Se confirmă: spitalele Covid au raportat în sistemul intern Alerte.MS cu 7.000 mai multe decese Covid decât cifra oficială

Written by

in

Multiple surse din sistemul sanitar au confirmat, pentru Libertatea, că există, într-adevăr, o diferență de mii de decese între raportarea oficială a autorităților și raportările interne în sistem făcute de spitalele Covid! Potrivit surselor, în sistemul Alerte.MS erau raportate de spitalele Covid, până săptămâna trecută, 33.000 de decese. Cifra oficială de pe platforma Corona.Forms, care e publică și de unde își ia toată lumea informațiile, era de 26.000 (între timp, numărul deceselor înregistrate în această din urmă platformă a ajuns la 26.943).

Informațiile au fost confirmate de un oficial din Ministerul Sănătății și, ulterior, recunoscută și de un medic din afara ministerului cu acces la cele două platforme.

Cele două platforme, Alerte.MS și Corona.Forms, funcționează diferit, explică Libertatea.

1) Alerte.MS, unde se contorizaseră până săptămâna trecută 33.000 de decese, primește informațiile raportate de spitalele Covid din toată țara. Acolo sunt centralizate doar cifrele, fără datele personale ale celor decedați. Fiecare spital raportează aici, zilnic, numărul deceselor din ziua respectivă și la ce număr total de morți Covid a ajuns de la începutul pandemiei.

2) Corona.Forms este sistemul în care se încarcă informațiile complete despre toate cazurile de Covid din România, identitatea pacienților și evoluția bolii în cazul lor. Sunt incluse atât vindecările, externările, cât și decesele. Datele de pe această platformă centralizează și pacienții care n-au ajuns în spitale.

Grupul de Comunicare Strategică folosește cifrele furnzate de această a doua platformă.

„La un moment dat, când în Corona.Forms erau sub 26.000 de decese, în Alerte.MS erau 33.000”

Sincopa apare în acest punct: deși datele din Alerte.MS ar trebui incluse în totalul făcut zilnic de Corona Forms, acest lucru nu se întâmplă. “La un moment dat, când în Corona.Forms erau sub 26.000 de decese, în Alerte.MS erau pe la 33.000 de decese”, a dezvăluit pentru Libertatea una dintre sursele cu acces la ambele platforme.

Problema pare să provină tocmai de la dispariția, pe drumul dintre Alerte.MS și Corona Forms, a unui mare număr de decese. “Există o diferență și mai surprinzătoare. În Alerte.MS au fost cu 14.000 de decese mai mult decât numărul deceselor survenite în spitale Covid raportate în Corona.Forms și validate de DSP”, a mai spus sursa medicală.

Informația despre discrepanța aceasta a fost dată publicității de fostul ministru Vlad Voiculescu, acesta spunând că tocmai aflase despre ea și stabilise un grup de lucru care să investigheze natura diferenței dintre cele două raportări atunci când a fost demis de premierul Florin Cîțu.

Afirmațiile lui Voiculescu au fost dezmințite pe un ton vehement de premier și de secretarul de stat Andrei Baciu, de la Sănătate. La posturile TV, timp de câteva zile, Vlad Voiculescu a fost acuzat că face foarte mult rău cu afirmațiile sale, că minte și că inventează pentru a se răzbuna. Ulterior, premierul Cîțu a anunțat că nu era bună comisia lui Voiculescu și că înființează, la rându-i, o nouă comisie, care să verifice situația.

Toată lumea știa de disfuncționalitate, dar s-a păstrat tăcerea și nici nu s-a lucrat la remedierea problemei

Aici intervine o altă ciudățenie. Libertatea scrie că minimum 20 de persoane din Ministerul Sănătății știau despre diferențele de decese raportate pe cele două platforme și că, de asemenea, INSP și DSP aveau acces și știau. Cu toate acestea, secretul a fost păstrat și nici nu s-a încercat o rezolvare a acestei situații.

Cazul nu înseamnă automat că a fost cineva care a măsluit datele – acest lucru ar trebui stabilit de o anchetă profesionistă și imparțială. În sistemul Alerte.MS au existat adesea erori de raportare.

Pentru ca un pacient să fie declarat mort de Covid e nevoie de confirmarea DSP. Aici pare să fie cheia anomaliei. Metodologia prevede că orice deces de Covid e anunțat la DSP-ul de județ, care îl validează (sau nu) și apoi îl raportează “la centru”.

Pe drumul de la spitalele Covid până la platforma oficială Corona Forms au dispărut așadar, via DSP, circa 7.000 de morți. Specialiștii pun la îndoială competența DSP de a stabili cine și de ce a murit, trecând peste medicii care au pus diagnosticul în spitale, iar Libertatea îl citează pe Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar din București. Acesta arată că, potrivit legii, cauza morții e stabilită de medicul curant și de medicul legist, și nu de DSP.

O problemă tipic birocratică, în care morții s-au „pierdut” pe drum între spitale, DSP-uri și statistica oficială

Până la urmă, pare o problemă tipic birocratică, în care morții “se pierd pe drum” între instituțiile statului.

O sursă medicală a Libertatea a descris situația: „În platforma Corona.Forms există 1.500-1.600 de rânduri verzi, la care însă spitalul unde a fost internat bolnavul COVID a notat «deces» la statusul pacientului. Acestea nu sunt numărate în cifra actuală a deceselor din România. Nimeni nu ştie câte din aceste decese au fost raportate către DSP și au fost invalidate, potrivit definiţiei de caz. Sau câte din aceste decese au fost notate de spitale direct în Corona.Forms, fără ca spitalul să le mai notifice DSP-ului, aşa cum cere legea. Și au rămas «agățate», neraportate“.

Exemplul Spitalului Colentina, dat de Vlad Voiculescu, este confirmat de specialiștii care au văzut cele două sisteme. Potrivit acestora, Spitalul Colentina raportase, la un moment dat, 693 de decese Covid pe Alerte.MS, dar numai 72 fuseseră validate de DSP și trecute în platforma oficială Corona.Forms. E posibil ca acest lucru să fi fost provocat, atât la Colentina, cât și în alte părți, de o comunicare defectuoasă, cei de la spitale neștiind că nu e suficient să treacă decesele în Alerta.MS, ci și să le anunțe la DSP-uri.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Deputatul Seidler (USR) a fost scos din emisiune, la Antena 3, când a amintit de turnătorul Dan Voiculescu! „Vorbiți de funie în casa spânzuratului”

* Războiul a luat sfârșit: PNL și USR-PLUS merg mai departe cu Guvernul Cîțu! Condiție rezonabilă pusă premierului

* Furie și disperare în Sistem: Ioana Mihăilă continuă reformele în Sănătate. Antena 3 a început deja linșajul, pe modelul exersat cu Vlad Voiculescu

* Trei greșeli majore ale lui Vlad Voiculescu la evacuarea Spitalului Foișor

* Dragnea e cu un picior în afara pușcăriei! Comisia din Penitenciarul Rahova a avizat pozitiv eliberarea anticipată a fostului lider PSD. Decizia finală o iau judecătorii

* Comisia Juridică a Senatului propune sancționarea Dianei Șoșoacă pentru instigare la ură, extremism, xenofobie, homofobie și sfidarea legilor

* VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

* „Olguțul” Claudiu Manda, europarlamentar PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru folosirea influenței politice

* Socaciu, Daea, Bacalbașa, Tărăcilă, Hașotti, Solcanu își vor pensiile speciale înapoi! 122 de foști parlamentari au apelat la instanță pentru a-și recupera privilegiul pierdut prin lege

* Deputații-șaormari Solomon și Stativă au pierdut procesele în care contestau amenzile Covid, după scandalul din Centrul Vechi. Instanța a stabilit că trebuie disciplinați

* Fiul lui Sever Mureșan a fost arestat după ce, beat și drogat, a urcat la volan și a distrus 12 mașini în Brașov. În 2017 a stat agățat 10 ore pe o macara!