Etichetă: agenți GRU

  • Cehia expulzează 18 diplomați ruși și caută doi agenți GRU – asasini și sabotori. Unul are pașaport moldovenesc: „Nicolae Popa”

    Cehia se află într-o ofensivă de contracarare a acțiunilor subversive ale Rusiei pe teritoriul său. Expulzează 18 diplomați ruși și încearcă să-i capturează pe doi indivizi care au aruncat în aer un depozit de muniție pe teritoriul Cehiei, în urmă cu 7 ani. Cei doi sunt bănuiți a fi agenți ai GRU (serviciul de informații al Armatei ruse).

    Cehia a anunțat sâmbătă că expulzează 18 membri ai Ambasadei Rusiei la Praga. Oficialii cehi au indicii că serviciile secrete ruse au fost implicate în explozia de la un depozit de muniţie, în urmă cu 7 ani.

    Evenimentul este considerat deosebit de grav, dovadă faptul că înșiși premierul Andrej Babis și ministrul de Externe, Jan Hamacek, au dat vestea, într-o scurtă intervenție televizată.

    „Există o bănuială bine întemeiată cu privire la implicarea unor ofiţeri ai serviciului de informaţii rus GRU, Unitatea 29155, în explozia depozitului de muniţie din zona Vrbetice” (localitate aflată la circa 300 de kilometri sud-est de Praga), a declarat premierul ceh Andrej Babis.

    Ministrul de Externe, Jan Hamacek, a precizat că cei 18 de membri ai Ambasadei Rusiei de la Praga, identificaţi drept agenţi secreţi, vor trebui să părăsească teritoriul Cehiei în termen de 48 de ore.

    Acţiuni subversive, sabotaje, asasinate

    În acest context, Poliţia cehă a anunțat că se află în căutarea a doi bărbaţi ruşi, suspectaţi a fi agenţi GRU, responsabili de explozia depozitului de muniţie în 2014.

    Cei doi agenţi GRU au fost implicaţi inclusiv în tentativa de asasinare cu Noviciok a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, în Salisbury (Anglia), în 2018.

    Cei doi presupuşi agenţi GRU au folosit mai multe paşapoarte false în misiunile din Europa, inclusiv unul moldovenesc, pe numele „Nicolae Popa”, informează BBC.

    Agenţiile europene de spionaj consideră că cei doi agenţi fac parte din Unitatea GRU 29155 a Armatei ruse, specializată în sabotaje, acţiuni subversive şi asasinate.

    Doi cetățeni cehi au murit în urma exploziei din 16 octombrie 2014, de la depozitul de muniţie de la Vrbetice.

    În replică, vicepreşedintele Comisiei de afaceri internaţionale din camera superioară a parlamentului rus, Vladimir Jabarov, a calificat drept „absurde” acuzaţiile Cehiei despre implicarea ofiţerilor de informaţii ruşi în explozia din 2014.

    Cehia a anunţat că va informa partenerii din NATO şi UE în legătură cu suspiciunile referitoare la activităţile agenţilor GRU.

    „Nicolae Popa” şi „Ruslan Tabarov”, falşi membri ai Gărzii Naţionale din Tadjikistan, voiau să „inspecteze” depozitul de muniţie din Cehia

    Conform investigatorilor cehi, înaintea exploziei din 2014, un mesaj prin e-mail a fost trimis companiei care administra respectivul depozit de muniţii. Mesajul, expediat din partea „Gărzii Naţionale” din Tadjikistan, solicita accesul în locaţie a două persoane pentru realizarea unei inspecţii. Ataşat e-mail-ului erau pozele scanate a două paşapoarte: unul pe numele „Ruslan Tabarov” din Tadjikistan, celălalt pe numele „Nicolae Popa” din Republica Moldova.

    Ulterior, s-a dovedit că fotografiile celor doi erau aceleaşi cu cele ale suspecţilor surprinşi, patru ani mai târziu, de camerele de supraveghere din Salisbury, când GRU a încercat să-i asasineze cu Noviciok pe fostul spion rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia. Mai târziu s-a aflat că unul dintre cei doi agenţi a fost chiar decorat de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

    Pe 11 octombrie 2014, când cei doi ruşi au aterizat la aeroportul din Praga, s-au folosit de exact aceleaşi identităţi false folosite ulterior în 2018, în Salisbury – Ruslan Borişov şi Alexander Petrov.

    Două zile mai târziu, pe 13 octombrie, agenţii GRU s-au cazat la Ostrava, chiar în apropierea depozitului de muniţie. Rezervarea a fost făcută până pe 17 octombrie.

    Explozia depozitului de muniţie s-a produs pe 16 octombrie 2014, în aceeaşi zi în care cei doi agenţi GRU s-au deplasat la Viena, de unde au luat un zbor către Moscova.

    Alexander Petrov și Ruslan Boşirov

    Oficialii cehi au declarat că cei doi suspecţi fac parte din Unitatea GRU 29155, despre care serviciile de spionaj europene susţin că ar fi o unitate specială a serviciilor secrete ale Armatei ruse, specializată în asasinate, operaţiuni de sabotaj şi acţiuni subversive.

    Se estimează că această unitate secretă a GRU ar avea circa 200 de agenţi, din care doar în jur de 20 sunt implicaţi în astfel de operaţiuni speciale, în vreme ce restul se ocupă doar de sprijin logistic.

    Cei doi presupuşi agenţi GRU nu au mai fost văzuţi din 2018, de când au fost făcute publice fotografiile cu ei în Salisbury. Cu toate acestea, oficialii serviciilor de informaţii europene consideră că Unitatea 29155 este încă activă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * După derapajul cu „zombie politic”, Drulă revine la treburi serioase: demolează imperiul mafiot al lui Rădoi! 63 de chioșcuri ilegale în 10 stații, lichidate vineri seară

    * VIDEO. Orban: Înainte de a-l ataca pe premierul Cîțu, orice ministru „trebuie să-și scrie demisia”. Principalul vizat: Cătălin Drulă, cel cu „zombie politic”

    * VIDEO. Dialogul CTP – Vlad Voiculescu. „Ați inundat casa ca să nu ia foc” / „Datele nu sunt certe”

    * „Olguțul” Claudiu Manda, europarlamentar PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru folosirea influenței politice

    * VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

    * VIDEO. Șoșoacă, mahala extremă. Interzisă pentru nepurtarea măștii, a intrat cu forța, ajutată de șoșoc. A pus „bulumacul” în ușă și tot ea a strigat că a fost „bătută”, „învinețintă”. Șoșocul a promis că „rupe ușa”

    * Socaciu, Daea, Bacalbașa, Tărăcilă, Hașotti, Solcanu își vor pensiile speciale înapoi! 122 de foști parlamentari au apelat la instanță pentru a-și recupera privilegiul pierdut prin lege

    * Soția unui director corupt din Primăria Capitalei („omul lui Oprescu”): „Ai sărit ca boul din Louis Vuitton!”. Infracțiuni de 33 de ani, condamnare de 6 ani

  • Ajutor otrăvit: Rusia e acuzată că a trimis în Italia agenți GRU deghizați în medici

    Italia și Rusia au intrat într-un război al declarațiilor, după ce Moscova a fost acuzată că a infiltrat spioni GRU printre medicii trimiși la Milano, în epicentrul pandemiei de coronavirus, informează Mediafax.

    Schimbul de replici dintre cele două țări, care nu au avut în mod tradițional conflicte directe, a apărut după ce cotidianul italian „La Stampa” a scris că materialele trimise de Rusia în Italia au fost inutile.

    Săptămâna trecută, mai multe echipe trimise de autoritățile ruse s-au ocupat de dezinfecția unor spitale și a unor centre de îngrijire din nordul Italiei, scrie „Moscow Times”. Publicația notează că Vladimir Puțin s-a folosit de această situație pentru a exercita ceea ce se numește „soft power”.

    „La Stampa” a mai scris joi că printre cei 104 medici și „specialiști” trimiși de Rusia se află ofițeri ai GRU – temutul serviciul secret al Armatei ruse, care purta același nume și pe vremea Uniunii Sovietice (până în 1991).

    Afirmația din „La Stampa” a fost sprijinită și de un fost expert al NATO, Hamish De Bretton. „Fără îndoială că printre ei se află și ofițeri ai GRU”, a spus Hamish De Bretton.

    Pentru specialiștii serviciilor secrete, afirmația este credibilă, cunoscute fiind metodele GRU în mai multe decenii de spionaj.

    Ambasada Rusiei la Roma a reacționat, publicând un comunicat al Ministerului Apărării de la Moscova. Autoritățile ruse au caracterizat articolul din „La Stampa” că fiind „fake news de tip rusofob”. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Rus al Apărării, Maria Zaharova, a afirmat că italienii din Milano i-au primit pe ruși cu aplauze și au cântat imnul Rusiei.

    Activitate intensă a GRU în Europa

    În 2018, Marea Britanie a acuzat Rusia că a trimis ofițeri GRU pentru a-l asasina pe agentul dublu Serghei Skripal, otrăvit cu o neurotoxină.

    Alte acuzații au venit dinspre Franța: 15 spioni ruși au folosit Alpii francezi ca bază pentru operațiuni în întreaga Europă, a scris cotidianul francez „Le Monde” în decembrie 2019. Publicația pariziană a evocat o urmărire orchestrată de serviciile de contraspionaj franceze, elvețiene și britanice.

    Cei 15 ofițeri ai serviciului de informații al Armatei ruse (GRU), specializați în asasinate, au circulat pe continent începând cu 2014. Ultima prezență în Franța ar data în septembrie 2018.

    Unul dintre cei 15 agenți ar fi fost identificat de Londra ca unul dintre cei trei autori ai otrăvirii cu neurotoxicul Noviciok a fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia, la Salisbury, în Anglia, în martie 2018.

    Skripal și fiica sa au supraviețuit, dar o femeie care locuia în regiune a murit după ce a găsit un flacon care fusese folosit pentru transportarea produsului toxic. Operațiunea a provocat un incident major între Moscova și Uniunea Europeană și a determinat serviciile secrete occidentale să caute vinovații.

    Potrivit „Le Monde”, cei 15 ofițeri, care nu ar fi efectuat operațiuni pe teritoriul francez, au locuit în mai multe rânduri în mici localități precum Annemasse, Chamonix sau Evian (sud-estul Franței).

    Aceștia făceau parte din Unitatea 29155 a celui de-al 16-lea centru de formare specială al GRU. „Această unitate se ocupă acum de asasinate, sabotaje sau sarcinile cele mai obscure”, precum recuperarea mesajelor din cutiile de scrisori folosite de spioni pentru a comunica între ei, arată sursa citată.

    Cei 15 agenți, cu baza în Franța, ar fi operat, de-a lungul anilor, nu doar în Marea Britanie, ci și în Bulgaria, Muntenegru, Republica Moldova și Crimeea (ex-Ucraina).

    În paralel cu dezvăluirile din „Le Monde”, Germania a acuzat Rusia că s-a aflat în spatele asasinării unui georgian la Berlin, în august 2019. Doi membri ai Ambasadei ruse, cărora Guvernul german le-a reproșat că nu au cooperat în această anchetă, au fost obligați să părăsească imediat Germania.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul