Să nu-mi mai spună corupții că sunt „plin de fiere”! Tocmai mi-am scos fierea

Written by

in

Oare de azi voi fi mai blajin cu mafioții și corupții?! Căci am rămas fără una bucată bilă, aka fiere. Am scos „răutatea” din mine?!

Colecistită. O pietricică păcătoasă care mi-a adus patru crize în ultimii șapte ani. Prima dată a fost în iulie 2012, în plină criză politică, îl suspendaseră USL-iștii pe Băsescu. Eram redactor-șef la „Adevărul” și țin minte că mi-am scris editorialul în fiecare zi, chiar și abia ieșit de sub anestezie…

Am pus capăt acestei serii de crize de colecistită. Gata, bine că nu m-a prins vreuna în turnele mele cu cărțile, prin țară, prin Europa sau prin America!

Astăzi, operație laparoscopică, sub anestezie generală, fără durere. Medici deosebiți, personal medical admirabil. Dureri au fost acum câteva zile, când am ajuns la Urgența Spitalului Universitar din București.

Se zice că peste două zile voi fi acasă. Și se mai zice că, după o inevitabilă convalescență sub regim alimentar, voi duce o viață normală.

Normală, dar cumpătată! Ca și până acum, de altfel, cu excepția bolii cronice care m-a însoțit toată viața: workoholia. Muncesc mult, medicii zic că prea mult.

Așa am făcut toată viața, de pe la 6-7 ani. La început am făcut-o de nevoie (și cu ce amintiri superbe am rămas!), acum o fac de plăcere (pasiunea pentru scris, dreptate și adevăr). Uite, scriu și acum, cu abdomenul găurit și cu branula înfiptă-n mână!

Între timp, Laurențiu Ciocăzanu duce greul pe ziaristii.com. Citiți-l, face treabă foarte bună!