Guvernul a prezentat miercuri public Planul Național de Redresare și Reziliență, în care, printre foarte multe alte obiective concrete, se numără și construirea a 434 de kilometri de autostradă noi până în 2026 (adică în următorii 5 ani). Asta înseamnă că România și-ar mări cu circa 50% numărul kilometrilor de autostradă – în tomna anului trecut erau 912. Conform planului, cei 434 de kilometri vor fi construiți în cadrul a 4 autostrăzi.
Potrivit datelor prezentate de Guvern, sunt vizate pentru finanțare cu bani europeni porțiuni din autostrăzile A1 și A3, o mare parte din A8 și, integral, A7. Acestea vor fi construite la cele mai înalte standarde calitative din UE: cu sute de hectare de perdele forestiere pe margini și cu stații electrice de încărcare a mașinilor.
Porțiunile de autostradă unde se vor construi cei 434 de kilometri
A7 – finanțată integral din PNRR: Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani;
– Ploiești – Buzău: 63 km;
– Buzău – Focșani: 83 km;
– Focșani – Bacău: 96 km;
– Bacău – Pașcani: 82 km;
Total: 324 kilometri
A8 – finanțată parțial prin PNRR: Târgu-Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Pașcani;
-Tg. Mureș – Miercurea Nirajului: 25 km;
-Leghin – Pașcani: 34 km;
Total: 59 de kilometri
A1 – finanțată porțiunea Margina – Holdea: 9 kilometri;
A3 – finanțată porțiunea Nădășelu – Poarta Sălajului: 49 de kilometri.
Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, a explicat: “În 2026 vom vedea 434 de km noi la autostrăzile A7 și A8, este contribuția noastră la datoria istorică față de români privind construcția de autostrăzi. Și pentru că suntem pe drumul spre viitor, vor fi construite pe aceste tronsoane 52 de stații electrice, cu 264 de puncte de încărcare. În total prin PNRR (transport, energie, fondul UAT) vom ajunge să avem câteva mii de stații de încărcare electrică“.