România socialistă – Ziariștii


Motivul fundamental pentru care, de la Revoluție încoace, România a rămas la periferia Europei, din punct de vedere civilizațional, economic, politic, este slaba educație/moralitate.

7 din 10 români prezenți la vot au decis să fie reprezentați de impostori, plagiatori, gogomani, clovni, incompetenți cu diplome, securiști. E interesant, nu? Dacă românii ar vota la ce doctor să meargă, cu siguranță 7 din 10 nu ar alege să meargă la o nulitate; dacă românii ar vota la ce profesor să-și dea copilul pentru meditații, cu siguranță 7 din 10 nu ar alege un bandit.

Dar în politică, 7 din 10 aleg invers. De ce? Fiindcă prin politică, majoritatea vrea să ia de la ceilalți ceva, fără să plătească.

Desigur că asta este o păcăleală, rețeta de sinucidere (economică) colectivă pe termen lung.

În cele trei decenii de la Revoluție, poporul a votat altceva abia atunci când i-a ajuns cuțitul la os, în rest și-a susținut, măcar tacit, stăpânirea, fiindcă a sperat să i se dea. Nu a votat liberalism, a votat supărat că s-au terminat banii altor oameni, că s-a terminat apa caldă etc. și a găsit pe cineva care pare capabil să-i ofere din nou apă caldă, preferabil ieftin, măcar peste 4 ani.

În România, liberalismul a fost și este îmbrățișat de o minoritate. Majoritatea nu simpatizează liberalismul. Majoritatea a vrut mereu privilegii, ajutoare, facilități, pensii (speciale sau nu), salarii sau profituri din pix. Pentru asta a votat în majoritatea timpului.

Dacă vreun politician îndrăznește să se opună demagogiei celor care votează creșterea cu 40% a pensiilor și anunță că le va crește doar cu 14%, va fi denunțat ca un trădător de țară; idem, dacă vrea să listeze companiile statului pe Bursă sau să liberalizeze vreo piață.

Socialismul a fost și rămâne pe cai mari în România, deoarece reflectă și exploatează viciile noastre, poftele noastre, ignoranța noastră.

Dacă în România ar exista o majoritate care să dorească privatizarea companiilor de stat, libertate pentru ei ȘI PENTRU CEILALȚI, atunci ar fi nu unul, nici doi sau trei nebuni care umblă pe la TV și vorbesc despre aceste lucruri, ci 100 de libertarieni care s-ar călca pe picioare. Dar ei nu există pentru un motiv foarte simplu: nu există o bază socială pentru așa ceva.

Dacă România ar avea o majoritate care să aprecieze meritocrația, atunci românii ar cumpăra cărți, ar aprecia educația, ar face sacrificii pentru ea. Nu este cazul, suntem pe ultimul loc din Europa.

Dacă România ar avea o majoritate care să fie atașată de statul de drept, atunci am avea justiție, am avea instituții puternice. Dar noi avem corupție. Avem corupție fiindcă majoritatea este coruptă – sper că nu va spune cineva că avem corupție fără corupți.

Deci, România nu a avut parte de vreun miracol liberal în astea trei decenii pentru că România profundă este socialistă.

Să fie clar: nu mă refer la mediul rural sau la pensionari sau la cutare grup social. Nu, corupția morală și putreziciunea socialismului infectează toate straturile societății; și pe bogați, și pe săraci; și pe profesori, și pe tractoriști, și pe medici, și pe militari; și pe tineri, și pe vârstnici; și pe moldoveni, și pe munteni.

Aoleo, păi și atunci ce este de făcut?

Să luptăm în continuare contra ideilor socialiste și să scoatem mai bine în evidență contradicția dintre socialism și valorile morale creștine.

Păi, și merită? Dacă suntem o minoritate, merită?

Dacă ne punem întrebarea asta, înseamnă cu nu respirăm liberalism. A fi liberal înseamnă tocmai a ne înțelege obligațiile morale, fiindcă ele stau la la baza legilor, a instituțiilor, a practicilor sociale. Dacă suntem liberali doar fiindcă merită, atunci înseamnă că nu suntem.

Liberalism înseamnă să nu faci altuia ce ție nu-ți place. Egalitate: o singură regulă pentru toți. Acceptarea competiției: meritocrația. Un stat care să ofere bunuri publice pe baze științifice. Cine vrea așa ceva?

Ca să închei pe o notă optimistă, mâine va fi mai rău. România va prinde din urmă Germania, fiindcă Germania este pe cale să devină o țară în curs de dezvoltare.

***

Ce-o fi așa de greu să renumeri voturile acolo unde sunt probleme, nu înțeleg. Ăia din Taiwan le strigă tare și le prezintă la camera de filmat… La noi, stau securiștii cu fundul pe ele.

***

România e deja Rusia în proporție de 80%. Puterea care a abuzat, care a vânat ziariști, care a chinuit și batjocorit oameni ca sa-si acopere plagiatele și hoțiile, va face de acum încolo mai abitir.

Libertatea se apară zi de zi. Din păcate, pentru foarte mulți, libertatea trece prin stomac.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Securisme anti-Nicușor

* Ciolacu crește birurile

* Lista cu olimpici

* Cum să conducă țara Ciolacu?! Nu i-aș da bani nici să-mi cumpere covrigi!

* Nu toți suntem interlopi!

* Exploatatorii din partidul neomarxistului George Simion

* Un bișnițar politic

* O țară condusă de o juntă militară interlopă în stil feudal