Președintele Klaus Iohannis rămâne un USL-ist convins, un antireformist care a reușit să păcălească pe toată lumea și care acum reconstruiește alianța PSD – PNL, a acuzat miercuri Stelian Ion, fostul ministru USR-PLUS al Justiției. Atacul vine în urma declarațiilor date de Iohannis la New York, unde a spus că îl susține în continuare pe Cîțu, care nu are motive să fie schimbat, și că va participa personal la Congresul PNL din 25 septembrie.
USR-PLUS a ieșit de la guvernare în urma scandalului declanșat după ce premierul Cîțu l-a demis pe Stelian Ion de la Ministerul Justiției. USR-PLUS condiționează refacerea majorității parlamentare de plecarea lui Cîțu din fruntea Guvernului.
În PNL sunt două tabere. Cea condusă de Orban nu acceptă refacerea alianței cu PSD – singura posibilă pentru a asigura guvernarea până în 2024, dacă USR-PLUS nu-și schimbă punctul de vedere – și consideră că trebuie mers mai departe fără Cîțu. Tabăra controlată de președintele Iohannis îl susține pe Cîțu și a angajat negocieri subterane cu PSD, concretizate până acum în blocarea moțiunii de cenzură depuse de USR-PLUS și AUR.
Stelian Ion îl acuză acum pe Klaus Iohannis că preferă PSD în locul USR-PLUS deoarece „cu noi nu pot face combinațiile useliste sulfuroase“. Șeful statului neagă cu obstinație realitatea și nu vrea coagularea forțelor de dreapta, mai spune fostul ministru, folosind sintagna lansată de Băsescu: „Premierul de la Grivco“.
Atacul lui Stelian Ion la adresa președintelui Klaus Iohannis
„Președintele Iohannis este adevăratul artizan al USL2.0. Dacă mai era nevoie de vreo dovadă, avem astăzi încă o confirmare: «Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă şi pe liberali să rămână la guvernare. (…) Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis», a spus Klaus Iohannis.
Lipsa sa de apetit pentru reforme reale, negarea cu obstinație a realității, lipsa dorinței de coagulare a forțelor de dreapta sunt mai evidente ca oricând.
Klaus Iohannis ajută PSD să revină la putere și a reușit să creeze premisele refacerii unei mai vechi legături de iubire, după care se pare că a tânjit atâta amar de vreme. Pentru Klaus Iohannis și «echipa câștigătoare», Constituția a rămas doar un amănunt incomod, iar parteneriatul cu PSD este preferabil celui cu USR-PLUS. Cu noi nu pot face combinațiile USL-iste sulfuroase, cu noi nu pot face manevre de control asupra justiției pentru protecția baronilor galbeni și roșii certați cu legea. Cu USR-iștii nu te înțelegi, domnule, sunt câini, nu oameni!
Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă, se vede clar acum. «Premierul de la Grivco» este USL-ist pur-sânge și nu avem ce-i face. Ne-a înșelat pe toți cei care, în mod naiv, am avut o fărâmă de încredere și l-am votat, mulți dintre noi siliți de împrejurări.
Am mai pierdut încă o șansă, am mai fost ținuti pe bară încă o tură de un președinte mediocru. Reformele reale vor mai aștepta până când politicieni precum cei cu apucături PSD-iste și USL-iste vor fi trimiși acasă.
Dacă tot se duce sâmbătă la Congresul PNL, Klaus Iohannis ar trebui să-și asume și lansarea oficială a USL2.0: PNL împreună cu PSD, în aplauzele «echipei câștigătoare».“