Comentariu de Vladimir Munteanu
O stafie umblă prin Europa – stafia neomarxismului. Umbra acestei periculoase renașteri a marxismului, în cheie eco-anarhisto-bolșevică, a cuprins universitățile occidentale și societatea civilă, iar de ceva vreme își caută cărarea spre viața politică. Tineri exaltați, îmbuibați de confortul oferit de capitalism, posesori de Iphone, autoturism personal și cont de Facebook, ba chiar și angajați la vreo corporație, contestă moștenirea bunăstării capitaliste lăsată de părinții lor. Ei sapă, cu o senină inconștiență, la rădăcina sistemului, într-o iluzorie căutare a unei lumi „fără reguli, fără nedreptăți”, în care egalitatea între oameni – economică, socială, culturală și inclusiv sexuală, prin anularea genului – este absolută. Marx, Engels, Lenin, Troțki și Mao se văd răzbunați! Ideologia lor sângeroasă și inumană, condamnată de istorie, renaște nu în rândul clasei muncitoare, ci cu ajutorul tinerilor din familiile burgheziei de mijloc, cândva „motorul” progresului adus de sistemul capitalist.
O stafie extrem de toxică pune în pericol democrația întemeiată pe economia capitalistă. În rândul maselor, stafia a supraviețuit căderii comunismului, inclusiv prin intermediul unor sărbători „nevinovate”, ca „1 Mai – Ziua Muncii” și „8 Martie – Ziua Femeii”, la care s-au adăugat treptat felurite „confecții” cu originea în neomarxismul cultural, țelul comun fiind înlăturarea capitalismului.
Ofer femeilor care citesc publicația noastră, nu urări de „La Mulți Ani cu ocazia Zilei Femeii!”, ci doar oportunitatea de a înțelege că „Ziua de 8 Martie” este o zi care jignește profund natura minunată, divină a Femeii. Oferta este valabilă și pentru Oana Bogdan, femeia-politician care ne-a bulversat zilele trecute cu bizare declarații „flower-power”, în cheie neomarxistă, despre proprietatea privată și viața de familie.
Primul pas în proclamarea Zilei Internaționale a Femeilor Muncitoare este făcut la Conferința Internațională a Femeilor Socialiste de la Stuttgart, în 1907. Militanta anarho-socialistă Clara Zetkin, fondatoare a Revistei Femeilor Socialiste „Egalitate”, prezintă o rezoluție de susținere a acestui demers, scrisă în colaborare cu activistele marxiste Alexandra Kollontai și Rosa Luxemburg. Anul următor, în mai 1908, Federația Cluburilor Femeilor Socialiste din Chicago (USA) decide să celebreze o „Zi a Femeii”, iar în 1909, Partidul Socialist Nord-American adoptă o „Zi a Femeii”, celebrată la date diferite, de către organizațiile muncitorești-socialiste din orașele americane.
În anul 1910, Conferința Internațională a Femeilor Socialiste proclamă Ziua Internațională a Femeilor din Clasa Muncitoare, ca zi de luptă. Această zi este celebrată în 1911 în Austria, Germania, Danemarca și Suedia prin manifestații de stradă în care femeile solicită dreptul egal la muncă, încetarea discriminării în fabrici etc. În același an, la 25 martie, peste o sută de muncitoare, majoritatea emigrante din Italia și Europa de Est, mor ucise într-un incendiu la fabrica „Triangle Shirtwaist” din New York, din cauza condițiilor primitive de lucru. Drama este preluată de propaganda marxistă, iar muncitoarele ucise devine un fel de „martire” ale Zilei Internaționale a Femeilor din Clasa Muncitoare.
Din anul 1914, Ziua Internațională a Femeilor din Clasa Muncitoare este celebrată la data de 8 Martie de organizațiile socialiste și marxiste participante la Conferința Internațională a Femeilor Socialiste. Conținutul revoluționar și militant al acestei zile festive este însă dat de greva femeilor din fabricile de textile din Petrograd (Rusia). În ziua de 8 Martie 1917 (23 februarie pe rit vechi), contrar directivelor venite de la partidele și organizațiile marxiste care evitau deocamdată să organizeze proteste de stradă, peste 90.000 de muncitoare au declanșat o grevă care s-a transformat, în zilele următoare, în Revoluția Rusă din Februarie, care a avut ca urmări abdicarea Țarului și instaurarea unui regim republican. Regim care ulterior a fost înlăturat și înlocuit cu dictatura comunistă, prin lovitura de stat organizată de bolșevicii conduși de Lenin și Troțki (eveniment cunoscut sub numele de Marea Revoluție din Octombrie). Muncitoarele care au protestat de 8 Martie 1917 au devenit „eroinele” Revoluției Bolșevice și model de urmat pentru toate femeile aflate în lupta de emancipare și de distrugere a sistemului capitalist. Dictaturile comuniste au folosit intens Ziua de 8 Martie pentru a promova „mama eroină”, „femeia muncitoare” etc., în efortul propagandistic de a transforma femeia într-o „militantă progresistă a clasei muncitoare”.
În 1977, ONU invita țările membre să celebreze Ziua de 8 Martie ca Ziua Internațională a Drepturilor Femeii și a Păcii.
După căderea comunismului, mitul „femeii militante” a supraviețuit în neomarxismul cultural exprimat prin politicile de gen și feminismul radical care promovează destructurarea familiei naturale, negarea diferențelor biologice dintre femeie și bărbat, negarea proprietății private, distrugerea corporațiilor și implicit a sistemului capitalist, ecologia extremistă (întoarcerea la „vremurile paradisiace” în care omul exploata minimal resursele planetei, trăind în „armonie cu natura”) etc.
Femeia celebrată de 8 Martie nu este femeia-mamă care naște și își crește, în iubire deplină, copiii, nu este femeia-bunică iubitoare de nepoți, nu este femeia-soție, loială bărbatului ei, unică în relația cu acesta, cu nimic superioară și cu nimic inferioară soțului ei. Femeia celebrată de 8 Martie este fantoma unor vremuri întunecate din care am primit ca moștenire doar ura, este femeia-militant care urăște sistemul capitalist pentru că nu-i poate accepta regulile competiției și eficienței la a căror conformare o cheamă, este femeia-activist care urăște proprietatea privată pe temelia căreia se ridică familia naturală în care nu se mai regăsește. Femeia celebrată de 8 Martie este femeia căzută în misandrie care nu mai vede în bărbat un împreună-călător pe drumurile vieții, ci doar un stăpân abuziv a cărui forță fizică și intelectuală o copleșește, este femeia egoistă care privește la copiii ei nu ca la un dar divin, ci ca la niște piedici apărute în calea emancipării ei, este femeia ucigașă care își urăște propria natură, aceea de a purta și de a da viață prin naștere de prunci.
Despre asta este Ziua de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeilor Muncitoare.
Și, în final, câteva gânduri pentru Oana Bogdan.
Dragă Oana, dacă vrei să experimentezi renunțarea la proprietatea privată, ai două căi: poți merge în Coreea de Nord sau într-o mânăstire de maici. Eu îți recomand a doua soluție și asta după ce vei vinde toată averea ta (că doar e proprietate privată!) și o vei dărui celor săraci. Altfel, renunțarea la proprietatea privată, ceea ce tu numești „un pas important al omenirii”, generează doar nedreptate și crimă. Istoria a dovedit acest adevăr.
Dragă Oana, apariția agriculturii și domesticirea animalelor au fost începutul civilizației umane. Dacă tu te-ai întoarce în timp și ai desființa aceste două mari realizări ale speciei umane, revenind în prezent ai fi lipsită de semi-preparatele pe care le ai în frigider, de restaurantul unde petreci la sfârșit de săptămână cu prietenii și familia, de hainele pe care le îmbraci și, prin consecință, de toate celelalte daruri oferite de civilizație și de care te bucuri din plin.
În schimb, poți alege, fără să ne mai tulburi, să trăiești în grupuri, este alegerea ta, dar te rog frumos, nu promova în politică naivitățile tale adolescentine. La Mulți Ani în politică, dragă Oana… și nu de 8 Martie îți urez asta!
Alte comentarii de VLADIMIR MUNTEANU:
