Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis, marţi, cererea de pensionare depusă de fosta şefă a DIICOT, Elena Giorgiana Hosu. Aceasta are 48 de ani și 9 luni (va împlini 49 de ani pe 11 septembrie).
„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi, a hotărât înaintarea către preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 01.07.2021, a doamnei Hosu Elena Giorgiana, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (unanimitate)”, se arată în comunicatul CSM.
Giorgiana Hosu va avea, evident, o pensie specială, de peste 12.000 de lei pe lună, chiar dacă a lucrat doar 26 de ani.
A fost adjuncta Alinei Bica
Giorgiana Hosu a demisionat din funcţia de procuror-şef al DIICOT în septembrie 2020, la numai 7 luni de la numire, după ce soţul său, fostul poliţist Dan Hosu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 3 ani închisoare cu suspendare în dosarul „Carpatica Asig”. Acesta a fost găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
Giorgiana Hosu a mai condus DIICOT de două ori, însă cu statut de interimar:
- în intervalul noiembrie 2014 – aprilie 2015 (după demisia Alinei Bica, care fusese trimisă în judecată într-un dosar ANRP);
- în octombrie 2019 (după demisia lui Felix Bănilă, plecat după criticile privind modul în care se desfăşura ancheta în cazul răpirilor și al crimelor de la Caracal).
Giorgiana Hosu a ocupat și funcţia de procuror-şef adjunct al DIICOT, tot în două mandate:
- 2013-2014, perioadă în care instituţia era condusă de Alina Bica (actuala condamnată fugară);
- 2019-2020, sub Felix Bănilă.
Giorgiana Hosu a absolvit Facultatea de Drept în 1995.
Timp de trei ani (1995-1998) a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
În 1998 a „urcat” la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).
În 2004 a devenit procuror la DIICOT.
Din 2007 până în 2012 a fost procuror-şef al Biroului de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare în cadrul DIICOT.