Fostul premier Adrian Năstase, multiplu condamnat la închisoare pentru corupție, a fost și el reabilitat de Justiție, iar dacă decizia nu va fi contestată în 10 zile, politicianul poate reveni în funcții publice, inclusiv în Guvern, informează News.ro. Se repetă astfel un scenariu pus deja în practică în cazul altui condamnat pentru corupție, Marian Neacșu, proaspăt numit de alianța PSD-PNL în postul de secretar general al Guvernului Ciucă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât marți să-l reabiliteze judecătoresc pe Adrian Năstase, care are la activ două condamnări pentru corupție. Decizia devine definitivă dacă nu e atacată în termen de 10 zile.
Aceasta este o nouă metodă descoperită de clasa politică din România pentru a scăpa de efectele pedepselor pe care le-au încasat diverși demnitari pe timpul mandatului avut de Laura Codruța Kovesi la DNA. Conform Articolului 169 din Codul Penal, prin reabilitarea unei persoane condamnate se înțelege încetarea decăderilor și interdicțiilor, precum și a incapacităților care rezultă din sentința primită.
Năstase a încasat două condamnări, una în dosarul „Trofeul Calității”, o alta în dosarul „Zambaccian”. Ambele erau pentru corupție.
Prima sentință a venit în iunie 2012, doi ani cu suspendare, moment în care Năstase a încercat să se sinucidă. El a fost găsit vinovat pentru că a folosit pentru campania electorală din 2004 fonduri plătite de firme obligate să se înscrie în așa-zisul concurs “Trofeul Calității”, organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții.
A doua sentință a fost pronunțată în ianuarie 2014: 4 ani de închisoare cu executare, fostul președinte PSD fiind dovedit că a luat mită în formă continuată și că a recurs la șantaj pentru a obține șpăgile.
Adrian Năstase a condus Guvernul României în mandatul 2000-2004. La momentul respectiv, el patrona un sistem mafiot tentacular și piramidal, care acoperea toate domeniile vieții și toată țara. A încercat și aproape că a reușit controlul total asupra presei într-un moment în care rețelele de socializare încă nu existau.
Învins aproape miraculos de Băsescu la alegerile prezidențiale din 2004, după ce folosise fără reținere toată puterea instituțiilor statului pentru a zdrobi opoziția, Năstase s-a prăbușit vertiginos. În foarte scurt timp a pierdut șefia PSD, apoi a fost marginalizat și DNA a primit mână liberă să-l ancheteze.
Ajuns între timp la 71 de ani, Adrian Năstase e acum pe cale să primească undă verde pentru revenirea în prim-plan. Păstrarea sentinței ICCJ i-ar permite să candideze la un post în Parlament sau să fie cooptat în Guvern, pe orice funcție.