Etichetă: adrian solomon

  • Portbagajul lui Buzatu. Definiția României PSD-iste: o geantă cu bani, o oală cu mâncare, câteva sticle de vin, un baron, o nevastă senator, o beizadea în guvern, un Solomon obraznic, un afacerist de casă, o baltă, un pește, un ginere deputat și unul ucigaș

    Cutremurul din PSD Vaslui, soldat cu prăbușirea baronului Dumitru Buzatu, a fost rezultatul execuției scurte dintre cele două capete ale Caracatiței PSD Vaslui: Buzatu și afaceristul Emil Savin, zis „Farmazon”. Un cap l-a devorat pe celălalt, după ce timp de trei decenii au crescut împreună.

    Cu ochii ațintiți pe mormanul de bani la care s-a dedulcit PSD-istul feudal Dumitru Buzatu, opinia publică n-a băgat în seamă câteva detalii interesante din portbagajul mașinii cu care-și plimba șpaga baronul de Vaslui.

    Șpagă, șpagă, dar nu pe burta goală!

    Ca să ajungă la geanta maro în care se aflau cei 1.250.000 de lei, pe care să-i expună fișic lângă fișic, anchetatorii au golit mai întâi porbagajul lui Buzatu, cu acordul acestuia. Au fost puse pe asfalt, în ordine: o cutie de carton în care păreau să se afle câteva sticle de vin; o oală cu mâncare; alte câteva pachete cu merinde, poate și ceva desert.

    Bunătăți la portbagaj

    Așadar, Buzatu nu s-a mulțumit să plece de la ferma piscicolă din satul vasluian Cârja, de pe malul drept al Prutului, doar cu șpaga de peste 250.000 de euro, ci s-a lăsat omenit și cu ceva bucate gustoase, ca în multe alte dăți. Omul era obișnuit să plece cu portbagajul plin, neclar e doar de câte ori printre merindele aburinde se afla și câte-o geantă cu bani.

    O mașină cu bucluc: VS 11 WAT

    Să reținem, așadar, modelul tradițional al baronului local: sunt buni banii, sunt necesari, sunt obligatorii, dar musai trebuie asortați și cu ceva oale și sacoșe care să confirme ospitalitatea poporului român! Vorba aia: luăm șpagă, dar nu pe burta goală!

    Buzatu se îndestulase timp de două ore și în restaurantul de pe malul lacului – și el, și amanta –, dar a mai luat și acasă. Să fie, acolo, că nu strică!

    Anticorupția lui Ciolacu

    În acest timp, la București, Ciolacu încearcă să întoarcă totul în favoarea sa și a PSD. Parșiv, necinstit și alunecos, prim-ministrul cvasi-agramat dă buzna la televiziunile pe care le hrănește cu banii românilor și transmite un mesaj mincinos: votați-ne, fraților, că vă scăpăm de corupți! Dar nu spune nimic despre faptul că sunt corupții lor, ai PSD! Ciolacu nu le prezintă românilor scuze pentru că baronii PSD i-au jecmănit și sărăcit, ci așteaptă aplauze pentru că DNA a umflat un corupt de la periferia partidului, în timp mulți alții continuă să fure la greu, ca un stol de lăcuste nesătule. E ca și cum PSD-istul Ciolacu, gonind cu 150 de kilometri pe oră și cu o șpagă grasă în portbagaj, ar da cu mașina peste tine, dar s-ar opri să-ți ofere – zadarnic – primul ajutor, apoi ți-ar pune pe mormânt o coroană cu „Sincere condoleanțe”, și acea decontată din bani publici. Iar noi ar trebui să ne topim de admirație: uite, mă, ce om, ce suflet, ce caracter – și respirație gură la gură, și coroană, și condoleanțe… Cum să nu votezi așa ceva?!

    Baronul și ibovnica

    Să luăm cazul flagrantului de la Cârja. Baronul Buzatu s-a dus la moșia afaceristului de casă Emil Savin, zis „Farmazon”, cu mașina Consiliului Județean, condusă de șoferul angajat la Consiliul Județean, cu benzina, asigurarea, rovigneta și reparațiile plătite de Consiliul Județean. Buzatu însuși lua leafă de la Consiliul Județean. Plus sporurile, bonurile de masă și voucherele de vacanță – tot de la Consiliul Județean. Și șpaga de la „Farmazon” venea, de fapt, tot de la Consiliul Județean. Și borșul de la Cârja, și relaxarea pe baltă, și oalele pline din portbagaj. Și amanta cu 38 de ani mai tânără, care-l însoțea pe baron în paradisul verde de pe malul Prutului, tot din banii Consiliului Județean era îndestulată – asistentă personală sau șefă de cabinet. Și țuțării care li se ploconeau – lui și țiitoarei sale –, directori și directorași pe la tot felul de direcții și directorate, tot de la Consiliul Județean își trăgeau seva.

    Baronul și baronița / FOTO: Vremeanoua.ro

    Să rezumăm într-o frază: PSD-istul Buzatu, plătit gras de Consiliul Județean, cu amantă plătită generos de Consiliul Județean, s-a dus cu mașina Consiliului Județean, condusă de șoferul Consiliului Județean, însoțit de un alai hrănit de Consiliul Județean, să ia o mega-șpagă de la un afacerist alimentat cu bani de Consiliul Județean.

    Buzații

    Dar cercul e mai larg și arată hidos, ca o mafie care sufocă un județ sărac până la a-l transforma într-o moșie feudală. Iar caracatița dezvoltă două capete.

    Primul cap al caracatiței este însuși baronul Dumitru Buzatu, din care se desprind tentaculele nepotismului tradițional (că tot ține PSD la tradiții!): nevasta, Gabriela Crețu, o neisprăvită care se crede Veronica Micle, e senatoare, aflată la al patrulea mandat în Parlamentul României; beizadeaua lor, Tudor Buzatu, a ajuns secretar de stat în trei guverne, cu semnătura a trei prim-miniștri: Dăncilă, Ciucă și Ciolacu.

    Gabriela Crețu și beizadeaua sa, Tudor Buzatu

    Multe alte rubedenii, neamuri știute și neștiute, ibovnice din tinerețe și copii din flori, cumetre și cumetri, pungași și escroci, și-au înfipt trompele lacome, direct sau indirect, în bugetul Consiliului Județean, sub înaltul patronaj al jupânului-baron cu sceptru primit de la PSD.

    Iar Ciolacu ne spune că PSD nu tolerează corupția, după 33 de ani în care a încurajat-o și impus-o, după 31 de ani de domnie fanariotă a clanului Buzatu în județul Vaslui, în timp ce alți baroni, baroneți și baronași le iau locul unor Bădălău de la Giurgiu, Cosma de la Prahova, Nicolescu de la Argeș, Mazăre & Nicușor de la Constanța, Arsene de la Neamț ori Buzatu de la Vaslui.

    „Farmazonii”

    Al doilea cap al caracatiței din Vaslui este afaceristul Emil Savin, zis „Farmazon”. Acesta a crescut și s-a îngrășat din nenumăratele contracte cu Consiliul Județean (condus de Buzatu) și cu primării PSD-iste (dirijate de Buzatu). A căpătat putere prin țeava care-l alimenta cu bani de la stat, dar n-a îndrăznit niciodată să rupă cordonul ombilical care-l lega de baronul Buzatu – finanțatorul, binefăcătorul, protectorul și stăpânul său. A continuat să-l omenească și când baronul îl mai călca pe gât, amânându-i anumite plăți de milioane de euro, ca să se știe cine e stăpânul. Dar relația a mers mai departe până în acest an, când argatul – îmbogățit între timp și simțind putere în mădulare – i-a pus gând rău jupânului-asupritor. De aici a venit pieirea lui Buzatu.

    Emil Savin, zis „Farmazon”

    Dar până acum, „Farmazon” a preferat să se îngrașe în tăcere și umilință, fără ca România să audă de el, dar cu vasluienii tremurându-i de frică. Pentru că bogăția și parvenitismul i-au forjat ambiții mult mai mari decât i se întindea educația de bodyguard convertit la afaceri de partid.

    Pe măsură ce banii curgeau de la județ spre „Farmazon” și înapoi spre clanul Buzatu, într-un flux ce scălda ambele maluri ale Mafiei PSD Vaslui, afaceristul înstăpânit pe o bună bucată din malul drept al Prutului, cu bălți, heleșteie și iazuri piscicole aducătoare de plăceri, bani și influență, a căpătat și aspirații de putere politică, la pachet cu gândurile de călărire a justiției.

    Așa a ajuns ginerele său Eduard Andrei Popică, soțul Stelei Mirabela Popică (fostă Savin), ditamai consilierul județean, prefect de Vaslui și apoi – în 2020 – deputat al aceluiași județ, demnitate pe care o ocupă și în prezent, în „oastea de imaculați” a lui Ciolacu. Evident, deputăția nu se putea obține fără mâna de aur a baronului Dumitru Buzatu, care semna nu doar contractele de zeci de milioane de euro (ca președinte al Consiliului Județean), ci și listele parlamentare ale PSD în județul Vaslui (ca președinte de filială). Să nu ne imaginăm că Buzatu făcea toate astea gratis, de dragul unui antreprenor local…

    Eduard Andrei Popică, deputat PSD

    Celălalt ginere al lui Emil Savin – „Farmazon”, pe nume Cornel Șelaru, soțul Cristinei Mădălina Șelaru (fostă Savin), n-a mai apucat să devină deputat, senator sau poate europarlamentar pe lista PSD, pentru că a avut un accident biografic. Mă rog, accidentul l-a provocat el, și a fost unul mortal: în 2014, ginerică-fără-frică a trecut cu maşina, intenționat, peste un cioban, pe care l-a urmărit prin lanul de porumb, omorându-l cu sânge rece pentru că păştea oile pe pământul său. Șelaru a fost condamnat definitiv, în iunie 2018, la 16 ani de închisoare, pentru omor calificat. În treacăt fie spus – cam puțin pentru o viață de om…

    Ucigașul Cornel Șelaru, ginerele afaceristului „Farmazon” / FOTO: Vremeanoua.ro

    Tentaculul Solomon

    Cele două capete ale caracatiței PSD din Vaslui sunt ca doi siamezi, au un trup comun, precum și un tentacul comun: deputatul Adrian Solomon, scandalagiul cu limbaj de mahala și comportament grobian. Vestit om de casă al lui Dumitru Buzatu, acesta este și nașul de cununie al colegului său de deputăție, Eduard Popică, și al Stelei Mirabela Popică, una dintre fiicele lui Emil Savin – „Farmazon”.

    În final, să reținem acest acest amănunt: cele două mandate de deputat ce revin județului Vaslui sunt deținute în acest moment de Adrian Solomon, țuțărul lui Buzatu, și de Eduard Popică, ginerele lui „Farmazon”. Și să ne amintim că Buzatu și „Farmazon” sunt cele două capete ale Mafiei PSD din județul Vaslui…

    Adrian Solomon, deputat PSD de Vaslui

    De câteva zile, însă, caracatița a rămas cu un singur cap: Emil Savin – „Farmazon”. Dat fiind oportunismul grobianului Solomon, afaceristul deține acum ambii deputați PSD ai județului Vaslui: pe ginerele Eduard Popică și pe nașul fiicei și al ginerelui, Adrian Solomon.

    Iar Ciolacu zice că nu mai e loc pentru corupți în PSD…

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    ALTE EDITORIALE DE GRIGORE CARTIANU:

    * Ultimele zbateri ale Vrăjitoarei. Spaima lui Ciolacu. Mușcătura Viperei

    * Solovioave, vezi că-ți rup urechile!

    * Tăiați, bă, pensiile speciale!

    * Șoșocarul

    * La moartea unui ticălos

    * Pariul meu cu Peter Imre, tăiat de Patriciu. Olimpiada lui Oprescu

    * Micul turnător Băsescu, hăituit de marele turnător Voiculescu cu abjecta „lege a lui Iohannis”. De Iliescu nu se atinge nimeni

    * Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

    CITIȚI ȘI:

    * Șah-mat în 5 fotografii: ridicolul în care e aruncat Mircea Badea când susține că n-a existat flagrant în „cazul Buzatu”. Partida anti-justiție a sărit deja în apărarea mega-șpăgarului PSD

    * VIDEO. Filmulețul de 49 de secunde care-l îngroapă pe baronul Buzatu. DNA a făcut publică secvența-cheie a flagrantului: primirea șpăgii de peste 250.000 de euro

    * VIDEO. A doua filmare cu care DNA îl zdrobește pe șpăgarul Buzatu

    * STENOGRAME. Buzatu: „Aranjați acolo, când vin eu să se prindă peștele ca lumea! Vin, pescuiesc 5 minute și plec!” / Martor: „Îi spun lui Emil să vină cu «mâncarea caldă»”

    * „Tâmpitule, prostule, unde sunt cartofii? Nu vezi că e numai carne pe masă? Tu nu știi că eu țin post?” Vasalitate feudală în Vaslui: asistenta lui Buzatu îl umilea pe șeful de la Protecție Socială pe județ, transformat în servitor

    * Pieleanu: „Buzatu e prietenul meu, sper să-și demonstreze nevinovăția!”. Chirieac: „Era cu metafizica, nu părea șpăgar ordinar”

    * Șpăgile PSD-iștilor trebuie plătite de cineva: Ciolacu pune biciul pe sectorul privat. Guvernul a aprobat luni creșterea birurilor

    * Ministrul Boloș (PNL), pe urmele premierului Ciolacu (PSD): „Măsurile fiscale nu au impact asupra vieţii de zi cu zi a românilor”

    * Cum arată „reforma administrației”: în 2023, PSD și PNL au angajat la stat câte 21 de oameni pe zi! În administrație sunt cu peste 50% mai mulți angajați decât în 1990

    * Amiralul Sokolov, comandantul Flotei Ruse din Marea Neagră, a fost ucis de ucraineni împreună cu alți 33 de ofițeri. Sokolov devine cel mai important militar rus care moare în luptă după Al Doilea Război Mondial

  • VIDEO. Replici de neam-prost ale deputatului Solomon în șaormerie: „Ia mâna de pe cetățean, că n-avem mască!” / „Băi, Mustafa, ești în România aicea! Băi, panaramă!” / „Am acte că nu trebuie să port mască”

    Scena măruntă a unui scandal provocat într-o șaormerie, luni noaptea, de doi deputați PSD cărora li se făcuse poftă de-o „șaorma cu de toate”, este lupa prin care putem vedea de ce a ajuns România unde e acum. Golani fără minte, trepăduși semianalfabeți, produși cu toptanul de un sistem mafiot, au ajuns să împânzească inclusiv Parlamentul. Ei iau deciziile, ei votează legile, ei conduc țara.

    Adrian Solomon, un derbedeu cules de prin Bârlad, făcut viceprimar și băgat în Parlament de feudalul PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu, a arătat ce se întâmplă când personajele periferice ajung prea repede în centru.

    Cum se comportă un “ales al poporului PSD” în Centrul Vechi: gesturi de bulibașă, glume de puștan, aroganță nejustificată

    Parlamentarul PSD, care era însoțit de un alt deputat, din același partid și tot din Vaslui – Ioan Irinel Stativă –, a făcut scandal, a insultat pe toată lumea, s-a comportat exact ca un interlop. Apoi, când povestea a devenit publică, a mințit, afirmând că n-a făcut nimic și că e victima unui abuz.

    Din nefericire pentru golanul mincinos, au apărut imaginile înregistrate de camerele de supraveghere ale magazinului. Scenele sunt halucinante.

    În șaormerie, absolut toată lumea purta corect masca de protecție: casierul, vânzătorii, cei trei-patru clienți. Moment în care apare supraponderalul Solomon, fără mască, și care, cu gesturi largi, de bulibașă, începe să strige din șaormerie către însoțitorii săi rămași afară.

    Ca să arate că e șef, bârlădeanul ajuns în șaormeria din Centrul Vechi al Capitalei repetă ca un papagal, să fie sigur că toată lumea pricepe gluma lui subtilă: ”Irinel (Stativă rămăsese afară – n. red.), ia mâna de pe cetățean, că nu avem mască! Ia mâna de pe cetățean, că n-avem mască! Ia mâna de pe el, că nu avem mască! Stați la un metru jumate!”.

    Minte de PSD-ist de pe moșia lui Buzatu: “Nu te interesează dacă are dreptul să muncească în România, dar eu, când comand o șaorma în România, îmi iei buletinul?”

    Casierul, un angajat care nu era român, îi cere lui Solomon, când îi vine rândul să comande, să-și pună masca de protecție pe care o fâlfâia ostentativ în mână. De aici începe iureșul. Parlamentarul PSD, care mai este și președintele Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, îl jignește și amenință pe angajatul care nu-și făcuse decât datoria: „Băi, Mustafa! (…) Ești în România aicea! (…) Alo, Mustafa! Arată-mi că ai voie să muncești aici! (…) Băi, panaramă! Să vedem ce panaramă de om ești!”.

    Stativă a intrat în șaormerie și a încercat să-l calmeze pe primitiv: „Adi, Adi!”.

    A apărut paznicul, apoi și polițiștii. La vederea lor, Solomon și-a pus repede masca și a continuat să fie agresiv: „Dacă el mă ia pe mine cu masca, tu îl iei pe el cu cartea verde? (…) Nu te interesează dacă ăsta are dreptul la muncă în România, dar eu să port mască, da? (…) Nu te interesează dacă are dreptul să muncească în România, dar eu, când comand o șaorma în România, îmi iei buletinul?! Nu ți-e rușine? (…) Arată-mi cartea verde a lu’ ăsta. Dacă el mă ia pe mine cu masca, tu îl iei pe el cu cartea verde?”.

    Prins asupra faptului, Solomon minte de îngheață apele: nimic nu e adevărat, totul e o înscenare, va contesta amenzile în justiție

    Solomon s-a ales cu o amendă de 1.600 de lei, în primă instanță, pentru scandal în loc public. Ulterior, după ce polițiștii au văzut că el n-a purtat masca de protecție în restaurant, i-au mai aplicat o amendă de 2.000 de lei.

    Deputatul, care a negat totul și pretinde că e victima unor abuzuri și înscenări, spune că va contesta amenzile. Conform legii, dacă le va plăti în termen de 24 de ore de la primirea înștiințării, Solomon scapă cu doar 50% din cuantumul total – 1.800 de lei din 3.600.

    Fost viceprimar la Bârlad, între 2004-2008, și deputat începând din 2008 – tot timpul din partea PSD –, Adrian Solomon va beneficia și el de pensie specială, după ce 12 ani a votat legi în România. La numărul de mandate pe care le-a adunat, vasluianul Solomon va binemerită de la patrie – pe legislația actuală – o pensie specială de peste 12.000 de lei pe lună. De banii ăștia își poate lua o groază de șaorme! Cu „de toate”!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Firea: „Sunt filată, sunt urmărită. Sunt căutată acolo unde, oricum, nu are ce să fie găsit”. Contractele cu turcii sunt beleaua primăriței!

  • „Vorbesc cu Coarnă să aibă grijă de voi!” Cum i-au amenințat cei doi deputați PSD pe polițiștii care încercau să le aplice legea în fast-food

    Conform unor surse judiciare citate de G4Media.ro, deputații Adrian Solomon și Ioan Stativă (ambii de la PSD, ambii din Vaslui), amendaţi pentru că au refuzat să poarte măști de protecție în interiorul unui fast-food din București, i-au amenințat pe polițiști cu liderul sindical Dumitru Coarnă, care trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu PSD.

    Potrivit surselor citate, cei doi deputați PSD le-au spus oamenilor legii:

    • „Nu vă meritaţi hainele statului!”
    • „Eu vă plătesc salariile!”
    • „Nu vă cunoaşteţi locul în ierarhie!”
    • „Am eu grijă să vorbesc cu Coarnă să aibă grijă de voi!”
    • „Nu am ce să vorbesc cu voi, că aveţi trei luni de şcoală!”

    Dumitru Coarnă

    Deputații Adrian Solomon și Ioan Stativă (ambii PSD) au fost amendați marți dimineață de polițiști pentru că au refuzat să poarte măști de protecție în interiorul unui fast-food din București. Când li s-a atras atenția, au început să-i înjure pe polițiști, dezvăluie Poliția Capitalei printr-un comunicat de presă.

    Dumitru Coarnă, cel invocat ca un fel de bau-bau de către unul dintre cei doi PSD-iști, este președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. Coarnă este activ prin aparițiile lui televizate. De asemenea, este un mare prieten al PSD, partid pe listele căruia, conform unor surse politice, ar putea candida la alegerile parlamentare din decembrie 2020.

    Comunicatul emis de Poliția Capitalei

    „În această dimineață, o patrulă a Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi, din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, a fost solicitată de agenții de pază ai unui restaurant de tip fast-food din Sectorul 3 să intervină, întrucât în interiorul localului se afla un bărbat care refuză să poarte mască de protecție, având un comportament recalcitrant.

    Polițiștii au depistat persoana în cauză, iar în urma discuțiilor purtate, aceasta le-a adresat expresii jignitoare, având o atitudine sfidătoare la adresa acestora. Alături de persoana în cauză se mai afla un bărbat care, la rândul său, a manifestat un comportament similar.

    Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu două amenzi în valoare totală de 2.600 de lei pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice, și pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public.”

    Contestarea măștii este politică de partid

    Adrian Solomon și Ioan Stativă completează o lungă listă de PSD-iști care încurajează în public refuzul de a purta mască de protecție și chiar pun sub semnul întrebării existența coronavirusului. Cele mai cunoscute cazuri:

    • Marcel Ciolacu (președintele Camerei Deputaților, președintele interimar al PSD) – i-a cerut ironic ministrului de Interne să-l aresteze pentru refuzul de a purta mască în Parlament
    • Lucian Romașcanu  (deputat, purtătorul de cuvânt al PSD) – și-a dat jos masca de protecție, ostentativ, într-o conferință de presă, numind-o „căluș” și „botniță”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Grobienii: Solomon și Stativă, deputați PSD de Vaslui, au înjurat polițiștii după ce au fost prinși fără mască într-un fast-food din Capitală. Reacția incredibilă a derbedeilor

    Deputații Adrian Solomon și Ioan Stativă, de la PSD, au fost protagoniștii unui incident grotesc marți dimineață, într-un fast-food din București. Solomon și Stativă au intrat în local fără să poarte mască de protecție. Agenții de pază le-au atras atenția, dar cei doi deputați PSD de Vaslui au fost impertinenți și agresivi, insultându-i pe angajați și refuzând să-și pună măștile.

    Patronul a chemat poliția, iar echipajul ajuns la fața locului a avut parte de același tratament din partea grobienilor. Solomon și Stativă nu doar că au continuat să se poarte agresiv și sfidător, dar au început să-i și înjure pe polițiști. Derbedeii ajunși “aleși ai poporului” pe listele social-democraților s-au ales cu câte o amendă, dar nu pentru că n-au purtat mască. Solomon a primit o sancțiune de 1.600 de lei (800 de lei dacă pe plătită în 24 de ore) pentru scandal, proferare de injurii și expresii jignitoare, iar Stativă – o amendă de 1.000 de lei (500 dacă e plătită în 24 de ore).

    Comunicatul Poliției, unde este relatat incidentul, nu pomenește numele golanilor, dar G4Media.ro a reușit să afle că e vorba de Adrian Solomon și Ioan Stativă.

    Iată comunicatul Poliției:

    „În această dimineața, o patrula a Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, a fost solicitată de agenții de paza ai unui restaurant de tip fast-food din sectorul 3, să intervină întrucât în interiorul localului se afla un bărbat care refuza să poarte mască de protecție, având un comportament recalcitrant.

    Polițiștii au depistat persoana în cauza, iar în urma discuțiilor purtate, acesta le-a adresat expresii jignitoare, având o atitudine sfidătoare la adresa acestora. Alături de persoana în cauză se mai afla un bărbat care, la rândul sau a manifestat un comportament similar.

    Cei doi băbați au fost sancționați contravențional cu două amenzi în valoare totală de 2.600 de lei pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice și pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public“.

    Cei doi deputați le-au strigat polițiștilor că ei le plătesc salariile!

    Potrivit unor surse din poliție citate de News.ro, cei doi deputați-derbedei de la PSD le-au strigat polițiștilor, printre altele, că ei le plătesc salariile! Solomon și Stativă le-au mai spus oamenilor legii că nu sunt demni de uniforma pe care o poartă.

    HotNews.ro a reușit să stea de vorbă cu Adrian Solomon, prin intermediul SMS-urilor, iar PSD-istul a pretins că n-a fost amendat, ci doar legitimat, și că oricum va contesta sancțiunea în instanță. „Totul e un abuz”, a concluzionat deputatul care i-a înjurat pe angajații fast-food-ului și pe polițiști.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Deputatul PSD care a bruiat-o scandalos pe Violeta Alexandru are în palmares amenințări de tip terorist-comunist

    Adrian Solomon (42 de ani), deputatul PSD care a avut un comportament mârlănesc față de ministrul Violeta Alexandru la audierile de miercuri, din Parlament, este același care l-a amenințat cu moartea, în 2012, pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu, în stilul organizației teroriste „Brigăzile Roșii”

    Adrian Solomon, maleficul deputat PSD de Vaslui, a încercat din răsputeri s-o împiedice pe ministrul Violeta Alexandru (PNL) să-și prezinte bilanțul de la Ministerul Muncii în primul (și scurtul) ei mandat în Guvernul Orban.

    La audierea de miercuri, din comisiile de muncă reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, infectul Solomon, în calitatea sa de președinte de ședință, a recurs la jigniri, cenzură și monopolizarea discuțiilor.

    Conform ziare.com, demnitarul originar din Bârlad n-a respectat nicio procedură prevăzută de lege, blocând cu interes vădit dorința celorlalți colegi ai săi de a se înscrie pe listă și de a-i adresa întrebări ministrului Muncii. Practic, a vrut să fie el primul care „să o ia la rost” pe Violeta Alexandru.

    Florin Roman: „Domnule Solomon, lăsați-o să vorbească!”

    Florin Roman (PNL): Domnule Solomon, lăsați-o să vorbească!

    Adrian Solomon (PSD): Domnule Roman, nu sunteți la plen.

    Florin Roman: Dar nici dumneavoastră nu sunteți la PCR.

    Adrian Solomon: Atitudinea PCR e în capul dumneavoastră.

    Florin Roman: Vă puteți opri, să vorbească doamna ministru? Că nu am venit aici să vă ascultăm pe dumneavoastră.

    Adrian Solomon: Dacă face bilanțul mail-urilor private… Nu de asta am venit aici. O să vă rog să părăsiți sala, dacă nu vă puteți abține. Vorbiți, doamna ministru, lăsați colegii dumneavoastră să facă circ!

    Violeta Alexandru: „Mă jigniți”

    Florina Presadă (USR): Domnule Solomon, avem și noi microfoane, vrem și noi să participăm la aceste audieri.

    Adrian Solomon: Stați liniștită, ajungem și pe partea dreaptă a mesei.

    Florin Roman: Suntem și senatori, și deputați, avem și noi întrebări. Voiam și eu să aflu de la doamna ministru mai multe lucruri.

    Adrian Solomon: Veți afla când veți pune întrebări.

    Florin Roman: Nu fiți dictator!

    Adrian Solomon: În regulă, vreau să ne spună doamna ministru dacă a înțeles ce înseamnă pensia minimă.

    Violeta Alexandru: Mă jigniți!

    Florin Roman: Domnule Solomon, de ce jigniți o femeie?

    Cristina-Ionela Iurișniți (USR): Vrem să respectați procedura, să punem toți întrebări.

    Adrian Solomon: Ca deținător al microfonului, am crezut că pot să fiu eu cel care pune primul întrebările. Apoi, puteți pune și dvs. întrebări.

    Florin Roman: Dvs. jigniți nu doar o femeie, jigniți toți colegii.

    Florina Presadă: Domnule Solomon, vreau să pun și eu întrebări. Pot să iau eu cuvântul, dacă nu puteți prezida această ședință.

    Adrian Solomon: Doamna Presadă, lăsați aberațiile!

    Florina Presadă: Am două întrebări.

    Adrian Solomon: Doamna Alexandru, răspundeți la întrebări!

    Violeta Alexandru: Eu vă răspund la întrebare, dar vă rog să lasați jignirile.

    Adrian Solomon: Cu ce vă jignesc?

    Violeta Alexandru: Insinuați că nu înțeleg.

    Adrian Solomon: Dvs. ați declarat asta.

    Florina Presadă: Domnule Solomon, vă solicit să renunțați la aceste comentarii personale. Vă rog să vă abțineți și să prezidați această ședință așa cum se cade.

    Carmen Hărău: Propun ca ședința să fie condusă de președintele Comisiei de Muncă de la Senat, domnul Rotaru. Nu am venit aici să luăm lumină de la dvs., domnule Solomon.

    Adrian Solomon: Domnul Rotaru e răcit. Nu pot să supun la vot așa ceva. Am decis în biroul comisiilor că eu prezidez.

    Carmen Hărău: Când s-a decis așa ceva? Trebuie ca o persoană echilibrată să conducă această ședință.

    Adrian Solomn: Mă faceți dezechilibrat? Aceasta e jignire! (Ridică tonul.)

    Florin Roman: Domnule Solomon, nu ridicați tonul! Este o propunere, trebuie supusă la vot.

    Florin Rotaru: Eu sunt răcit, nu mă simt bine, nu pot să conduc ședința.

    Cristina-Ionela Iurișniți: Sunt președintele Comisiei pentru egalitatea de șanse, pot conduce eu ședința.

    Adrian Solomon: Nu aveți calitate de conducere.

    „Va avea soarta lui Aldo Moro, nu soarta lui Tăriceanu”

    În 2012, în cadrul unei conferințe de presă (susținută la sediul PSD din Bârlad), Adrian Solomon l-a amenințat în mod direct cu moartea pe premierul de la acea vreme, Mihai Răzvan Ungureanu. Declarațiile sale sunt absolut terifiante, în genul celor făcute de organizațiile teroriste ale extremei stângi, precum „Brigăzile Roșii” din Italia anilor ’70-’80.

    „Se-aude că domnul Mihai Răzvan Ungureanu ar vrea să vină pe 1 Mai. Eu îi transmit public, că sigur are urechi care s-audă, că dacă are nesimţirea – că tupeu are cât cuprinde – să vină în Bârlad şi să nu anunţe autorităţile, să nu oprească la Primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad, va avea nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro! Şi asta nu-i o ameninţare, e o asigurare, domnul prim-ministru. Să vii tu în Bârlad şi să nu te opreşti pe la Primărie, să n-ai bunul simţ să suni la Primărie înainte că vii…”, a amenințat Solomon în 2012.

    Aldo Moro a fost răpit și asasinat în 1978

    Odiosul personaj Adrian Solomon, care l-a amenințat cu moartea pe Mihai Răzvan Ungureanu, a făcut referire la asasinarea politicianului italian Aldo Moro, președintele Partidului Democrația Creștină.

    Pe 16 martie 1978, Aldo Moro a fost răpit, în timp ce se deplasa spre Parlament, pentru învestitura noului Guvern. Răpitorii au fost membri ai organizației teroriste de sorginte comunistă „Brigăzile Roșii”. Două luni mai târziu, Aldo Moro a fost ucis.

    Aldo Moro a deținut mai multe mandate de prim-ministru al Italei, dar a fost și ministru de Externe, al Justiției și al Educației.

    Cine este Adrian Solomon. „Recunosc că sunt comunist”

    • Fost profesor de istorie la Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad.
    • Are în palmares un mandat de viceprimar al municipiului Bârlad (2004-2008).
    • În 2016 a candidat pentru postul de primar, fiind învins de avocatul Dumitru Boroș (PNL)
    • Se află la al treilea mandat de deputat PSD (începând din 2008, când avea 31 de ani).
    • Este finul de cununie al lui Constantin Constantinescu, fost baron PSD de Bârlad. Acesta și-a pierdut mandatul de primar din cauza acuzațiilor de corupție venite din partea DNA.
    • În 2016, conform ziarului „Adevărul”, Solomon a cununat-o pe fiica „regelui asfaltului” din Vaslui, care deține societatea Transmir – firma de casă a PSD. Procurorii DNA au trimis în judecată această firmă pentru fraude cu fonduri europene.
    • În 2014, Solomon a declarat că este un nostalgic al comunismului și că PSD este continuatorul PCR-ului condus de Nicolae Ceaușescu. „Sunt un PSD-ist adevărat şi nu mă dezic de calitatea mea de membru de partid şi nici de structura mea socialistă şi chiar, de multe ori, comunistă. Cine are ceva de comentat să vină să-mi contraargumenteze. Da, recunosc că sunt comunist. Dar un comunist luminat, unul care acceptă armonia socială şi nu are în programul său politic lupta de clasă.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Haos în PSD: Solomon taie, Ciolacu coase! Cum au rămas sportivii, o zi, fără indemnizații?

    În comisia de muncă, marți dimineața, deputatul PSD Adrian Solomon a propus tăierea indemnizațiilor de merit pentru sportivi și artiști la discuțiile pe mariginea proiectului de lege pentru eliminarea pensiilor speciale.

    Deși reprezentanții PNL i-au atras atenția că propunerea lui n-are nicio noimă, PSD-istul Solomon a mers înainte cu propunerea, iar majoritatea social-democrată din comisie au votat-o.

    Câteva ore mai târziu când a realizat grozăvia, președintele Marcel Ciolacu a anunțat că partidul se opune eliminării indemnizațiilor „…de merit pentru artişti şi sportivi, precum şi a drepturilor altor categorii profesionale şi va vota împotriva acestui amendament la şedinţa de plen de mâine”, a transmis Marcel Ciolacu, citat de News.ro.

    Haosul din PSD e desăvârșit: dimineață a votat un amendamendat de eliminare a indemnizațiilor pentru artiști și sportivi, amendament pe care, miercuri, nu va vota în plen.

    În plus, liderul PSD a precizat că Adrian Solomon nu a avut mandat din partea PSD pentru promovarea acestui amendament.

    ”Nu a existat niciodată vreo discuţie în interiorul partidului despre acest subiect, iar astfel de poziţii singulare nu reprezintă punctul de vedere al PSD”, a mai transmis Ciolacu.

    Deputatul PSD Adrian Solomon, preşedinte al Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, a propus, marţi, eliminarea indemnizaţiilor de merit pentru artişti şi sportivi.

    Anunțat de către repoerteri de declarația lui Ciolacu, deputatul Solomon a spus că a susținut acele tărieri: „ca să văd reacția PNL și USR”.

    Comisia a dezbătut, marţi, propunerea legislativă privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, anunță News.ro.

    Comisia de muncă a adoptat în unanimitate propunerea de eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor, iar votul final este programat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO: Deputat PSD, discurs șovin împotriva Regelui Ferdinand. Bârlădenii l-au huiduit vârtos

    Adrian Solomon (41 de ani), deputat PSD de Vaslui, a fost huiduit sâmbătă la Bârlad, unde a susținut un discurs rudimentar, primitiv, șovin cu ocazia Centenarului.

    Solomon a spus: „Îmi doresc un singur lucru: ca peste încă 100 de ani să dea Domnul ca poporul român să fie condus de un etnic român, și nu de unul german ca acum 100 de ani și ca astăzi”.

    Bârlădenii l-au huiduit copios, iar Solomon s-a grăbit să se facă nevăzut. Tenta abjectă a discursului săi i-a vizat atât pe Regele Ferdinand (conducătorul român din 1918), cât și pe președintele Iohannis (președintele din 2018).

    L-a amenințat cu moartea pe MRU

    De-a lungul vremii, Adrian Solomon – autodeclarat „comunist luminat” – a făcut multe declarații scandaloase. În 2011 l-a numit pe premierul Emil Boc „șobolan”, iar „pe șobolani trebuie să-i calci pe cap”.

    În 2012 l-a amenințat pe un al premier, Mihai Răzvan Ungureanu, că ar putea avea soarta lui Aldo Moro dacă vine în Bârlad și nu trece pe la Primărie. Aldo Moro a fost prim-ministru italian, creștin-democrat, asasinat în 1978 de Brigăzile Roșii comuniste.