Două măsuri dictatoriale luate în apropierea granițelor României arată că regiunea are un mare deficit de democrație. Alegerile din două orașe-cheie, Istanbul și Chișinău, au fost anulate pentru că nu a câștigat „cine trebuie”.
Crima electorală a fost posibilă prin capturarea, de către dictatori (Erdogan / Dodon), a autorității electorale centrale sau a instanțelor de judecată. Este exact ce face Dragnea la București: capturează instituție după instituție, inclusiv Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Falsificarea alegerilor e tot mai aproape.
Până și sinistra dictatură comunistă, impusă României de URSS în 1945, a avut nevoie de formalitatea alegerilor. Care, evident, au fost falsificate în 1946, întrucât comuniștii – marionetele armatei sovietice de ocupație – stăteau prost cu popularitatea.
Trei evenimente contemporane, în trei țări din Estul Europei.
1. Iunie 2018, Republica Moldova. Alegerile pentru Primăria orașului Chișinău sunt câștigate de Andrei Năstase, candidatul Opoziției pro-europene. La scurt timp, justiția capturată politic a statului moldovean a decis invalidarea alegerilor. Motivul a fost unul hilar: Andrei Năstase şi adversarul său din turul 2, socialistul Ion Ceban, au făcut apeluri de mobilizare la vot în ziua alegerilor prin Facebook, gest care a fost considerat de instanță ca fiind „agitaţie electorală”.
Europa și America au luat foc, au cerut validarea alegerilor, dar dictatura de la Chișinău (Dodon – Plahotniuc), aflată sub influența și controlul Moscovei, și-a dus planul mai departe: alegerile au fost anulate. Până la alegerile la termen, Primăria Chișinău va fi condusă de un viceprimar interimar, obedient dictaturii centrale.
2. Martie 2019, Turcia. Partidul lui Erdogan, AKP, a câștigat alegerile locale la nivel național, dar a pierdut principalele orașe: Istanbul, Ankara și Izmir.
Erdogan nu s-a împăcat cu pierderea Istanbulului, metropolă de peste 20 de milioane de locuitori și principalul centru economic, financiar, istoric, turistic și cultural al țării. „Nu au existat doar niște nereguli. Aproape tot votul a fost plin de nereguli. Cu o diferență de 13.000-14.000 voturi, nimeni nu are dreptul să spună: «Am câștigat»”, a tunat Erdogan.

Partidul președintelui turc a contestat rezultatul alegerilor, iar Consiliul Suprem Electoral (YSK) a anunțat pe 6 mai invalidarea scrutinului și organizarea unor noi alegeri la Istanbul. Și asta, deși Ekrem Imamoglu, candidatul Opoziției, își preluase mandatul de primar încă din 17 aprilie.
Occidentul a fost oripilat de această nouă alunecare spre dictatură a Turciei, partener important, dar tot mai indisciplinat în NATO. Parlamentul European a declarat că repetarea alegerilor din Istanbul ar pune capăt oricărei credibilități a alegerilor democratice din Turcia.
Motivul invocat pentru repetarea alegerilor este legat de faptul că unii oficiali electorali nu erau funcționari publici, iar unele documente care atestă rezultatul alegerilor nu au fost semnate. Dar de organizarea alegerilor s-a ocupat Guvernul lui Erdogan, deci eventualele neregului de organizare i-au aparținut acestuia. Poate fi vorba și de premeditare, Erdogan pregătind un pretext pentru a bloca preluarea unor primării importante de către Opoziția pro-occidentală.
Onursal Adiguzel, liderul adjunct al principalului partid de opoziție, CHP, a declarat că reluarea alegerilor e un semn că „este ilegal să câștigi contra AKP” și a numit decizia „dictatură pură”. „Un sistem care nu ține cont de voința poporului și ignoră legile nu este nici democratic, nici legitim”, a scris el.
3. Mai 2019, România. Pe masa Duvernului Dăncilă se află un proiect de ordonanță de urgență care modifică Legea referendumului, cu mai puțin de trei săptămâni înaintea scrutinului.
Inițial, ordonanța prevedea că „nicio autoritate publică”, deci nici președintele Klaus Iohannis, nu are voie să promoveze referendumul. Un absurd total: președintele poate iniția un referendum, dar nu și-l poate susține în fața electoratului! Între timp, această prevedere a fost scoasă din document.

A rămas însă o altă ticăloșie: creșterea cvorumului, „din pix”, cu aproape 200.000 de persoane, prin includerea celor 670.322 de români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, în Registrul electoral (data de referință: 28 februarie 2019).
Astfel, în loc de 18.266.936 (cetățeni cu domiciliul sau reședința în țară), raportarea celor două condiții de îndeplinire a cvorumului (minimum 30% prezență la vot, minimum 25% să voteze „Da”) se va face la 18.266.936 + 670.322, adică 18.937.258.
Abuzul este înfiorător și ne îndepărtează periculos de democrație. Trei sunt problemele majore ale acestei modificări legislative:
- Când se face – A schimba legislația electorală cu trei săptămâni înaintea scrutinului este o crimă.
- Cum se face – A schimba Legea referendumului prin ordonanță de urgență arată intenția PSD-ALDE de a ocoli controlul constituțional (dat fiind că Avocatul Poporului, singurul care poate contesta OUG-urile la CCR, este o marionetă a Puterii).
- Care e esența schimbării – E o mizerie să calculezi cvorumul într-un fel în septembrie 2018, la referendumul pentru familie (trăgând de el în jos), și într-un alt fel opt luni mai târziu, la referendumul pentru justiție (trăgând de el în sus).
Concret: la referendumul pentru familie, cvorumul de prezență a fost de 5.483.548, la referendumul pentru justiție ar urma să crească la 5.681.177. Și asta, în condițiile în care populația României nu a crescut, ci a scăzut.
Tactica lui Dragnea: capturarea instituțiilor
Cum e posibil să fie adoptate măsuri atât de ticăloase, revoltătoare, strigătoare la cer? Simplu: prin capturarea de către un grup infracțional, rău intenționat, cu potențial dictatorial, a unor instituții decidente în stat. Și s-au predat cam multe.
- Parlamentul a fost capturat prin alegeri libere, dar distorsionate mediatic printr-o infernală propagandă mincinoasă. O mare parte a populației a fost complice la această crimă istorică, prin refuzul de a vota.
- Guvernul a fost capturat prin reaua-credință a majorității parlamentare (dar aici nu e nicio surpriză).
- Curtea Constituțională a fost capturată prin numirile făcute de Parlamentul majoritar PSD-ALDE, dar și prin abdicări rușinoase (cazul Daniel Morar și Petre Lăzăroiu).
- Avocatul Poporului a fost capturat prin numirea – de către Parlament – a unei marionete lipsite de orice urmă de caracter (Victor Ciorbea).
- Autoritatea Electorală Permanentă (cea care a redactat proiectul de OUG pentru modificarea cvorumului la referendum) a fost capturată prin aceeași metodă a numirilor făcute de Parlament.
- CNA, TVR, Radio România (cele care asigură dezmățul mediatic) au fost capturate tot prin numirile făcute de Parlament.
- La fel au fost capturate Curtea de Conturi, ANI, CNCD și alte instituții de stat.
- O bună parte din Justiție (inclusiv CSM, Inspecția Judiciară și „SS-Gestapo”) a fost capturată prin numiri și complicități (aici, un rol extrem de nociv l-a avut ministrul Tudorel Toader).
Marea eliberare de sub jugul imperialist
Așa stând lucrurile, o invalidare a alegerilor este posibilă și în România. Apeși butonul care trebuie, iar AEP sau un complet de judecată aflat sub controlul Puterii va găsi un pretext să anuleze rezultatul votului, ca în Turcia sau Republica Moldova.
Sigur că vor protesta Europa, America, vor sări în sus ambasadele, vor fi oripilați partenerii noștri. Dar Dragnea și talibanii lui sunt deja imuni la asemenea reacții. Au fost rușinați deja, au fost izolați deja, nu se tem de noi arătări cu degetul.
Sigur că există și riscul unui brânci pe care să ni-l dea Europa, împingându-ne spre marginea UE, dacă nu chiar în afară. Dar Dragnea și cei 40 de hoți (mă rog, sunt mai mulți) nu se sinchisesc de asta. Vor zice mersi că au scăpat de dirigintele de la Bruxelles. Și vor striga patriotic, pe muzică rusească: Gata, nu mai suntem colonie! Ne-am eliberat de sub jugul imperialist! Nu mai mâncăm otrăvuri occidentale! Nu mai asomăm porcul, îl tăiem conform tradiției noastre strămoșești, alergându-l prin curte cu cuțitul înfipt în gât! Nu mai facem autostrăzi, că nu mai are cine să ni le bage pe gât! În sfârșit, suntem o națiune liberă, independentă și suverană!
Tornada băsisto-iohannistă
Se vor întâmpla toate grozăviile astea? Până la un punct, da. Dincolo de acest punct, nu. Dragnea chiar are un plan de tip Erdogan-Dodon, el chiar se gândește cum să fure alegerile sau să le invalideze pe cele pierdute. Ar târî România și într-un război ca să-și perpetueze puterea. Ar fi în stare să dea vina și pe tornadă ca să instituie dictatura (Gâdea ar face tocșouri de înfierare a tornadei băsisto-iohanniste). Iar Tăriceanu și-ar găsi motivații „morale” să facă piruete în jurul lui Dragnea, la fel ca până acum. Soros, Statul Paralel, Binomul, Trinomul, Occidentul cel rău.
Acestea sunt pericolele, aceasta e perspectiva. Dar finalmente planul lui Dragnea va eșua! A deschis prea multe fronturi, și-a făcut prea mulți dușmani. Ticăloșia – armă redutabilă, mult apreciată de borfașii din PSD-ALDE – se va întoarce împotriva sa.
Atenție, însă: Dragnea nu se va prăbuși singur! Ca să nu trăim episoade de genul celor livrate turcilor de Erdogan și basarabenilor de Dodon, trebuie să mergem la vot.
Nu uitați: pe 26 mai, toată lumea la vot!
