După numărarea tuturor celor 11.641.866 de voturi, din cele 20.05 de secții de votare, rezultatul final al alegerilor prezidențiale (turul 2) arată astfel: Nicușor Dan 53,60%, George Simion 46,40%. Diferența dintre cei doi a fost de 829.589 de voturi (7,20%).
Nicușor Dan (55 de ani) este al 5-lea președinte al României democratice, post-comuniste. Și primul care câștigă această înaltă demnitate din postura de candidat independent. El l-a învins clar în finala prezidențială pe candidatul AUR, George Simion (38 de ani).
Nicușor Dan le urmează lui Ion Iliescu (1990–1996, 2000–2004), Emil Constantinescu (1996–2000), Traian Băsescu (2004–2014) și Klaus Iohannis (2014–2025).
Au existat și trei președinți interimari: Nicolae Văcăroiu (2007), Crin Antonescu (2012) și Ilie Bolojan (2025).
– Advertisement –
Oficial, primul președinte a fost dictatorul Nicolae Ceaușescu (1974–1989), pentru care a și fost înființată această funcție, la 9 ani după preluarea puterii în România comunistă.
Nicușor Dan a recuperat de la –1.882.994 la +829.589
Conform site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP), Nicușor Dan a obținut 6.168.642 de voturi, iar George Simion – 5.339.053 de voturi. Diferența dintre ei a fost, așadar, de 829.589 de voturi.
În procente: Nicușor Dan – 53,60%, George Simion – 46, 40%. Diferența dintre finaliști: 7,20%.
– Advertisement –
În primul tur, candidatul AUR obținuse aproape dublu decât primarul Capitalei: George Simion – 3.862.761 de voturi, Nicușor Dan – 1.979.767. În procente: 40,96% – 20,99%.
Diferența dintre cei doi candidați a fost de 1.882.994 de voturi în favoarea lui George Simion în turul 1, respectiv de 829.589 de voturi în favoarea lui Nicușor Dan în turul 2. Așadar, între cele două tururi, noul președinte al României a venit cu un plus de 2.712.583 de voturi!

Voturile și procentele președinților României
- 1990: Ion Iliescu – 12.232.498 (85,07%)
- 1992: Ion Iliescu – 7.393.429 (61,43%)
- 1996: Emil Constatinescu – 7.057.906 (54,41%)
- 2000: Ion Iliescu – 6.696.623 (66,83%)
- 2004: Traian Băsescu – 5.126.894 (51,23%)
- 2009: Traian Băsescu – 5.277.068 (50,34%)
- 2014: Klaus Iohannis – 6.288.769 (54,43%)
- 2019: Klaus Iohannis – 6.509.135 (66,09%)
- 2025: Nicușor Dan – 6.168.642 (53,60%)
În România: peste un milion de voturi în plus pentru Nicușor Dan
Pe teritoriul României, Nicușor Dan a obținut 5.445.052 de voturi, iar George Simion – 4.426.247. Diferența dintre ei a depășit un milion de voturi, mai exact 1.018.805.
În procente, diferența a fost de peste 10 procente: 10,32% (55,16% – 44,84%).

Simion a câștigat în diaspora, dar Nicușor Dan a recuperat spectaculos față de primul tur
În diaspora a câștigat George Simion, însă rezultatele au fost mult mai echilibrate decât în primul tur, semn că s-a mobilizat și diaspora rațională, nu doar cea umorală.
George Simion a obținut 912.553 de voturi, iar Nicușor Dan – 720.996, diferența dintre ei fiind de 191.557 de voturi.
În procente: George Simion – 55,86%, iar Nicușor Dan – 44,14% (diferență de 11,72%).
În primul tur, în diaspora, decalajul fusese mult mai mare: George Simion – 60,79%, Nicușor Dan – 25,61%. Concret, pe 4 mai, diferența de voturi a fost de 339.802 de voturi (587.190 – 247.388) în favoarea președintelui AUR. Așadar, candidatul pro-european a recuperat spectaculos în ultimele două săptămâni.

Prezența la vot a explodat în turul 2
La finala prezidențială au fost înregistrate 11.641.866 de voturi valabile, reprezentând 64,72% din numărul alegătorilor înscriși în liste (17.988.218) – față de 53,21% în primul tur.
Dintre aceștia, 8.416.686 au votat pe listele permanente, 3.127.125 pe listele suplimentare, iar 94.916 cu urna mobilă.
Față de primul tur, când au votat 9.571.740 de români, participarea a crescut cu 2.070.126 de voturi, dintre care un plus de 672.329 în diaspora. Creșterea a fost de aproape un sfert – 21,62% (de la 9.571.740 la 11.641.866).
Pe teritoriul României au votat 9.996.408 de oameni (85,87% din totalul de 11.641.866), iar în afara granițelor – 1.645.458 (14,13%). Diaspora și-a spulberat vechiul record privind prezența la vot (973.129), care fusese înregistrat în urmă cu două săptămâni, în turul 1.

Prezența la vot în finala prezidențială
- 1990: 14.378.693 de voturi valide (86,19%) – mandat adjudecat în turul 1
- 1992: 12.034.636 (73,23%)
- 1996: 12.972.485 (75,90%)
- 2000: 10.020.870 (57,50%)
- 2004: 10.008.314 (55,20%)
- 2009: 10.483.815 (58,02%)
- 2014: 11.719.344 (64,10%)
- 2019: 10.031.762 (54,86%)
- 2025: 11.641.866 (64,72%)