Evoluție de neimaginat la Ministerul Afacerilor Externe (MAE): USR-ista Oana Țoiu, actuala conducătoare a instituției, îl trimite la groapa de gunoi a diplomației pe Adrian Năstase, fost ministru de Externe și fost președinte al PSD. Luarea de poziție a avut loc după afișarea lui Năstase alături de scelerații Vladimir Putin și Kim Jon Un, la „parada dictatorilor” de la Beijing.
Ministrul de Externe al României, Oana Țoiu (40 de ani), a reacționat tăios după ce doi foști prim-miniștri și foști președinți ai PSD, Adrian Năstase (75 de ani) și Viorica Vasilica Dăncilă (61 de ani), au fost prezenți la Beijing, la „parada dictatorilor”, pozându-se mândri alături de scelerați precum Vladimir Putin (Rusia) și Kim Jong Un (Coreea de Nord), dar și de liderii anti-democratici ai Chinei, Iranului, Belarusului etc.
Într-un comunicat al ministerului pe care-l conduce, Oana Țoiu (USR) a declarat: „România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşază onorați în poză lângă Putin astăzi”.
În comunicatul MAE se mai precizează: „Acasă, ei vorbesc despre patriotism, dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor, sigur nu la câteva zile de când o dronă rusească a atacat o navă la sute de metri de granița noastră pe Dunăre, la săptămâni de când Rusia a bombardat şi comunități în Ucraina unde se vorbeşte limba română. Au mers acolo ca persoane private şi se reprezintă doar pe ei inşişi, dar probabil că invitația a fost bazată și pe rolul de foști premieri şi indică o intenție de a arăta influența asupra României – dar Putin a reușit să arate doar că legaturile lor sunt legate de trecut și nu de viitorul României. România şi-a ales clar calea: Uniunea Europeană, parteneriatul strategic cu SUA, susținerea democrațiilor și a vecinilor noștri în acestă perioadă dificilă. Pentru a construi acest viitor în continuare, politicienii prieteni cu Putin nu ne reprezintă!”.
– Advertisement –

Reacție rapidă: patru precizări de la Adrian Năstase
La scurt timp de la reacția radicală a Ministerului Afacerilor Externe și a ministrului Oana Țoiu, Adrian Năstase a revenit cu patru precizări, pe blogul său. Scurtul text e dominat de un ton ironic, dar și de multe greșeli gramaticale.
„Câteva precizări în legătură cu comunicatul MAE
1. La evenimentul de astăzi, am participat în calitate de fost demnitar și deci de persoană particulară. În niciun caz nu am dorit să reprezint conducerea politică actuală.
– Advertisement –
2. Cred ca MAE nu a înțeles, evenimentul a avut loc la Beijing și nu la Moscova.
3. Oricât de mare ar fi influența mea în China, nu cred că pot decide pe cine să invite președintele Xi în țara sa. Cum nu pot să decid pe cine să invite președintele Trump în Alaska.
4. Cândva, va trebui să explic, mai pe larg, despre importanța memoriei în politica externă.”
Parada dictatorilor
Liderul chinez Xi Jinping a găzduit miercuri cea mai mare paradă militară din istoria Chinei, pentru a marca 80 de ani de la capitularea oficială a Japoniei la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Zeci de mii de militari au mărşăluit în formaţie prin istorica Piaţă Tiananmen din Beijing.
Un singur lider din UE a participat la eveniment: prim-ministrul slovac Robert Fico. Au mai trimis reprezentanţi de rang inferior Ungaria și Bulgaria.
Din Europa, dar din afara UE, a mai fost prezent și președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, cel care, sub dubla protecția Rusia-China, a instaurat dictatura corupției în țara sa.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Năstase şi Dăncilă pozează mândri alături de Putin, Xi Jinping și Kim Jong Un, la parada militară din China, în conclavul dictatorilor!
* Dăncilă, tupeu de Proasta Satului: „Avem un ministru de Externe care izolează România”. Bine că a „dezizolat-o” ea, cu Putin, Lukașenko și Kim Jong Un!
* Se strânge lațul pentru extremistul Dan Tănasă. Deputatul AUR pare să-l fi „manipulat” decisiv pe xenofobul din Colentina
* VIDEO. Epopeea Godină – Turcescu în 16 episoade. „Securistule, eu nu sunt un ticălos care-și minte publicul!”. Colonelul „suveranist” s-a plasat de partea răului și în cazul „bestiei din Colentina”
* Justiția intră-n grevă mascată, pentru pensii speciale
* VIDEO. Nicușor Dan „poate cădea dracu’ prin vreo prăpastie!”. Dorință sinistră a pușcăriașului Cocoș la televiziunea pușcăriașului Păcuraru
* Rețeaua de sinecuri „Paul Stănescu și familia”
* Prins la racolat de băieței, eternul candidat prezidențial dă vina pe Nicușor Dan! Sebastian Popescu e cercetat pentru corupere de minori
* Covid-19 a produs divorțul anului 2025: Andi Moisescu și Olivia Steer s-au despărțit, după o căsnicie de 21 de ani. Ea a derapat în conspiraționism anti-vaccinist
EDITORIALE:
– Advertisement –