Spania mai depășește o dată Italia la numărul maxim de morți în 24 de ore: 950 ieri, 933 azi. Recordul Italiei: 919

Written by

in

Pentru a doua zi consecutiv, Spania a înregistrat peste 900 de decese în 24 de ore (933 azi, după cei 950 de ieri), depășind de fiecare dată maximul atins de Italia (919). Cifrele pandemiei globale: 55.163 de morți, 1.039.158 de persoane infectate, în peste 20o de țări și teritorii.

Cu cele 933 de decese raportate azi, Spania a ajuns la un total de 10.935, cu care se situează pe locul 2 în lume, după Italia (13.915).

Numărul maxim de morți raportat de Italia în 24 de ore a fost de 919, pe 27 martie. Spania l-a depășit însă de două ori: 950 de decese pe 2 aprilie, 933 pe 3 aprilie.

Spania este singura țară din lume care a raportat de trei ori depășirea a 900 de decese în 24 de ore: 913 (30 martie), 950 (2 aprilie), 933 (3 aprilie).

Vine tare din spate Marea Britanie, care ieri a raportat 684 de decese.

Raportând mortalitatea generată de Covid-19 la numărul de locuitori, Spania a depășit Italia:

  • Spania are 234 de morți la milionul de locuitori (populația țării: 46,7 milioane de locuitori).
  • Italia are 230 de morți la milionul de locuitori (populația țării: 60,5 milioane de locuitori).

Împreună, Italia și Spania au raportat 44,4% din decesele planetei (24.500 din 55.163).

Țările cu cele mai multe decese

  1. Italia ……..…. 13.915
  2. Spania ……… 10.935
  3. SUA ………..….. 6.098
  4. Franța ………… 5.387
  5. M. Britanie … 3.605
  6. China ……..….. 3.322
  7. Iran ………..….. 3.294
  8. Olanda ……… 1.487
  9. Belgia ……….. 1.143
  10. Germania …… 1.122

La capitolul persoane infectate cu noul coronavirus, Spania a depășit astăzi Italia, în premieră: 117.710 față 115.242. Italia va reveni pe primul loc diseară, când va raporta cifrele de astăzi, iar această ștafetă va continua probabil și în zilele următoare.

În ultimele 24 de ore, Spania a raportat 7.472 de noi cazuri.

La acest capitol, lider absolut este SUA, cu un total de 245.442 de cazuri pozitive.

Țările cu cele mai multe cazuri de infecție

  1. SUA …………… 245.442
  2. Spania ………… 117.710
  3. Italia ………….. 115.242
  4. Germania …… 87.244
  5. China …………… 81.620
  6. Franța ………… 59.105
  7. Iran …………….. 53.183
  8. M. Britanie …. 38.168
  9. Elveția ………. 19.303
  10. Turcia ……….. 18.135

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!