Alexei Navalnîi, politicianul de opoziție condamnat recent – într-o mascaradă judiciară – la încă 19 ani de închisoare, a publicat primul său text extins după infamul proces. El și-a exprimat dezamăgirea profundă față de ultimele trei decenii de politică „democratică” din Rusia. Textul lui Navalnîi, apărut pentru prima dată pe site-ul său sub titlul „Frica și dezgustul meu”, a fost publicat integral de publicația independentă Meduza, realizată din afara granițelor Rusiei.
Principalele idei din „Spovedania lui Navalnîi”
* „Acum, în 2023, Rusia pare să aibă mai mulți deținuți politici decât în perioada Brejnev-Andropov.”
* „KGB-iștii n-au ajuns la putere prin înlăturarea reformatorilor democrați de la putere. Au făcut-o ei înșiși. Ei înșiși i-au numit. I-au invitat ei înșiși. I-au învățat cum să falsifice alegerile. Cum să fure proprietatea unor industrii întregi. Cum să mintă presa. Cum să schimbe legile ca să le convină lor. Cum să suprime opoziția prin forță. Chiar și cum să organizeze războaie idioate, stupide și fără talent.”
* „Nu pe judecător îl urăsc cu marea mea ură. Nici pe polițiști, nici pe nelegiuiții din colonie. Nici pe ofițerii FSB care îi comandă. Nici măcar pe Putin.”
* „Îi urăsc pe oamenii pe care înainte îi iubeam. Cărora le-am luat apărarea și pentru care am luptat până la capăt.”
* „Îi urăsc cu ferocitate pe cei care au vândut, au băut și au irosit șansa istorică pe care țara noastră a avut-o la începutul anilor ’90. Îi urăsc pe Elțîn și pe «Tania și Valia», pe Ciubais și pe restul familiei corupte care l-a adus pe Putin la putere.”
* „Îi urăsc pe escrocii pe care, nu știu de ce, îi numeam reformatori. Acum este foarte clar că nu au făcut altceva decât să bage intrigi și să aibă grijă de propria avere. Mai există vreo altă țară în care atât de mulți miniștri ai «guvernului de reforme» au devenit milionari și miliardari?”
* „Îi urăsc pe autorii celei mai stupide Constituții autoritare, pe care ne-au vândut-o nouă, idioților, ca fiind democratică, oferindu-i chiar atunci președintelui puterea unui monarh cu drepturi depline.”
* „Dacă s-ar fi creat un sistem judiciar independent, o nouă uzurpare a puterii ar fi fost imposibilă sau foarte dificilă.”
* „Chestia care acum împarte cu nerușinare sentințe de 8-15-20 de ani unor oameni nevinovați a început să fie construită cu mult înainte de Putin.”
* „Nimeni de la Kremlin și din Guvernul anilor ’90 nu a vrut un tribunal independent.”
* „Urăsc «presa independentă» și «societatea democratică» care au oferit sprijin total unuia dintre cele mai dramatice puncte de cotitură din noua noastră istorie – alegerile prezidențiale frauduloase din 1996.”
* „Acum plătim pentru faptul că în 1996 am crezut că frauda electorală nu era întotdeauna un lucru rău. Scopul a scuzat mijloacele.”
* „Urăsc întreaga conducere a Rusiei, care în 1991 și în 1993 a deținut puterea absolută și nici măcar n-a încercat să facă reforme democratice evidente.”
* „Nu cu Putin în 2011, ci cu Elțîn, cu Ciubais, cu oligarhii și cu întreaga gașcă a partidului Komsomol, care se numeau «democrați», am plecat nu în Europa, ci în Asia Centrală în 1994.”
* „Când ofițerii KGB/FSB ai lui Putin au avut acces liber la posturi politice, nu au fost nevoiți să facă nimic.”
* „Funcționarul FSB al lui Putin nu se poate gândi la altceva decât să construiască o casă imensă și să-i întemnițeze pe cei care nu-i plac.”
* „Principiile democratice – pragmatism, justiție independentă, alegeri corecte și egalitatea tuturor în fața legii – sunt cele mai bune mecanisme în viața reală pe drumul spre prosperitate.”
Scrisoarea lui Alexei Navalnîi
„Urăsc «presa independentă» și «societatea democratică» care au oferit sprijin total unuia dintre cele mai dramatice puncte de cotitură din noua noastră istorie – alegerile prezidențiale frauduloase din 1996”
„Am vrut să scriu despre asta de mult timp. E ca o mărturisire. Trebuie să trec peste dezgustul și frica asta, poate mă ajuți tu cu asta.
Ura. Oamenii mă întreabă mult despre ea și am început să primesc din nou scrisori: «Îl urăști pe judecător?», «Îl urâți și mai mult pe Putin?». Am mai spus de multe ori că ura este principalul lucru care trebuie depășit în închisoare. Există atât de multe motive pentru ea, iar neputința ta este un catalizator puternic pentru acest proces. Așa că, dacă o lași să te întreacă, te va mânca și te va epuiza.
Voi fi sincer: am ură, și am multă ură. Vechii utilizatori ai internetului își vor aminti acest meme: «urăsc cu ferocitate, cu sălbăticie». Ceva de genul acesta. Cel mai des o am după «procese». Ultimul, apropo, în care am luat 19 ani, nu a fost unul dintre acestea. Acolo, dimpotrivă, ne-am întrecut cu toții în a ne îngropa reciproc în amabilități. Pe parcursul întregului proces, nimeni nu a ridicat vocea nici măcar o dată. Acesta este cel mai periculos tip de judecător: îți dă 19 ani de închisoare și, în plus, te va face să simpatizezi cu el.
Mă înfurii după ședințele de la tribunalul districtual local. Sunt cazuri simple, nu există spațiu pentru trucuri juridice, iar judecătorii spun simplu și sincer despre negru: «O, ăsta e alb, uite, în referință scrie alb» și iau decizii demonstrativ ilegale.
Uneori nu mai suport și țip la vreun «judecător» Samoilov, dar nu pe el îl urăsc cu marea mea ură. Nici pe polițiști, nici pe nelegiuiții din colonie. Nici pe ofițerii FSB care îi comandă. Veți fi surprinși, dar nici măcar pe Putin. În momente ca acesta, îi urăsc pe oamenii pe care înainte îi iubeam. Cărora le-am luat apărarea și pentru care am luptat până la capăt. Mă urăsc și pe mine însumi că i-am iubita cândva.
Privește! Stau în ȘIZO-ul meu și citesc o carte a lui Natan Șaranski, «Să nu te temi de rău» (o recomand). Șaranski a fost încarcerat în URSS timp de 9 ani, iar în 1986 a fost eliberat. A plecat în Israel, a creat un partid și a obținut un mare succes. În general, este un tip de treabă. Apropo, a petrecut 400 de zile în celule de pedeapsă și ȘIZO. Chiar nu-mi pot imagina cum a supraviețuit.
Așadar, Șaranski descrie arestarea și ancheta. 1977 – aveam un an pe atunci. Cartea a fost publicată în URSS în 1991 – aveam 15 ani la acea vreme. Acum am 47 de ani și, în timp ce-i citesc cartea, uneori dau din cap pentru a scăpa de sentimentul că-mi citesc dosarul personal. De exemplu, clădirea ȘIZO/PKT – este o baracă separată în spatele sârmei ghimpate. Termenul maxim în ȘIZO este de 15 zile. Nu am fost surprins când, după mai multe «15 zile» la rând, am fost transferat ca infractor persistent la un PKT pentru 6 luni. A fost exact la fel.
În introducere (vă reamintesc, anul este 1991), Șaranski scrie că în închisori persistă virusul liberei-cugetări și speră că KGB-ul nu va găsi «un antidot pentru acest virus». Șaranski s-a înșelat. Antidotul a fost găsit. Antidotul care acum, în 2023, pare să aibă mai mulți deținuți politici în Rusia decât în perioada Brejnev-Andropov. Ce legătură are KGB-ul cu asta? Nu a existat nicio lovitură de stat iminentă sau frontală în țara noastră condusă de oameni din serviciile speciale. Aceștia n-au ajuns la putere prin înlăturarea reformatorilor democrați de la putere. Au făcut-o ei înșiși. Ei înșiși i-au numit. I-au invitat ei înșiși. I-au învățat cum să falsifice alegerile. Cum să fure proprietatea unor industrii întregi. Cum să mintă presa. Cum să schimbe legile ca să le convină lor. Cum să suprime opoziția prin forță. Chiar și cum să organizeze războaie idioate, stupide și fără talent.
De aceea nu mă pot abține și îi urăsc cu ferocitate pe cei care au vândut, au băut și au irosit șansa istorică pe care țara noastră a avut-o la începutul anilor ’90. Îi urăsc pe Elțîn și pe «Tania și Valia», pe Ciubais și pe restul familiei corupte care l-a adus pe Putin la putere. Îi urăsc pe escroci, pe care, nu știu de ce, îi numeam reformatori. Acum este foarte clar că nu au făcut altceva decât să bage intrigi și să aibă grijă de propria avere. Mai există vreo altă țară în care atât de mulți miniștri ai «guvernului de reforme» au devenit milionari și miliardari? Îi urăsc pe autorii celei mai stupide Constituții autoritare, pe care ne-au vândut-o nouă, idioților, ca fiind democratică, oferindu-i chiar atunci președintelui puterea unui monarh cu drepturi depline.
Îi urăsc pe toți în special pentru faptul că nu a existat nici măcar o încercare serioasă de a elimina baza ilegalității – de a realiza o reformă judiciară, fără de care toate celelalte reforme sunt sortite eșecului. Studiez intens acest lucru acum. În 1991, RSFSR a adoptat un concept bun de reformă judiciară, dar deja în 1993 au început contrareformele menite să construiască o verticală judiciară. La acea vreme, toate forțele politice doreau instanțe cinstite. Exista un consens total în societate. Dacă s-ar fi creat un sistem judiciar independent, o nouă uzurpare a puterii ar fi fost imposibilă sau foarte dificilă.
Așadar, nu fiți naivi: chestia care acum împarte cu nerușinare sentințe de 8-15-20 de ani unor oameni nevinovați a început să fie construită cu mult înainte de Putin. Acum este clar: nimeni de la Kremlin și din Guvernul anilor ’90 nu a vrut un tribunal independent. Fiindcă o astfel de instanță ar fi fost o barieră în calea corupției, a fraudei electorale și a transformării guvernatorilor și primarilor în prinți inamovibili.
Urăsc «presa independentă» și «societatea democratică» care au oferit sprijin total unuia dintre cele mai dramatice puncte de cotitură din noua noastră istorie – alegerile prezidențiale frauduloase din 1996. Din nou, am fost un susținător activ al tuturor acestor lucruri la vremea respectivă. Nu, frauda electorală, bineînțeles, nu mi-ar fi plăcut nici atunci, dar am făcut tot posibilul s-o ignor, iar nedreptatea generală a alegerilor nu m-a stânjenit nici măcar un pic. Acum plătim pentru faptul că în 1996 am crezut că frauda electorală nu era întotdeauna un lucru rău. Scopul a scuzat mijloacele.
Îl urăsc pe oligarhul Gusinski (chiar dacă nu mai este un oligarh) pentru că l-a angajat în mod flagrant pe Bobkov, adjunctul șefului KGB, responsabil de persecutarea disidenților. Au crezut că este o glumă la vremea respectivă: ha-ha, a băgat oameni nevinovați în închisoare, iar acum lucrează pentru mine. Un fel de urs în livrea. Așadar, nu numai că nu a existat nicio lustrație, dar a existat încurajarea răufăcătorilor. Acum, la propriu, acei oameni care au lucrat pentru Bobkov ca tineri angajați ne bagă în închisoare pe Iașin, Kara-Murza și pe mine.
Auzim deseori că Guvernul Elțîn nu a putut face nimic pentru că s-au opus comuniștii din Parlament. Acest lucru nu a împiedicat licitațiile ipotecare din 1996, dar, din anumite motive, a împiedicat reforma judiciară și reforma serviciilor de securitate.
Urăsc întreaga conducere a Rusiei, care în 1991 (după puci) și în 1993 (după luarea cu asalt a Parlamentului) a deținut puterea absolută și nici măcar n-a încercat să facă reforme democratice evidente. De exemplu, ce s-a făcut în Republica Cehă (unde acum există democrație și un salariu mediu de 1.760 de euro), Polonia (democrație și salariu mediu de 1.680 de euro), Estonia (democrație și salariu mediu de 1.810 euro), Lituania (democrație și salariu mediu de 1.959 de euro) și alte țări din Europa de Est. Bineînțeles, la putere se aflau atunci persoane diferite. Oameni buni, cinstiți și sinceri. Totuși, această minoritate minusculă, a cărei luptă disperată și nereușită nu face decât să ne arate și mai bine corupția și nerușinarea elitei aflate atunci la putere.
Nu cu Putin în 2011, ci cu Elțîn, cu Ciubais, cu oligarhii și cu întreaga gașcă a partidului Komsomol, care se numeau «democrați», am plecat nu în Europa, ci în Asia Centrală în 1994. Am schimbat viitorul nostru european cu vilele «Tania și Valia” de pe «insula milionarilor» din St. Barth. Când ofițerii KGB/FSB ai lui Putin au avut acces liber la posturi politice, nu au fost nevoiți să facă nimic. Pur și simplu s-au uitat în jur și au exclamat cu uimire: «Stați, a fost permis așa ceva? Dacă regulile jocului sunt așa, astfel încât este posibil să furi, să minți, să falsifici, să cenzurezi, iar toate instanțele sunt sub controlul nostru, atunci vom avea o răsturnare de situație destul de bună aici».
Lăsăm capra în magazia cu varză și apoi ne întrebăm de ce a mâncat toată varza. Este o capră, misiunea și scopul ei sunt să mănânce varză, nu se poate gândi la altceva. Este inutil s-o agităm. În mod similar, funcționarul FSB al lui Putin nu se poate gândi la altceva decât să construiască o casă imensă și să-i întemnițeze pe cei care nu-i plac. Nu suport capra, dar îi urăsc pe cei care o lasă să intre în depozitul de varză.
Deși, bineînțeles, îmi dau seama că este mai bine să nu urăsc pe nimeni deloc, dar mă gândesc cum să n-o mai fac. Aici intervine cea mai mare teamă a mea. Nu doar cred, știu că Rusia va mai avea o șansă. Acesta este un proces istoric. Ne vom afla din nou la o răscruce de drumuri.
Cu groază și cu sudori reci, noaptea sar în patul meu, când mă gândesc că am avut din nou o șansă, dar am apucat-o din nou pe același drum ca în anii ’90. Urmând semnul «scopul scuză mijloacele». Unde scrie cu litere mici: «Falsificarea alegerilor nu este întotdeauna un lucru rău», «Uitați-vă la oamenii ăștia, ce fel de jurați sunt?», «Nu contează că este un hoț, dar este un tehnocrat și ia apărarea pistelor de biciclete», «Dați-le mână liberă acestor oameni, vor alege orice vor!», «Guvernul este încă singurul european din Rusia» și alte înțelepciuni ale autoritarismului luminat.
Ceea ce am scris despre anii ’90 nu este un exercițiu istoric, o reflecție sau o plângere fără sens. Este cea mai importantă și mai urgentă problemă de strategie politică pentru toți susținătorii căii europene și ai dezvoltării democratice. Am fost impresionat de marea colecție de opinii diferite cu privire la investigația noastră despre Alexei Venediktov și Ksenia Sobciak. Aceștia au primit zeci și sute de milioane de ruble din fondul bugetar, care a servit drept fond comun pentru partidul Rusia Unită. Venediktov a primit 550 de milioane chiar în momentul în care era responsabil de sediul de observare și a organizat direct furtul de voturi. El a fost chipul, agitatorul și monitorul votului electronic, al cărui scop este de a vă lua votul și de a-l pune în stiva candidatului partidului Rusia Unită.
Falsificările sistemului de vot electronic anticipat au fost dovedite temeinic și sunt dincolo de orice îndoială. Așadar, am fost uimit să găsesc un număr semnificativ de persoane pentru care nici elementele schemei «bani din fondul comun și fraudă electorală», nici combinația «bani din fondul comun în timpul fraudelor electorale» nu sunt defăimătoare sau semnificative. Haideți, asta-i o prostie! Da, ceva se întâmpla acolo, dar nu există nicio dovadă că a fost plătit pentru a falsifica alegerile, toate astea se întâmplau în vremuri străvechi. A început încă din 2019. Nimeni nu-și mai amintește. Nimic din toate astea nu contează, important este că acum este «împotriva războiului».
Acesta este doar un exemplu exclusiv, dar el, ca și situația cu Murzagulov, ca și chemările la arme ale lui Hodorkovski de-a ne alătura trupelor lui Prigojin, arată perfect că și acum, în anul 2023, în timpul represiunilor, al închisorilor și al războiului, loialitatea față de principii este încă pusă la îndoială în țara noastră și este văzută de mulți ca fiind naivă, romantică și, în general, ca o «haină albă». Loialitatea personală, afilierea corporatistă și vechile prietenii sunt considerate de mulți ca fiind mai importante.
Nu sugerez în niciun fel ca Alexei Venediktov să fie împușcat, spânzurat sau tuns cu grijă. Nu este nevoie de nicio brutalitate. Cu toate acestea, este posibil să NU APROBĂM ceea ce a făcut (și face, continuând să ne spună că votul electronic anticipat nu a fost falsificat) și să nu-l considerăm un aliat politic. Pentru că, scuzați-mă, dacă aliatul nostru politic este cineva care ne vinde voturile partidului Rusia Unită, atunci ce mai căutăm noi aici?
Atunci, să ne alăturăm cu toții partidului Rusia Unită! Vom crea o facțiune de sobianiști hardcore (așa îi numesc eu), baza este deja acolo. Fiecare erou al investigațiilor ACF va fi imediat justificat de către Dream Team: Ksenia Sobciak (unu, doi), Alexei Venediktov, Maxim Katz (unu, doi, trei) și Kirill Martinov, un fost activist «Nași», iar acum șef al «Novaia Gazeta», nu știu din ce rațiuni. Totul va fi bine. Vor fi o mulțime de bani. Noi, sobianiștii solizi, cerem: luați-l imediat pe Putin-cel-Rău de lângă noi și dați-ni-i pe Sobianin-cel-Bun și pe Mișustin, Șuvalov și Lișutov!
Mâine vom avea o nouă șansă – acea fereastră de oportunitate, iar mâine va trebui să ne confruntăm cu cei care cred că alegerile ar trebui anulate sau falsificate («Doamne ferește să fie aleși extremiștii!»). Este în regulă să mituim jurnaliștii («Nu plătim pe nimeni, doar am cerut unui oligarh pe care îl cunoaștem să cumpere acest canal de televiziune»), instanțele ar trebui să fie ținute în frâu («sau vor mitui judecătorii și jurații»), baza de personal a Guvernului nu ar trebui schimbată («sunt profesioniști, nu ar trebui să recrutăm oameni de pe stradă») și așa mai departe. Până la punctul în care contractul pentru construcția acelui pod de acolo ar trebui să fie dat nu la o licitație, ci unui «antreprenor de încredere» cu care lucrăm de mult timp. Cei cu astfel de idei nu vor mai fi deloc putiniști sau comuniști – se vor numi din nou democrați și liberali.
Viața reală este complicată, grea și plină de compromisuri cu oameni neplăcuți. Cu toate acestea, cel puțin noi înșine nu ar trebui să devenim oameni neplăcuți și să salutăm corupția și frauda cinică chiar înainte ca circumstanțele să necesite un compromis.
Mi-e foarte teamă că bătălia pentru principii ar putea fi pierdută din nou sub sloganurile «Realpolitik». Vă rog să mă sfătuiți cum să scap de această ură și teamă. Aș fi foarte interesat să citesc câteva dintre gândurile voastre în această privință. Voi cere să mi se trimită feedback, dacă există. Deocamdată, mi se pare că nu există nimic mai bun de făcut decât să rămâi fidel ție însuți și să explici neobosit oamenilor, cu numeroase exemple (recomand cu căldură cartea «Spin Dictators» de Guriev și Treisman), că principiile democratice – pragmatism, justiție independentă, alegeri corecte și egalitatea tuturor în fața legii – sunt cele mai bune mecanisme în viața reală pe drumul spre prosperitate.
Doar atunci când marea majoritate a opoziției ruse va fi formată din cei care nu acceptă sub nicio formă alegeri false, proceduri judiciare incorecte și corupție, atunci vom putea folosi corect șansa care va veni cu siguranță din nou. Astfel încât nimeni în 2055, citind cartea lui Șaranski în ȘIZO, să gândească: «Uau, este exact ca mine!»”