Etichetă: Adrian Chesnoiu

  • Marele sforar de la Agricultură nu era demisionarul Chesnoiu, ci actualul ministru, Petre Daea! „Nea Petrică” l-a rugat „două lucruri, trei, cinci, aproape șapte”, inclusiv să-i angajeze o pilă prin măsluirea concursului

    Dosarul penal al ministrului demisionar al Agriculturii, Adrian Chesnoiu (PSD), arată că una din cele patru persoane cărora acesta le-ar fi dat subiectele pentru concursul de angajare, fraudând procedura, era „pila” lui „nea Petrică”, alias Petre Daea (tot PSD), actualul ministru al Agriculturii. Referatul DNA trimis la Parlament pentru ridicarea imunității lui Chesnoiu confirmă clar acest lucru.

    Dar Petre Daea nu e un începător în sforăriile mizerabile prin care face să fie angajați „cine trebuie”, nu cine ar merita să câștige concursul. Înainte de a-și vedea pila (Mihai Cosmin Corobea) angajată la minister, Petre Daea și-a conectat la banii aceluiași mnister nu mai puțin de patru membri ai propriei familii: soția, ginerele și cele două fiice! Se întâmpla în precedentele mandate ale lui Daea ca ministru al Agriculturii, în „guvernele lui Dragnea” (Grindeanu, Tudose, Dăncilă).

    Punând informațiile cap la cap, rezultă că marele „profesionist” al angajărilor nerușinate în Ministerul Agriculturii, fără limite în a promova nepotismul, este actualul ministru, Petre Daea. Prin comparație, precedentul ministru, Adrian Chesnoiu, este un amator. E drept, unul cu dosar penal, „calitate” pe care Daea (încă) nu o are.

    Conform referatului DNA, consultat de G4Media.ro, „pila” lui „nea Petrică” Daea era Mihai Cosmin Corobea. În telefonul acestuia, procurorii au găsit, la percheziţia informatică, un contact notat: „Nașa Cami Luchi”. Procurorilor nu le-a fost greu să constate că e vorba de Camelia Luchian Daea, soția lui Petre Daea.

    Conform anchetatorilor DNA, Adrian Chesnoiu i-ar fi cerut unui membru al comisiei de concurs să le dea „pilelor” subiectele „în mare”, nu în detaliu. Ca să nu ia 10 şi să bată la ochi, ci doar să treacă examenul, adică să obțină postul în minister.

    „Chiar la nea‘ Petrică vă găsirăți să…”, ”Omul acela m-a rugat și el două lucruri, trei, cinci, aproape șapte (râde). Da, măcar, drecu, să i le rezov”, spune fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, în interceptări.

    Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a refuzat să comenteze faptul că numele lui apare în documentul DNA. Sunat de un reporter de la G4Media.ro, ministrul Agriculturii a susţinut că nu-l cunoaşte pe Mihai Cosmin Corobea şi a închis enervat telefonul.

    În noiembrie 2019, Ziaristii.com dezvăluia faptul că familia lui Petre Daea era o rețea de căpușe bugetare, toate înfipte în „cașcavalul” de la Ministerul Agriculturii! Soția, ginerele și cele două fiice se îndestulau din bani publici, alături de „nea Petrică”, șeful clanului Daea.

    A plecat sforarul Chesnoiu, a venit beneficiarul Daea!

    Adrian Chesnoiu este acuzat de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității și abuz în serviciu. El și-a dat demisia din funcția de ministru al Agriculturii după ce DNA a cerut ridicarea imunității sale parlamentare, dar și-a păstrat fotoliul de deputat.

    Ulterior, Camera Deputaților a aprobat solicitarea DNA, iar fostul ministru a fost pus sub urmărire penală.

    Locul lui Adrian Chesnoiu în Guvern a fost luat de Petre Daea – unul dintre cei care i-ar fi cerut lui Chesnoiu să-i angajeze un om în minister, potrivit referatului DNA.

    Mihai Cosmin Corobea lucra la ICECHIM și s-a înscris la concursul pentru ocuparea unui post de ”consilier clasa I, grad profesional superior în cadrul Compartimentului Cercetare-Inovare, Învățământ Liceal și Consultanță Agricolă – Serviciul Cercetare-Inovare, Învățământ Liceal, Consultanță și Statistică Agricolă – Direcția generală Politici Agricole din cadrul MADR”.

    Denunțătorul din dosar, membru în comisia de concurs pentru angajare, l-a înregistrat ambiental pe ministrul Adrian Chesnoiu în timp ce acesta îl presa să facă ceva ca să-i angajeze pe omul lui ”nea Petrică” şi alte trei pile.

    Avertizorul de integritate l-a denunțat pe Chesnoiu în februarie, imediat după ce ministrul i-a cerut să-i dea subiectele pentru consursurile de angajare a patru oameni. Denunţătorul a primit statut de colaborator al DNA cu identitate reală și l-a înregistrat pe ministru.

    Pasaje relevante din referatul DNA

    „Ce dreacu’? Chiar la nea Petrică vă găsirăți să…?!”

    „Aceste  aspecte rezultă cu priosință și din discuția ambientală din data de 15.03.2022, dintre martorul denunțător și ministrul Chesnoiu Adrian Ionuț, în cursul căreia ultimul a făcut, între altele, următoarele afirmații, în timp ce martorul denunțător ținea în mână CV-ul numitului Corobea Mihai Cosmin: «Cum îl luăm pe ăsta? Prin transfer sau scoți…?», «Și când îl scoatem?», «Bă! Fă-o, te rog io, azi!», «S-o trimit ca să… îi spun să mă lase dreacu’ în pace», «deci, nu plecați astăzi acasă până nu faceți nota de care are nevoie (…) pentru băiatul acela» (vorbește la telefonul interior – n. n.),«deci, te duci la (…) și nu plecați până nu rezolvați problema asta, azi! Da?» (vorbește la telefonul interior – n. n.),«Deja am fost prea domn cu toată lumea. Ce dreacu’? Chiar la nea Petrică vă găsirăți să…?!»,«Omul acela m-a rugat și el două lucruri, trei, cinci, aproape șapte (râde). Da, măcar, dreacu’, să i le rezolv», «Tu fă ce stabilești cu mine! Da? Rezolvă astea și vorbim. Te rog io, acum!».

    Astfel, deși demersurile pentru scoaterea la concurs a postului menționat nu fuseseră inițializate deoarece nu fusese elaborată fișa postului, așadar, postul nu fusese scos la concurs și nu se putea cunoaște numărul și calitatea concurenților, pentru ministrul Chesnoiu Adrian Ionuț este un lucru cert că numitul Corobea Mihai Cosmin va ocupa postul în urma concursului, fiind de datoria sa să aducă la îndeplinire solicitarea numitului Daea Petre (fostul ministru al agriculturii «Nea‘ Petrică»), al cărui cunoscut este viitorul candidat.

    Martorul denunțător (…) a arătat că CV-ul numitului Corobea Mihai Cosmin i-a fost înmânat de Răducan Andrei-Cristian, cât și de ministrul Chesnoiu Adrian Ionuț, ultimul solicitându-i să-i găsească un loc în organigrama ministerului, în funcție de pregătirea și experiența sa, iar după prezentarea a trei funcții în care era posibilă numirea, ultimul i-a solicitat scoaterea la concurs a postului de execuție sus-menționat, solicitându-i să-l ajute pe Corobea Mihai Cosmin, deoarece este o cunoștiință a fostului ministru Daea Petre.”

    Între timp, ministrul Adrian Chesnoiu și-a dat demisia, iar ”fostul ministru” Petre Daea i-a luat locul.

    Andrei-Cristian Răducan, zis Jimmy, ”director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (funcționar public care nu făcea parte din comisia de concurs)” era ”persoană de încredere a ministrului”.

    „Naşa Cami Luchi”, soţia lui „nea Petrică”

    „Legătura dintre numitul Corobea Mihai Cosmin și numitul Daea Petre (fost ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în două rânduri) rezultă și din împrejurarea că în lista contactelor telefonului mobil al numitului Corobea Mihai Cosmin a fost identificat, cu ocazia percheziției informatice din data de 9 iunie 2022, un număr de telefon aparținând lui «Nașa Cami Luchi», în fapt soția lui Petre Daea, Camelia Luchian Daea.”

    Până la urmă, postul destinat lui Mihai Cosmin Corobea a fost scos la concurs pe 10 mai 2022. Din comisia de concurs făcea parte și denunţătorul. S-au înscris doi candidați: Mihai Cosmin Corobea și Andreea Dana Ciobanu.

    „Aspectele precizate în declarația martorului (…) din datele de 14 martie 2022 și 4 aprilie 2022 sunt confirmate de discuția ambientală purtată la data de 11 aprilie 2022, în sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, de martor cu ministrul Chesnoiu Adrian Ionuț.

    Astfel, în momentul în care martorul i-a adus la cunoștință că urmează să se publice anunțul pentru postul scos la concurs «cu dedicație» pentru numitul Corobea Mihai Cosmin («.. urmează ăla… Luchiana sau a lu’ Daea, al cui o fi. La cercetare»), ministrul îl întreabă despre data publicării anunțului («când i-l scoți»), dativul posesiv din exprimare denotând faptul că, în accepțiunea sa, postul scos la concurs va fi ocupat de Corobea Mihai Cosmin, concursul fiind doar o simplă formalitate.”

    Ministrul Chesnoiu: „Crede-mă că-i ştiu cât dă proşti sunt”

    Potrivit DNA, ministrul Adrian Chesnoiu i-a cerut denunţătorului să-i comunice omului său de încredere, Andrei Răducan zis Jimmy, subiectele de concurs pentru Corobea şi alte două pile, dar „în mare”, ca să ia note de trecere, să nu bată la ochi, nu să facă de 10. Punctajul minim pentru funcţiile de execuţie, cum era cea vizată de Mihai Cosmin Corobea, era de 50 de puncte, iar pentru funcţiile de conducere, de 70 de puncte.

    „În cadrul discuţiei ambientale din data de 11 aprilie 2022, martorul (…) l-a întrebat pe ministrul Agriculturii cum să procedeze în privinţa candidaţilor menţionaţi, respectiv Lăscaie Cătălin Ionuţ, Pârv Mihai şi Corobea Mihai Cosmin («Ce fac cu ei?»). Chesnoiu Adrian Ionuţ l-a îndrumat iniţial să ia legătura cu numitul Răducan Andrei-Cristian  («Vorbeşti cu Jimmy»), iar ulterior i-a solicitat să le comunice candidaţilor, prin intermediul lui Răducan Andrei-Cristian, câteva articole din actele normative («Să faceţi dintr-o lege. După, să-i faci nişte articole, ce i le… noi i le dăm. Articole… Adică, daţi-le două, trei foi. Nu… o lege!…» şi «Subiectu’ (neinteligibil), din… O. G. 58, articolul 500 – 530»), articole, care, în fapt, vor fi subiectele de concurs («nu le dăm subiectele»), deoarece, neavând încredere în capacitatea intelectuală a celor 3 candidaţi («Pentru că ăştia-s dobitoci», «Crede-mă că-i ştiu cât dă proşti sunt»), în cazul în care li se vor comunica subiectele explicite, vor lua notă maximă («Dacă le dai alea… ia 10. Nu să facă… Ia 10! Nu vreau 10-le») şi există riscul ca întreaga situaţie să ajungă la cunoştinţa opiniei publice («Ne trezim… la televizor»):

    Denunţător (…): Ăăă, urmează ăla… Luchianca sau a lu’ Daea, al cui o fi. La cercetare.

    Chesnoiu Adrian: Da.

    Denunţător (…): Mai urmează… Ăsta-i pe 10.

    Chesnoiu Adrian: Când i-l scoţi?

    Denunţător: Termenul… este pe 10. E…

    Chesnoiu Adrian: 10 mai.

    Denunţător: Se termină perioada de înscriere. O să luăm legătura cu el să se înscrie.

    Chesnoiu Adrian: Da, da.

    Denunţător: Că ăştia văd că nu se uită pe site. Ăăăă… Aradul şi Dâmboviţa. Aradul a venit azi la înscriere, Dâmboviţa probabbil că urmează, că ştie.

    Chesnoiu Adrian: Îhî.

    Denunţător: Datele… ce fac cu ei?… OK?

    Chesnoiu Adrian (vorbeşte în şoaptă): Da! Vorbeşti cu Jimmy.

    Denunţător: Vorbesc cu el? Şi acum…

    Chesnoiu Adrian (vorbeşte în şoaptă): (neinteligibil) … nu le dăm subiectele. Să faceţi dintr-o lege. După, să-i faci nişte articole, ce i le… noi i le dăm. Articole. Oricum… (neinteleigibil) Nu subiecte scrii. Adică daţi-le două, trei foi. Nu… o lege! Să-nveţe-n morţii mamii lor!

    Denunţător: Îhî. Da, dacă…

    Chesnoiu Adrian (vorbeşte în şoaptă): Şi tu faci subiecte. Subiectu’ (neinteligibil) … din… O. G. 58, articolul 500–530.

    Denunţător: (neinteligibil) … pe articole, pe secţiuni… (neinteligibil).

    Chesnoiu Adrian (vorbeşte în şoaptă): Pentru că ăştia-s dobitoci! Dacă le dai alea… ia 10! Nu să facă… Ia 10! Nu vreau 10-le!… Crede-mă că-i ştiu cât dă proşti sunt. Ne trezim… la televizor! O ştii bine minte pă aia de la Caraş… (neinteligibil) După aia mai sună pă telefon… (neinteligibil)”.

    Pila lui Daea, salariu de bază de 10.642 de lei

    După ce a primit subiectele „în mare”, Mihai Cosmin Corobea a obţinut punctajul de 71,33, iar contracandidata lui, Andreea Ciobanu, numai 38,66 de puncte. La proba interviu, Corobea a luat 75,33 de puncte, aşa că a fost declarat admis.

    La data de 6 iunie 2022, Corobea a fost angajat pe postul râvnit, „beneficiind de un salariu de bază de 10.642 de lei şi un spor de condiţii de muncă în cuantum de 363 de lei”, se arată în referatul DNA.

    Cine sunt celelalte trei pile

    Potrivit documentului DNA, pe lângă pila lui Petre Daea, ministrul Adrian Chesnoiu i-ar fi cerut directoarei de la Resurse Umane să le dea subiectele de concurs, prin intermediul omului său de încredere, Andrei Răducan zis Jimmy, altor trei persoane.

    Un fost ofiţer STS, Aurel Sandu, viza funcţia de „şef serviciu în cadrul Serviciului Patrimoniu, Arhivă, Administrativ şi Protocol – Direcţia Investiţii, Achiziţii, patrimoniu şi Administrativ – Direcţia generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene” din Ministerul Agriculturii.

    Mihai Pârv viza funcţia de director executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Arad.

    Ionuţ Cătălin Lăscaie viza postul de director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Dâmboviţa.

    Șefii de direcţii agricole judeţene sunt foarte importanţi, întrucât sunt cei care avizează distribuţia în teritoriu a fondurilor europene nerambursabile de tip minimis şi a subvenţiilor pentru diferite culturi şi creşterea animalelor.

    Articolul publicat de Ziaristii.com pe 18 noiembrie 2019

    „Popularul” Daea – un mare profitor! Agățați de Ministerul Agriculturii: tata + mama + fiica 1 + fiica 2 + ginerele

    Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a încercat să pozeze într-un ministru popular, care storcea pătlăgeaua-n dinți, pupa știuletele și se înfrățea cu oaia. În realitate, individul este un profitor nerușinat: și-a angajat toată familia în instituții din subordinea ministerului condus de el. Bonus: a legiferat în folosul familiei sale.

    Erau cunoscute nepotismele exersate de Daea cu soția sa actuală și cu una dintre fiice. Iată însă că nici ginerele n-a rămas pe dinafară!

    Anul trecut, la câteva săptămâni după ce s-a căsătorit cu una dintre fiicele ministrului Agriculturii, Valentin Budașcu a câștigat un concurs de consilier la o instituție subordonată socrului-ministru, dezvăluie Newsweek.ro.

    N-a fost ușor nici pentru ginerică: a trebuit să tocească ampla bibliografie în Insula Capri, în luna de miere. Apoi, la concurs, a trebuit să recupereze voinicește la interviu, pentru că la proba scrisă a avut medie mai mică decât contracandidatul său.

    Grație acestui „succes”, ginerele lui Daea s-a ales cu un salariu de 10.000 de lei pe lună, încheind un an perfect, dacă punem la socoteală și cei 150.000 de euro dar de nuntă, bani cu care mirii și-au cumpărat rapid o vilă în Tunari, lângă București, scrie Newsweek.ro

    Concurs cu dedicație. Anunțul, cu 10 zile înainte de nuntă 

    Mai multe indicii conduc spre concluzia că un concurs pentru un post de consilier principal, derulat anul trecut de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANARZ), ar fi fost organizat cu dedicație.

    Acest concurs a fost anunțat pe 12 septembrie 2018, cu 10 zile înainte de nunta fiicei ministrului Agriculturii, Dana Florentina, cu Valentin Budașcu.

    Condițiile specifice acestui post din cadrul Serviciului Inspecție în Zootehnie erau: studii de medicină veterinară, cinci ani vechime în domeniu și cunoașterea limbii engleze la nivel mediu.

    Din bibliografia de concurs făceau parte zece ordine, legi și hotărâri de guvern, precum și Constituția României, toate însumând mii de pagini.

    Doi fericiți: Valentin Budașcu și Dana Florentina (ex-Daea). Amândoi, angajați la stat

    Pe 10 octombrie, ANARZ a anunțat că s-au înscris doi candidați: Valentin Budașcu și Flavius Paul Voicu.

    Primul era proaspătul ginere al ministrului Agriculturii, Petre Daea. Valentin Budașcu „a învățat” în timp ce organiza nunta cu 300 de invitați de la Palatul Știrbey, iar apoi a plecat în luna de miere în insula Capri, de unde posta pe facebook fotografii de om împlinit.

    Al doilea candidat venea din mediul privat și avea experiență în domeniu. La un moment dat, Flavius Paul Voicu a lucrat la firma Dutch Trading International Mizil, cel mai mare crescător de vaci de carne din România, adică exact cam ce are în activitate ANARZ.

    În același timp, Budașcu lucra de mai mulți ani ca asistent de cercetare într-un laborator de la Institutul de Oncologie București.

    Auspiciile nu erau favorabile ginerelui: la proba scrisă din 15 octombrie, Voicu a luat 62,66 puncte, iar Budașcu – 55,33 puncte.

    Totul a fost dat peste cap, însă, la interviul care a avut loc patru zile mai târziu: Budașcu a luat 85 de puncte, iar Voicu doar 64. Medii finale anunțate pe 22 octombrie: Budașcu 140,33 – admis, Voicu – 126,66 respins.

    Voicu s-a întors în mediul privat. Budașcu s-a înfipt și mai tare la stat, sărind de la o leafă de aproape 1.600 de lei (la Institutul de Oncologie) la una de 10.000 de lei pe lună (la ANARZ).

    Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”, pe scurt ANARZ, a fost înființată în 2014 și este finanţată integral de la bugetul de stat, aflându-se în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

    Ginerele lui Petre Daea a devenit unul dintre cei 276 de angajați ai acestei agenții guvernamentale, al cărei șef, Lelior Iacob, a fost trimis în judecată pentru participarea la fraudarea unor fonduri europene. Necazul directorului ANARZ cu procurorii DNA a avut loc la șase luni după angajarea lui Budașcu, prin acel concurs dubios.

    Rețeaua Daea: soția, ginerele și două fiice

    • În 2017, una din fiicele lui Petre Daea, Dana Florentina, a fost angajată ca referent la o instituție subordonată Ministerului Agriculturii, condus tatăl său: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). „E un copil care așteaptă să-și găsească rostul în viață și, ca părinte, o ajut. Nu văd care-i problema”, spunea atunci Daea, senin. Anul trecut, Dana Florentina câștiga la AFIR 6.000 de lei lunar.
    • În octombrie 2019, pe ultima sută de metri a mandatului ministerial al lui Petre Daea, un secretar de stat din subordinea sa a semnat în numele ministrului un ordin prin care ar obține un beneficiu direct și Piscicultorul S.A., o societate deținută de Larisa Elena Popescu, cealaltă fiică a lui Daea. Aceasta deține, prin concesiune, de la o instituție subordonată Ministerului Agriculturii, o fermă piscicolă la Crevedia (jud. Dâmbovița), contractul urmând să expire anul viitor. „Prin ordinul semnat de Dumitru Botănoiu se înființează o comisie care poate prelungi contractele de concesiune a terenurilor cu amenajări pisciole pe 49 de ani, prin simpla voință a părților, fără a mai trece prin procedură de licitație”, a scris G4Media.ro.
    • În 2009, Piscicultorul S.A. primise licență de funcționare de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), unde vicepreședinte era Camelia Luchian, actuala soție a lui Daea (a doua). În prezent, Camelia Luchian activează la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), și această instituție fiind subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
    • După soție și cele două fiice, se impunea o sinecură și pentru ginere. Așa a intrat în joc Valentin Budașcu (soțul Danei Florentina, cea de la AFIR), care n-a ratat șansa de a se angaja pe o leafă deosebită la Agenția Națională pentru Zootehnie (ANARZ).

    Clanul Daea de la Ministerul Agriculturii: tata + mama + fiica 1 + fiica 2 + ginerele. O familie de profesioniști!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Intensitatea focului rușilor a scăzut, pentru că pur și simplu nu au obuze. Au fost aruncate în aer de rachetele HIMARS”

    * Nici Iranul nu mai vrea să dea arme Rusiei! Ayatollahii s-au răzgândit cu câteva zile înaintea vizitei lui Putin la Teheran

    * Colonelul trădător Avramcenko, participant activ la anexarea Crimeii în 2014, a fost măcelărit de ucraineni în Hersonul ocupat de ruși

    * Jurnalistă condamnată la 8 ani de închisoare pentru „trădare de stat”, în Belarus, pentru că a relatat de la protestele anti-Lukașenko

    * Dezvăluire-șoc: Rusia vrea să anexeze și 3 regiuni din nordul Kazahstanului! Când a aflat planul diabolic al lui Putin, președintele kazah s-a rupt de acesta

    * VIDEO-INTERVIU. Remus Cernea, mărturii de pe front. „În Ucraina, când spui că ești român, ești fratele lor. Ne bucurăm de un uriaș respect acolo”

    * Europa somează România să termine cu șmecheriile prin care favorizează spălarea banilor! Directiva a fost maltratată, la fel ca Legea avertizorului de integritate

    * Dorin Chioțea și-a dat demisia de la șefia Redacției Sport din TVR pentru a-și ascunde „veniturile paralele”, considerate „intime”! Anul trecut, declarația de avere l-a aruncat în scandalul conflictului de interese și al publicității mascate

    * Căpușe PSD: Grindeanu a numit un agricultor la șefia Autorității Aeronautice – pe fratele lui Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului!

    * Încă un om al lui Iliescu rămâne fără certificat de revoluționar: Alexandru Mironov. „Nu există nicio dovadă” că ar fi avut vreo contribuție

    * Rușine istorică la fotbal: campioana României nu mai poate trece nici de turul 1 preliminar al Ligii Campionilor! Eliminată de armeni, CFR Cluj se prăbușește direct în Conference League. Primele două competiții europene ne sunt interzise

    * ANALIZĂ REUTERS: Italia ar putea provoca o prăbușire a zonei euro. Are datorii de două ori mai mari decât Spania, Portugalia, Irlanda și Grecia la un loc

  • Ministrul pus sub acuzare de DNA pentru corupție a fost aplaudat furtunos de grupul PSD din Parlament

    Scene grotești marți, în plenul Camerei Deputaților, unde grupul PSD l-a aplaudat furtunos, în semn de solidaritate, pe colegul Adrian Chesnoiu, ministrul demisionar al Agriculturii pentru care DNA cere ridicarea imunității parlamentare ca să fie trimis în judecată într-un dosar de corupție. Chesnoiu e acuzat de procurori că a trucat un concurs de angajare, denunțătorul fiind chiar beneficiarul aranjamentului. Ex-ministrul își proclamă inocența, iar PSD îl susține moral și nu numai, așa cum a făcut de-a lungul timpului cu toți infractorii din partid.

    Adrian Chesnoiu pare să fi devenit eroul parlamentarilor PSD. Acesta a proclamat marți, la dezbaterea din Camera Deputaților privind solicitarea DNA de a i se ridica imunitatea, că va vota pentru încuviințarea urmăririi penale.

    Ionuț Moșteanu, liderul grupului parlamentar al USR din Camera Deputaților, a sesizat anomalia: „Numai PSD putea să aplaude un ministru care este cercetat de DNA!“. USR-istul a adăugat că PSD-iștii îl aplaudau la fel și pe Dragnea acum câțiva ani.

    „Sunt, dragi colegi, un om simplu, și așa vreau să rămân, ca orice cetățean al acestei țări”

    Fost ofițer al serviciului de informații al Ministerului de Interne (celebrul „Doi ș’un sfert”), Chesnoiu a pledat pentru nevinovăția sa și a anunțat că nu se va ascunde în spatele unei funcții: „Sunt, dragi colegi, un om simplu, şi aşa vreau să rămân, ca orice cetăţean al acestei ţări. Nu o să mă ascund niciodată în spatele unei funcţii de demnitate publică, ar trebui să considerăm această funcţie nu ca un privilegiu personal. Şi eu voi face acest lucru şi voi vota la vedere pentru încuviinţarea derulării şi verificării aspectelor de suspiciune ridicate la adresa mea. Vreau să faceţi şi voi la fel. Nu sunt adeptul unei justiţii televizate. Nu am comis nicio infracţiune de corupţie şi nici o altă faptă de natură penală. Sunt nevinovat şi asta voi dovedi la finalul suspiciunilor care planează la adresa mea. Rămân susţinătorul fermierilor şi agriculturii româneşti. Am fost întotdeauna sincer în faţa dvs, aşa voi rămâne şi în faţa parlamentarilor şi cetăţenilor români”.

    Ridicarea imunității lui Chesnoiu are însă prea puțină legătură cu voința acestuia. Comisia Juridică a Camerei Deputaților adoptase deja un raport favorabil pentru această operațiune. După dezbateri, tot marți, urmează și votul secret.

    Chesnoiu a demisionat după ce DNA a cerut ridicarea imunității pentru a-l trimite în judecată. Conform procurorilor, în perioada 9 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul a forțat un subordonat, membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui protejat de-al PSD-istului o parte din subiectele la 4 concursuri pentru ocuparea unor posturi de consilier, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv la niște direcții județene din Ministerul Agriculturii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Rușii bombardează din nou Kievul! Trimit rachete de la distanță. O fetiță de 7 ani, scoasă de sub dărâmături. Joe Biden: „Încă o barbarie a lor”

    * „Putin nu va reuși. Va fi o catastrofă pentru Rusia. Ucraina va reveni la granițele ei din 1991, își va recupera toate teritoriile”

    * VIDEO. O rachetă trimisă de ruși, în Lugansk, s-a întors și a lovit punctul de lansare, provocând o explozie catastrofală!

    * Misterul împușcării colonelului FSB care purta valiza nucleară a lui Putin. Vadim Zimin se afla în arest la domiciliu

    * VIDEO. PSD-istul pervers care i-a cerut favoruri sexuale unei tinere pentru a o angaja la Primărie: „Sunt un familist convins!”

    * Prins că a trucat un concurs de angajare, ministrul Chesnoiu (PSD) și-a dat demisia de la Agricultură, dar nu și din Parlament. DNA cere ridicarea imunității sale parlamentare

    * Netejoru, șeful Inspecției Judiciare cu care PSD a terorizat magistrații reformiști, se pensionează cu 6.500 de euro/lună, mai mult decât salariul pe care l-a avut

    * Nepoata directorui SRI din regimul Iliescu, salariu de 11.000 de euro pe lună la stat. Ioana Timofte a făcut o facultate particulară și a fost pusă șefă la ISCIR București

    * Populismul grețos al lui Dan Negru. Are salariu de 25.000 de euro, dar a pus motorină de 1,4 lei, instigând la blocarea benzinăriilor

    * Dulce ca mierea e pușcăria patriei. Cazul Elena Udrea

    * Extraterestrul David Popovici, dublu campion mondial la seniori, deși are doar 17 ani și 9 luni! Din 1973, nimeni n-a mai reușit „dubla” 100 + 200 de metri liber

  • Prins că a trucat un concurs de angajare, ministrul Chesnoiu (PSD) își dă demisia de la Agricultură, dar nu și din Parlament. DNA cere ridicarea imunității sale parlamentare

    Adrian Chesnoiu, ministrul PSD al Agriculturii, este acuzat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) că a trucat un concurs de angajare. Șeful Parchetului anticorupție, Crin Bologa, cere Camerei Deputaților să-i ridice imunitatea, pentru a putea fi trimis în judecată.

    Confruntat cu această situație, Adrian Ionuț-Chesnoiu (40 de ani) a anunțat că va demisiona din funcția de ministru, nu însă și din cea de deputat, care-i asigură protecție în fața legii.

    Acesta este cel dintâi ministru din Guvernul Ciucă vizat de DNA într-un dosar de corupție.

    După anunțul DNA, Chesnoiu a precizat pe Facebook că își dă demisia din funcția de ministru și se „autosuspendă” din PSD, dar susține că nu a săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție. El nu demisionează și din Camera Deputaților, dar le cere colegilor săi deputați să voteze în favoarea ridicării imunității sale parlamentare, pentru a putea fi cercetat.

    Înainte de a ajunge în PSD, Adrian Chesnoiu a fost ofițer în serviciul de informații al Poliției! Acum, procurorii îl acuză de abuz în serviciu.

    Comunicatul DNA privind dosarul Chesnoiu

    „În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul-șef al DNA, Crin Nicu Bologa, a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor și în prezent având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

    * abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;

    * instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni).

    Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție, referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă, are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

    În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.

    Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați «agreați» dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.

    De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

    Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de șase volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

    Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.
    Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

    Anunțul lui Adrian Chesnoiu

    „NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă!

    În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:

    Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!

    Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale.

    De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!

    Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!

    Doamne ajută!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Nepoata directorui SRI din regimul Iliescu, salariu de 11.000 de euro pe lună la stat. Ioana Timofte a făcut o facultate particulară și a fost pusă șefă la ISCIR București

    * VIDEO. George Simion a încercat o nouă provocare de tip rusesc la adresa Maiei Sandu. A zburat la Chișinău deși are interdicție de intrare în Republica Moldova până în 2023. A fost trimis la București cu primul avion

    * VIDEO. George Simion: „Politicienii sunt ăia care au distrus România”. Fata din Congo: „Adică tu ai distrus România, nu?”

    * Un „locotenent” al lui Miron Cozma, anchetat pentru mineriada din 13-15 iunie 1990, e finanțat de Guvernul PSD-PNL, la Chicago! Anul trecut i-au fost alături ambasadorul Muraru și consulul Trifan

    * Victor Rebengiuc, la 89 de ani: „Gata, s-a terminat! Nu mai am nicio speranță. Ce-am votat eu nu mai există. S-a dus, s-a împrăștiat, s-a înălțat la ceruri”

    * Lista celor 10 parlamentari (din 79) care pleacă de la USR la REPER-ul lui Cioloș: 8 deputați și 2 senatori. Au „dezertat” și 5 din cei 8 europarlamentari

    * Ticăloșia șoferiței bete care a omorât 4 oameni: susține că nu ea se afla la volan, deși SMURD-ul a găsit-o pe locul șoferului!

    * Sfârșitul imposturii: Cornel Dinu rămâne fără certificatul de revoluționar, obținut pentru „meritul” de a fi avut grijă de Nina Iliescu și de a fi lucrat în echipa de dezinformare a lui Dan Marțian, în TVR

    * Digi 24 l-a scos din grilă pe Cristian Tudor Popescu. „Ar fi trebuit să mă despart de mult de Digi 24” / „Diagnosticele puse au fost considerate mai dăunătoare pentru imaginea postului decât boala”

    * VIDEO. Cristoiu și Turcescu întețesc propaganda pro-Putin: „Aceste sancțiuni sunt îngrijorătoare, automate, orice-ar face Rusia” / „Occidentului i-a trebuit acest război mai mult decât lui Putin” / Pentru încheierea războiului, Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei

    * Ce i-a cerut Zelenski lui Iohannis: 1. urgentarea exportului de cereale ucrainene prin portul Constanța; 2. fabricarea de muniție pentru armamentul ex-sovietic al Kievului

    * Propagandista-șefă a Kremlinului: „Speranța noastră este o foamete

    * Țări mici, dar curajoase: Lituania rupe legătura terestră a Rusiei cu enclava Kaliningrad, Moldova interzice propaganda TV rusească

    * Un ofițer rus a scris că Ucraina nu mai există ca stat. Acum nu mai există el ca om. A fost lichidat, la 23 de ani

    * David Popovici a bătut 3 recorduri mondiale în 3 zile! Cel mai bun timp și la 100 de metri liber, după titlul câștigat la 200 de metri