ziaristii.com

Etichetă: 21 decembrie 1989

  • SERIAL (31). Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu (VIDEO)

    În timpul “marii adunări populare” din 21 decembrie 1989 au fost mai multe diversiuni. Lămuritoare sunt mărturiile depuse, în acest sens, atât de către cei care făceau parte din aparatul de represiune, cât şi de către participanţi din Piaţa Palatului. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

    Implicat în evenimente, colonelul Andrei Păsăreanu descrie una dintre încercările de spargere a demonstraţiei. Este vorba de acţiunea unor grupuri constituite, în principal, din muncitori de pe Platforma Pipera. Acestea aveau o structură organizatorică bine pusă la punct, pe principii militare. De altfel, multe dintre întreprinderile de la Pipera erau militarizate, pentru că se ocupau cu “producţia specială”.

    “Pe Platforma industrială Pipera exista o importantă grupare de opozanţi, cu nucleul la Întreprinderea de Cinescoape (ICIN), unde de «producţia specială» se ocupa col. ing. Păsăreanu Andrei, care avea legături cu toate întreprinderile din zonă. S-au format echipe sub îndrumarea subinginerului Trăistaru T., inginer Varga C., inginer Predescu Gh., maistru Petre Şt., maistru Dragotă C., muncitor Manole C., inginer Petcu P., tehnician Niculescu T., tehnician Bârsan Daniela şi alţii. Prin mobilizarea făcută, muncitorii şi salariaţii de pe Platforma Pipera au fost primii care au participat şi contribuit la deturnarea mitingului din 21 decembrie”, scrie Păsăreanu.

    Momentul-cheie a fost decizia de organizare a mitingului de către Ceauşescu. “Scoaterea în stradă a populaţiei şi strângerea la un loc a unui număr foarte mare de manifestanţi erau foarte dificil de realizat, având în vedere măsurile deosebite luate de Ceauşescu în acea perioadă. Aceasta se putea face numai cu aprobarea lui. În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, ofiţerul de serviciu de la Centrala Industrială de Electronică l-a anunţat pe colonelul Păsăreanu să se prezinte la serviciu pentru organizarea unui mare miting în Capitală, programat pentru ora 9.00. Tot ce se dorea era ca mase mari de oameni să fie strânse la un loc. De acum, pentru organizaţie, cuvântul de ordine era «boicotarea mitingului».”

    Din moment ce existau mii de oameni, organizaţia putea acţiona. “Echipe formate din 3–5 persoane trebuiau să pătrundă în mulţimea din Piaţă şi să facă scandal, să se certe între ei, să se împingă, să simuleze căderi, să ţipe, să producă busculade, deplasându-se mereu pentru a nu fi localizaţi de către organele de ordine, apoi să părăsească Piaţa. Aşa s-a făcut. S-a pătruns dinspre nord – Calea Victoriei, Ateneu – şi s-a ieşit prin sud, Biserica Bucur-Romarta”, povesteşte Păsăreanu.

    Pancarte și tablouri abandonate de oameni speriați

    Aceste acţiuni sunt confirmate de mărturiile unor participanţi la evenimente. Iată ce spune Gheorghe Scurtu, care atunci avea 22 de ani şi era muncitor la Fabrica de Macarale: “În ziua de 21 decembrie, împreună cu alţi tineri, am provocat debandadă în mulţime, am simulat conflicte, ne-am împins, am fluierat şi am huiduit, iar pe fondul zgomotelor ce se auzeau, am strigat: «Vin tancurile!»”.

    Altă declaraţie îi aparţine lui Laurenţiu Petrescu, pe atunci elev în vârstă de 19 ani. “În dimineaţa de 21 decembrie 1989, în urma unui telefon primit de tatăl meu, Petrescu Paul, de la colaboratorul şi prietenul său Păsăreanu Andrei, am plecat împreună cu fratele meu Mircea şi cu tata să participăm la miting. În staţia de metrou Piaţa Romană ne-am întâlnit cu un cunoscut al tatălui meu, care era însoţit de patru bărbaţi. Consemnul a fost să pătrundem în rândul maselor de oameni şi să provocăm dezordine. Să ne împingem, să ţipăm, să ne lovim reciproc, să simulăm căderi şi să fugim prin mulţime. Am pătruns prin zona Ateneu şi am ieşit pe la Biserica Kreţulescu.”

    VIDEO: Imagini de arhivă – 21 decembrie 1989

    Scenariul şi regia: Sergiu Nicolaescu

    Regizorul Sergiu Nicolaescu susţine că la mitingul din 21 decembrie a participat singur şi din proprie iniţiativă, fără a fi fost convocat de cineva. El mai spune că era pregătit să-l lichideze pe şeful statului. Cineastul favorit al clanului Ceauşescu zice că a luat un pistol şi o grenadă de la comandantul unei unităţi militare de lângă Ploieşti, care îl ajuta la filmări cu trupe şi tehnică. Povestea lui Nicolaescu pare desprinsă dintr-un film de acţiune cu un scenariu cam stângaci.

    “Am plecat la studioul de la Buftea. Acolo am luat, de la directorul filmului meu, trei aparate de emisie-recepţie şi o goarnă. În felul ăsta, m-am gândit eu, mă duc la miting. Mi-am zis: intru în Piaţă, mă apropii cât mai mult de Ceauşescu şi, la un moment dat, cu goarna i-aş spus lui Ceauşescu ceva. Şi în momentul în care el îmi răspundea altceva, eu îmi declanşam grenada în buzunar. Muream şi eu, dar murea şi el”, a declarat Sergiu Nicolaescu.

    Regizorul are o explicaţie şi pentru eşuarea planului său. “Am trecut fără probleme. Şi m-am dus în zona în care trebuia. Şi în momentul ăla am simţit că pleacă ceva din spate. Zgomotul acela. Şi am văzut un grup de inşi care au venit pe Calea Victoriei, au făcut diverse acţiuni acolo, de împuns cu nu ştiu ce, şi pe urmă au fugit pe lângă biserică în jos şi s-au dus în Cişmigiu şi de acolo au dispărut. Erau, să zic aşa, douăzeci şi ceva de oameni. Până în 30 de ani. Eu i-am urmărit pe ei pentru că ziceam că mi-i iau ca aliaţi, dar nu: băieţii au întins-o imediat. Deci, ei aveau un plan. Şi când m-am întors eu, Piaţa se golea.”

    VIDEO: Discursul integral al lui Ceaușescu

    De-a lungul vremii, Sergiu Nicolaescu a făcut declaraţii care se bat cap în cap. Pe unele le-a retractat, de altele “a uitat”. Există bănuieli că regizorul a avut un rol mult mai puţin fantezist decât cel relatat de el, cu “grenada din buzunar ”. Concret, el ar fi contribuit la întreruperea discursului lui Ceauşescu prin bruierea instalaţiei de sonorizare. O asemenea ipoteză l-ar plasa pe Sergiu Nicolaescu în grupul care a organizat diversiunea în mod profesionist. Grup care, în mod inevitabil, ducea spre serviciile secrete străine. Este o variantă pe care cineastul, preocupat să evite asocierea stânjenitoare cu agenturile de spionaj despre care vorbea Ceauşescu, o respinge violent.

    Acţiunile sale din acea zi sunt însă extrem de suspecte. Nu este exclus ca ele să aibă legătură cu stagiul prelungit pe care Sergiu Nicolaescu tocmai îl făcuse în Germania de Vest, de unde revenise pe 15 decembrie, după ce asistase la prăbuşirea Zidului Berlinului.

    – Va urma –

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 30. 21 decembrie: mitingul fatal

    EPISODUL 29. Aici, Radio Europa Liberă!

    EPISODUL 28. Pe culmile disperării (VIDEO)

    EPISODUL 27. Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    EPISODUL 26. Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    EPISODUL 25. Mințit și în Iran

    EPISODUL 24. Ultima vizită. La Teheran

    EPISODUL 23. O stenogramă pierdută

    EPISODUL 22. 1945 – un fals moment de vitejie

    EPISODUL 21. „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    EPISODUL 20. „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    EPISODUL 19. Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    EPISODUL 18. O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    EPISODUL 17. Asaltul tăcut al turiștilor sovietici

    EPISODUL 16. Ultima vânătoare: măcel la fazani

    EPISODUL 15. Lovitura-șoc dată lui Ceaușescu: fuga Nadiei

    EPISODUL 14. Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    EPISODUL 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    EPISODUL 12. „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

    EPIDODUL 11. Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    EPISODUL 10. Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    EPISODUL 9. FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

    EPISODUL 8. Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974. Sub umbrelă sovietică…

    EPISODUL 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    EPISODUL 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    EPISODUL 5. Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    EPISODUL 4. Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

    EPISODUL 3. „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    EPISODUL 2. Întâlnirea de la Malta

    EPISODUL 1. „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

  • SERIAL / „Sfârșitul Ceaușeștilor” (30). 21 decembrie: mitingul fatal

    “Marea demonstraţie a oamenilor muncii”, organizată în sprijinul regimului, a fost o greşeală tactică uluitoare. Diversioniştii asta aşteptau: peste 50.000 de oameni adunaţi la un loc. Ceauşescu a picat în capcana unui exerciţiu de autoadmiraţie. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

    Sfătuit de lingăii din jurul său şi împins de propriile porniri paranoice, Nicolae Ceauşescu a crezut că organizarea unui miting va rezolva problemele grave de la Timişoara. Decizia de a strânge “oamenii muncii” în faţa sediului CC al PCR a fost bomboana de pe coliva regimului. Grupările diversioniste au avut “materia primă” pentru declanşarea revoltei în Bucureşti. Între timp, Timişoara era declarat oraş liber, dar asta nu influenţa prea mult balanţa puterii din Capitală.

    La Bucureşti, aparent era linişte, însă tensiunile acumulate deveniseră insuportabile. Era suficientă o scânteie pentru ca totul să explodeze. Mitingul, la care au fost convocaţi “oamenii muncii” pentru susţinerea “iubitului conducător”, a fost ceea ce aşteptau diversioniştii. Un nesperat cadou făcut de un dictator în derivă.

    Îmbătat cu apă rece după discursul televizat din seara precedentă, Nicolae Ceauşescu a vrut să iasă în evidență ca în 1968. În urmă cu 21 de ani, discursul antisovietic din aceeaşi Piaţă, de la acelaşi balcon, i-a adus o popularitate formidabilă. Luase puterea de trei ani, dar românii încă îl considerau un politician mărunt în comparaţie cu predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Momentul august ’68 l-a transformat într-un erou naţional, trimiţându-l în uitare pe Gheorghiu-Dej.

    În seara de 20 decembrie 1989, la scurt timp după revenirea din Iran, Ceauşescu l-a întrebat pe Barbu Petrescu, primarul Capitalei: “Se poate organiza mâine o mare adunare a oamenilor muncii?”. Petrescu i-a răspuns: “Da, tovarăşe secretar general. Să ne spuneţi doar ora şi efectivul”. Ceauşescu a hotărât: ora 12.00, cel puţin 100.000 de “oameni ai muncii” de pe marile platforme industriale ale Capitalei.

    În dimineaţa următoare, într-o scurtă şedinţă cu membrii CPEx, Ceauşescu le-a spus: “Ne invită tovarăşii de la Capitală la o mare adunare populară. Trebuie să anunţăm unele măsuri”. “Nea Nicu” începea ziua cu o minciună, căci nu “tovarăşii de la Capitală” avuseseră ideea mitingului, ci el însuşi!

    “A fost o mică întâlnire, de câteva minute, în biroul acela mic, de lângă el. În ultima vreme nu mai ţinea şedinţe în biroul lui, la sfatul ei, ca să nu se consume cantitatea de oxigen. El a intenţionat să vină la miting cu o serie de îmbunătăţiri, pentru creşterea nivelului de trai. Vă amintiţi de cele câteva procente, de femeile cu mulţi copii. Îşi făcuse nişte notiţe pe un carnet, circa două păginuţe. Când a plecat la miting, le uitase pe birou. Şi eu am văzut că se caută înainte de a lua cuvântul. M-am dus, m-am uitat, le-am luat şi i le-am adus. Că altfel s-ar fi zburlit imediat că «dormim pe noi», cum avea obiceiul”, îşi amintea şeful său de cabinet, Constantin Manea, la o audiere din 1993.

    Promisiunile lui Ceauşescu arătau disperarea care-l cuprinsese. Acompaniat de aplauzele firave ale unei pieţe aproape pustii după spargerea mitingului, “Nea Nicu” mai dădea 200 de lei în plus la salariu, mai adăuga 100 de lei la pensie şi le fericea cu 2.000 de lei pe mamele cu mai mult de doi copii.

    Secretul ţipetelor

    Cei peste 100.000 de manifestanţi din Piaţa Palatului şi din împrejurimi erau prinşi ca într-un cleşte. Zona Pieţei Palatului a fost izolată de restul oraşului prin trupe de Miliţie, Securitate şi Armată.

    Într-un raport al Comisiei “Decembrie 1989” se arată că “sarcina organizării barajelor pentru buna desfăşurare a mitingului a fost preluată de generalul Gianu Bucurescu, locţiitor al şefului Departamentului Securităţii Statului, şi de colonelul Marin Bărbulescu, şeful Miliţiei Capitalei. Au fost organizate 10 baraje şi o rezervă”.

    Acelaşi raport arată că, pe tot traseul, anumite străzi au fost blocate cu autobuze, tractoare sau camioane pentru a-i împiedica pe participanţii la miting să iasă din coloane şi să plece. Centrul oraşului a fost împânzit cu trupe de Securitate.

    Momentul de cotitură al demonstraţiei organizate la ordinul lui Ceauşescu a fost diversiunea din zona restaurantului Cina, descrisă de istoricul Ioan Scurtu. “În timpul cuvântării s-a auzit un zgomot de petardă, urmat de un hârâit la instalaţia de sonorizare, care au creat panică în rândul participanţilor. Potrivit unor relatări, mai multe femei au fost împunse în spate cu ţepuşe de lemn, iar acestea au început să ţipe. Cert este că, într-o stare de confuzie şi de teamă, participanţii, mai ales cei din faţă, au aruncat tablourile, pancartele şi steagurile, căutând să se ferească de eventuale lovituri.”

    Secretarul de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu, Constantin Manea, a aflat rezultatul cercetărilor făcute de organizatorii mitingului din Piaţa Palatului. “După evacuarea populaţiei prezente la miting au rămas multe pancarte şi lozinci. S-a făcut curăţenie. Nu ştiu cine spunea, parcă Barbu Petrescu, primarul Capitalei, că au fost adunate foarte multe sule. Unele dintre ele erau cu vârful însângerat. Explicaţia ar fi fost că o echipă bine pregătită ar fi înţepat femeile şi ele au ţipat, fie de disperare, fie de durere. Deci, aşa s-a produs. A fost foarte bine organizat.”

    – Va urma –

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 29. Aici, Radio Europa Liberă!

    EPISODUL 28. Pe culmile disperării (VIDEO)

    EPISODUL 27. Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    EPISODUL 26. Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    EPISODUL 25. Mințit și în Iran

    EPISODUL 24. Ultima vizită. La Teheran

    EPISODUL 23. O stenogramă pierdută

    EPISODUL 22. 1945 – un fals moment de vitejie

    EPISODUL 21. „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    EPISODUL 20. „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    EPISODUL 19. Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    EPISODUL 18. O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    EPISODUL 17. Asaltul tăcut al turiștilor sovietici

    EPISODUL 16. Ultima vânătoare: măcel la fazani

    EPISODUL 15. Lovitura-șoc dată lui Ceaușescu: fuga Nadiei

    EPISODUL 14. Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    EPISODUL 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    EPISODUL 12. „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

    EPIDODUL 11. Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    EPISODUL 10. Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    EPISODUL 9. FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

    EPISODUL 8. Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974. Sub umbrelă sovietică…

    EPISODUL 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    EPISODUL 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    EPISODUL 5. Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    EPISODUL 4. Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

    EPISODUL 3. „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    EPISODUL 2. Întâlnirea de la Malta

    EPISODUL 1. „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (30). 21 decembrie: mitingul fatal

    „Marea demonstraţie a oamenilor muncii”, organizată în sprijinul regimului, a fost o greşeală tactică uluitoare. Diversioniştii asta aşteptau: peste 50.000 de oameni adunaţi la un loc. Ceauşescu a picat în capcana unui exerciţiu de autoadmiraţie. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Sfătuit de lingăii din jurul său şi împins de propriile porniri paranoice, Nicolae Ceauşescu a crezut că organizarea unui miting va rezolva problemele grave de la Timişoara. Decizia de a strânge „oamenii muncii” în faţa sediului CC al PCR a fost bomboana de pe coliva regimului. Grupările diversioniste au avut „materia primă” pentru declanşarea revoltei în Bucureşti. Între timp, Timişoara era declarat oraş liber, dar asta nu influenţa prea mult balanţa puterii din Capitală.

    Momentul 21 august 1968

    La Bucureşti, aparent era linişte, însă tensiunile acumulate deveniseră insuportabile. Era suficientă o scânteie pentru ca totul să explodeze. Mitingul, la care au fost convocaţi „oamenii muncii” pentru susţinerea „iubitului conducător”, a fost ceea ce aşteptau diversioniştii. Un nesperat cadou făcut de un dictator în derivă.

    Îmbătat cu apă rece după discursul televizat din seara precedentă, Nicolae Ceauşescu a vrut să iasă în evidență ca în 1968. În urmă cu 21 de ani, discursul antisovietic din aceeaşi Piaţă, de la acelaşi balcon, i-a adus o popularitate formidabilă. Luase puterea de trei ani, dar românii încă îl considerau un politician mărunt în comparaţie cu predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Momentul august ’68 l-a transformat într-un erou naţional, trimiţându-l în uitare pe Gheorghiu-Dej.

    „Ne invită tovarăşii de la Capitală la o mare adunare populară”

    În seara de 20 decembrie 1989, la scurt timp după revenirea din Iran, Ceauşescu l-a întrebat pe Barbu Petrescu, primarul Capitalei: „Se poate organiza mâine o mare adunare a oamenilor muncii?”. Petrescu i-a răspuns: „Da, tovarăşe secretar general. Spuneţi doar ora şi efectivul”. Ceauşescu a hotărât: ora 12.00, cel puţin 100.000 de „oameni ai muncii” de pe marile platforme industriale ale Capitalei.

    În dimineaţa următoare, într-o scurtă şedinţă cu membrii CPEx, Ceauşescu le-a spus: „Ne invită tovarăşii de la Capitală la o mare adunare populară. Trebuie să anunţăm unele măsuri”. „Nea Nicu” începea ziua cu o minciună, căci nu „tovarăşii de la Capitală” avuseseră ideea mitingului, ci el însuşi!

    „A fost o mică întâlnire, de câteva minute, în biroul acela mic, de lângă el. În ultima vreme nu mai ţinea şedinţe în biroul lui, la sfatul ei, ca să nu se consume cantitatea de oxigen. El a intenţionat să vină la miting cu o serie de îmbunătăţiri, pentru creşterea nivelului de trai. Vă amintiţi de cele câteva procente, de femeile cu mulţi copii. Îşi făcuse nişte notiţe pe un carnet, circa două păginuţe. Când a plecat la miting, le uitase pe birou. Şi eu am văzut că se caută înainte de a lua cuvântul. M-am dus, m-am uitat, le-am luat şi i le-am adus. Că altfel s-ar fi zburlit imediat că dormim pe noi, cum avea obiceiul”, îşi amintea şeful său de cabinet, Constantin Manea, la o audiere din 1993.

    Promisiunile lui Ceauşescu arătau disperarea care-l cuprinsese. Acompaniat de aplauzele firave ale unei pieţe aproape pustii după spargerea mitingului, „Nea Nicu” mai dădea 200 de lei în plus la salariu, mai adăuga 100 de lei la pensie şi le fericea cu 2.000 de lei pe mamele cu mai mult de doi copii.

    Secretul țipetelor

    Cei peste 100.000 de manifestanţi din Piaţa Palatului şi din împrejurimi erau prinşi ca într-un cleşte. Zona Pieţei Palatului a fost izolată de restul oraşului prin trupe de Miliţie, Securitate şi Armată.

    Într-un raport al Comisiei „Decembrie 1989” se arată că „sarcina organizării barajelor pentru buna desfăşurare a mitingului a fost preluată de generalul Gianu Bucurescu, locţiitor al şefului Departamentului Securităţii Statului, şi de colonelul Marin Bărbulescu, şeful Miliţiei Capitalei. Au fost organizate 10 baraje şi o rezervă”.

    Acelaşi raport arată că, pe tot traseul, anumite străzi au fost blocate cu autobuze, tractoare sau camioane pentru a-i împiedica pe participanţii la miting să iasă din coloane şi să plece. Centrul oraşului a fost împânzit cu trupe de Securitate.

    Momentul de cotitură al demonstraţiei organizate la ordinul lui Ceauşescu a fost diversiunea din zona restaurantului Cina, descrisă de istoricul Ioan Scurtu. „În timpul cuvântării s-a auzit un zgomot de petardă, urmat de un hârâit la instalaţia de sonorizare, care au creat panică în rândul participanţilor. Potrivit unor relatări, mai multe femei au fost împunse în spate cu ţepuşe de lemn, iar acestea au început să ţipe. Cert este că, într-o stare de confuzie şi de teamă, participanţii, mai ales cei din faţă, au aruncat tablourile, pancartele şi steagurile, căutând să se ferească de eventuale lovituri.”

    Secretarul de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu, Constantin Manea, a aflat rezultatul cercetărilor făcute de organizatorii mitingului din Piaţa Palatului. „După evacuarea populaţiei prezente la miting au rămas multe pancarte şi lozinci. S-a făcut curăţenie. Nu ştiu cine spunea, parcă Barbu Petrescu, primarul Capitalei, că au fost adunate foarte multe sule. Unele dintre ele erau cu vârful însângerat. Explicaţia ar fi fost că o echipă bine pregătită ar fi înţepat femeile şi ele au ţipat, fie de disperare, fie de durere. Deci, aşa s-a produs. A fost foarte bine organizat.”

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • Exact acum 29 de ani, m-am dus la Intercontinental. Revoluţia mea

    Exact acum 29 de ani, m-am dus la Intercontinental. Revoluţia mea

    21 decembrie 1989, ora 14.00. Mă urc într-un taxi şi plec spre Gara de Nord. Las în urmă cu o uşoară urmă de regret căminul P 15, din Complexul Studenţesc „Regie”, casa mea de patru ani de zile. Mă aşteaptă mama şi tăticul, „Tataul” (bunicul meu, preot în satele fostei comune Brătuia), „Mămica” (bunica mea), fraţii Ileana, Tinel şi Cornel, unchiu Nelu, prietenii din copilărie, Doruş, Viorel, vecinii, rudele.

    Ca student în anul IV, la Chimie, în Bucureşti, nu sunt cel mai „harnic” copil gata să ajungă una-două la familie. Mă simt vinovat uneori pentru asta, dar atât de mult am visat să ajung la Bucureşti! De la mine din Trocaniul natal, sătucul uitat de timp cu doar vreo 300 de suflete, Capitala s-a văzut mereu ca o destinaţie tip OZN. Iar eu ajunsem în Cosmos, cum să mă rup aşa repede de el?

    N-am timp de filosofii, căci pierd trenul de la 16.20. Scot din buzunar biletul acela maro cartonat, cu dungă albă-crem pe mijloc, şi mă mai uit o dată la el. „Gata, la miezul nopţii sunt acasă gata să-mi răscumpăr greşeala de a fi ajuns prea rar lângă dragii mei!”.

    De la Gara de Nord la CC

    Şoferul calcă pedala Daciei murdare şi plecăm spre Gară. Primeşte în staţie un mesaj de la colegi: „Vedeţi că e nebunie în faţa C.C., se trage, lumea fuge, strigă Jos Ceauşescu!”.

    Am percutat instant, de parcă timpul avea să explodeze chiar acolo, în taxi-ul meu ceauşist: „Stop! Nu mai mergem la Gară. Haideţi în centru, la C.C.!”. Şoferul se uită mirat la mine, ştia că am un tren de prins. Apoi, trage nervos de volan şi calcă pedala drumului ce-avea să fie drumul Revoluţiei mele.

    Cobor la un kilometru distanţă de Piaţă şi o iau speriat pe jos. Mizerie, oameni pe fugă, puţină lume, murmur înfundat despre furtuna ce-avea să vină. Ajung la Piaţa Romană. De-a latul Bulevardului Ana Ipătescu, un cordon de militari de la Securitate dirijaţi de un colonel burtos şi scund, ca un Hopa Mitică roşu-aprins în obraji. Mă uit în jur. Doar eu şi vreo câţiva români răsfiraţi. Atât rămăsese din „revolta” faţă de regimul Ceauşescu.

    „Oamenii s-au speriat, vor să trăiască”, îmi spun în mine. Bun, şi de ce nu fug şi eu?! Nu am răspuns. Sunt paralizat pur şi simplu de emoţia acelei stări. Eu, în stradă, în faţa unui regim dictatorial! Când mai trăisem aşa ceva? Niciodată. Ascultasem ceva despre revoltele din Polonia, la Europa Liberă. Ştiam de asasinarea părintelui Popieluszko, dar nu-mi venea să cred că sunt într-o astfel de stare!

    Elixirul miraculos care mă controlează

    Era peste voinţa mea să plec. O voce din interior pe care aveam s-o descopăr peste ani îmi cerea mereu să mă bucur de frica acelor momente. Era un amestec magic de teamă şi libertate, ceva ce mă înţepenea în faţa acelui pluton cu arma la picior.

    „Înainte”, strigă bila rotofeie îmbrăcată în manta de colonel securist. Fugim spre Piaţa Victoriei. Cei vreo 20 de soldaţi se opresc. Gogoşarul înţolit în albastrul de Băneasa rămăsese mult în urmă, n-avea cum să ţină pasul nici cu subalternii săi mai tineri, nici cu noi, fugarii rămaşi înţepeniţi în stradă, după marele miting organizat chiar de Nicolae Ceauşescu pentru condamnarea protestelor de la Timişoara.

    Mă simţeam mai puternic, ştiind de la radio pe unde scurte că Timişoara învinsese regimul Ceauşescu, după lupte de stradă cu mii de morţi şi răniţi. Asta spunea Europa Liberă. Mă uit alături, şi văd o mamă vânjoasă însoţită de fiicele ei frumoase şi la fel de curajoase. „Şi noi am fost soldaţi, şi nu am tras în fraţi!”, strigă în cor cea mai curajoasă familie feminină din viaţa mea. Strig şi eu. Doamne, cât le iubesc!

    „Înainteeee!” Atacul rotofeiului roşu

    Nu sunt singur, sunt cu ele. Suntem cea mai puternică populaţie a planetei, deşi numărăm doar patru membri. Mă simt tot mai curajos. Înaintăm toţi patru spre cordonul de forţe de ordine. Pas cu pas. Nu mă gândesc la frică. E acolo, la locul ei, dar ceva o blochează, nu-i dă voie să mă controleze, să iasă la suprafaţă.

    Frica nu contează. E altceva ce mă dirijează teleghidat. Farmecul gestului nostru. Magia exprimării libere. Nimic nu se compară cu asta. Cine mai poate simţi ce simţim noi?! Nu mă gândesc la cei absenţi din stradă, nici la nebunia noastră, ci mă las purtat de valul acelei emoţii fabuloase. Aş vrea s-o memorez, s-o înregistrez, dar nu am timp să-mi pese de aşa ceva.

    „Înainteeeee!”, strigă iar rotofeiul în manta albastră. Ne fugăresc. Mă uit în urmă, să văd dacă vor trage. Vreau să fiu pregătit să mă arunc la pământ. Fug şi mă uit înapoi cu mânie, dar sunt în extaz totodată. Nu se mai aud zdroncănind instrumentele din dotarea militarilor, deci s-au oprit iar. Ne răsucim cu faţa spre ei. Sunt vreo 50 de metri distanţă. „Şi noi am fost soldaţi, şi nu am tras în fraţi!”, strig la una cu cea mai frumoasă familie de mamă şi fiice văzută vreodată de mine.

    „Nu vreau să mor”

    Am ţinut-o aşa până a obosit mosorul de slană şi trese ce dirija acea grupă de militari scoşi în stradă să ne căsăpească. Au dispărut, la un moment dat, ca şi când n-ar fi existat. M-am despărţit de acea scumpă mamă şi de fetele ei brave, dar regret mereu că nici măcar nu le-am întrebat cum le cheamă, cine sunt, ce fac.

    M-am dus la Intercontinental. Noaptea era rece şi plină de spaimă, în Piaţa Universităţii. „Au murit împuşcaţi lângă mine”, strigă şi plânge lung o doamnă cu părul lung, roşcat, marcată de ce trăise. Mă sperie. Intru la metrou şi ies la Piaţa Romană. Nu mai regăsesc nici mama cu fetele, nici pe burtosul roşu la faţă, nici soldaţii săi „antitero”. E linişte şi teamă.

    Intru din nou la metrou şi revin la Piaţa Universităţii. Gloanţele zboară nemiloase. Un huruit sumbru îmi bombardează timpanele, probabil de la TAB-urile ce brăzdează Bulevardul Magheru întru asasinarea protestatarilor liberi. E deprimant şi spectaculos deopotrivă. Mi-e frică să merg la baricada de la Inter. Nu vreau să mor! Deşi făcusem atâtea gesturi care mă puteau duce la moarte…

    Ţipete, împuşcături…

    E târziu şi metroul se va opri. Aud ţipete, împuşcături, văd trasoare. E pustiu în centrul Bucureştiului. Suntem doar câteva zeci de oameni. Sau aşa „citesc” eu prezenţa. Mi se pare că suntem foarte mulţi, totuşi. Nu mă gândesc o secundă la cei ce stau liniştiţi în case şi aşteaptă ceva. Nu. Mă gândesc doar la mine şi la ce simt.

    Sunt în continuare paralizat de acel elixir miraculos al libertăţii, al puterii de a protesta, de a sta pe stradă în faţa puştilor, tancurilor, soldaţilor. E târziu. Vocea acea magică din interior îmi spune să prind ultimul metroul. Cobor la Universitate şi ajung în Pajura, la Sanda şi Nelu, mătuşa şi unchiul primitori cu un nebun ca mine.

    A doua zi, toată lumea vorbeşte că a fost masacru. Că au murit mii de oameni în centru. Îmi dau seama că sunt viu. Oare de ce? De ce n-am murit şi eu. Dumnezeu a vrut asta, îmi spun. Ca să pot povesti mai târziu despre cea mai grea zi a libertăţii noastre… Mă încolonez cu muncitorii care merg spre centru. Mă surprinde mult ultra-mobilizarea, când cu o seară înainte străzile erau goale. Dar mă bucur şi merg spre CC. Văd cum zboară elicopterul cu Ceauşeşti. „Suntem liberi!” Românii inundă străzile.

    Aşa m-am „născut” liber

    Apoi, încep împuşcăturile. De ce? Teroriştii, cică. Cred. Rămân pe stradă. Merg la TVR. „Sergiu, Sergiu”, strigă mulţimea aflată sub tunelul dintre turnurile televiziunii publice. Sergiu Nicolaescu apare deasupra noastră şi ridică mâinile spre cer. Simt că e eroul meu. Aveam să aflu mai târziu că nu era. Că juca un rol.

    Văd la TV moartea Ceauşeştilor, pe 25 decembrie, de Crăciun! Mă doare sufletul. Mi se strânge inima. Nu aşa trebuia să se întâmple! Ceva nu se leagă! Rămân pe străzi. Am aflat de unde se trage. Din apropierea lui Ion Iliescu. Ne-au furat Revoluţia! Mă simt pregătit să rămân veşnic pe străzi. Şi voi rămâne. Mă simt dator faţă de cei pieriţi sub gloanţe. Faţă de mama şi fiicele ei strigând „Şi noi am fost soldaţi, şi nu am tras în fraţi”, faţă de doamna cu părul roşcat plângând după văzul crimei de la Inter. Mă simt bine cu mine. Mă simt liber. Vreau să fiu mereu aşa! Voi fi mereu liber. N-am simţit plăcere mai mare, deşi am căutat mereu plăcerile vieţii! E darul magic al lui Dumnezeu, pentru mine, înainte de Crăciun. Aşa m-am născut ca spirit liber.

    Cel care m-a ţinut departe de familia mea, unde trebuia să ajung pe 21 decembrie 1989. Le cer iertare pentru că m-au aşteptat. Pentru că i-am speriat. Pentru că m-au crezut mort. Că n-am avut puterea să aleg drumul spre casă. Că m-am simţit pentru prima oară al alcuiva decât al lor. Că am simţit că lumea e familia mea. Dumnezeu şi libertatea m-au cucerit acum 21 de ani. Pentru asta aveam să renunţ la trenul către Gorjul meu natal.