Decizia CNA de a suspenda timp de 3 ore emisia canalului de propagandă extremistă Realitatea Plus s-a bazat pe 9 amenzi aplicate în 3 luni, însumând 350.000 de lei, plus două suspendări de emisie pentru 10 minute. A fost sancționat mai ales caracterul recidivist al minciunilor difuzate de televiziunea clanului Păcuraru.
Decizia nr. 94 a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), din 11 februarie 2026, prin care Realitatea Plus a fost obligată să difuzeze în ziua de 19 februarie 2026, timp de trei ore (18.00 – 21.00), numai textul sancțiunii emise de CNA, conținea și lista sancțiunilor anterioare, ca justificare pentru trecerea la următorul nivel.
E vorba de 9 amenzi într-un interval de trei luni (2 septembrie – 9 decembrie 2025), plus două decizii de suspendare a emisiei timp de 10 minute (Decizia nr. 704/29.07.2025 și Decizia nr. 742/20.08.2025).
Amenzile au însumat 350.000 de lei (aproape 70.000 de euro), sume neglijabile față de milioanele de euro pe care Realitatea Plus le-a încasat doar de la partidul AUR, anul trecut, pentru a-i promova deșănțat și ilegal politica extremistă.
– Advertisement –
Sancțiunile au avut legătură mai ales cu campania electorală făcută de Realitatea Plus pentru Anca Alexandrescu, candidata susținută de AUR la Primăria Capitalei.
Decizia nr. 94 / 11 februarie 2026 a CNA: „Ținând cont de sancțiunile anterioare, 9 amenzi în cuantum de 350.000 lei (…) și două sancțiuni dintre cele prevăzute la art. 95 alin. (1) lit. a), respectiv obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19.00 – 19.10, numai textul sancțiunii (…), membrii Consiliului au decis (…) sancționarea radiodifuzorului SC PHG MEDIA-INVEST SRL cu obligația de a difuza în ziua de 19 februarie 2026, timp de 3 ore, între orele 18.00 – 21.00, numai textul deciziei de sancționare emise de Consiliul Național al Audiovizualului”.
Cele 9 amenzi primite de Realitatea Plus, de la CNA, în perioada 2 septembrie – 9 decembrie 2025
- 2 septembrie – 5.000 de lei
- 21 octombrie – 10.000 de lei
- 4 noiembrie – 10.000 de lei
- 12 noiembrie – 100.000 de lei
- 12 noiembrie – 100.000 de lei
- 18 noiembrie – 50.000 de lei
- 25 noiembrie – 20.000 de lei
- 3 decembrie – 50.000 de lei
- 9 decembrie – 5.000 de lei
TOTAL: 350.000 de lei
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* La a șasea încercare, CCR a decis: legea pensiilor speciale e constituțională! Un PSD-ist a „trădat” la vot: 6-3 în loc de 5-4
* Judecătoarea „M-a sunat Lia” se pensionează la 51 de ani, cu cel puțin 5.500 de euro pe lună!
* Cei 10 lideri PNL pe care vrea să-i schimbe Bolojan, dar se opune „tabăra Thuma”. Conform Statutului PNL, demiterea lor e obligatorie
* Aflată la shopping în Dubai, Anca Alexandrescu le-a cerut „patrioților” să se uite 3 ore la un ecran gol!
* Nehalita de Alexandreasca: 450.000 de euro de la AUR pentru o emisiune cu George Simion!
* VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”
* VIDEO. Trump a turbat: cei 6 judecători anti-tarife sunt „o rușine”, iar Curtea Supremă e „influențată de interese străine”!
* Viktor Orban e încolțit: stă tot mai prost în sondaje, iar Croația și Ucraina îi blochează accesul la petrolul rusesc
* Văduva lui Cotabiță a fost arestată pentru proxenetism. Era cu 28 de ani mai tânără decât artistul, cu care a conviețuit 8 ani. La 5 luni de la moartea lui, Alina s-a apucat de „produs”!
* O țară de 5,6 milioane de locuitori – super-puterea planetei la Olimpiada de iarnă. Clasamentul final pe medalii
EDITORIALE:
– Advertisement –