Etichetă: alegeri moldova

  • Adevăratul câștigător este Renato Usatîi

    Rezultatul turului 1 al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova nu trebuie să ne bucure. Faptul că Maia Sandu a ieșit pe primul loc nu este motiv de euforie. Am văzut multe cazuri, pe ambele maluri, când în turul 2 s-au inversat rezultatele.

    Acum, mai mult ca niciodată, e nevoie de o mobilizare exemplară în turul 2 a electoratului de dreapta.

    Republica Moldova are nevoie de un președinte pro-european. De cineva care s-o scoată din sfera de influență a Rusiei.

    Adevăratul câștigător al turului 1 e Renato Usatîi. De ce? Pentru că procentul său de alegători, unul destul de mare, va influența turul 2. Acum, totul depinde spre cine o să meargă aceștia. În declarațiile de duminică seara, Usatîi i-a criticat pe ambii candidați din turul 2.

    Toată lumea trebuie să fie conștientă că în joc sunt bunăstarea și democrația din Republica Moldova.

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

  • Superbă trezire a Basarabiei: Maia Sandu (36,15%) câștigă turul 1 în fața lui Dodon (32,62%) și e favorită în finală!

    Surpriză extraordinară în alegerile prezidențiale din Republica Moldova: Maia Sandu l-a învins pe Igor Dodon în primul tur și e favorită să câștige și finala din 15 noiembrie! Este o adevărată trezire a Basarabiei, care dă semnalul că s-a săturat de statutul de „gubernie rusească” și că vrea în Europa!

    Rezultatul din primul tur generează un entuziasm fantastic printre moldovenii din interiorul și din afara granițelor, care se va concretiza într-o prezență la vot mult mai mare în finala de peste două săptămâni. De-acum, totul curge în favoarea Maiei Sandu și a curentului pro-Europa!

    Maia Sandu (48 de ani) și Igor Dodon (45 de ani) își vor disputa președinția Republicii Moldova în turul 2, pe 15 noiembrie, potrivit rezultatelor anunțate de Comisia Electorală Centrală în noaptea de duminică spre luni, după procesarea a 99,95% din procesele verbale.

    Maia Sandu (candidata PAS) a obținut în primul tur 36,15% din voturi, iar Igor Dodon (preşedintele în exerciţiu, care a candidat ca independent susținut de PSRM) – 32,62%.

    Așadar, o diferență de 3,53 procente în favoarea candidatei pro-europene, diferență care a tot crescut pe măsură ce au fost procesate voturile din secţiile de peste hotare (SUA şi Canada au votat cu 7-10 ore mai târziu).

    De altfel, diaspora moldoveană a avut un rol important în înfrângerea lui Dodon. A fost o mobilizare fără precedent în comunitățile moldovene din Occident, fiind înregistrate peste 149.000 de voturi în diaspora.

    După procesarea a peste 89% din procesele verbale din străinătate, voturile diasporei erau distribuite astfel: Maia Sandu – 69,48%, Renato Usatîi – 17,8%, Igor Dodon – doar 3,66%.

    Primarul orașului Bălți, Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, s-a situat pe locul 3 la nivel național, cu 16,96%, fiind urmat de Violeta Ivanov (Partidul Șor) – 6,65%

    Exit-poll-urile s-au făcut de râs! L-au dat câștigător detașat pe Dodon

    Rezultatul scrutinului de duminică este o surpriză uriașă, pentru că toate sondajele de opinie din campanie, dar și cele două exit-poll-uri efectuate în ziua votului, îl plasau pe președintele Dodon în frunte, cu un avans de minimum 10%.

    Exit-poll-urile anunțate la închiderea urnelor au fost o rușine „sociologică”. Ele au dat erori enorme, de 10-13%! Mai mult, l-au indicat învingător pe Igor Dodon, cu 5,49% până la 9,9% în fața Maiei Sandu.

    Datele prezentate de WatchDog.md și Institutul de Politici Publice arătau că Dodon ar fi obținut 40,09%, Maia Sandu 34,6%, iar Usatîi 11,5%. Marja de eroare anunțată a exit-poll-ului telefonic era de ±2,5%, dar s-a dovedit a fi de aproape 10%!

    Rezultate și mai departe de realitate a anunțat și exit-poll-ul realizat de Intellect Group și Asociația SPERO: Igor Dodon – 40,3%, Maia Sandu – 30,4%, Renato Usatîi – 12,4%.

    Participarea la vot duminică a fost de numai 42,73%, într-un scrutin care s-a desfășurat în condiții speciale din cauza pandemiei de coronavirus. Au votat 1.213.884 de alegători, dintre care 12,3% în diaspora.

    Potrivit Constituţiei, câştigător este desemnat candidatul care întruneşte voturile a 50% + 1 dintre alegătorii prezenţi la urne. Cum în primul tur niciun candidat nu a obţinut majoritatea simplă (situația actuală), va fi organizat un al doilea tur de scrutin, pe 15 noiembrie. Mandatul preşedintelui Republicii Moldova este de 4 ani.

    În 2016 a fost mult mai rău

    În urmă cu 4 ani, pe 30 octombrie 2016, turul 1 al alegerilor prezidenţiale a fost câștigat de Igor Dodon, care a candidat din partea PSRM, al cărui preşedinte era. Dodon a luat atunci 47,98% din voturile alegătorilor. Acum a coborât la 32,61% – o pierdere de 15,37%!

    Pe fondul fragmentării votului între mai mulți candidați, și Maia Sandu a scăzut, însă cu mai puțin de 3 procente, de la 38,71% (în 2016) la 36,15% (în 2020).

    În finala din 13 noiembrie 2016, Igor Dodon a câștigat cu 52,18%, iar Maia Sandu a avut 47,82%. Diferența dintre ei a fost de 69.750 de voturi (835.210 / 765.460).

    Așadar, când Dodon a intrat în turul 2 cu un avantaj de 9,27%, a câștigat finala cu o diferență de 4,36%. De data asta, Maia Sandu intră în turul 2 cu o diferență de 3,53%.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Chemare la Vot Bun și RE-UNIRE – Ziariștii

    Partidul Corectei Guvernări (PCG) și Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM), continuatori legitimi – prin conducătorii, aderenții, principiile și acțiunile lor – ai partidului istoric martir PNȚCD, fac un apel de suflet către toți românii din Basarabia, Bucovina și Herța, precum și către toți cei risipiți în lume, „să ajute cu toată puterea lor” alegerea unui președinte pro-european în Republica Moldova.

    Cele două partide care semnează apelul sunt conduse de foști membri ai PNȚCD, unii dintre ei cu ani grei de temniță în România stalinistă: Ion Varlam și Liviu Petrina (PCG), respectiv Radu Rizescu, Gheorghe Șiman și Alexandru Kala Popescu (PNȚMM).

    Liviu Petrina și Ion Varlam au fost lideri marcanți ai PNȚCD în perioada când președinte era Corneliu Coposu.

    Apelul celor două partide – urmașe ale PNȚCD

    „Partidul Corectei Guvernări și Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache cheamă pe toți Românii din Basarabia, Bucovina și Herța să ajute cu toată puterea la alegerea unui Președinte dedicat poporului său la Chișinău în 1 Noiembrie 2020.

    După 30 de ani de frământări și căutări, astăzi este limpede pentru fiecare om responsabil că singura soluție morală și legală pentru județele românești administrate sub numele de «R. Moldova» este aderarea la Uniunea Europeană prin Re-Unirea cu România.

    Renegatul și trădătorul de neam Dodon trebuie să fie extirpat din viața politică, răutățile și crimele de care este acuzat sunt o rușine groaznică pentru Neamul nostru, pentru civilizația europeană.

    Suferințele străbunilor, bunicilor, părinților, fraților și surorilor noastre din ultimii 80 de ani, aduse de ocupația bolșevică și rusească, trebuie să ne trezească la realitate și să ne determine să ne implicăm în lucrarea politică, fiecare cu înțelepciune și responsabilitate.

    Noi chemăm și rugăm pe toți Frații noștri care pot vota la aceste alegeri – atât pe cei care au rămas acasă, cât și pe cei care și-au găsit rostul în dreapta Prutului sau sunt risipiți la muncă prin Europa sau în lume – să acționeze pe toate căile pentru a-i sprijini și încuraja pe toți românii din «R. Moldova» să se prezinte la vot și să aducă la conducere persoana potrivită pentru a conduce această provincie pe singura cale dreaptă și firească, pentru păstrarea identității, demnității, siguranței și libertății locuitorilor ei: Re-Unirea cu Patria-Mamă România.

    Așa Să Ne Ajute Dumnezeu!”

    CITIȚI ȘI:

    * Patriarhul Daniel amenință Guvernul cu mânia divină: “Regimul comunist a căzut, în 1989, la câteva luni după ce a interzis închinarea la sfintele moaște”

    * Încă o murătură artistico-conspiraționistă: agramatul Mihai Mărgineanu. Apără tâmpeniile lui Dan Bittman jignind „turma” și „multele oi senile” care respectă regulile anti-pandemie