Există popoare care știu că lucrurile importante nu ți le dă nimeni, ci ți le iei singur. “Ce e dincolo de orizontul care topește soarele?”, “Ce-i omul?” și “Care-i sensul vieții?” sunt întrebări ce au pus în mişcare colosale resurse umane şi materiale de-a lungul istoriei umanităţii. Începea progresul!
Viaţă, libertate şi căutare a fericirii. Trei drepturi, dar şi obligaţii fundamentale nu doar pentru părinţii fondatori ai Statelor Unite ale Americii, dar pentru oricine vrea să fie mai mult decât un biped ambulant cu formă antropoidă. Curentul electric ajungea în bordeie, motorul cu aburi punea în mişcare coloşi din oţel, antibioticele dăruiau sănătate şi realitatea se lipea de pelicula camerei de filmat, ca mărturie că totul e posibil. Așa a fost descoperită America și tot așa a ajuns omul pe Lună, ieșind din bârlogul strâmt al ignoranței și văzând lumina, prin curajul libertății. Toate, expresia unei frământări perpetue, într-o lume a temerarilor spiritului.
Dacă alţii au bătătorit drumul dintre Pământ şi Lună, românii l-au bătucit pe cel dintre blid şi WC-ul din fundul curţii, din care încă deţinem o flotă de milioane pe piciorul de plai şi gura de rai. Suntem dovada că există şi altfel de popoare, pentru care strachina cu mămăligă și sticla cu rachiu au fost mereu coordonate ale fericirii, de oriunde ar fi venit și oricine le-ar fi dat. Mai ales dacă “a dat”. Pentru că dacă “ne-a dat” înseamnă că “nu ne-a luat”, ceea ce, să recunoaștem, e deja mult pentru cei care vor puțin.
„Trăiască pomana!” este sloganul gravat în codul genetic al naţiei române, după 30 de ani de exersare a neantizării, pendulare între pomeni electorale şi ştampile de vot cu dedicaţie. Copiii, nepoţii, viitorul celor care încă nu s-au născut, toate pălesc, mici şi derizorii, în faţa burţii, a cărei săturare imediată este decisă imperativ de instanţa unui creier mic, încremenit în el însuşi.
„Celui care n-are, şi ce are i se va lua!”, spune Isus în Evanghelie. Acest avertisment divin românii nu l-au priceput niciodată. „Ce să-mi ia dacă n-am nimic?”, suna o replică pe care am primit-o cândva, de la un personaj ce mângâia duios un gât de damigeană. De fapt, mereu mai rămâne ceva de pierdut. Fundamental, adevăratele comori sunt ferecate în noi înşine. Pe acelea, „omul burţii” nu le-a cultivat niciodată, din simplul motiv că nu se pot mânca, precum micii cu muştar. Despre ele spunea Constantin Noica, un român excepţional, că se găsesc în registrul lui „a fi” şi nu „a avea”.
„Cel pe care l-aţi lipsit de toate nu mai este în puterea voastră. El este, din nou, complet liber”, spunea Aleksandr Soljeniţîn.
Demnitate, libertate, umanitate sunt însuşiri pentru care merită să mori chiar şi în faţa unei damigene cu zaibăr sau a politicianului care-ţi azvârle în braţe o pungă cu făină şi două sticle cu ulei. Doar că pentru asta e nevoie de vocaţia libertăţii, pe care noi, românii, am exersat-o prea puţin.
Această iubire necondiționată dintre prostie și lașitate a născut PSD-istul sau “homo calicus”, personaj ușor de recunoscut după poziția ghiocelului și privirea-i tâmpă. Totul se năruie în România! Spitalele sunt abatoare, școlile-s fabrici de proști, drumuri puține, milioane de oameni fug spre alte zări, infractori corupţi duc țara spre dezastru, Europa urlă să ne trezim, dar PSD-istul rezistă.
El e omul supus și cuminte, mereu așezat în rând. Nu protestează și nu se revoltă pentru că nu-i scandalagiu! Copiii i-au plecat departe și medicamentele-s puține. Singurătatea și-o alină cu Antena 3, unde Obiectivitatea e ținută în perfuzii de slujitorii Neadevărului. Inflația a explodat, dar important e că i-au mărit salariul și bancnotele-s multe. Burta plină îi dă curajul să rămână prostul de serviciu, la cheremul politicianului corupt și șmecher, care știe să arunce firimituri cui și când trebuie.
A da lături și a lua suflete a fost mereu strategia borfașului român, cunoscut generic și cu numele de “politician”. “Unde mergem noi, măi, Nilă?” e întrebarea care lipsește de pe buzele tuturor.
“Ne-a dat, nu ne-a luat!” rămâne blestemul poporului român, care de când se știe a plătit impozit pe prostie.