Etichetă: aleksei navalnîi

  • Navalnîi, mesaj teribil la un an de temniță: „Singurul loc potrivit pentru o persoană cinstită în Rusia este în prezent o închisoare”. Inamicul lui Putin citează din Tolstoi

    Luni, 17 ianuarie 2022, s-a împlinit un an de când liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi (45 de ani), principalul inamic al dictatorului Vladimir Putin, a revenit la Moscova din Germania, unde timp de câteva luni se aflase la recuperare în urma otrăvirii sale cu o substanță chimică militară din familia Noviciok.

    Anul trecut, Navalnîi a fost arestat chiar la aeroport și trimis într-o colonie din regiunea Vladimir. I se deschisese un dosar penal în acest sens încă din 2014, însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) l-a considerat ilegal. Navalnîi știa că va fi arestat și totuși a revenit în Rusia, deși putea să stea liniștit în Germania.

    În cele 12 luni scurse de la arestarea lui Navalnîi, sediul său și Fondul Anticorupție înființat de el au intrat în mod oficial în sfera „organizațiilor extremiste”, așa cum le-au denumit autoritățile de la Kremlin, fiind interzise pe întreg teritoriul Rusiei. Zeci de membri au ajuns după gratii. Alții au scăpat de detenție și și-au părăsit țara. Printre ei s-au numărat Leonid Volkov (fost șef la sediul federal al lui Navalnîi), Ivan Jdanov (director al Fondului Anticorupție) și Liubov Sobol (avocatul fondului).

    În cursul zilei de luni, Navalnîi a participat, printr-un link video, la o ședință de judecată, în care au fost discutate pretențiile sale împotriva reprezentanților coloniei. El este nemulțumit de salariu și de etichetarea sa ca „extremist”.

    Amănunt important: Navalnîi a încheiat un contract de prestări servicii cu agenția de presă Kliuci („Cheia”). Reprezentanții centrului de detenție nu sunt însă de acord ca liderul opoziției ruse să primească o leafă pe baza acestui acord. El face niște cursuri la atelierul de cusut al coloniei, urmând ca la absolvire să încaseze 6.000 de ruble (aprox. 400 de lei), reprezentând singura lui sursă de venit.

    Ședința de judecată cu privire la contractul lui Navalnîi cu agenția de presă „Cheia” a fost amânată pentru 1 februarie.

    Aleksei Navalnîi a scris un amplu mesaj pe Instagram la „aniversarea” unui an de când a fost săltat de forțele de ordine. Textul a fost preluat și de Radio Svoboda.

    Printre rânduri, Navalnîi a strecurat și o fotografie cu soția sa, Iulia, realizată, pare-se, în timpul unei întâlniri organizate în colonie. Ceea ce scrie în continuare stârnește emoții profunde.

    Mesajul lui Aleksei Navalnîi pe Instagram

    „Există o mulțime de oameni cinstiți în Rusia – zeci de milioane. Sunt mult mai multe decât se crede în mod obișnuit. Dar autoritățile – dezgustătoare atunci, și acum chiar mai mult – nu sunt deloc oameni cinstiți”

    „Anul a trecut teribil de repede. Se pare că abia ieri am urcat într-un avion spre Moscova, dar am împlinit deja un an. Adevărul este scris în cărțile științifice: timpul pe pământ și în spațiu curge cu viteze diferite.

    Nu am reușit să fac nici un pas prin țara mea ca om liber, am fost arestat chiar înainte de controlul la frontieră. Abia vineri am fost informat că încă unul dintre dosarele mele penale va ajunge la judecată.

    Eroul uneia dintre cărțile mele preferate – «Învierea» de Lev Tolstoi – spune: «Da, singurul loc potrivit pentru o persoană cinstită în Rusia în prezent este o închisoare». Sună frumos, dar a fost greșit atunci și cu atât mai mult acum. Există o mulțime de oameni cinstiți în Rusia – zeci de milioane. Sunt mult mai multe decât se crede în mod obișnuit. Dar autoritățile – dezgustătoare atunci, și acum chiar mai mult – nu sunt deloc oameni cinstiți; cinstiți sunt cei cărora nu le este frică. Sau mai degrabă, voi lămuri: cei cărora poate le este frică, dar înving frica.

    Există, de asemenea, o mulțime de «ei» – îi întâlnim constant în locuri diferite: de la mitinguri până la media rămasă independentă. Da, chiar și aici, pe Instagram. Am citit recent despre modul în care angajații cărora le plac postările mele sunt expulzați din Ministerul Afacerilor Interne. Deci, în Rusia 2022, chiar și un like poate fi o manifestare de curaj.

    În orice moment, aceasta este esența politicii: regele, care vrea să-și însușească dreptul de putere unică necontrolată, trebuie să-i intimideze pe cei cinstiți care nu luptă. Și aceștia, la rândul lor, trebuie să-i convingă pe toți cei din jur că nu trebuie să-ți fie frică. Că există un ordin de mărime mai cinstit decât gărzile țarului. De ce să trăiești cu frică toată viața și chiar să fii jefuit, dacă poți aranja totul altfel – mai corect?!

    Și este un leagăn nesfârșit. Sau un remorcher: azi ești curajos, mâine parcă ești puțin speriat. Și poimâine te-au speriat atât de tare încât ai disperat și ai redevenit curajos.

    Nu știu deloc când se va încheia călătoria mea în spațiu și dacă se va încheia – abia vineri am fost informat că un alt proces penal se va adresa instanței. Și în lucru este următorul – unde sunt un extremist și un terorist. Așa că sunt unul dintre acei «cosmonauți» care nu numără zilele până la sfârșitul mandatului. Ce să mai numere. Și preț de 27 de ani oamenii au fost închiși.

    Dar am ajuns în acest detașament de cosmonauți tocmai pentru că am încercat, cât am putut, să trag de acest capăt al frânghiei. I-am atras de această parte pe cei cinstiți care nu vor sau nu se mai pot teme. Am făcut-o, nu regret nicio secundă și voi continua s-o fac.”

    View this post on Instagram

    A post shared by Алексей Навальный (@navalny)

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * SUA: „Rusia ar putea lansa în orice moment un atac în Ucraina. Suntem într-o situație foarte periculoasă“

    * „Rusia va pierde războiul din Ucraina! Soldații săi vor fi vânați unul după altul, cu ură și sânge rece, de trupe speciale, într-un război de gherilă sângeros. Invazia va grăbi sfârșitul regimului lui Putin„

    * Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă e plagiată grosolan! Ca să nu fie prins, generalul „doctor” a furat textele din surse tipărite, nu online

    * Experții PSD la treabă: România va aduce noile antivirale împotriva Covid la primăvară, după ce ieșim din valul 5 și, posibil, din pandemie!

    * Șoșoacă a descoperit că ar fi rudă cu Djokovici! Strămoșii celor doi s-ar fi luptat eroic cu turcii, în 1389, la Câmpia Mierlei!

    * Simion se crede deja Zelea Codreanu: „Dacă mă omoară pe mine, să vă duceţi şi voi atunci după ei!“

    * „Am avut neșansa să mă nasc în țara în care un organ îți omoară puiul și, ca să verifice dacă l-a omorât, îl împunge cu piciorul”. Tristețea nepoatei de ostaș austriac din Primul Război Mondial și a fiicei de fotbalist din echipa națională

    * Fost senator PSD, cercetat penal pentru abandon de familie. Liviu Tit Brăiloiu, acuzat că a refuzat să-și recunoască un copil

    * SERIAL (66) / “Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    * „Bittman cu fustă” a Cehiei, anti-vaccinistă feroce, s-a infectat intenționat cu Covid. A murit. Avea 57 de ani

  • Mesaj preventiv al lui Navalnîi din închisoare: „Nu am de gând să mă spânzur ori să-mi tai venele cu lingura”

    Aleksei Navalnîi (44 de ani), principalul opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin (68 de ani), a precizat, în primul său mesaj public din închisoarea de lângă Moscova unde se află încarcerat, că nu are nicio intenţie să se sinucidă, informează The Moscow Times.

    „Pentru orice eventualitate: nu am de gând să mă spânzur de fereastra celulei sau să-mi tai venele cu o lingură ascuţită”, a precizat Navalnîi într-o declaraţie care a fost postată pe pagina sa oficială de Instagram.

    „Merg pe scări cu foarte mare grijă şi zilnic mi se ia tensiunea, astfel că ipoteza unui infarct subit este exclusă. Sunt stabil din punct de vedere emoţional şi psihologic”, a spus opozantul rus.

    23 ianuarie 2021 – cele mai mari proteste din ultimii ani în Rusia 

    Peste 3.000 de persoane au fost arestate sâmbătă, 23 ianuarie, la demonstraţiile pro-Navalnîi organizate în zeci de orașe din întreaga Rusie, la care au participat peste 100.000 de protestatari (40.000 doar la Moscova).

    Demonstranţii au protestat împotriva închiderii lui Alexei Navalnîi şi au cerut eliberarea sa.

    În Siberia, protestele s-au desfăşurat şi la -50 de grade Celsius.

    Oamenii au scandat „Putin, hoţule!”, „Navalnîi, suntem cu tine” sau „Libertate pentru deţinuţii politici!”.

    Manifestaţiile de sâmbătă au fost cele mai importante din ultimii ani în Rusia.

    La Moscova au avut loc ciocniri în mai multe rânduri în cursul după-amiezii. Poliţiştii i-au lovit cu bastoane pe manifestanţi, în timp ce aceştia răspundeau cu bulgări de zăpadă şi alte proiectile.

    Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok în luna august 2020 de către agenţi ai serviciului secret rus FSB (fostul KGB). Opozantul a fost transportat la un spital din Berlin, unde a fost tratat. Până săptămâna trecută, el a urmat un tratament de recuperare în Germania.

    La reîntoarcerea la Moscova, Navalnîi a fost arestat chiar în aeroport şi ulterior închis, pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile, într-o închisoare de maximă securitate a FSB.

    Autorităţile l-au acuzat pe Navalnîi că a încălcat condiiile supravegherii prin faptul că a rămas în Germania şi nu s-a prezentat, la finele anului trecut, la biroul Serviciului Federal al Penitenciarelor în legătură cu o condamnare la închisoare cu suspendare pentru delapidare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Zeci de mii de ruși au protestat la -30/-50ºC. Putin a arestat 2.500 de manifestanți, inclusiv pe soția lui Navalnîi

    A fost o sâmbătă a protestelor majore în Federația Rusă, în ciuda frigului tăios, care a mers până la -50 de grade Celsius în unele orașe din Siberia (Extremul Orient). Manifestațiile s-au desfășurat la chemarea liderului opoziției anti-Putin, Aleksei Navalnîi (44 de ani), întemnițat chiar în ziua revenirii în Rusia, după 5 luni de „exil medical” în Germania.

    Regimul Putin a reacționat în forță: aproape 2.000 de arestări, inclusiv femei și copii. Printre cei reținuți de „gorilele” lui Putin s-au numărat: Iulia Navalnîia (soția lui Aleksei Navalnîi), Lyubov Sobol (o colaboratoare apropiată a lui Navalnîi) și bloggerul llya Varlamov (susținător al lui Bavalnîi). Iulia Navalnîia a fost eliberată după circa trei ore.

    Protestele au început în Orientul Îndepărtat, la -40ºC sau chiar -50ºC. Manifestanții din Vladivostok, Novosibirsk, Irkuțk, Yakuțk, Tomsk (orașul în care a fost otrăvit Navalnîi), Omsk, Ulan-Ude, Kemerovo au acuzat regimul Putin – supus tot mai multor sancțiuni ale Occidentului – de otrăvirea lui Navalnîi și de arestarea abuzivă a acestuia.

    Apoi, protestele au ajuns în Rusia Centrală: Ekaterinburg, Ufa, Celiabinsk etc., la -30°C.

    Rusia europeană (la vest de Urali) a dat protestelor o altă dimensiune, prin mulțimile care au manifestat la Moscova, Sankt Petersburg, Krasnodar, Nijni Novgorod și chiar în enclava Kaliningrad.

    Mai mulți dintre colaboratorii lui Navalnîi au fost arestați în ultimele zile, iar autoritățile au cerut ca postările de pe rețelele sociale care promovează manifestațiile să fie șterse.

    VIDEO: Proteste la Moscova (sursa: Radio Europa Liberă)

     

    Femeie lovită sălbatic pentru că a întrebat „De ce-l arestați?”

    Un video filmat la protestele desfășurate în Sankt Petersburg arată cum un membru al forțelor de ordine lovește violent o femeie în abdomen, doborând-o la pământ, după ce aceasta a întrebat: „De ce-l arestați?”. Potrivit relatărilor martorilor, femeia a fost luată ulterior cu ambulanța.

    В Петербурге на Площади восстания ОМОНовец очень сильно ударил женщину ногой после того, как она задала вопрос о задержанииhttps://t.co/50drP9qjlr

    Видео: @Fontanka_spb pic.twitter.com/DSPuJDcSDH

    — Медиазона (@mediazzzona) January 23, 2021

    40.000 de protestatari la Moscova, 10.000 la Nijni Novgorod

    La protestele din Siberia și Orientul Îndepărtat au participat peste 15.000 de manifestanți, potrivit estimărilor corespondenților MBKh. Cel puțin 174 de persoane au fost reținute.

    La Moscova au protestat circa 40.000 de oameni, conform evaluării făcute de agenția Reuters. Adunarea a fost în Piața Pușkin, iar moscoviții au continuat să vină în ciuda mesajelor difuzate de megafoanele Poliției, care avertiza insistent împotriva participării la un protest neautorizat.

    La un moment dat, manifestanții din capitala Rusiei au plecat în marș spre Kremlin. Un grup de protestatari a mărșăluit spre Matrosskaia Tișina, închisoarea de maximă securitate unde e deținut Navalnîi.

    Protestatarii au continuat să meargă în coloană pe străzile din centrul Moscovei în ciuda faptului că forțele de ordine rețineau oameni la întâmplare. Manifestanții au aruncat cu bulgări de zăpadă spre polițiști, strigând „Fasciștii!”.

    La Nijni Novgorod, al cincilea oraș ca mărime din Rusia, au protestat aproape 10.000 de oameni, potrivit „Novaia Gazeta”. La Krasnodar – alte câteva mii.

    Arestul de 3 ore al Iuliei Navalnîia

    Soția lui Navalnîi, Iulia Navalnîia, a fost ridicată de forțele de ordine, la Moscova, în jurul orei locale 13.30. Ea a postat o imagine din interiorul dubei de poliție. A fost eliberată după circa trei ore.

    Iulia Navalnîia în dubă

    Cel puțin 100 de oameni au fost arestați înaintea protestului. Poliția i-au ridicat și pe avocata Lyubov Sobol, una dintre colaboratoarele lui Navalnîi, dar și pe bloggerul llya Varlamov.

    Oleg Stepanov, șeful biroului de la Mocova al lui Navalnîi, a fost ridicat din biroul său.

    Rusia a acuzat Ambasada SUA la Moscova că publică locurile și rutele marșurilor de protest planificate în sprijinul lui Navalnîi.

    Leonid Volkov, mâna dreaptă a lui Navalnîi, spune că echipa sa încearcă să organizeze noi proteste masive și weekendul următor.

    „Palatul lui Putin” – 54 de milioane de vizualizări

    Aleksei Navalnîi a fost arestat duminică, 17 ianuarie, când a revenit în Rusia din Germania, unde a fost tratat după otrăvirea cu agentul neurotoxic Noviciok.

    Navalnîi a ripostat marți prin difuzarea unei video-anchete de aproape două ore, în care a dezvăluit existența unei imense și somptuoase proprietăți care i-ar aparține președintelui Vladimir Putin, la țărmul Mării Negre, și a cărei construcție ar fi costat peste un miliard de euro. Vineri dimineața, videoclipul avea peste 54 de milioane de vizualizări pe YouTube, un record pentru o anchetă a lui Navalnîi.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Eram la Scroviștea, cu soțul meu. Stănescu și Dragnea mi-au cerut amnistia și grațierea”. În cartea ei, Dăncilă susține că, dacă ar fi fost la Guvern pe 10 august 2018, represiunea ordonată de Dragnea și Carmen Dan n-ar fi avut loc

  • Aleksei Navalnîi s-a întors în Rusia după 5 luni și a fost arestat de regimul Putin chiar la aeroport

    Aleksei Navalnîi (44 de ani), opozantul numărul 1 al lui Vladimir Putin, a ajuns duminică în Rusia, pentru prima dată de când a fost otrăvit, în vara anului trecut. În ultimele 5 luni, mai exact 148 de zile (22 august 2020 – 17 ianuarie 2021), Navalnîi a stat în Germania, la Berlin, unde s-a și recuperat după otrăvirea cu Noviciok.

    Deși avertizat că autoritățile ruse îl vor aresta la sosirea în Rusia, Navalnîi nu s-a răzgândit. Urmarea: la Moscova a fost arestat chiar la aeroport, n-a apucat să ajungă acasă. Au fost arestați și 53 de simpatizanți ai săi.

    Liderul opoziției anti-Putin din Rusia, Alexei Navalnîi, a revenit duminică la Moscova, în ciuda faptului că autoritățile ruse au anunțat că-l vor aresta și condamna la mai mulți ani de închisoare, conform Reuters, citat de Agerpres.

    Serviciul rus al penitenciarelor (FSIN) a confirmat într-un comunicat că Navalnîi a fost arestat pentru încălcarea termenilor eliberării condiționate. El va rămâne în custodia poliției până la audieri.

    Deși era programat să aterizeze pe aeroportul Vnukovo, avionul care venea Navalnîi de la Berlin a fost redirecționat spre alt aeroport moscovit, Șeremetievo. Sute de simpatizanți ai lui Navalnîi îl așteptau pe acesta la Vnukovo. Dintre ei, 53 au fost arestați de poliția rusă.

    La aeroportul Șeremetievo, Aleksei Navalnîi a fost reținut la controlul pașapoartelor. Avocata sa a cerut să meargă cu el, dar a fost refuzată. Nici soției nu i-a fost dată permisiunea de a-l însoți. Navalnîi și-a sărutat soția de rămas bun și a plecat cu polițiștii ruși.

    Ultima fotografie pe care Navalnîi a mai făcut-o în libertate a fost alături de purtătoarea sa de cuvânt, Kira Iarmiș:

    Алексей через минуту проходит погранконтроль pic.twitter.com/udtCV88c9g

    — Кира Ярмыш (@Kira_Yarmysh) January 17, 2021

    Aleksei Navalnîi a apucat să facă declarații la aeroport, după aterizare, înainte de a fi arestat. Și-a cerut scuze că au avut de suferit simpatizanții săi, care au fost blocați din cauza măsurilor adoptate de autorități.

    „Este o dovadă în plus că lupta trebuie continuată”, a spus el. „Sunt fericit că am ajuns, este ziua cea mai bună din ultimele luni. Aici e casa mea”, a declarat opozantul rus.

    „Nu mă tem, pentru că știu că am dreptate. Știu că dosarele mele penale sunt fabricate, iar ceea ce mi s-a întâmplat sunt încercări de a mă speria și intimida. Voi trece de controlul de pașapoarte, voi ieșit din aeroport și voi merge acasă”, a spus el. Dar n-a mai ajuns acasă, pentru că la controlul pașapoartelor a fost reținut.

    Schimbarea aeroportului, explicată printr-o minciună pe care n-a crezut-o nici echipajul avionului

    Schimbarea aeroportului de aterizare, de la Vnukovo la Șeremetievo, a avut un scop precis: să nu fie prezenți susținătorii lui Aleksei Navalnîi la aterizarea și arestarea acestuia. Pilotul avionului a anunțat că nu poate ateriza pe aeroportul Vnukovo din motive tehnice: o altă aeronavă are o defecțiune și este blocată pista de la Vnukovo care era alocată pentru avionul lor.

    Toți pasagerii au început să râdă, la fel și comandantul aeronavei. Nimeni n-a crezut eplicația livrată de compania aeriană Pobeda, cea care efectua zborul.

    În timpul zborului, însoțitoarele de bord au venit la Navalnîi și i-au cerut să facă un selfie.

    Compania Pobeda a comunicat că trei zboruri au fost redirecționate „din motive tehnice”. Avionul în care se afla Navalnîi s-a învârtit în aer în apropiere de Moscova, înainte de aterizare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Șoșoacă a intrat în război și cu familia lui Bogdan Stanoevici! Vrea să oprească incinerarea acestuia, deși familia a stabilit altfel

    * Calendarul sinucigaș al conspiraționistului Stanoevici

  • Rusia lui Putin nu anchetează otrăvirea lui Navalnîi… din cauza nemților și a echipei lui Navalnîi!

    Regimul Putin a găsit explicații (penibile) pentru că nu anchetează serios tentativa de asasinare prin otrăvire a opozantului Aleksei Navalnîi: nu are suficiente probe, pentru că fie au fost sustrase de apropiații victimei, fie sunt păstrate de anchetatorii și de medicii germani!

    Autoritățile ruse spun că mijloacele lor de anchetă în cazul otrăvirii lui Aleksei Navalnîi sunt „limitate”. Kremlinul îi acuză pe susținătorii opozantului rus că ar fi sustras indicii legate de otrăvire în ziua în care a avut loc atacul, transmite Agenția France Presse, citat de Agerpres.

    „Din păcate, suntem limitaţi în capacitatea noastră de a desfăşura vreo anchetă. Şi asta pentru că se dovedeşte că au fost obiecte lichidate, scoase din ţară, şi că nu putem lua cunoştinţă de analizele efectuate în Germania”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.

    Cu o zi în urmă, susţinătorii lui Navalnîi au publicat o înregistrare video în care explică faptul că urme de la agentul neurotoxic de tip Noviciok, identificat în Germania ca fiind otrava folosită împotriva opozantului, au fost depistate într-o sticlă pe care ei au găsit-o în camera sa de hotel, în ziua incidentului, la sfârşitul lunii august, în orașul Tomsk din estul Siberiei.

    Ei au explicat că au luat această sticlă şi alte indicii şi le-au dus în Germania, unde a fost spitalizat adversarul Kremlinului, deoarece erau convinşi că autorităţile ruse nu vor face o anchetă și vor ascunde probele.

    „Dacă sticla există cu adevărat, de ce a fost luată? Poate pentru că există oameni care nu vor să aibă loc o anchetă? Singurul lucru care va permite să se facă lumină asupra acestor evenimente este un schimb de informaţii, de prelevări biologice, de indicii, precum şi o muncă în comun, dacă va fi nevoie”, a spus Peskov, „trompeta” Kremlinului.

    De la 20 august, când s-a produs îmbolnăvirea bruscă a lui Navalnîi în avionul ce-l aducea de la Tomsk la Moscova, regimul Putin spune că nu are niciun indiciu că ar fi existat o tentativă de crimă. Prin urmare, nu a deschis o anchetă, în ciuda apelurilor în acest sens şi a ameninţărilor cu sancţiuni din partea multor state occidentale.

    Medicii ruşi care l-au îngrijit pe Navalnîi la Omsk (în vestul Siberiei), înainte de transferul acestuia în Germania, au precizat că au efectuat toate analizele necesare, fără a detecta cel mai mic agent toxic.

    Kremlinul reproşează Germaniei că refuză să transfere datele de laborator care indică prezenţa agentului neurotoxic de tip Noviciok, în contextul în care Berlinul le-a transmis Franţei şi Suediei, unde a fost de asemenea identificată aceeaşi otravă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cele 33 de capete ale „Caracatiței Firea”. Harta cumetriilor din Primăria Capitalei: nași, fini, rude, vecini, tovarăși de afaceri. PSD-iști plătiți regește din bani publici

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

  • Panică în avion, deasupra Siberiei: „Aleksei, bea apă! Aleksei, respiră!”. Filmul otrăvirii lui Navalnîi, inamicul lui Putin

    Cel mai cunoscut opozant al lui Vladimir Putin a fost otrăvit în Rusia, au anunțat autoritățile din Germania. Substanța folosită: Novociok, ca și în cazul Skripal, din Anglia. Europa cere Rusiei să afle vinovații și pregătește noi sancțiuni la adresa Moscovei.

    Între timp, jurnaliștii de la BBC au refăcut firul momentelor critice la otrăvirea lui Aleksei Navalnîi (44 de ani).

    Era 20 august și Navalnîi urma să se îmbarce la bordul unei curse a companiei S7, care să-l ducă de la Tomsk (estul Siberiei) la Moscova. Toată dimineața nu a mâncat și nu a băut nimic, în afara unui ceai pe care și l-a cumpărat de la o cafenea a aeroportului Bogașevo, din Tomsk, susține purtătoarea sa de cuvânt, Kira Iarmiș. 

    Un alt pasager al respectivei curse, Ilia Agheev, l-a văzut pe Navalnîi bând ceaiul cu o oră înainte de ora programată pentru decolare. Opozantul zâmbea și glumea cu alți pasageri, care îl recunoșteau.

    Orele 8.01 – 8.30 (ora locală). În prima jumătate de oră de la decolare, Navalnîi a început să se simtă rău. Însoțitorii de zbor împărțeau apă pasagerilor, dar el a refuzat-o. Apoi s-a ridicat să meargă la toaletă.

    Un alt pasager a încercat să folosească toaleta, dar Aleksei Navalnîi era deja înăuntru de vreo 20 de minute. S-a făcut deja coadă în fața ușii.

    „Este vreun medic la bord?”

    Ceva mai târziu, în jurul orei 9.00, una dintre stewardese a întrebat la microfon dacă este vreun medic la bord. Ceilalți pasageri au realizat că situația era gravă.

    Pilotul a fost informat, iar restul echipajului a încercat să-i acorde primul ajutor lui Navalnîi.

    Asistentul său, Ilia Pahomov, a mers pe coridor, cerând ajutor pasagerilor. O femeie, al cărei nume nu este cunoscut, s-a ridicat și a spus că este asistentă medicală.

    În următoarea jumătate de oră, ea și însoțitorii de bord s-au străduit să-l țină pe Navalnîi în stare de conștiență, până când pilotul a putut să facă aterizarea de urgență la Omsk, în vestul Siberiei, aproape Munții Urali.

    Avocatul Serghei Nejeneț, aflat în avion, a povestit: „La câteva minute de la anunțul prin care se întreba dacă este vreun doctor la bord, Aleksei a început să geamă și să țipe. Stătea întins pe podea, în partea de avion rezervată pentru echipaj. Nu spunea nimic, doar se văita. Apoi a venit asistenta. Nu știu ce făceau, că nu vedeam. Dar i-am auzit cum îi tot spuneau: «Aleksei, bea, bea, Aleksei, respiră!». Când îl auzeam gemând, într-un fel, noi, restul, ne simțeam mai bine, pentru că ne spuneam că cel puțin încă este în viață. La momentul acela nu știam că este Navalnîi”.

    Doi dintre colaboratorii lui Navalnîi stăteau în picioare, în preajmă. Unul dintre ei era purtătoarea sa de cuvânt, Kira Iarmiș. „Era foarte nervoasă, iar când a fost întrebată ce s-a întâmplat, a spus: «Nu știu, probabil a fost otrăvit»”, a relatat Serghei Nejeneț.

    Echipajul a cerut rapid permisiunea pentru o aterizare de urgență la Omsk, iar aceasta i-a fost acordată imediat, potrivit companiei aeriene.

    La ora 9.01, ora Omsk-ului, avionul a aterizat, iar la ora 9.03, echipa medicală a aeroportului era deja la bord.

    Avionul a fost realimentat, iar după o jumătate de oră și-a continuat zborul către Moscova.

    „Când am aterizat pe aeroportul Domodedovo din Moscova, la bordul avionului au urcat polițiști și oameni îmbrăcați în combinezoane”, a povestit Serghei Nejeneț. „Le-au cerut pasagerilor care aveau locuri în apropierea locului unde stătuse Aleksei să rămână, restul au fost liberi să plece. Aleksei a stat undeva în centrul avionului, pe rândul 10 sau 11”, își amintește avocatul.

    Mărturisește că i s-a părut ciudat că a venit poliția la bord. „La acel moment, cazul nu părea de natură penală. Și totuși, era serviciul de securitate”, menționează Serghei Nejeneț.

    Tulburare metabolică la Omsk, otrăvire cu Noviciok la Berlin

    Timp de două zile, spitalul din Omsk l-a ținut pe Navalnîi în secția pentru intoxicări acute. Inițial, medicii ruși au refuzat să-și dea acordul ca el să fie luat cu un avion medical și dus în Germania, invocând că starea lui este instabilă.

    Totuși, la 22 august, Navalnîi a fost transferat la clinica Charité din Berlin, iar după două zile medicii germani au spus că analizele pe care le-au făcut indică o otrăvire cu Noviciok.

    Doctorii din Omsk, inclusiv medicul-șef al Spitalului de Urgență nr. 1 și medicul-șef toxicolog, au insistat că nu au fost depistate niciun fel de substanțe otrăvitoare în corpul lui Navalnîi cât timp acesta s-a aflat în grija lor. Ei au indicat ca posibil diagnostic „o tulburare de natură metabolică”.

    BBC a solicitat un punct de vedere autorităților medicale din Omsk și detalii despre spitalizarea lui Aleksei Navalnîi, dar nu a primit niciun răspuns.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Mesaj misterios despre otrăvirea lui Navalnîi, transmis de ofițerul britanic otrăvit în cazul Skripal. Novociok peste tot!

    Ofițerul de poliție otrăvit cu Noviciok în Marea Britanie, în martie 2018, când ancheta cazul Skripal, a postat pe Twitter un mesaj misterios legat de cazul lui Aleksei Navalnîi.

    Detectivul Nick Bailey a fost internat în spital după ce a intrat în contact cu agentul neurotoxic de proveniență rusească, în urma atacului asupra fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia, în Salisbury, sudul Angliei.

    Joi, detectivul a postat un răspuns la un tweet al prim-ministrului britanic Boris Johnson, prin care acesta condamna Guvernul rus și promitea că „va colabora cu parteneri internaționali pentru a se asigura că se va face dreptate”, relatează CNN.

    Bailey a scris: „Sunt atât de multe de spus despre acest tweet. Dar nu pot și nu o voi face”.

    Și soția lui Nick Bailey a postat un răspuns la mesajul lui Boris Johnson. Ea a fost mai explicită:

    „Ar fi bine să se facă dreptate. Acțiunile vorbesc mai puternic decât cuvintele.

    Au trecut aproape 2 ani și jumătate după evenimentele din Salisbury și nu s-a făcut dreptate pentru Dawn și familia ei și nici pentru familia Skripal, Charlie sau noi. Și acum s-a întâmplat din nou.

    Se pare că nu există consecințe pentru vinovați. Guvernul are dreptate să condamne aceste acțiuni, dar peste 2 ani și jumătate vor fi uitate? Noi așa simțim. #RIPDawn„.

    Personajele

    Dawn Sturgess, o femeie de 44 de ani, a murit după ce s-a dat cu „parfum” dintr-o sticlă mică. „Parfumul” era de fapt Noviciok, agentul neurotoxic din epoca sovietică, folosit de doi agenți ruși în atacul asupra lui Skripal și a fiicei sale, care au supraviețuit tentativei de asasinat.

    Charlie Rowley, partenerul lui Dawn Sturgess, a fost și el internat, dar ulterior a fost externat.

    Nick Bailey a intrat în contact cu Noviciokul în timp ce investiga otrăvirea lui Skripal, un fost agent KGB care ajunsese să lucreze pentru serviciile secrete britanice. Procurorii britanici au declarat în 2018 că au suficiente dovezi pentru a acuza doi ruși de tentativă de omor. Nu s-a solicitat extrădarea celor doi asasini, întrucât Constituția Rusiei nu permite așa ceva.

    Aleksei Navalnîi, un militant anticorupție care a fost încarcerat în repetate rânduri din motive politice, se află acum într-un spital din Berlin, după ce a fost otrăvit în Siberia. Guvernul german a anunțat miercuri că Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok, iar asta a stârnit revolta liderilor din multe țări occidentale. Așa s-a ajuns inclusiv la mesajul lui Boris Johnson, la care a reacționat polițistul Nick Bailey.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • O veste proastă pentru Putin: nemții i-au salvat viața lui Navalnîi!

    Aleksei Navalnîi (44 de ani) rămâne în comă indusă medical, dar nu se mai confruntă cu nicio amenințare gravă la viața sa, iar starea sa de sănătate se îmbunătățește, a spus vineri purtătoarea sa de cuvânt, Kira Iarmiș, citată de Reuters.

    Navalnîi a fost transportat sâmbătă cu un avion privat din orașul siberian Omsk în capitala Germaniei, Berlin. Opozantului lui Putin i s-a făcut rău în timpul unui zbor de la Tomsk la Moscova, fiind nevoie de o aterizare de urgență la Omsk.

    Aleksei Navalnîi este internat în spitalul Charite din Berlin, în comă indusă. Reprezentanții spitalului au confirmat vineri că starea sa de sănătate este stabilă, dar au avertizat că este în continuare gravă.

    ”Pacientul se află în continuare la terapie intensivă, în comă indusă, și este ventilat mecanic, dar nu există riscuri vitale acute”, a comunicat spitalul Charite.

    Guvernul Germaniei a anunțat că e pregătit să impună sancțiuni împotriva Rusiei dacă va concluziona că instituții ale statului rus s-au implicat în otrăviriea principalului opozant al lui Vladimir Putin. Anunțul a fost făcut de ministrul de Externe de la Berlin, Heiko Maas.

    Salvarea lui Navalnîi de către medicii germani ar putea explica de ce medicii ruși din Omsk (în spatele cărora poate fi bănuită influența camarilei lui Putin) au refuzat inițial să permită transferul politicianului rus în Germania. Primele analize efectuate la Berlin confirmă otrăvirea lui Navalnîi, rămâne de stabilit cine a făcut-o.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Un ONG german a reușit să-l extragă pe Navalnîi din Rusia și să-l ducă la o clinică din Berlin

    Aleksei Navalnîi (44 de ani) a fost transportat de la Omsk (Rusia siberiană) la Berlin (capitala Germaniei), în noaptea de vineri spre sâmbătă. Inamicul lui Putin se află în comă indusă, iar apropiații săi spun că Navalnîi a fost otrăvit.

    Vineri, echipa lui Navalnîi a acuzat autoritățile ruse că încearcă să blocheze plecarea acestuia din spitalul din orașul siberian Omsk. Refuzul formal era asumat de conducerea spitalului din Omsk, dar bănuielile mergeau către conducerea politică a Rusiei, reprezentată de președintele Vladimir Putin.

    Navalnîi a fost dus la aeroportul din Omsk la câteva minute după miezul nopții, iar avionul a decolat după aproximativ două ore.

    Purtătoarea de cuvânt a opozantului rus, Kira Iarmiș, a spus că Iulia, soția acestuia, s-a urcat și ea în avion.

    Aeronava medicală cu Navalnîi la bord a aterizat pe aeroportul Tegel din Berlin.

    Spitalul rus unde a fost internat opozantul numărul 1 al lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi, și-a dat acordul vineri seară pentru externarea acestuia, afirmând că starea sa este de acum „stabilă”.

    Un avion închiriat de un ONG german îl aștepta la aeroportul din Omsk. Avionul ajunsese vineri dimineață în orașul siberian, pentru a-l transfera pe Navalnîi la un spital din Berlin. Medicii ruși nu au vrut, inițial, să-l lase să plece, spunând că mutarea i-ar pune viața în pericol. Kira Iarmiș a acuzat că se trage de timp până dispar urmele otrăvirii.

    Oficialii Ministerului Sănătății din regiunea siberiană unde Alexei Navalnîi era spitalizat au anunțat vineri după-amiază că un laborator al poliției a descoperit o substanță chimică de natură industrială în părul și pe mâinile opozantului.

    Medicul-șef al spitalului siberian, Aleksandr Murakovski, a declarat că Navalnîi a fost diagnosticat cu o boală metabolică provocată de nivelul redus al glicemiei.

    Viața lui Navalnîi nu este în pericol imediat. El se află în comă indusă, iar creierul său este în stare stabilă, au spus medicii din Omsk, potrivit Reuters.

    La Berlin, Navalni este internat la complexul spitalicesc Charite. Unitatea nu a dat niciun detaliu despre starea acestuia, dar a precizat că va oferi informații pe această temă și despre tratament după ce se vor face investigații medicale și după consultarea familiei.

    Activistul Jaka Bizilj a spus că starea lui Navalnîi este ”foarte îngrijorătoare”. ”Medicii ne-au spus foarte clar că dacă avionul său nu ateriza de urgență în Omsk, ar fi murit”, a explicat Bizilj.

    ”Starea lui Navalnîi a fost stabilă în timpul zborului și după aterizare”, a declarat Jaka Bizilj, activistul care conduce ONG-ul ce a organizat transferul lui Navalnîi în Germania.

    Lui Aleksei Navalnîi i s-a făcut rău în timpul zborului de la Tomsk (estul Siberiei) la Moscova, joi, după ce în aeroportul din Tomsk a băut un ceai. Avionul a aterizat de urgență la Omsk (vestul Siberiei), iar Navalnîi a fost internat de urgență  la spitalul din oraș. După mai puțin de două zile a ajuns la o clinică din Berlin.

    Distanța Omsk – Berlin: 3.800 de kilometri

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Mașinăria de falsificat semnături a PSD. „Ne cam doare degetul” / „Să le pun motor la cur, la mâini?

  • Rusia lui Putin cel Groaznic: liderul Opoziției a fost otrăvit și se află în comă, la Terapie Intensivă

    Liderul Opoziției politice din Rusia, Alexei Navalnîi, a fost internat în spital și se află în stare de inconștiență, sub suspiciunea că a fost otrăvit, a precizat purtătoarea sa de cuvânt, Kira Yarmysh, citată de BBC News.

    Kira Yarmysh a revenit ulterior cu precizări, afirmând că acesta este în continuare în comă, în stare gravă, pe ventilație mecanică. Spitalul din orașul siberian în care a fost internat este plin de polițiști.

    Activistul anticorupție, una dintre cele mai critice voci la adresa președintelui Vladimir Putin, a început să se simtă rău în timpul unui zbor, astfel încât avionul în care se afla a fost nevoit să aterizeze de urgență la Omsk, a mai spus Kira Yarmysh, pe Twitter.

    Purtătoarea de cuvânt a mai precizat că există suspiciuni că Navalnîi a fost otrăvit cu substanțe care i-au fost puse în ceai.

    ”În această dimineață, Navalnîi se întorcea la Moscova, de la Tomsk. În timpul zborului, i s-a făcut rău. Avionul a aterizat de urgență la Omsk. Alexei are toxiinfecție. Acum ne îndreptăm spre spital”, a scris femeia pe Twitter.

    „Bănuim că Alexei a fost otrăvit cu ceva ce i s-a pus în ceai. Nu a băut altceva în această dimineață. Doctorii spun că agentul toxic este absorbit mai repede prin intermediul unui lichid fierbinte. Acum, Alexei este inconștient”, a adăugat ea ulterior.

    Yarmysh a revenit cu precizarea că Navalnîi se află la Terapie Intensivă, în comă, în stare gravă și pe ventilație mecanică, relatează și Politico. Ea s-a întrebat retoric de ce este împânzit spitalul de forțe de securitate dacă oficialii nu admit varianta otrăvirii.

    VIDEO: Imagini cu preluarea lui Navalnîi din avion

    În luna iunie, Navalnîi a descris referendumul privind revizuirea Constituției, astfel încât Putin să mai poată candida la Președinție pentru încă două mandate, drept o ”lovitură de stat” și o violare a Legii fundamentale.

    Nu este pentru prima oară când Navalnîi a fost victima atacurilor fizice. În 2017, lui i-a fost pulverizat un produs antiseptic în ochi când a părăsit biroul său din Moscova. În iulie 2019, în timp ce executa o pedeapsă scurtă de închisoare, Navalnîi a acuzat a că fost „otrăvit” cu o „substanță chimică necunoscută”. Autoritățile ruse au menționat atunci o „reacție alergică” și au asigurat că nu au găsit „nicio substanță toxică”.

    Navalnîi a devenit cunoscut după ce a început să expună corupția de la vârful conducerii, calificând partidul lui Putin, ”Rusia Unită”, drept „un partid de hoți”. Navalnîi a fost arestat de mai multe ori, în urma unor proteste.

    Tradiția otrăvirii celor ce se opun lui Putin. Plus împușcarea lui Nemțov

    Navalnîi este doar ultimul din seria de oponenți ai regimului Putin care s-au îmbolnăvit subit sau au fost otrăviți, relatează Reuters. Un alt critic, Boris Nemțov, a fost împușcat.

    2004: Viktor Iușcenko

    Pe atunci lider al Opoziței politice din Ucraina, Iușcenko a fost otrăvit în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2004. Politician pro-occidental, el era principalul contracandidat al fostului președinte pro-rus, Viktor Ianukovici.

    Iușcenko afirmă că a fost otrăvit în timp ce lua masa cu oficiali ai serviciilor de securitate ucrainene. O cantitate de dioxină de peste 1.000 de ori mai mare decât nivelurile normale a fost descoperită în organismul său.

    Fața și corpul i-au fost desfigurate de dioxină. După otrăvire, Iușcenko a avut nevoie de zeci de operații.

    2006: Aleksandr Litvinenko

    Fost agent KGB și un critic vocal al președintelui rus Vladimir Putin, Aleksandr Litvinenko a murit la 43 de ani după ce a băut ceai verde otrăvit cu poloniu-210, un izotop radioactiv rar, la hotelul Millennium din Londra, potrivit oficialilor britanici.

    O investigație britanică din 2016 a concluzionat că Putin a ordonat probabil asasinatul. Kremlinul a negat orice implicare.

    Ancheta condusă de un fost judecător britanic a descoperit că un fost bodyguard al KGB, Andrei Lugonov, și un alt cetățean rus l-au ucis pe Litvinenko, ca parte a unei operațiuni care cel mai probabil a fost coordonată de către Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), succesorul KGB-ului.

    Otrăvirea lui Litvinenko a avut loc la exact 6 ani după ziua în care acesta fugise din Rusia în Marea Britanie.

    2012: Alexandr Perepilichnîi

    Omul de afaceri rus, în vârstă de 44 de ani, a fost găsit mort în apropierea locuinței sale de lux dintr-o comunitate exclusivistă privată din afara Londrei, după ce a ieșit la alergat, în noiembrie 2012. Perepilichnîi ceruse azil în Marea Britanie în 2009, după ce a ajutat o anchetă elvețiană privind o schemă rusească de spălare a banilor.

    Moartea sa subită a născut suspiciuni de crimă. Poliția britanică a exclus ipoteza, în pofida supozițiilor că acesta ar fi fost otrăvit cu o substanță rară.

    O anchetă asupra morții sale nu a oferit o concluzie definitivă asupra cauzei decesului, însă a descoperit că o otravă rară și mortală, extrasă din planta gelsemium, a fost găsită în stomacul său. Perepilichnîi mâncase o farfurie mare de supă cu măcriș în dimineața zilei în care a murit.

    Rusia a negat orice implicare.

    2015: Boris Nemțov

    Boris Nemțov a fost fondator al mișcării politice „Solidarnosti”, copreședinte al Partidului Republican din Rusia (de orientare liberală), membru al Comitetului de coordonare a opoziției politice din Rusia, deputat al Dumei regionale din Iaroslavl.

    În anii ’90, Boris Nemțov a fost unul dintre apropiații președintelui Boris Elțîn, fiind unul dintre arhitecții reformelor de piață din Rusia.

    Elțîn l-a avut în vedere pe Nemțov pentru succesiunea la funcția de președinte al Federației Ruse, însă în cele din urmă s-a hotărât pentru Vladimir Putin. Nemțov a salutat inițial numirea lui Putin, pentru a deveni ulterior un opozant important al președintelui.

    A fost un critic al intervenției Rusiei în Ucraina și al anexării Crimeii. Într-o atmosferă ostilă, întreținută printre alții și de televiziunea publică rusă, Nemțov a fost asasinat pe 27 februarie 2015, la mică distanță de Kremlin, în timp ce făcea pregătiri pentru un marș anti-guvernamental. El a fost împușcat cu patru gloanțe trase în spate, dintr-un pistol Makarov.

    Pe 10 februarie 2015, cu mai puțin de trei săptămâni înainte de asasinat, Nemțov declarase că se teme că va fi ucis de Putin.

    2015-2017: Vladimir Kara-Murza

    Activistul de opoziție rus crede că a fost subiectul mai multor tentative de otrăvire în 2015 și 2017.

    În 2015, Vladimir Kara-Murza fusese internat pentru o deficientă renală acută. Doctorii au găsit atunci în sângele său urme de intoxicare cu metale grele. După ce și-a revenit, el a cerut Comitetului rus de anchetă să determine dacă a fost otrăvit; cererea sa a rămas fără rezultat.

    Kara-Murza a fost internat din nou în stare critică în 2017, soția sa acuzând la momentul respectiv că acesta a fost intoxicat cu o „substantă necunoscută”.

    Un laborator din Germania a descoperit niveluri ridicate de mercuri, cupru, magneziu și zinc în organismul acestuia, potrivit unor analize consultate de Reuters.

    2018: Serghei Skripal

    Un fost agent dublu rus care a transmis secrete serviciilor de informații britanice, Skripal, în vârstă de 66 de ani, și fiica sa Iulia, 33, au fost găsiți inconștienți pe o bancă din apropierea unui centru comercial din orașul Salisbury din Marea Britanie, în martie 2018.

    Cei doi au fost transportați la un spital în condiție critică, fiind otrăviți cu Novociok, un grup de agenți neurotoxici dezvoltați de armata sovietică în anii 1970 și 1980. Rusia a negat orice rol în otrăvire și afirmă că Marea Britanie promovează „isterie antirusă”.

    Compusul chimic „provoacă o încetinire a ritmului cardiac și restricționează căile respiratorii, cauzând decesul prin asfixiere”, potrivit profesorului de farmacologie britanic Gary Stephens de la Universitatea din Reading.

    „Unul din motivele principale pentru care acești agenți sunt produși e fiindcă părțile lor componente nu sunt pe lista de substanțe interzise”, precizează Stephens.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!