Sistemul care controlează cu mână de fier România dă semne tot mai clare de nervozitate, în fața pericolului unei posibile ascensiuni ale polului de dreapta care să încurce rezultatele calculate pentru viitoarele alegeri. Cele două sondaje de opinie făcute de instituții independente care au arătat PSD și PNL în picaj, iar USR-ul – ajuns pe locul 2 în preferințele electoratului au stârnit reacții pe multiple planuri. Iar manevrele par a fi abia la început.
În cursul zilei de luni, toată presa a preluat și mediatizat masiv un sondaj INSCOP cu scorurile ″tradiționale″, care plasează PSD la un liniștitor 30,2% – rezultatul-standard pe care toate institutele autohtone îl dau pentru partidul lui Ciolacu. Conform acestui sondaj, pe locul 2 s-ar afla tot PNL, cu un excellent 20,1%, iar pe trei – ″sperietoarea″ AUR, cu 19,5%. USR-ul e ținut jos, la 11,9%, în timp ce partidul SOS România, al Dianei Șoșoacă, e creditat cu 5,2%.
Acestea ar fi cele 5 partide care fac scorul electoral, în sondajul făcut de INSCOP – institut condus de Remus Șefureac, unul dintre administratorii companiei NIRO Group, a lui Dumitru Nicolae, unul dintre condamnații din dosarul Microsoft.
Alte partide trecute în acest sondaj: UDMR – cu 4,9%, Partidul Pro România (al lui Ponta) – cu 2%, Partidul Verde – 1,9%, PMP – 1,3%, PUSL (Dan Voiculescu) – 0,7%, Forța Dreptei (Ludovic Orban) – 0,6%, REPER (Cioloș) – 0,3%, alte partide – 1,3%.
Sondajul INSCOP vine ca o nouă gură de oxigen mediatică pentru coaliția aflată la putere și pentru “sperietoarea” extremistă, după ce în ultimele două săptămâni două sondaje independente au arătat că, de fapt, PSD și PNL sunt în picaj vertiginos, iar AUR și-a pierdut priza la public. În cele două sondaje se arăta o creștere importantă pentru USR, care a ajuns al doilea partid din România, și un potențial mare electoral pentru polul de dreapta USR-PMP-Forța Dreptei.
Pe 24 noiembrie, sondajul Mercury Research dădea următoarele scoruri: PSD – 28%, USR – 19%, AUR – 19%, PNL – 15%, PMP – 4%, SOS România – 4%, UMDR – 3%, Forța Dreptei – 2%, REPER – 1%, PUSL – 1%, Alții – 3%.
Același sondaj arăta că, dacă USR, PMP și Forța Dreptei ar candida într-o alianță de dreapta, scorul obținut ar fi de 24%, în timp ce al PSD-ului ar scădea la 26%, iar al AUR ar urca la 21%. PNL ar stagna la 15%.
La scurtă vreme, pe 29 noiembrie, a apărut un alt sondaj realizat de un institut important la nivel internațional specializat în măsurători sociologice și care nu e controlat de patroni români. Rezultatele au fost absolut spectaculoase. PSD e cotat cu doar 18,3%, USR – cu 15,1%, AUR – cu 13,7%, PNL – cu doar 11%, PMP – cu 7%, SOS România – cu 5,8%, UDMR – cu 5,1%, Forța Dreptei – cu 3,9%, REPER – cu 3,3%. Celelalte formațiuni au cel mult câte 1% și nu contează.
Rezultatele publicate de Mercur Research și AtlasIntel au provocat o reacție de crocodil rănit în sistem. DNA a anunțat deschiderea unui dosar penal pe numele a trei persoane din opoziție – fostul premier liberal Cîțu (acum ajuns oaia neagră a PNL) și foștii miniștri USR ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăescu. Un procuror cunoscut ca fiind conspiraționist antivaccinist a deschis dosarul pentru abuz în serviciu imputându-le celor trei că ar fi comandat prea multe vaccinuri anti-Covid. Deși procurorul n-a reușit să demonstreze nicio faptă de corupție, televiziunile oligarhilor și tot PSD-ul au promovat insistent mesajul că foștii miniștri ar fi „furat“. Suma imputată de procuror este de peste 1 miliard de euro, deși toate vaccinurile la un loc cumpărate de România au costat doar 500 de milioane.
Tema pandemiei pare să fi fost aleasă de strategii sistemului pentru a încerca să linșeze mediatic USR-ul. Ciolacu, personaj care în timpul restricțiilor a fost filmat și fotografiat în repetate rânduri petrecând alături de diverse persoane în restaurante închise pentru publicul de rând, țipă acum că „ăștia furau în timp ce pe noi ne țineau închiși în case“ și îi acuză pe foștii miniștri ai Sănătății de mortalitatea înregistrată, deși el însuși s-a numărat printre cei care au sabotat măsurile de prevenție a epidemiei de Covid.
La rampă a ieșit și președintele Klaus Iohannis, care de 1 decembrie a refuzat să invite USR la recepția de la Cotroceni și, în discursul public, a lăudat coaliția PSD-PNL, omițând să vorbească despre falimentul nedeclarat în care e România, despre corupția devastatoare, spitalele, școlile, grădinițele și cluburile sportive rămase fără bani, despre absența reformelor și pierderea a miliarde de euro din PNRR.
În acest context, luni a apărut și liniștitorul sondaj INSCOP, care sugerează că totul e liniștit, iar publicul român creditează în continuare cu peste 50% coaliția PSD-PNL – ca și cum aceste partide nu s-ar fi erodat deloc după doi ani de guvernare dezastruoasă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* VIDEO. CNA îi prezintă pe „agenții de influență ai Rusiei” de la Realitatea Plus: Alexandra Păcuraru și Gelu Vișan
* Un nou sondaj independent confirmă: USR pe locul 2, foarte aproape de PSD! O alianță USR-PMP-Forța Dreptei ar câștiga lejer alegerile. Catastrofă pentru coaliție: PSD are 18,1%, PNL a coborât la 11%. Se dezumflă și „bula” AUR
* Guvernul Ciolacu vrea să jefuiască Pilonul II! Încearcă să fure 15-20% din pensiile private, pe care le echivalează cu pensiile speciale și le impozitează!
* Scade populația României, se înmulțesc pensionarii speciali! Într-o singură lună, numărul „pensiilor de serviciu” a crescut cu 187. Pensia medie de magistrat: 4.450 de euro, din care doar 25% pe contributivitate!
* Cherecheș a ieșit șifonat din confruntarea cu polițiștii germani, când a fost prins: încătușat și cu sânge pe față. Gonea cu 200 km/oră, cu mătușa „nemțoaică” în mașină. Primarul a opus rezistență, încercând să fugă. Aventura sa a durat 5 zile
* VIDEO. Drulă avertizează: Guvernul Ciolacu pregătește Opoziției un nou dosar – pentru Tomac, liderul PMP. „Democrația e în pericol, statul de drept e călcat în picioare”
* Mârlănii de președinte: Iohannis a devansat ceremonia de 1 Decembrie ca să plece mai repede în Dubai și n-a invitat Opoziția la recepție
* VIDEO. Cum au prăduit PSD-iștii Parcul IOR. Nicușor Dan: „Firea și Negoiță au spus că a ars arhiva și nu pot demonstra că acolo e parc! Prefectul Capitalei a mers la instanța necompetentă”
* Propagandă scârboasă făcută Chinei și Rusiei de un profesor universitar doctor din Sibiu. Minciuni grosolane, antisemitism, dezinformare, intoxicare. Antioccidentalism violent, în termenii propagandei bolșevice a anilor ’50
* Tot Iordănescu a tras la sorți și pentru Euro 2024! Grupă norocoasă, cu Belgia, Slovacia și o echipă ce va veni din baraj, probabil Ucraina