Ciolacu s-a lăudat că Florin Cîțu i-a acordat o întrevedere. Premierul: nu există în program o asemenea întâlnire!

Written by

in

Marcel Ciolacu, președintele PSD, este din nou protagonistul unui moment penibil. Duminică seară, la Antena 3, el s-a lăudat că a fost sunat de premierul Florin Cîțu, care i-a acordat o întrevedere. Numai că, luni dimineață, Guvernul a transmis că în programul primului ministru nu cuprinde, în această săptămână, nicio întâlnire cu șeful social-democraților!

Liderul PSD s-a băgat singur în această situație ridicolă. El a povestit duminică seara, umflându-se la Antena 3, că a avut cu Florin Cîțu o discuție telefonică în urma căreia s-a stabilit că urmează o întrevedere. Nu e prima oară când Ciolacu trece granița dintre real și imaginar. Săptămâna trecută, la DC News (Bogdan Chireac), șeful PSD a pretins, nici mai mult, nici mai puțin, decât că 90% din liderii partidului i s-au opus lui Liviu Dragnea în perioada 2017-2019, când acesta încerca să distrugă statul de drept în România!

Acum, Ciolacu a relatat cu mândrie convorbirea cu premierul: „Presupun că acest telefon a fost în urma discuțiilor avute de domnul Cîțu. Eu de la toți comisarii am înțeles că deja la Bruxelles s-a discutat punctual în ceea ce privește prezentarea PNRR. Nu am avut o înțelegere (la telefon – n.r.), a rămas că vorbim, că ne vom vedea să stăm de vorbă. A rămas că mâine stăm de vorbă și stabilim o dată și o locație“.

Acesta a supralicitat, avertizând că, dacă Guvernul nu aduce planul PNRR în Parlament, PSD intră în grevă parlamentară.

„Prim-ministrul nu are astăzi în program o întâlnire cu președintele PSD, Marcel Ciolacu. O astfel de întâlnire nu se află nici pe agenda din această săptămână“

Luni dimineața, Guvernul a răspuns: „Prim-ministrul nu are astăzi (luni – n.r.) în program o întâlnire cu președintele PSD, Marcel Ciolacu. O astfel de întâlnire nu se afla nici pe agenda din aceasta săptămână“.

În aceeași emisiune de la Antena 3, Marcel Ciolacu a jucat la două capete, erijându-se în apărător îngrijorat al celor care nu s-au vaccinat. El a pus semnul egal între persoanele care încă nu s-au imunizat și PSD-iștii care fură și parazitează instituțiile statului. Ambele categorii sunt acuzate pe nedrept și considerate “ciumate”, s-a plâns Ciolacu.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Protestul aniversar CapVid a adunat mai puțin de 100 de „patrioți”! În urmă cu exact un an, printre protestatari se număra și Bogdan Stanoevici

* VIDEO. „Lazarus n-a murit!” Primele imagini cu anarhistul șoșocar pe patul de spital, după un test Covid pozitiv

* Lazaruse, ridică-te, ia-ți patul tău și umblă! Să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău!

* VIDEO. Șoșoacă se războiește și cu manelistul Tzancă: „Domnule Uraganu, atenție la ce faci! Dumneata știi că ai putea muri din cauza acestui vaccin?!”

* Teoria „Guvernul ascunde sau umflă numărul de morți Covid”, spulberată de medicul român decorat de preşedintele Franţei. Raportarea diferită are cauze statistico-medicale și se întâlnește inclusiv în țări cu sistem de sănătate evoluat

* PSD își plasează trompetele pe TV. Codruța Cerva a primit emisiune la postul unui interlop din Caracal. Videochatista Oana Lovin a ajuns la postul lui Pandele, din Voluntari

* Vanghelie, 11 ani și 8 luni de închisoare! Trebuie să returneze 15 milioane de euro, „rodul” luării de mită și al abuzului în serviciu

* VICTORIE! Comisia Europeană a acceptat ca 8 din cele 30 de miliarde de euro alocate României prin PNRR să meargă la autostrăzi și căi ferate

* Doina Gradea a pierdut procesul „Cap de porc” cu Dragoș Pătraru. A cerut daune de 201.000 de lei, dar va trebui să scoată din buzunar 4.284

* VIDEO. Momentul în care Israelul doboară blocul-turn ce găzduia redacțiile Al Jazeera și Associated Press din Gaza