Ofițerii de Securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, cei care au coordonat în 1985 asasinarea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, au fost achitați joi de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Sentința este definitivă, torționarii fiind declarați nevinovați de Curtea Supremă. Decizia a provocat deja un val de indignare în societatea civilă. Procesul dura din 2017, iar criminalii fuseseră achitați, în 2019, și de Curtea de Apel.
Conform sentinței pe scurt, părțile civile care și-au căutat dreptatea în Justiție și Ministerul Afacerilor Interne sunt obligați să achite și cheltuielile judiciare. Suma nu e mare, 300 de lei, dar gestul e simbolic pentru situația în care a ajuns Justiția în România după atâția ani cu Klaus Iohannis președinte și PSD la putere.
Justiția română: „Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile și de părțile responsabile civilmente”. Criminalii au fost scăpați
Minuta de încheiere a procesului pe scurt: „Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de părțile civile Ursu Andrei Horia, Ursu Ștefan Olga și Ursu Sorana și de părțile responsabile civilmente Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței penale nr. 196/F din 17 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I Penală, în dosarul nr. 2500/2/2017 (1030/2017).
Obligă pe fiecare dintre apelantele părți civile și pe apelanta parte responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată prin punerea hotărârii la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 27.07.2023”.
Cazul inginerului Gheorghe Ursu, decedat în 17 noiembrie 1985, la Spitalul Penitenciar Jilava, după aproape două luni în care fusese torturat în beciurile Securității, este unul dintre cele mai cunoscute în România.
Românul intrase în vizorul organelor de represiune ceaușiste la începutul anilor 1980. Trimitea scrisori de protest la Europa Liberă, ținea un jurnal în care critica regimul, făcea manifeste și, alături de prieteni intelectuali precum Radu Cosașu, Geo Bogza, Nina Cassian și Dan Deșliu, în cerca să închege o opoziție intelectuală, după modelul din alte țări central europene.
Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu o infracțiune de drept comun, acuzându-l că a fost prins având 17 dolari – în acea perioadă, pe care mulți români o regretă azi, era interzis pentru locuitorii de rând să aibă valută.
Inginerul a fost arestat pe 21 septembrie 1985 și băgat în celulă cu doi infractori reali, Marian Clită și Gheorghe Radu, care colaborau cu Securitatea și primiseră ordin de la ofițerii de caz să-l bată pe Gheorge Ursu.
În urma agresiunilor la care a fost supus, disidentul a murit la 17 noiembrie, în același an.
Ofițerii Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș au spus că ei n-au făcut decât să execute ordinele
Cei care au coordonat și participat la această crimă, ofițerii Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș, de la Securitate, au fost achitați definitiv joi, 27 iulie 2023. Ambii s-au apărat în fața instanțelor spunând că ei n-au făcut decât să execute ordinele primite pe linie ierarhică.
Joi, înainte de pronunțarea sentinței definitive a ICCJ, fiul disidentului ucis, Andrei Ursu, a scris pe Facebook despre miza mult mai mare a acestui caz, deoarece este „primul proces pentru crime împotriva umanității intentat unor securiști în România”.
Iată mai jos explicațiile lui Andrei Ursu, care pot lumina în parte decizia ICCJ de joi – dacă asasinii ar fi fost condamnați, se crea jurisprudența pentru pedepsirea a zeci de alți ofițeri de Securitate care au comis crime împotriva poporului român. Faptul că, la aproape 34 de ani distanță după 1989, aceste lucruri sunt evitate de puterea din România arată cine a câștigat, de fapt, la Revoluție.
Andrei Ursu, fiul disidentului anticomunist ucis de Securitate: „Miza acestui proces nu este doar dreptatea pentru Gheorghe Ursu. E vorba de capacitatea justiției române de a înțelege și condamna fărădelegile dictaturii ceaușiste”
„(…) Prin natura acestei incadrari juridice, menite sa pedepseasca, printre altele, violentele comise impotriva opozantilor de catre agentii statului totalitar, beneficiind de impunitatea inerenta sistemelor „nelegitime si criminale”, faptele care au fost judecate sunt imprescriptibile.
Probatoriul aflat la dispozitia completului format din judecatorii Valerica Voica, Constantin Epure si Alin Sorin Nicolescu, despre care am mai scris pe aceasta pagina, este covarsitor. Zeci de marturii si documente demonstreaza ca Gheorghe Ursu a fost torturat in detentie, in mod sistematic, pana la moarte, de catre anchetatorul sau, Pirvulescu Marin, secondat de Hodis Vasile, ambii ofiteri in directia a VI-a a DSS. Prin faputul ca se afla in detentie, la discretia unui intreg aparat represiv, victima a fost desigur „cazuta sub puterea adversarului” politic. Motivul este de asemenea cunoscut: printre alte „grave manifestari dusmanoase”, Gheorghe Ursu a trimis scrisori la Europa Libera in care l-a acuzat pe Nicolae Ceausescu de crima legata de lasarea blocurilor avariate de cutremurul din 1977 in nelucrare. Conform marturiilor, violenta torturilor aplicate de ofiteri crestea intrucat „ing. Ursu”, care „s-a legat de taticu”, nu s-a dezis de acele scrisori si de acuzatia impotriva sefului statului; pentru ca a refuzat sa colaboreze, „nu a declarat ceea ce ii interesa pe anchetatori”, „a fost o nuca tare”.
Gheorghe Ursu nu a fost nici pe departe un caz singular.
O a doua dimensiune a probatoriului releva atacul generalizat si sistematic al Securitatii ceausiste impotriva opozantilor din ultimii ani ai dictaturii. Un atac ce ne-a tinut paralizati in frig, frica si o umilitoare penurie materiala si morala, printr-o varietate de „metodici”: la „destramarea anturajelor” prin „defaimare”, „compromitere” si amenitari; disimularea represiunii fizice, psihice si deseori psihiatrice „sub acoperirea altor organe” (militia, procuratura); si pana la bataile salbatice la care au fost supusi detinutii de la Aiud, muncitorii revoltati la Brasov in 1987 si alti opozanti in anchete similare cu cea la care a fost supus Gheorhe Ursu, culminand cu arestatii, ranitii si cei peste 1200 de morti ai Revolutiei din decembrie 1989.
Miza acestui proces nu este deci doar dreptatea pentru Gheorghe Ursu. E vorba de capacitatea justitiei romane de a intelege si condamna faradelegile dictaturii ceausiste. Responsabilitatea si semnificatia actului de justitie, in special in aceste cazuri de grave incalcari ale drepturilor si demnitatii umane, este in primul rand ca aceste crime sa nu se mai repete. Este, pana la urma, instrumentul juridic preeminent prin care comunicatea internationala, incepand de la Nuremberg, a incercat sa descurajeze sistemul totalitar – un sistem sustinut prin frica si violenta.”