membrii clanului și supușii lor.
Șeful clanului Duduienilor a fost ucis în noaptea de luni spre marți de un rival din clanul Spoitorilor după ce a fost prins că împrumuta un jucător de barbut pe care-l împrumuta deja celălalt interlop. A izbucnit o încăierare, iar “Emi Pian” a fost înjunghiat cu un cuțit. A murit la Spitalul Universitar.
Duduienii – socotiți cel mai periculos clan din România – au anunțat deja că vor porni un război de răzbunare cu Spoitorii.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Sub patronajul descreierat al lui Radu Moraru, Nașul TV se îndreaptă spre un final mizer, lipsit de glorie. La 1 decembrie îi expiră licența de 9 ani, iar Radu Moraru face toate eforturile să nu-i fie reînnoită licența pentru alți 9 ani. Prestațiile sale iresponsabile, de gornist al propagandei ruse, îi atrag amenzi săptămânal, iar el, în loc să revină pe calea adevărului, se afundă în minciuni cosmice, caraghioase, urlătoare. Acesta este drumul sigur spre sinucidere mediatică.
După ultima ședință a CNA, cea de joia trecută, când a fost amendat cu 40.000 de lei (aproape 8.000 de euro), Radu Moraru n-a realizat că se află în culpă și că sacțiunea este perfect legală și absolut justificată. Dimpotrivă, a continuat să afirme că el e pedepsit pentru că spune adevărul, dar și această afirmație este mincinoasă!
În ședința de joi, când a fost analizată emisiunea din 30 iunie, toți membrii CNA au conchis că, în acest moment, Radu Moraru e un caz fără egal în audiovizualul românesc. Reacția a fost de stupefacție: „E absolut incredibil. S-au mai spus porcării și pe la alte televiziuni, dar ca aici nu a spus nimeni” (Dorina Rusu); „La nivelul ăsta nu a spus nimeni” (Monica Gubernat, șefa CNA);„Propun să dublăm amenda pe care am dat-o atunci (acum o lună, 20.000 de lei – n.red.), iar data viitoare, dacă se continuă cu același tip de derapaj și cu aceeași virulență, să dublăm încă o dată și încă o dată, până ajungem la amenda maximă” (Alexandru Kocsis).
Șocat de aberațiile în cascadă ale lui Radu Moraru, unele demne de balamuc, Alexandru Kocsis Cristea (38 de ani) a propus chiar amenda maximă, de 200.000 de lei, dar majoritatea a optat pentru 40.000 de lei. Membrii CNA au convenit ca, de aici înainte, amenzile să fie dublate de la o ședință la alta până ce se va ajunge la amenda maximă, în caz că „Nașul” va continua să derapeze atât de grav.
Kocsis a devenit ținta injuriilor lui Moraru. Într-o intervenție telefonică în emisiunea gospodinei care-i înghite dejecțiile, „Nașul” a recurs la arsenalul clasic al unor Giovanni Becali, Serghei Mizil sau, pe vremuri, C. V. Tudor. Cuvintele spurcate au țâșnit, cu repetiție, din gâtlejul „Nașului”: „un jeg ordinar”, „un jeg uman”, „un rahat în ploaie”, „un neica-nimeni”, „un jaf”, „un nenorocit”, „nesimțit”, „lacheul lui Iohannis”, „mincinos”, „dobitoc”, „manipulator”, „infractor”, „penal”, „o nenorocire de om”.
Moraru i-a promis lui Kocsis (membru CNA) că va avea soarta lui Bill Gates. Mă rog, există o diferență: miliardarului american i-a promis că-l „bate”, lui Kocsis doar îi „tunde freza” și îl „rade-n cap”.
Alexandru Kocsis Cristea
Nici Radu Herjeu n-a scăpat de formula „jeg uman”, dar Moraru atacă pe altă direcție, sugerând că membrul CNA ar fi pedofil, după ce în alte emisiuni l-a înfierat că ar fi gay.
Toate acestea sunt un nou motiv de amendă consistentă, mai ales că Moraru e ultra-recidivist. Practic, nu există emisiune a sa în care să nu ceară insistent – prin prestația sa – noi și noi amenzi.
„Nașul” continuă să spună că Iohannis a pregătit „spitale de carton” pentru copii, ca să-și pună în practică planul diabolic de a ne „fura” copiii, dar noroc cu Radu Moraru, care i-a „dejucat” planul! Aici trebuie să fie o confuzie: nu era spital pentru copii, ci balamuc pentru adulți. Și nu pentru orice adulți, ci pentru cei care poartă ochelari de soare în emisiune, beau whiskey cu cana (fără gheață!), sunt candidați-necandidați și președinți-nepreședinți, frizează paranoia, înșală tot ce prind, mint non-stop și înjură fără talent.
Delirul injurios al lui Radu Moraru
„Acest jeg ordinar, acest rahat în ploaie”
„Kocsis ăsta este un rahat în ploaie, un manipulator. Rahatul ăsta în ploaie ar trebui să fie solidar cu noi, pentru că noi am spus tot timpul adevărul.”
„Știți cine a propus astăzi amenda maximă de 200.000 de lei? Acest rahat în ploaie, acest jeg ordinar, care de fapt e manipulator al lui Iohannis, care i-a făcut campania online a lui Iohannis și a mințit poporul pe online. Și acest jeg ordinar, acest rahat în ploaie a primit o sinecură la CNA și acuma Iohannis i-a dat ordin: «Arde-l pe Nașu’!».”
„Îi tund freza! Aduc o lamă, să-l bărbierim pe cap!”
„Eu vă spun ceva acuma, risc orice amendă: eu, pe băiatu’ ăsta, când îl prind, îi tund freza! Dacă nu are păr, o să aduc o lamă, să-l bărbierim pe cap. Și îl rad în cap!”
„Acest jeg ordinar, cică psiholog… El zice că e psiholog – eu cred că nici psiholog nu e ăsta, că dacă-l iau la verificat – vai de mama lui!”
„Cum ești tu, mă, psiholog? Ce cauți tu să amendezi un ziarist care are probe? Da’ cine mama lui l-a făcut pe ăsta să aibă atâția bani? Că are o grămadă de bani acest… cum îl cheamă? Csikis, Mocsis… (…) Un jeg ordinar, o nenorocire de om, un nesimțit!”
„Îi fac plângere penală și o să dovedesc că a primit ordin de la Iohannis.”
„Pe ei îi derajează că noi i-am blocat cu furatul copiilor”
„Ăsta-i infractor! Cum își permite acest jeg uman…?”
„Pe ei îi derajează că noi i-am blocat de câteva ori, inclusiv cu furatul copiilor. Și Iohann de-aia l-a pus pe acest nenorocit, acest jaf, acest rahat în ploaie, care n-are nicio experiență în presă.”
„Un dobitoc, care n-are nicio treabă cu presa, ne amendează, cere două miliarde, pentru că așa i se pare lui. Nu ai voie tu, un dobitoc, un rahat în ploaie, un neica-nimeni, un penal… tu vrezi să falimentezi Nașul TV.”
„O să te înțepi și tu sau o să cumperi la mișto un test anti-covid?”
„Sunt oameni în servicii care filmează toate întâlnirile. Băiatu’ ăsta are o întâlnire cu Iohannis de acum vreo… hai, să nu spun cât timp… în care stă ca mielu’ și ia instrucțiuni. Ăsta e Alexandru Kocsis… Mocsis… Cristea.”
„Și Alexandru ăsta, Kocsis, dacă n-o fi gay… Să-l întrebăm: bă, Kocsise… băi, jegule care ai vrut să dai două miliarde unei televiziuni libere… băi, jeg uman, cum e, mă, o să te înțepi și tu sau o să cumperi la mișto un test anti-covid? Cică 20 de euro a coborât acum un test… știu vreo 6 zone în București de unde poți să cumperi…”
„Herjeu… uitați-vă la fața lui și veți înțelege mai mult din politica lui Trump”
„Lui Herjeu îi bag un morcov, să-i spun: «Băi, Herjeu, stai liniștit, noi avem licența până la 1 decembrie! De la 1 decembrie ne puteți lua licența».”
„Radu Herjeu, acest… cum să-i spun eu, așa?… uitați-vă la fața lui și veți înțelege mai mult din politica lui Trump. Nu spun mai multe. Deci, băiețașu’ ăsta are niște dosare despre care nu vrea să vorbească… dar la momentul care trebuie o să-l dau în vileag. Va fi primul din CNA. Acesta jeg uman ne-a promis în ședința CNA că nu vom mai lua licența.”
„Mesajul meu către ei este: băieți, ori voi, ori noi! N-o să avem cum să supraviețuim împreună! Totul depinde de români. Dacă românii se mișcă, seridică, va fi «ori noi». Dacă nu, «ori ei».”
„Noi vrem să fim cu poporu’ român, care doarme…”
„Vaccinarea obligatorie începe! Începe! Am prieteni în Canada – sunt speriați. Acolo se poate aplica în câteva săptămâni. În România este încă vag, dar eu cred că într-o lună începe vaccinarea obligatorie.”
„Săptămâna viitoare o să luăm amendă 80.000 de lei, adică 800 de milioane de lei vechi. Apoi, la următoarea ședință – două miliarde… o să ajungem la câteva miliarde… Ce proști suntem! În loc să fi luat și noi un milion de euro de la Lucovid Organ și Iohann și Arafatu’… Uite cum ne-am procopsit noi, că vrem să fim cu poporu’ român, care doarme. E, asta e…”
„Nu mai ai voie să vorbești despre Covid, că te amendează CNA-ul.”
„Abia aștept ca Avocatul Poporului să sară în apărarea noastră, să conteste.”
„Astăzi m-au amendat cu 40.000 de lei pentru că am spus un adevăr. M-au amendat pentru o părere. E părerea mea!”
„Românii se vor trezi când vor rămâne fără copii”
„Ne-au dat amenda pentru că se tem de emisiunea de luni.”
„Teoretic, în câteva luni, vom închide Nașul TV, pentru că n-avem de unde să plătim amenzile astea. N-avem cum. Nu cred că românii vor fi atât de solidari încât să vină lângă noi, să putem să plătim amenzile. Eu nu sunt așa de optimist. Pentru că văd cifrele…”
„Românii se vor trezi când vor rămâne fără copii.”
„Puteam să luăm un milion de euro de la Guvern. Luam milionul și mințeam poporul. Dar n-am putut să fac asta.”
„Spitalele de carton pentru copii au murit în fașă”
„Faptul că 12 milioane și jumătate de români s-au uitat la noi, sigur, deranjează.”
„Amenda de astăzi a fost dată pentru că am vorbit despre carantinarea copiilor. Acum trei luni am fost primii care am dezvăluit că spitalul inaugurat de Iohannis era, de fapt, pentru copii. Sistemul mafiot al lui Iohannis a ascuns acest lucru, dar noi ne-am prins – după ce? Păi, pătuțurile erau joase, erau niște roboței, erau niște desene… și, din sursele mele, am aflat că acolo trebuia să fie luați copiii. Până la urmă, fiindcă scandalul a bubuit, n-au mai luat copiii. Au încercat să lanseze virusul Kawasaki… dacă Covidul nu merge la copii… atunci au încercat să inventeze un Kawasaki. Dar fiindcă noi le-am dat în cap, Kawasaki a murit în fașă, n-a bubuit. Și atunci, spitalele de carton pentru copii au murit în fașă.”
25.000 de euro în două luni
Conform Paginademedia.ro, în ultimele două luni, Nașul TV a fost amendat în toate ședințele CNA care n-au fost amânate. Cele 6 amenzi însumează 95.000 de lei (aproape 25.000 de euro). Iar următoarele ședințe se anunță devastatoare, pentru că recidivele lui Radu Moraru nu lasă loc pentru altă opțiune.
Amenzile primite de Nașul TV în pandemie
28 mai: 10.000 de lei
11 iunie: 20.000 de lei
18 iunie: 10.000 de lei
1 iulie: 10.000 de lei
14 iulie: 5.000 de lei
23 iulie: 40.000 de lei
„Ne iau copiii direct de la școală, oameni buni! Îți duci copilul la școală… și nu se mai întoarce”
Paginademedia.ro a consemnat și afirmațiile lui Radu Moraru pe baza cărora a fost amendat Nașul TV în ultima ședință CNA.
„Tătaru ăsta, care este un securist mincinos ordinar…”
„Deci, vor să ia toată populația, își fac și treaba, că ne pun să semnăm că suntem de acord cu vaccinul, cu tot ce trebuie… obligatorii, că ne amenință că ne iau copiii direct de la școală, oameni buni!”
„Când începe școala… tu-ți duci copilul la școală sau pleacă singur… și nu se mai întoarce. Că a venit asistenta Arafatului și a zis: «Domn’e, avea simptome de Covid. Și imediat i-am făcut testul și are, domn’e, Covid.» De ce? Că a devenit afacere, oameni buni! Dacă nici acum nu vă treziți să vedeți ce business a devenit astăzi România pentru mafia internațională… Păi, domn’e, se fac bani… bani… bani… și astăzi o să rămâneți cutremurați.”
„Doi… să pună mâna pe copiii noștri… instituțional… ați văzut cum se răpesc copiii din Finlanda și-n alte țări… din casa omului, de lângă mama lor… și o să vi-l răpească la școală, că are Covid. Și-o să spună: «Noi îl vindecăm pe copil la spitalul Covid de carton, da’ nu i-l dăm acasă decât după ce vă vaccinați și dumneavoastră, că noi, pe copilul dumneavoastră, ca să-l salvăm de la moarte, l-am vaccinat. I-am băgat și nano-cip». Și tu nu mai ai ce să faci.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Teoriile conspiraționiste ale lui Radu Moraru, bazate pe construcții fanteziste și minciuni colosale (toți cei care-l contrazic sunt „sataniști”, „globaliști”, „securiști”, „neo-marxiști”, „anti-creștini”), au transformat Nașul TV în cea mai amendată televiziune din România, de la declanșarea pandemiei de Covid-19.
„Toate televiziunile din România, dacă s-ar aduna, într-un an nu ar strânge atâtea aberații, minciuni și acuzații neprobate câte au fost în aceste două emisiuni”, a răbufnit Radu Herjeu, membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), în ședința din 11 iunie.
Herjeu nu e o lumină, are multe bube-n cap, dar această afirmație descrie perfect ceea ce s-a întâmplat la Nașul TV în ultimele 4 luni. Pur și simplu, Radu Moraru a livrat mai multe minciuni, aberații și conspirații decât toate celelalte televiziuni la un loc! Culmea, a făcut eforturi să se responsabilizeze Antena 3 (antrenată în diversiune și minciună), dar a decăzut complet Nașul TV.
Deși e un canal minuscul, marginal, cu 3-4 angajați, cu audiențe prăbușite și cu credibilitatea pierdută, Nașul TV e singura televiziune judecată în fiecare dintre ultimele 6 ședințe ale CNA. De patru ori a fost amendată, de două ori deciziile au fost amânate. Niciodată „achitată”! Mereu – pe mâna lui Radu Moraru, care în privința televiziunii sale aplică principiul: „Eu te-am făcut, eu te omor!”.
Amenzile primite de Nașul TV
28 mai: 10.000 de lei
11 iunie: 20.000 de lei
18 iunie: 10.000 de lei
1 iulie: 10.000 de lei
TOTAL: 50.000 de lei (10.300 de euro)
Radu Moraru: membrii CNA sunt „securiști”, „neo-marxiști”, iar Herjeu e „gay”
După fiecare amendă primită, Radu Moraru n-a acceptat ideea că a greșit grav, ci a dezvoltat noi teorii ale conspirației, de data asta la adresa membrilor CNA. Aceștia sunt numiți politic, dar „Nașul” le-a atribuit, fără dovezi, etichetele tradiționale: toți sunt „securiști”, „neo-marxiști”, „globaliști!”.
Mai mult, s-a focusat pe Radu Herjeu, membru CNA, nu pe Monica Gubernat, care e președintele Consiliului. Aceleași acuzații fie fie nedemonstrabile, fie inacceptabile, discriminatorii: „Herjeu e gay! Are probleme grave în viața personală. Nu poate să mă amendeze unul care are probleme grave în viața personală!”.
Moraru i-a amenințat pe membrii CNA că vine el și-i dă pe toți afară, ba chiar îi și arestează dacă-l mai amendează.
Patronul Nașul TV a lansat o nouă teorie conspiraționistă, cu bătaie ceva mai lungă: „Vor să-mi închidă televiziunea. În decembrie expiră licența Nașul TV, care e pe 9 ani, și trebuie luată o nouă licență, tot pe 9 ani. Dar dacă ai amenzi neplătite, nu-ți mai dau licență, așa cum s-a întâmplat și cu OTV. De aceea s-au pus să ne amendeze la fiecare ședință, ca să nu putem plăti atâtea amenzi și să ne închidă în decembrie. Ăsta-i planul lor. Suntem cea mai amendată televiziune din România”.
Precizare: amenzile date Nașul TV au fost votate de toți membrii CNA, indiferent că au fost numiți în Consiliu de Parlament (cu susținerea PSD, PNL sau UDMR) ori de Președinție.
„Să ne băgăm toți seringa în fund, că ne salvează Bill Gates cu nenea Soros”, „acești doi escroci mondiali”
Relevante pentru situația în care a fost împinsă Nașul TV de către propriul ei patron sunt discuțiile din ședința desfășurată online pe 11 iunie, consemnate de Paginademedia.ro.
Au fost consemnate derapaje pe bandă rulantă, din partea lui Radu Moraru.
„Băi, Iohanne, băi, criminalilor, băi!”
„Peste cadavrul meu vor băga injecțiile alea în copii, injecțiile alea criminale”
„Ne iau copiii”, „au spitale de copii deja pregătite”.
„Trebuia să moară oameni mulți, mult mai mulți, ca panica să fie mare, încât atunci când vine Bill Gates și cu Soros, când vin acești doi escroci mondiali, să vină cu seringile, așa, românul să iasă la poartă cu două mâini, așa, să-i dea și lui, să se injecteze, «să ne băgăm toți seringa în fund, că ne salvează Bill Gates cu nenea Soros».”
„Planul lui Cercel e al lui Bill Gates, ai noștri numai l-au tradus.”
„V-au mințit de dimineața până seara fiindcă Arafatul știe. Iohann nu știe nimic, ăla poți să crezi că a mințit de prost, dar Arafatul știe cum sare virusul, că nu sare, știe de studiul lui Didier Raoul, că nu moare nimeni, de fapt, dacă-i dai tratamentul.”
„Deci, ce pandemie avem noi? Păi, avem pandemie acum, că trebuia să profite, să ne livreze vaccinul lui Fauci și Bill Gates.Pe Fauci cred că-l arestează.”
„Poate ne desființează și poate nu o să primesc niciodată pașaport medical de-ăla, cum zic ei, de coronavirus. Care, repet, nu există. Toată planeta știe azi că nu există acest coronavirus ca și pandemie. Totul a fost un scenariu scris la Hollywood, așa, și aplicat pe populație.”
„Kovesi era colegă cu Turcescu. Colonei amândoi, da? De ce? Toți securiști.”
„Și pe mine a încercat Kovesi să mă racoleze. M-a invitat la birou, zice «Treceți pe la noi, vă admirăm, domnul Nașul, cutare, să bem o cafeluță, poate colaborăm».”
„Așa e șantajat Grindeanu, securistul de Grindeanu, da?”
„Ciolacu este securist, era pus de Secu să-l urmărească pe Omar Hayssam.”
„Știți cine e Rafila? Are dosar pendal din 2005, de atunci. Este la OMS, Organizația Mondială a Sănătății, la el numai i se ordonă ce are de făcut, și i s-a ordonat: «Fă panică!».”
„CNA-ul a obligat toate televiziunile, inclusiv pe noi, să difuzăm non-stop comunicatele lor, obligatoriu. Au murit, au fost răniți, au fost cutare, au fost cutare, ordonanță militară, pac, pac, conferință, deci totul obligatoriu, am fost obligați să creăm panică. Foarte interesant.”
„Am înțeles – și Radiocom, și CNA, și SRI, și SIE… Am înțeles că niște chinezi au cumpărat o televiziune foarte mare în România. Mă, ce interesant, auzi. Măi, ce chestie. Măi, au trimis și coronavirus și au cumpărat și o televiziune.”
„A trecut legea vaccinarii – vai, ce ghinion! Ce să facem acum? Treceți poporul român ca la Mengele, ca la lagărele naziste – «Hai să vă facem o injecție obligatorie!».”
Radu Herjeu, membru CNA, despre „moderatorul” Radu Moraru
„Factual este că «s-au omorât oameni în România», că se vor fura copii și vor fi băgați în spitalul de carton, că toți ăia sunt securiști. Deci tot ce a spus – nici nu știu cum să-i spun, că sigur nu e moderator și nu are legătură cu jurnalismul – are o bază factuală?”
„Afirmația legată de CNA e o minciună. CNA nu a obligat pe nimeni să dea numărul morților. Restul sunt niște acuzații grave, niște baliverne spuse pentru cei 5 telespectatori care se uită la el.”
„Radu Moraru nu a vorbit despre lucruri verificabile, care se pot demonstra. Dacă nu țineam cont de audiența postului, Radu Moraru ar fi trebuit să plătească milioane ca încălcări ale legislației. S-a apreciat că, din fericire, răul pe care îl face nu are audiență așa mare. Lucrul acesta nu poate merge la nesfârșit.”
„Toate televiziunile din România, dacă s-ar aduna, într-un an nu ar strânge atâtea aberații, minciuni și acuzații neprobate câte au fost în aceste două emisiuni.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Premierul Ludovic Orban a achitat sâmbătă două amenzi, în valoare totală de 3.000 de lei, „pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise”, anunță Guvernul într-o informare de presă. Reacția vine la scurt timp după ce, vineri seară, o fotografie virală a „încins” Facebook-ul: cea în care premierul apare fără mască, fumând, într-un birou din Palatul Victoria.
„Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat astăzi, 30 mai a.c., prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3.000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise. Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeași măsură de către orice cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate, trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, fără a face distincție”, se arată în informarea Guvernului.
O fotografie în care apar premierul Ludovic Orban și patru miniștri din Guvernul său – Raluca Turcan (vicepremier), Lucian Bode (Transporturi), Virgil Popescu (Economie) și Bogdan Aurescu (Externe) – a fost distribuită vineri seara pe Facebook. Fotografia a fost realizată luni, 25 mai, cu ocazia zilei de naștere a lui Ludovic Orban. Niciunul dintre miniștrii prezenți în fotografie nu poartă mască de protecție, iar Orban și Aurescu fumează. Pe masă se află o sticlă de wiskey și câteva de bere, precum și ceva de mâncare.
Prima reacție a lui Ludovic Orban după apariția fotografiei: „Este o poză de ziua mea, după ora 15, că eram cu mai mulţi colegi de-ai mei. Mi-au făcut o surpriză şi au venit să-mi ureze «La mulţi ani!». După ce au venit, i-am servit, vedeţi că sunt farfurii pe masă. I-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, de whiskey. Faptul că nu purtam mască se datora în primul rând faptului că eram după ce mâncasem şi îi servisem pe colegi, cum e firesc”.
Premierul și-a recunoscut greşeala şi în legătură cu fumatul. „Sunt fumător. Mi se întâmplă să fumez. Era o ocazie de ziua mea, la care am avut nişte invitaţi şi la care am permis să se fumeze. Recunosc. Asta este. Dacă e nevoie, plătesc amenda, nu mă dau în lături. Greşeala e umană. Ni se întâmplă multora”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Primăria orașului Nardò, situat în regiunea Puglia din sudul Italiei, a declarat război celor care aruncă măști și mănuși pe stradă. O hotărâre a Consiliului Local sunt instituie amenzi între 75 și 450 de euro pentru cei care încalcă regulile.
„Este o problemă gravă nu doar din punct de vedere al curățeniei și al decorului, dar teoretic reprezintă și un risc pentru sănătate și o sursă pentru un ipotetic focar de infecție de coronavirus”, spune primarul Pippi Melone.
În Puglia, primarul orașului Nardò le-a declarat război celor care aruncă pe stradă (sau în alte locuri publice) mănușile și măștile folosite pentru a se proteja de coronavirus.
Conform Fanpage.it, hotărârea a fost semnată de primarul Pippi Melone joi seară și prevede amenzi de până la 450 de euro pentru cei care o încalcă.
Decizia a fost luată după ce, în zilele precedente, sute de măști și mănuși au fost aruncate în zona supermarketurilor și a magazinelor de cartier.
Această nouă hotărâre a primăriei din Nardò stabilește că oricine abandonează dispozitive de protecție individuală pe solul public, pe străzile din oraș sau pe domeniul agricol, este pedepsit cu o amendă de minimum 75 și maximum 450 de euro.
Prin această decizie se amintește că obiectele de protecție individuală trebuie depozitate conform indicațiilor date de autorități, așa cum a stabilit Institutul Superior al Sănătății din Italia.
Concret: măștile și mănușile trebuie mai întâi puse în pungi de plastic, bine închise, și aruncate într-un coș de gunoi, dintre cele pe care primăria se obligă să le pună la dispoziția populației.
„După cum decurg lucrurile,totul ne face să ne gândim că vom fi nevoiți să purtăm pentru mult timp mănuși și măști chirurgicale pentru a preveni contaminarea de coronavirus. De aceea, o asemenea decizie, care ne permite să descurajăm obiceiul de a arunca aceste obiecte în mod rușinos și să obligăm persoanele să aibă un comportament civilizat, ni se părea chiar necesară. Poliția locală și inspectorii de zonă vor veghea asupra acestor comportamente rușinoase”, a explicat primarul Melone.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțională, miercuri, ordonanța de urgență prin care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea ordonanțelor militare.
Curtea Constituțională a admis că ordonanța de urgență nu este clară și previzibilă, iar faptele pentru care se pot da amenzi nu sunt individualizate.
Decizia CCR nu anulează automat amenzile date. Acestea trebuie contestate în instanță de către cei care au fost amendați.
De la începutul stării de urgenţă, în România au fost aplicate peste 300.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 600 de milioane de lei (120 de milioane de euro), pentru nerespectarea restricţiilor instituite prin ordonanţele militare, în perioada stării de urgenţă.
Avocatul Poporului, Renate Weber, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1) – f) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său, a anunțat joi instituția Avocatului Poporului, într-un comunicat de presă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Pe litoralul românesc al Mării Negre, în loc să patruleze și pe plaje și faleze, mai ales în zilele de weekend, pentru a descuraja plimbările la malul mării, agenții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pândesc cu mașina pitită după copaci și boscheți, pentru a da amenzi.
Din atitudinea unor polițiști și jandarmi, în județul Constanța, reiese că scopul acestora ar fi, mai degrabă, amendarea celor care încalcă regulile stării de urgență.
Principalul obiectiv al măsurilor stabilite de ordonanțele militare este acela de a preveni practicarea deplasărilor inutile ale cetățenilor, prin prezența cât mai vizibilă, ostentativă chiar, a celor din MAI în locurile publice (așa cum ar trebui să se facă și pe șosele, în prevenirea/descurajarea depășirii limitelor de viteză legale).
Tradiționalul „plan de amenzi”, veche meteahnă a Poliției Române, este activat însă și în perioada crizei generate de Covid-19.
O sursă din Poliția constănțeană ne-a „șoptit”, încă de acum o săptămână, că indicațiile date de șefii locali mergeau exact în direcția planului de amenzi, în număr și cuantum cât mai mare, pe timpul stării de urgență.
Imaginile atașate acestui articol au fost realizate de fotoreporterul Octavian-Mihail Șerbănescu, pe Faleza-Nord din Constanța, ieri după-amiază, în Duminica Floriilor ortodoxe și a Paștelui romano-catolic, reformat și protestant.
Se vede clar cum mașina Jandarmeriei stă ascunsă, pe o alee din preajma unei plaje pe care nu patrulează niciun jandarm sau polițist.
La un moment dat, din vehicul au țâșnit câțiva jandarmi, care au început să alerge după cei câțiva plimbăreți duminicali de pe malul mării.
Plaja Faleză-Nord din Constanța, duminică, 12 aprilie 2020, la orele prânzului / Foto: Octavian-Mihail Șerbănescu
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Absurd total la Caracal: patru persoane, dintre cele care au manifestat pe 28 şi 29 iulie, au fost sancţionate cu amenzi de către poliţişti, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Poliţiştii au aplicat o sanțiune contravenţională în ziua de duminică, 28 iulie, şi alte trei în ziua de luni, 29 iulie, însumând 1.800 de lei. Persoanele amendate au fost o femeie și trei bărbați, care, nemulţumiți de reacţia autorităţilor în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu, au cerut demisia autorităţilor responsabile de intervenţia tardivă și neprofesionistă în acest caz.
Conform proceselor-verbale întocmite, persoanele amendate „au încălcat prevederi ale Legii privind normele de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică”.
„Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene; proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare; ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice”, a precizat Alexandra Dicu referitor la motivele pentru care au fost amendate patru persoane la Caracal.
Femeia amendată este din Deveselu. Aceasta a relatat că a fost sancționată cu 300 de lei doar pentru că le-a spus polițiștilor „să le fie rușine”.
În acele zile de mare tensiune, unii localnici au sărit calul, dar numai cu vorba, nu cu fapta! Nu au fost violențe fizice, ci doar vorbe spuse la mânie. Vorbe izvorâte din durere, frustrare și sentimentul nedreptății. În aceste condiții, a te apuca să împarți amenzi e o altă mare prostie, după multele pe care le-a făcut Poliția din Olt în cazul fetelor răpite, violate și omorâte.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!