Etichetă: Adrian Nastase

  • Adrian Năstase începe anul cu o măgărie: „Iohannis vrea să se retragă, după al doilea mandat, în Germania”

    România TV, canalul fugarului Sebastian Ghiță, a difuzat joi, 2 ianuarie, un interviu cu fostul premier corupt Adrian Năstase (PSD). Acesta a făcut câteva afirmații de o nesimțire crasă.

    Interviul a fost realizat „pe terenul lui Năstase”, la sediul Fundației Nicolae Titulescu, pe care o conduce ex-pușcăriașul. Cel care a pus întrebările a fost tonomatul Victor Ciutacu, fost angajat în Guvernul Năstase, la Ministerul Privatizării, în echipa infracțională Mușetescu-Mucea (2000-2004).

    Ciutacu și Năstase l-au bârfit îndelung pe președintele Klaus Iohannis, pe care amândoi l-au găsit vinovat pentru că a retras decorațiile condamnaților penal, inclusiv „Bomboneului” PSD-ist.

    Întrebat dacă Iohannis „are măcar un plan”, Năstase a răspuns batjocoritor: „Ce plan? Să se retragă, după al doilea mandat, în Germania, ăsta e planul lui”. Ticăloasa replică – o minciună ordinară – le-a provocat celor doi un rânjet de satisfacție.

    Pozând în înțelept al nației, un fel „Gânditorul de la Cornu”, Năstase a mai spus: „Avem nevoie de conducători înțelepți. Din păcate, în prezent nu avem așa ceva”.

    Adrian Năstase a anunțat că-l va da în judecată pe Klaus Iohannis, pe motiv că președintele i-a retras decorația.

    „Am trecut într-o altă fază, am făcut o plângere prealabilă, urmează o acțiune în instanță, pentru că, după părerea mea, e vorba de un gest discreționar, în condițiile în care textul respectiv nu oferă niciun fel de garanție de stabilitate în ceea ce privește acordarea sau retragerea decorațiilor. A te raporta la ce s-a intamplat acum 12 ani și a reexamina acele lucruri este absolut aberant. Mi se pare un gest absolut meschin, și cu asta încheiem un capitol care mă deranjează”.

    Pe 11 decembrie 2019, președintele Klaus Iohannis a semnat decretele privind retragerea decorațiilor celor care au condamnări penale, printre care Adrian Năstase, Miron Mitrea, Dan Voiculescu, Mircia Muntean și Ionel Manțog.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Prima zi fără „Evenimentul zilei”. Am fost la nașterea lui, mă bucur că n-am participat la parastas

  • Năstase s-a supărat ca măgarul pe sat. Acuză jurnaliștii de la Recorder că n-au dat tot interviul în „30 de ani de democrație”

    Într-o postare pe blogul său personal, Adrian Năstase îi acuză pe Mihai Voinea și Cristian Delcea, jurnaliștii de la Recorder.ro care au realizat documentarul „30 de ani de democrație” că n-au dat întregul interviu de o oră în fostul premier se lăuda cu sălile de sport, intrarea în NATO și ridicarea vizelor.

    Documentarul „30 de ani de democrație” reprezintă o senzație a internetului în aceste zile. Peste 600.000 de români l-au vizionat pe YouTube până la această oră.

    VIDEO. Filmul a fost văzut de peste 600.000 de români în zilele de Crăciun.

    Realizatorii acestuia prezintă într-un film de peste 3 ore, ieșirea României din comunism. În documentar apar mai mulți politicieni și jurnaliști care comentează principalele evenimente politice și sociale ale ultimilor 30 de ani printre care și eternul nemulțumit Adrian Năstase.

    „Eu le mulțumesc însă realizatorilor acestui documentar pentru că pot decide acum, definitiv, că nu voi mai accepta să înregistrez interviuri, din care să se poată extrage secvențe. La orice vârstă, poti invăta ceva din viață…”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.

    În textul său prezintă scrisoarea pe care i-a adresat-o Mihai Voinea prin care acesta solicita acordul pentru realizarea interviului.

    „Discuția a durat, într-adevăr, peste 60 de minute, atingând toate temele sugerate, din care, în documentar, realizatorii au reținut vreo 10 minute, cu care au ‘plombat’ scenariul. Pentru perioada 2000-2004, din păcate lipsesc, în opinia mea, între altele, referirile (și imaginile) privitoare la intrarea în NATO, finalizarea negocierilor cu UE, eliminarea vizelor, programe guvernamentale – gen Cornul și laptele, ANL, sălile de sport, etc. Era inevitabil poate, ținând seama de numele și de opțiunile celor care au comentat perioadele de referință”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.

    Documentarul este una dintre cele mai importante realizări în ce privește prezentarea istoriei recente a României, mai mulți comentatori au propus ca acesta să fie introdus în programa școlară.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • „Deținutul politic” Adrian Severin îl întrece pe Adrian Năstase: se compară și cu Maniu, și cu Coposu, și cu Mandela!

    Pe 23 decembrie, în preajma Crăciunului, infractorul de drept comun Adrian Năstase a publicat, pe blogul său, textul postat cu o zi înainte, pe Facebook, de infractorul de drept comun Adrian Severin. Este un text-blestem, cu care Năstase rezonează. Cei doi pretind că au fost „deținuți politici”, comparându-se cu martirul țărănist Iuliu Maniu.

    Mesajul otrăvit al lui Severin țipă, obraznic, chiar din titlu: „De ce vă temeți de deținutul politic Adrian Năstase?”. Iar felul în care se raportează borfașul PSD-ist la mișcarea de rezistență civică din anii 2017-2019 (în apărarea justiției și a statului de drept) este scuipat de Severin încă din prima frază: „O stafie bântuie maidanul neomeniei tefeliste și #rezistente„. (Precizare: termenul „tefelist” a fost lansat, batjocoritor, de jurnalistul Ion Cristoiu, în încercarea de a-i persifla pe „tinerii frumoși și liberi” de la protestele din Piața Victoriei.)

    Adrian Severin aruncă un adevărat blestem asupra celor care nu acceptă ideea că el și alți borfași ca el au fost „condamnați politic” și „deținuți politic”. Spre finalul textului răzbat și amenințări de tip bolșevic, transmise în cheie biblică „opresorilor” și „detractorilor” săi: „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!”.

    Nerușinarea lui Severin este maximă când se compară obsesiv cu Iuliu Maniu (la fel a făcut și Adrian Năstase, și n-a ieșit bine!). Bonus: cu Corneliu Coposu și cu Ion Diaconescu. Severin merge însă și mai departe: face paralele amețitoare între el și Nelson Mandela, comparând suferința sa cu cea a legendarului lider sud-african!

    Publicăm textul-blestem al lui Adrian Severin (ca să știm ce ne așteaptă!), cu precizarea că intertitlurile ne aparțin.

    Textul-blestem al lui Adrian Severin

    „De ce vă temeți de deținutul politic Adrian Năstase?”

    „O stafie bântuie maidanul neomeniei tefeliste și #rezistente. Este stafia deținutului politic.

    Recent, comentând gestul prezidențial – primitiv, provincial și chiar ilegal – prin care i s-a retras Ordinul «Steaua României», fostul prim ministru Adrian Năstase s-a întrebat dacă și regimul comunist aflat sub control sovietic, care l-a trimis în închisoare și, practic, la moarte, pe un alt fost prim-ministru, Iuliu Maniu, i-a retras acestuia decorațiile primite anterior pentru meritele sale, printre care contribuția esențială la făurirea României Mari. Se pare că nu.

    Aceasta și numai această remarcă a trezit un imens val de furie în rândul batalioanelor de asalt ale actualului regim de la București, cu capitala la Hermannstadt. Cum îndrăznește «coruptul Năstase» să se compare cu eroul național Maniu?! Celelalte cugetări și critici, foarte precise și cu mult mai directe, nu au fost băgate în seamă.

    Este evident că domnul Năstase nu s-a gândit nicio clipă să pună semnul egalității între domnia sa și Maniu. Ar fi fost imposibil. Cei doi aparțin unor epoci diferite, au o istorie personală diferită, au fost adepții unor ideologii diferite, au avut un stil diferit de a face politică etc. etc.”

    „Bolșevicii de ieri schimbau regimul, nu istoria”

    „Singurul lucru pe care, evident, a dorit să îl sublinieze Adrian Năstase a fost faptul că bolșevicii de ieri erau mai serioși decât urmașii de azi ai Grupului Etnic German: aceia schimbau regimul, nu istoria; se băteau cu adversarii, iar nu cu stafiile; nu le păsa de trecutul adversarilor lor și nu se ocupau să îl reevalueze, luându-le decorațiile, ci de rezistența efectivă a acestora devenită obstacol în calea ambițiilor lor prezente. Chiar și atunci când încercau să pună stăpânire pe trecut, o făceau numai pentru ca astfel să stăpânească viitorul, iar nu pentru răfuieli meschine cu foști lideri care, acum căzuți, îi deranjau doar întrucât păstrau vie umilitoarea amintire a superiorității lor intelectuale sau morale. O observație care poate fi discutată, dar care nu are de ce provoca paroxistice crize de nervi.”

    „Și Maniu, și Năstase au fost, sunt și vor rămâne condamnați și deținuți politici”

    „Ceea ce a deranjat cumplit a fost, însă, nu o eventuală sugestie privind similitudinea meritelor celor doi în istoria României, ci împrejurarea că referirea la Iuliu Maniu implica faptul că amândoi – Maniu și Năstase – au fost, sunt și vor rămâne condamnați și deținuți politici. Or, regimul care i-a întemnițat pe Năstase și pe mulți alții ca el, cărora li se adaugă cei achitați după ani de umilințe și privațiuni materiale (defilări cu cătușe în fața camerelor de luat vederi, luni grele de arest preventiv, oprobiu public, distrugerea familiilor, pierderea locurilor de muncă, irosirea agoniselii de o viață etc.), tocmai asta nu poate admite: că în România «guvernatorilor» Băsescu (Petrov) și Iohannis (?) există persecuții și condamnări politice care, atunci când nu s-a ajuns la asasinatul fizic (ca în cazul judecătorului Stan Mustață), au urmărit asasinatul moral. Orice aluzie la acest adevăr, în fiecare zi tot mai vizibil și mai greu de contestat, dă naștere unei reacții isterice.”

    Iohannis și Macron „au aranjat ilegal desemnarea Codruței Kovesi în funcția de procuror european”

    „Fenomenul își găsește explicația profundă în teamă. O teamă vecină cu disperarea. Acea teamă care transformă disperarea în ură. Cei care îi urăsc pe persecutații politic (în loc ca aceștia să îi urască pe ei, călăii și autorii asasinatelor morale) o fac de teamă. Nu teama de răzbunare, ci teama de dreptate. Și nu dreptatea pe care și-ar face-o victimele, ci dreptatea istorică, Dumnezeiască, imanentă și de aceea inevitabilă.

    Dreptatea de care simt că nu vor scăpa și de care vor să uite sau pe care vor să o amâne susținând cu glas sonor că actualul regim (inclusiv justiția politizată) nu a săvârșit crime politice și că cei care astăzi se consideră a fi victime politice ar fi de fapt «corupți dovediți», «penali» infami și «pușcăriași» eterni, nedemni nu numai de respectul actual, ci și de omagiile trecute. (Nu m-aș mira să citim în curând un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale care să anunțe că «șeful statului român» s-a înțeles telefonic cu omologul său francez – cel cu care a aranjat ilegal desemnarea Codruței Kovesi în funcția de procuror european – să retragă, în virtutea parteneriatului strategic cu România, chiar dacă acum este foarte ocupat cu «gazarea» concetățenilor săi, și Legiunea de Onoare acordată de Republica franceză lui Adrian Năstase.)”

    „Adrian Năstase a fost hărțuit politic, a fost persecutat politic, a fost condamnat politic și a fost deținut politic”

    „Desigur, fiecare este liber să îl evalueze pe omul politic sau pur și simplu pe cetățeanul Năstase după cum apreciază a fi corect. Este om și, deci, supus greșelii. Eu însumi, la rândul meu, l-am criticat în timp pe diferite motive. Nu toate politicile pe care le-a promovat sunt de natură să ne placă. Nu tuturor deciziilor luate de el le datorăm adeziunea noastră. Nu toate inițiativele, atitudinile și abordările lui merită entuziasmul și admirația noastră. Iar noi, cei care judecăm, suntem tot oameni și tot nevaccinați împotriva păcatului.

    Un fapt este însă cert: Adrian Năstase a fost hărțuit politic, a fost persecutat politic, a fost condamnat politic și a fost deținut politic. Independent de meritele și erorile lui. Ba, aș spune, că a ajuns în această situație mai ales din cauza meritelor (sic!) iar nu a erorilor. Și această convingere – în cazul său ca și în toate cazurile similare, teribil de multe – se adâncește în conștiința publică (națională și internațională) cu atât mai mult cu cât adevărul este negat mai vehement.”

    „Nu vom renunța niciodată, așa cum nu a renunțat Maniu sau Mandela”

    „A ajuns să mă amuze (trist, desigur) formula, repetată într-una, «infractor dovedit». Dovedit de cine? De instanțele ilegal constituite (inclusiv CCR a constatat-o prin decizii definitive și general obligatorii) care au judecat cu încălcarea principiului aflării adevărului (așa cum chiar unii judecători ai ÎCCJ au admis-o)? Dovedit în ce fel? Cu martori mincinoși și mărturii smulse prin amenințare? Cu înregistrări și interceptări contrafăcute, a căror expertizare a fost refuzată? Cu rapoarte de evaluare a presupuselor pagube întocmite chiar de către acuzatori, în așa fel încât să le susțină acuzația? Cu probe furnizate de serviciile secrete, obținute prin încălcarea drepturilor omului și necomunicate acuzaților? Dovedit pe ce bază? Pe baza deducțiilor «logico-juridice»? Adică prin speculații fără niciun alt temei decât ilogica perversă a unor magistrați angajați politic sau subordonați serviciilor secrete.

    Le spun celor care continuă să se încurajeze cu asemenea afirmații, că o fac degeaba. Și chiar dacă în străfundul sufletului lor înspăimântat sunt deja conștienți de asta, eu le-o reconfirm. Nu vom renunța niciodată, așa cum nu a renunțat Maniu sau Mandela sau alții, să ne susținem nu doar nevinovăția și să refuzăm recunoașterea unor sentințe nedrepte, ci și să afirmăm statutul de condamnați politic. Puteți striga cât vreți și pe unde vreți. Nu vom accepta niciodată «reeducarea» voastră, care pentru voi înseamnă ca noi să ne lepădăm de demnitate, de onoare, de adevăr și să declarăm că ne asumăm vini inventate și că îl iubim pe «Big Brother».”

    „Încercăm să salvăm acest neam măcar prin crucea noastră”

    „După reproșul că nu acceptăm concluzia unor procese inechitabile, al doilea motiv de nemulțumire și indignare este acela că… vorbim. Un «infractor dovedit» și un «pușcăriaș» nu are dreptul la opinie și, cu atât mai puțin, dreptul la libera exprimare a opiniilor, la a vorbi. Este limpede că suprimarea libertății de expresie este caracteristica dictaturilor, dar asta nu mai contează. Ceea ce deranjează cel mai tare este, evident, nu faptul că «deținuții politici» vorbesc, ci că în vorbele lor trăiește adevărul. Or, rostirea adevărului este o crimă (sic!).

    Noi însă vom vorbi. Cel care se știe condamnat politic va vorbi, oricâte spume vor face la gură cei care urăsc adevărul întrucât se tem de el și care vor să pună căluș gândirii, cu speranța că astfel vor ascunde lumii minciuna și ticăloșia lor. Vom vorbi chiar și de dincolo de mormânt.

    Iar asta nu o facem de dragul nostru. Pentru noi există și soluții mai comode. O facem din iubirea pentru acest neam pe care nu îl putem lăsa să fie înjosit prin înjosirea liderilor săi, și pe care încercăm să îl salvăm măcar prin crucea noastră. La limită, îi putem iubi și pe cei care ne-au făcut răul (eu unul, cred că pot), dar nu avem dreptul să îi iubim pe cei care au făcut rău semenilor noștri, întrucât asta ar însemna să permitem răului să facă victime în continuare.”

    Comparație obsesivă: Maniu – Mandela – Severin

    „Nici comuniștii nu au acceptat că Maniu este condamnat politic. El lucrase, chipurile, la subminarea ordinii de stat din țara pe care o smulsese dominației străine, pentru a face servicii străinilor (!). Nici regimul de apartheid nu a recunoscut că Mandela este deținut politic. Nici URSS nu a admis că Saharov sau Bukovski sunt persecutați politic.

    Asta până când regimurile respective au căzut. Iar atunci totul s-a schimbat. Iuliu Maniu a redevenit oficial deținut politic doar în urmă cu 30 de ani. Asta după aproape 50 de ani în care de la criminal «dovedit» a glisat spre un statut ambiguu care nu făcea distincția netă între vinovat și nevinovat. Iar după 1989, în aceste ultime decenii de reconsiderare și reabilitare, când i s-au ridicat statui pretutindeni, temnicerii fără suflet Vișinescu și Ficior au ajuns ei înșiși să moară în închisoare, unde au intrat la vârste înaintate, când nimeni nu se mai aștepta.”

    „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!”

    „Corneliu Coposu sau Ion Diaconescu, alți deținuți politici, au primit reabilitarea în timpul vieții, și eu unul sunt în poziția de a ști că i-au iertat pe cei care le-au curmat nedrept și brutal zborul tinereții. La rândul meu, creștin convins fiind, îi iert, după îndemnul evanghelic, pe toți românii care m-au supus condamnării politice. Pentru transformarea României într-o colonie cu statut de stat polițienesc, îl las pe Dumnezeu să îi ierte; dacă o vrea și o putea.

    Dar tocmai pentru că sunt creștin, nu pot uita cuvintele lui Isus, care a spus că nu a venit să strice legea, ci să o împlinească. De aceea le reamintesc furioșilor vinovați de crime politice sau de susținerea ori mușamalizarea acestora, că din lege face parte și Vechiul Testament, în care aflăm că pedeapsa aplicată de divinitate se face «ochi pentru ochi și dinte pentru dinte», pentru păcatele părinților plătind și urmașii lor până la a doua și a treia generație.”

    Severin ne amenință cu „judecata cea dreaptă”

    „Chiar dacă cei despre care vorbesc sunt atei, ei încă nu pot ignora aceste avertismente; nu este bine să le ignore. De aceea strigă. Nu de furie, ci de frică. Nu de indignare, ci de disperare.

    Și tot de aceea victimele primesc senine sudălmile sau alte lovituri morale și fizice care se abat necontenit asupra lor. Noi știm că oricât de lungă va fi noaptea, ziua îi va urma. Cu fiecare minut care trece, această zi se apropie. Cu fiecare minut care trece, se apropie și judecata cea dreaptă. De aceea, noi suntem liniștiți în cele mai cumplite ore ale vieții noastre și ne simțim liberi chiar fiind încătușați și încarcerați, în timp ce opresorii noștri sunt învinși în chiar ora în care își serbează triumful.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dragoste și revoluție. Scrisoarea cutremurătoare a primei iubiri a lui Radu, puștiul de 17 ani împușcat în Piața Universiății

    * L-am prins cu minciuna! Gelu Voican Voiculescu a încercat să-i acopere pe cei 60.000 de „turiști” sovietici din 1989, dar s-a făcut de râs

    * Petre Roman a încercat o găinărie chiar de 22 decembrie: nevasta lui să cânte la concertul finanțat din „banii Revoluției”!

    * Un gest simbolic major: numele românilor uciși de gherila sovietică în 1989 sunt citite de ambasadorul Americii!

  • Institutul lui Iliescu l-a omagiat pe socrul lui Năstase pe bani publici. Sinecura PSD-istă trebuie desființată!

    Mai multe voci din societatea civilă cer ferm desființarea Institului Revoluției Române. Aceasta este o sinecură înființată în anul 2004 și oferită fostului președinte Ion Iliescu, aflată în subordinea Senatului României.

    Instititutul, finanțat din bani publici, este încercarea cercului de putere din jurul lui Ion Iliescu de a rescrie istoria, de a salva colaboratorii Moscovei, dar și foști activiști ai PCR de oprobiul public.

    Cătălin Teniță, una dintre cele mai importante voci ale societății civile, administratorul Fondului pentru Democrație, a anunțat că institutul lui Iliescu l-a oamagiat pe bani publici, în februarie 2019, pe Angelo Miculescu, un fost activist comunist, socrul lui Adrian Năstase.

    Angelo Miculescu a fost ministrul Agriculturii în perioada comunistă (1969-1981) și este tatăl lui Dana Năstase, soția fostului lider PSD, închis în două rânduri pentru fapte de corupție.

    Din martie 2018, directorul Institutului Revoluției Române este Gelu Voican Voiculescu, lovit cu o cârjă în cap la ceremoniile dedicate împlinirii a 30 de ani de la revoluție.

    Voiculescu este un personaj întunecat al evenimentelor din decembrie 1989, fiind judecat pentru crime împotriva umanității. Acesta e bănuit că a fost un emisar al Moscovei în perioada respectivă, devenind vicepremier în primul guvern după prăbușirea regimului Ceaușescu.

    În 2018, institutul a primi 1,8 milioan de lei bani publici, adică în jur de 400.000 de euro, iar în 2019 a primit 2,6 milioane de lei, adică 550.000 de euro.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Gașca lui Dragnea, în cămăși albe la ziua lui Codrin. Mugur Ciuvică, Antena 3, bea alături de PSD-iști

    * Dragoste și revoluție. Scrisoarea cutremurătoare a primei iubiri a lui Radu, puștiul de 17 ani împușcat în Piața Universiății

    * L-am prins cu minciuna! Gelu Voican Voiculescu a încercat să-i acopere pe cei 60.000 de „turiști” sovietici din 1989, dar s-a făcut de râs

    * Petre Roman a încercat o găinărie chiar de 22 decembrie: nevasta lui să cânte la concertul finanțat din „banii Revoluției”!

    * Un gest simbolic major: numele românilor uciși de gherila sovietică în 1989 sunt citite de ambasadorul Americii!

  • Iliescu și Năstase îl plâng pe Voican de parcă ar fi primit un glonț, nu o cârjă. Concluzia lui „Bombonel”: Iohannis e de vină!

    Pățania lui Gelu Voican Voiculescu în Piața Universității, unde a fost huiduit copios, a luat o cârjă în cap și a fost alungat sub protecția jandarmilor, i-a activat pe doi foști președinți ai PSD, Ion Iliescu și Adrian Năstase.

    Pe blogurile lor, Iliescu și Năstase au înfierat violența unei cârje de pensionar, dar nu văd o problemă în faptul că mii de români au fost împușcați de „teroriștii” grupării moscovite Iliescu – Brucan – Militaru – Voican Voiculescu în decembrie 1989.

    Iliescu încearcă să-și ascundă valurile de crime – de la Revoluție și mineriade – sub o explicație generală și ticăloasă: „nici după trei decenii, reconcilierea nu e posibilă”.

    Adrian Năstase a găsit vinovatul pentru capul spart al sinistrului Voican Voiculescu: Klaus Iohannis! În viziunea lui „Bombonel”, este un fel de șef de cuib legionar!!!

    Ion Iliescu: „Este de condamnat climatul de confruntare și de violență pe care l-au cultivat și îl cultivă o serie de organizații de revoluționari sau de organizații neguvernamentale, care vor să impună versiunea lor despre Revoluție și să rescrie istoria. Reamintesc că unul dintre sloganurile Revoluției a fost «Fără violență!». Libertatea a fost cucerită cu un preț greu și nu putem permite ca, în numele ei, să fie interzis dreptul la opinie al celor care nu au aceleași opinii cu aceia care-și impun, prin forță, punctul lor de vedere. Cele petrecute astăzi, în Piața Universității, arată că nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă. Oamenii de bună credință au obligația morală, indiferent de ceea ce cred despre evenimentele din urmă cu treizeci de ani, să condamne violența”. 

    Adrian Năstase: „Revoluția română nu mai poate fi și nu mai este apărată de cei care au participat la ea. Singurul care o apără, acum, pare a fi Iohannis. La Parlament sau la Timișoara, în Piața Universității, el reprezintă acum Revoluția. Iar jandarmii, sub noua conducere, permit ca Gelu Voican Voiculescu să fie atacat, iar agresorul să nu fie reținut. Cei care cunosc istoria interbelică știu cum s-a trecut de la violența verbală la violența fizică. Aceasta pare a fi «România normală» – o țară în care obiectivul principal al președintelui său este distrugerea unui partid ales democratic”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Cum a înmormântat duetul N&D PSD-ul lui Ion Iliescu

    Nu-i vorba nicidecum de legendarul cuplu N&D din fotbalul românesc al anilor 2000, Niculescu – Dănciulescu. Cei doi dinamoviști marcau aproape în fiecare meci, fiind spaima campionatului intern.

    Ăilalți doi N&D nu au treabă cu sportul. De-a lungul vremii, s-au amestecat și în acest domeniu, dar cu un singur scop: să-și atragă capital electoral, să racoleze personalități, precum Gabi Sazabo, Ilie Năstase, Nadia Comăneci și mulți alții, pentru a spera la câștigarea unor alegeri locale, parlamentare sau prezidențiale. Din fericire, în cele mai importante situații, tactica lor a dat greș. Din fericire pentru români.

    De cine vorbim? De Năstase-nepotul-mătușii-Tamara și de Dragnea-moșierul-din-Teleorman. În timp, cei doi au distrus PSD-ul creat de Ion Iliescu, dar au avariat grav și România, prin potlogăriile pe care le-au comis. Amândoi au promovat în partid oameni de joasă speță, fără prea multă școală sau cu una făcută pe genunchi. Amândoi au furat din bunul public, s-au lansat în campanii populiste care au secătuit bugetul de stat. Amândoi au fost judecați și condamnați la închisoare cu executare. Au ocupat funcții de top: Năstase – premier și președinte PSD, Dragnea – președinte al Camerei Deputaților și președinte PSD.

    Remarcăm un aspect: N&D-ul PSD-ist a performat doar prin înscrierea unor goluri în proprie poartă.

    Infractorul Adrian Năstase

    • L-a înregimentat în partid pe analfabetul funcțional „Goagăl”, care a ajuns, dintr-un spălător de mașini în anii ’80, să ocupe funcția de președinte PSD al celui mai mare oraș din țară: București. Ascensiunea inventatorului Vanghelioanelor a stimulat alți agramați, inculți și incompetenți să se înscrie în PSD și să transforme partidul într-o latrină publică.
    • A creat PNA (precursorul DNA) la presiunile venite din afara țării, în scopul aderării României la UE. Dar a manipulat instituția în interes propriu pe toată perioada mandatului său de premier. Drept urmare, nu s-a înregistrat nicio arestare notabilă, deși corupția era în floare.
    • Numai așa se explică de ce România n-a aderat la UE în 2004, deși Guvernul Năstase se lăuda cu creșteri economice spectaculoase, atingând 8,4% în 2004. Totul a fost însă doar pe hârtie. Când a venit ora bilanțului, UE ne-a taxat dur: a amânat intrarea noastră în spațiul democrațiilor prospere din cauza lipsei de implicare a Guvernului PSD în stârpirea corupției și în promovarea reformelor. Noi am rămas de căruță, în vreme ce Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Cipru, Malta au primit undă verde.
    • În loc să creeze locuri de muncă, Năstase a dezvoltat o economie artificială, bazată pe consum. A realizat privatizări dezastruoase, soldate cu pierderi financiare de proporții pentru poporul român. Să amintim doar câteva: Petrom, Republica, RAFO, Rodipet.
    • A păgubit compania de stat Hidroelectrica cu 1,5 miliarde de euro, după ce a înlesnit unei fime private, Energy Holding (condusă de Bogdan Buzăianu, finul ministrului Dan Ioan Popescu), contracte de furnizare de energie pe termen lung și la prețuri mult subevaluate.
    • În 2004, Guvernul Năstase a semnat un contract extrem de păgubos cu firma Bechtel pentru construcția Autostrăzii Transilvania, între Brașov și Borș. Din 415 kilometri, au fost realizați doar 54, iar România a plătit 23 de milioane de euro pe kilometru! În total, 1,25 miliarde de euro.
    • Om cu ștaif, profesor universitar, autor de cărți, Năstase a căzut într-o prăpastie creată cu propriile mâini și din propria lăcomie. A fost condamnat la închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității în Construcții”, fiind acuzat că și-a finanțat campania electorală din 2004 din banii firmelor înscrise la un concurs organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții.
    • S-a făcut de râs atunci când, dând dovadă de grandomanie și prostie, a invitat presa la el acasă pentru a se lăuda cu obiectele sale de valoare. Astfel, DNA s-a autosesizat în legătură cu tablourile valoroase pe care le deținea Năstase. L-a trimis în judecată în dosarul „Mătușa Tamara”. După ani de procese, fostul premier a scăpat ca prin urechile acului de alți ani de pușcărie.
    • Năstase a fost un maestru al racolărilor de vedete din lumea sportului încă din 1996, când, în calitatea sa de ministru de Externe, a fost nașul de cununie al celebrei gimnaste Nadia Comăneci cu americanul Bart Conner. „Bombonel” și-a pregătit de pe-atunci terenul pentru alegerile din 2000, câștigate de PSD.

    Infractorul Liviu Dragnea

    • Peste ani, Liviu Dragnea s-a dovedit a fi un discipol al infractorului Adrian Năstase.
    • A scos-o de la naftalină pe Viorica Vasilica, un personaj mai evoluat decât „Goagăl”, dar cu o inteligență nativă inferioară. Aceleași metehne: agramatisme, incultură, exprimare deficitară, confuzii la fiecare pas: la Podgorica era fericită că se află la Priștina, la Suceava era bucuroasă că se află la Hunedoara!
    • Dacă Năstase a creat PNA pentru a nu fi cercetați penal, nici el, nici colegii săi de partid, Dragnea și-a pus în cap să distrugă DNA. S-a luptat din răsputeri s-o schimbe pe șefa instituției, Laura Codruța Kovesi. A și reușit, cu ajutorul lui Tudorel Toader și al majorității PSD-iste din Curtea Constituțională. De ce toate astea? Ca să scape de dosarele penale. Să le îngroape. Să nu mai fie anchetat.
    • A schimbat legile justiției noaptea, ca hoții. Prin lacheii săi, a dat celebra Ordonanță 13, pe 31 ianuarie 2017. Numai oamenii ieșiți în stradă, cu sutele de mii, de la copii la bătrâni, au stopat sinistra ordonanță. Dacă OUG 13 ar fi intrat în vigoare, toți infractorii cu pedepse de maximum trei ani de închisoare ar fi rămas nepedepsiți.
    • Doi ani mai târziu, Dragnea avea să fie condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului – Teleorman.
    • La fel ca Năstase, s-a străduit să atragă de partea sa nume sonore din sport. Succesul a fost însă mai mic.
    • Nenorocirile pe care le-a făcut în politică s-au răsfrânt asupra oamenilor de rând. Prin legea recursului compensatoriu, PSD a eliberat anticipat peste 20.000 de pușcăriași, inclusivi criminali, pedofili, violatori, tâlhari. Mulți dintre ei au recidivat. Au comis omoruri, alte jafuri și violuri.
    • A recurs la un discurs violent anti-european.
    • A șifonat grav imaginea României în lumea democratică. Atât el, cât și copiii săi au primit interdicție de a pătrunde pe teritoriu SUA, ca urmare a implicării sale în acțiuni de mare corupție.
    • În ultimii doi ani, ritmul anual de plecare în străinătate a românilor s-a dublat, ajungând la aproape 250.000. Asta, în ciuda mult trâmbițatei creșteri economice și a măririi salariilor și pensiilor. Mai puțin trâmbițată a fost explozia prețurilor – atât la alimente, cât și la utilități.
    • Bucureștenii, având primari PSD-iști, au ajuns să retrăiască vremurile comuniste. Tot mai mulți dintre ei nu mai au apă caldă și căldură, în plină iarnă.
    • Dragnea a fost creierul marii represiuni din 10 august 2018. I-a gazat pe manifestanții din Piața Victoriei. Acțiunile sale, prin intermediul jandarmilor, au amintit de cele ale comuniștilor chinezi împotriva cetățenilor din Hong Kong.
    • Prăpădul lăsat de PSDragnea în economie și finanțele țării este unul apocaliptic.
    • PSD-iștii au dus nepotismul pe culmi neatinse până atunci. Și-au angajat membrii familiei în funcții publice influente sau bine plătite. Exemple: fiul adoptiv al ex-premierului Viorica Dăncilă, fiul fostului premier Adrian Năstase. Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, și-a angajat toată familia în ministerul condus de el: soția, cele două fiice, ginerele. Asemenea abuzuri de putere mai făceau doar comuniștii de pe vremea lui Ceaușescu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • „Eu nu am lucrat cu serviciile secrete britanice”. Borfașul Năstase reia calomnia bolșevică pe baza căreia Iuliu Maniu a fost întemnițat, torturat și omorât

    „Eu nu am lucrat cu serviciile secrete britanice”. Borfașul Năstase reia calomnia bolșevică pe baza căreia Iuliu Maniu a fost întemnițat, torturat și omorât

    La două zile după ce a comis blasfemia de a se compara cu Iuliu Maniu (pe motiv că amândoi au fost condamnați), Adrian Năstase merge cu ticăloșia și mai departe. Incredibil de mârlan, „Bombonel” ventilează una dintre odioasele minciuni lansate de regimul comunist despre ilustrul politician și martir țărănist.

    Joi, 12 decembrie, furios că președintele Klaus Iohannis i-a retras decorația, Năstase a scris:

    „Mă vor înjura unii, dar mă întreb dacă comuniștii i-au retras decorațiile lui Maniu, după condamnarea sa”.

    Sâmbătă, 14 decembrie, încolțit de criticile dure, Năstase a revenit cu o completare:

    „În ceea ce  privește o comparație cu Maniu, nici nu se pune problema. Am trăit în alte perioade istorice. E de notorietate faptul că eu nu am participat la Adunarea de la Alba Iulia și nici nu am lucrat, așa cum s-a afirmat despre Maniu, spre exemplu, cu serviciile secrete britanice (deși, se pare, că asta nu a reușit să influențeze prea mult «manuscrisul» înțelegerii dintre Churchill și Stalin în privința României)…”

    Mârlănia este uriașă în textul de joi și colosală în cel de sâmbătă.

    Joi, Năstase îl punea pe Maniu pe aceeași treaptă cu el, adică deținut de drept comun. Or, liderul PNȚ, făuritor de istorie în vremuri grele, a fost deținut politic, victimă a regimului bolșevic care pusese ghearele pe România. Maniu a și murit în cumplita închisoare de la Sighet, la vârsta de 80 de ani, pe 5 februarie 1953, în urma unui regim de exterminare.

    Sâmbătă, Năstase a mers și mai departe cu nemernicia. „Eu nu am lucrat cu serviciile secrete britanice, așa cum s-a afirmat despre Maniu”, a scris fostul pușcăriaș. El a ventilat o acuzație niciodată probată, dar pe baza căreia Iuliu Maniu a fost aruncat în pușcărie, în urma unui simulacru de proces, desfășurat într-o Românie ocupată de trupele sovietice.

    A relua acuzațiile mincinoase ale bolșevicilor anilor 1946-1953 este dovada caracterului absolut jegos al comunistului corupt pe care bolșevicul Ion Iliescu l-a făcut prim-ministru.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Chirieac îi pupă pingelele lui Adrian Năstase: „Nu are nevoie de decorație, îl va decora cartea de istorie”

    Bogdan Chirieac, într-o intervenție la Antena 3, încearcă să-l îmbărbăteze pe Adrian Năstase pentru greaua pierdere suferită: a rămas fără decorație.

    Acesta, cu stilul competent-umil, a spus că Adrian năstase nu are nevoie de nicio insignă, fostul premier a făcut mult mai multe pentru România, iar meritele lui nu vor fi uitate.

    „Lucrul acesta putea să îl facă, economisind timp, atunci când l-a invitat, pe 1 decembrie, la Ziua Naţională a României, la Cotroceni. Putea să folosească prilejul pentru a-i retrage decoraţia.

    Asta tot fiindcă s-a spus că invitarea lui Adrian Năstase de 1 Decembrie – mai ales că a onorat-o – a fost interpretată ca o deschidere a preşedintelui către PSD şi către valorile social-democraţiei.

    Şi, acum, a  venit această bombă. Până la urmă, Năstase nu are nevoie de această decoraţie. Pe el îl va decora cartea de istorie ca actor fundamental în admiterea României în NATO şi în Uniunea Europeană. Restul nu mai contează”, a declarat Bogdan Chirieac la Antena 3. 

    Analistul competent nu spune nimic de corupția endemică a Guvernului Năstase, de îmbogățirea acestuia în perioada mandatului și de cele două condamnări penale ale fostului premier pentru fapte de corupție.

    Până la această oră, Adrian Năstase deține titlul de cel mai corupt premier de după 1990. Nimeni n-a reușit să-l egaleze.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Iohannis, decizie rapidă! Penalii Năstase, Dan Voiculescu și Adrian Severin, fără decorații

    Klaus Iohannis a dat decretul prin care le retrage decorațiile foștilor demnitari condamnați definitiv pentru fapte de corupție. Adrian Năstase, Adrian Severin, Dan Voiculescu, Miron Mitrea și alți penali rămân fără decorații.

    ”Preşedintele Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie, decretele privind retragerea decoraţiilor domnului Adrian Năstase, domnului Bucur Gheorghe, domnului Mitrea Miron Tudor, domnului Mucea Dorinel Mihai, domnului Mencinicopschi Gheorghe, domnului Cuteanu Emilian, domnului Severin Adrian, domnului Voiculescu Dan, domnului Manţog Ionel, domnului Muntean Mircia, domnului Anghel Gh. Cristian şi doamnei Jianu Irina Paula”, a anunat, miercuri, Administraţia Prezidenţială, conform News.ro.

    Potrivit sursei citate, în temeiul prevederilor art.100 din Constituţia României, republicată, ale art.17 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.11/1998 pentru reinstituirea Ordinului Naţional „Steaua României”, aprobată prin Legea nr.77/1999, precum şi ale art.51 lit. a din Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, i-a fost retras:

    – Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce, conferit prin Decretul  nr. 960 din 28 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 29 noiembrie 2002, domnului Adrian Năstase;

    – Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul  nr.1099 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1178 din 13 decembrie 2004, domnului Bucur Gheorghe;

    – Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 961 din 28 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 29 noiembrie 2002, domnului Mitrea Miron Tudor;

    – Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul  nr.1095 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, domnului Mucea Dorinel Mihai.

    De asemenea, anunţă Administraţia Prezidenţială, în temeiul prevederilor art.100 din Constituţia României, republicată, ale art. 51 lit. a din Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 105/2000 privind reinstituirea Ordinului, Crucii şi Medaliei Naţionale „Serviciul Credincios”, aprobată prin Legea nr. 543/2001, cu modificările ulterioare, i-a fost retras:

    – Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul  nr. 556 din 1 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 18 decembrie 2000, domnului Mencinicopschi Gheorghe;

    – Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul  nr. 1086 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, domnului Cutean Emilian;

    – Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul  nr. 630 din 5 iulie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 11 iulie 2002, domnului Severin Adrian;

    – Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 991 din 29 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 14 decembrie 2002, domnului Voiculescu Dan;

    – Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul  nr. 555 din 1 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 16 decembrie 2000, domnului Manţog Ionel.

    Totodată,  în temeiul prevederilor art.100 din Constituţia României, republicată, ale art.51 lit. a  din Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.104/2000 privind reinstituirea Ordinului şi Medaliei Naţionale „Pentru Merit”, aprobată prin Legea nr.542/2001, cu modificările ulterioare, i-a fost retras:

    – Ordinul  Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler,  conferit prin  Decretul  nr.958 din 8 decembrie 2011, publicat în  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 14 decembrie 2011, domnului Muntean Mircia;

    – Ordinul  Naţional „Pentru Merit” în grad  de  Cavaler,  conferit prin  Decretul  nr. 1089 din 10 decembrie 2004, publicat în  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, domnului Anghel Gh. Cristian;

    – Ordinul  Naţional „Pentru Merit” în grad  de  Cavaler,  conferit prin  Decretul  nr. 1086 din 10 decembrie 2004, publicat în  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, doamnei Jianu Irina Paula.

    Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că-i va retrage decoraţia lui Adrian Năstase, dar şi tuturor celor care au condamnări penale.

    Fostul premier şi lider PSD Adrian Năstase a reacţionat, spunând că gestul meschin al preşedintelui nu prevesteste nimic bun şi că a crezut că, în al doilea mandat, acesta va incerca să ajute la o reconciliere naţională, după dezbinarea din ultimii ani.

    Năstase preciza că aşteaptă publicarea deciziei în Monitorul Oficial ”pentru a lua măsurile cuvenite”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • De ce decizia lui Iohannis de retragere a medaliei lui Năstase e cea mai bună veste pentru România din 2019

    Pare un gest mic, un răspuns a lui Iohannis la întrebarea unui reporter sau epilogul unei scene ciudate petrecute de Ziua Națională, dar nu e. În opinia mea, e ceva mult mai important și o să încerc să explic.

    Fost premier al României, Adrian Năstase este invitat la recepția de la Palatul Cotroceni de Ziua Națională, în mod automat, în urma unui privilegiu venit o dată cu decorația Steaua României – una primită, bineînțeles de la Ion Iliescu când acesta era președinte.

    Adrian Năstase a fost condamnat în două rânduri la închisoare din cauza corupție, fiind închis aproape doi ani. El este un recidivist din tagma lui Liviu Dragnea, dacă vreți părintele spiritual al marii corupții din România.

    Adrian Năstase, în perioada 2000-2004, a fost premier și, din această poziție, a devenit extrem de bogat. A creat acele rețele de colectat bani pentru sine și pentru partid, cum e cea destructurată în aceste zile de DNA la PSD Arad.

    Așa a funcționat PSD încă din perioada lui Nicolae Văcăroiu când se numea PDSR, acesta a fost premier social-democrat între 1992 și 1996, dar Adrian Năstase a dus această rețea pe noi culmi. Orice persoană numită într-o poziție din administrația publică trebuie să ia șpagă și să întoarcă banii către partid.

    Așa a fost mereu, astăzi suntem șocați de amploarea fenomenului. Așa că, nu numai că Năstase a fost un premier corupt, dar a fost și o inspirație pentru Dragnea și alte zeci de oameni politici, nu numai de la PSD, care au văzut în această activitate o cale spre îmbogățire, nu una prin care decizi că poți îmbunătăți viața oamenilor.

    Adrian Năstase a scăpat cu o mare parte din bani. Averea lui e administrată de interpuși, iar statul nu a recuperat prea mult. Problema lui cea mai mare e faptul că nu mai are niciun un cuvânt de spus în societate și, mai ales, în partid. Închisoarea l-a scos din joc.

    De-asta a profitat de privilegiul oferit de decorație pentru a se duce moț la palat de Ziua Națională. Era disperat să arate că mai reprezintă ceva, că mai e cineva. El, marele Năstase, încă mai e băgat în seamă.

    O lacună a legii a generat un paradox care provoacă stupoare în rândul opiniei publice. Cum poate un condamnat penal să se bucure de toate onorurile unui cetățean care a făcut ceva excepțional pentru țară?

    Acest paradox e un cancer care roade România! Amestecarea valorilor în aceeași farfurie cu prostia și hoția dărâmă orice ierarhie construită pe efort și cinste.

    Citește articolul integral pe Politiknews.ro!

    Nu poți realiza nimic atâta vreme cât ai o persoană care muncește din greu trei, patru ani pentru a-și lua cinstit un doctorat, citește, scrie, cercetează, iar, apoi, societatea îl așează lângă un plagiator ordinar, un hoț, care-i scupă semințe în cap primului, cocoțat pe cea mai înaltă treaptă a administrație publice.

    Decizia anunțată de Iohannis e prima încercare de a face față în haosul valoric din societate. E primul medicament prescris, dar în opinia mea nu avem nevoie de pastile ci de chimioterapie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Năstase, un penal afectat, îl amenință pe Iohannis cu procese dacă-i retrage decorația

    * Arafat are avocat! PSD-istul Ciolacu încearcă să-l convingă să nu emigreze

    * Arafat amenință că pleacă din România! Vela de la Interne abia așteaptă: “nu e centrul universului”

    * Tremură pantalonii pe Ciolacu în fața anticipatelor: „De ce să facem că nu e criză?”

    * Schema de funcționare a Mafiei PSD în cazul Arad. Lista celor 15 „patrioți” înhățați de DNA. Cum recoltau șpaga, cum împărțeau funcțiile publice, cum îi concediau pe cei care criticau partidul