Rareș Bogdan, „zburat” de Bolojan și din funcția de șef al PNL Diaspora! Măscăriciul lui Iohannis a scos PNL de pe buletinul de vot de la Camera Deputaților, pentru că n-a pus nicio femeie printre candidați!

Written by

in

Rareș Bogdan și-a dat demisia din poziția de președinte al PNL Diaspora, după ce noul șef al partidului, Ilie Bolojan, i-a cerut acest lucru. Bolojan i-a reproșat fostului realizator TV de la Realitatea că PNL n-a avut listă cu candidați la Camera Deputaților în circumscripția Diaspora. Rareș Bogdan este un alt membru al vechii găști parașutate de Iohannis la vârful PNL și unul dintre responsabilii pentru dezastrul electoral al partidului la alegerile din 2024.

Este a doua funcție importantă pe care Rareș Bogdan o pierde în partid, după ce Ilie Bolojan l-a lăsat și fără poziția de prim-vicepreședinte.

Totuși, Rareș Bogdan „are pământ sub picioare”, până în 2029. El rămâne în continuare europarlamentar, poziție pe care a obținut-o în 2019 tot pe relația cu Klaus Iohannis, care l-a impus atunci în deschiderea listei candidaților PNL la alegerile pentru Parlamentul European. Astă-vară, Bogdan a fost din nou pus pe loc eligibil, pe lista comună PSD-PNL, și a obținut un al doilea mandat de 5 ani la Bruxelles.

În mandatul 2019-2024, Rareș Bogdan s-a situat pe locul 5 în topul chiulangiilor din Parlamentul European, instituție de unde a încasat 1,5 milioane de euro. El a lipsit de la 33% din ședințele de plen, petrecându-și majoritatea timpului în țară, în afaceri, uneltiri mărunte și jocuri de culise la PNL și în coaliția cu PSD.

Acum, Ilie Bolojan a început curățenia de iarnă la PNL, eliminând unul câte unul dezastruoșii oameni plasați de Iohannis în conducerea partidului.

– Advertisement –

Rareș Bogdan a comis o eroare grosolană, omițând să includă măcar o singură femeie pe lista candidaților la Camera Deputaților din circumscripția Diaspora. Această discriminare este interzisă de lege, astfel încât Biroul Electoral Central a invalidat lista, iar PNL n-a avut deloc candidați pentru deputați în străinătate!
Ilie Bolojan nu i-a iertat incompetența.

Aflat în Parlament, la ședința Biroului Politic Național al PNL, Rareș Bogdan a încercat să pară demn: „M-am retras din poziţia de preşedinte la diaspora. De ce? Am luat 60.000 de voturi, AUR a luat 200.000. Ce Dumnezeu să facem?! (…) La propunerea mea şi a vechii conduceri, ultimele zece filiale din PNL trebuie să plece acasă în urma scorului. Eu sunt în ultimele zece. (…) Eu sunt un om de onoare. Dacă am votat asta şi am spus că fac, eu mi-am depus ieri la secretariat demisia. Nu mi-a cerut nimeni, dar este firesc să o fac. (…) M-am retras din poziţia de interimar. Eu trebuie să-mi asum, pentru că sunt lider de filială, pentru că, probabil, acele câteva zeci de mii de voturi pe care le-am adus la votul partidului se duceau şi la Camera Deputaţilor“.

De-a lungul timpului, Rareș Bogdan a fost protagonistul mai multor scene care l-au umplut de ridicol și au decredibilizat PNL. În campania electorală din 2020 promitea că, în 30 de zile de la câștigarea alegerilor, liberalii vor desființa pensiile speciale. De fapt, liberalii nu doar că nu le-au desființat, dar le-au și securizat printr-o lege care garantează privilegiile pentru încă 40 de ani.

– Advertisement –

Tot Rareș Bogdan țipa, în campania electorală, că trebuie închise ușile partidului, ca să nu intre traseiștii PSD, și spunea că social-democrații sunt ciuma roșie. După aceea, PNL a devenit aspirator de PSD-iști și, în primăvara acestui an, Rareș Bogdan a apărut în campania electorală pe bannere alături de Mihai Tudose și Lia Olguța Vasilescu.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Radiografia unui impostor: Călin Georgescu. Valuri de dezmințiri după ce șarlatanul și-a inventat o biografie falsă. N-a fost în Clubul de la Roma, n-a lucrat la ONU, n-a fost recomandat de Malița, iar mătușa sa n-a lucrat pentru Nicolae Iorga!

* Continuă seria țepelor! Demisia lui Ciolacu din fruntea PSD a durat doar 6 zile. După alegerile parlamentare, „nu-l lasă partidul“ să plece

* Diaspora vest-europeană a trădat: 56% pentru extremiști, 62% după redistribuire! În Italia și Spania: 68%, cu podiumul confiscat de „suveraniști”

* ANALIZĂ. Bulgarizarea României: de ce nu se poate face un Guvern funcțional. Iohannis, PSD/PNL, serviciile și Rusia au reușit dinamitarea țării

* E mult mai grav: Extremiștii – 31,5% (AUR + SOS + POT), Dreapta – 26,5% (USR + PNL), PSD – sub 23%

* Cum au „furat“ SENS, REPER și DREPT 5,6% din voturile electoratului reformist și le-au pus în brațele PSD-AUR, agravând criza în care a fost aruncată România

* Prezență-record la alegerile parlamentare, în România europeană! Cea mai mare participare din ultimii 20 de ani

* Oameni din serviciile românești, trimiși în Moldova și preluați de ruși, s-au întors cu know-how rusesc să-l facă președinte pe Călin Georgescu

* Dughin amenință: „România va face parte din Rusia în curând!”. Despre Călin Georgescu: „Un patriot!”

* VIDEO. Devenit șef la PNL, Bolojan a păstrat un singur membru al „echipei Ciucă”. I-a îndepărtat pe Bode, Rareș Bogdan, Flutur, i-a adus pe Veștea, Boc, Ciucu, Iftime

EDITORIALE: