Ritmul în care Guvernul PSD-PNL împrumută bani de pe piețele internaționale, îndatorând România, continuă să crească, și mai grav fiind că datoriile sunt făcute pentru a acoperi cheltuieli curente, cum ar fi pensiile speciale, și nu pentru investiții în infrastructură ori economie. Datoria publică a ajuns deja în februarie de 707 miliarde de lei (140 de miliarde de euro), adică peste 50% din PIB-ul țării, scrie „Ziarul Financiar“.
În intervalul ianuarie-februarie, Guvernul PSD-PNL a crescut datoria României cu 40 de miliarde de lei (8 miliarde de euro), scrie Mediafax. E un ritm nemaivăzut în istoria țării, absolut inexplicabil în mod rațional, ținând cont că România ar trebui să se concentreze pe accesarea fondurilor PNRR și a altor bani gratuiți dați de UE, în loc să facă împrumuturi la dobânzi foarte mari de pe piețele internaționale.
Perioada noiembrie 2021-mai 2023 a fost una dintre cele mai nefaste din istoria României, la capitolul risipei resurselor financiare. S-au făcut împrumuturi colosale, de zeci de miliarde de euro (sute de miliarde de lei), care s-au topit fără niciun efect în economie – direcționați fiind de PSD și PNL către pensii, salarii și clientela de partid.
La sfârșitul anului 2019, scrie ZF, România avea o datorie publică aproape la jumătate de cea actuală, de 373 miliarde lei, adică 35% din PIB-ul țării la acel moment.
La sfârșitul lunii februarie 2023, datoria pe termen mediu și lung a țării era de 677 miliarde lei, în timp ce 30 de miliarde de lei reprezentau datoria pe termen scurt.
Un efect cât se poate de concret al acestor datorii uriașe, făcute prostește și la dobânzi-record, este că acestea vor pune în dificultate tot mai mare guvernele viitoare. Mediafax scrie că, pe măsură ce datoria crește, aceasta va fi tot mai greu de rostogolit. În 2023, de exemplu, România va avea nevoie de finanțări de 150 de miliarde de lei pentru a achita datoriile scadente și dobânzile aferente. Acești bani reprezintă deficitul bugetar pe anul curent și refinanțarea datoriilor vechi.
Cu cât datoriile cresc, cu atât România cheltuiește mai mult cu dobânzile.
Acestei situații foarte dificile i se adaugă gaura bugetară de 20 de miliarde de lei pe care Guvernul PSD-PNL a descoperit-o în luna aprilie, după nici 4 luni din 2023. Ministrul Finanțelor, masonul Adrian Câciu, numit de PSD și susținut de Dan Voiculescu pentru această funcție, a greșit alcătuirea bugetului pentru acest an, supraestimând cu mult încasările și subestimând masiv cheltuielile. Rezultatul a fost că, în aprilie, premierul Nicolae Ciucă a descoperit că lipsesc 20 de miliarde de lei (4 miliarde de euro) pentru a acoperi cheltuielile de funcționare a statului.