Rareș Bogdan despre legea cu dedicație pentru Iohannis: ”Nu lăsăm pe nimeni în urmă”.
Săracul Iohannis, îmi este milă de el. Propun să modificăm, dacă e necesar, inclusiv Constituția, astfel încât Iohannis să candideze simultan și la Senat, și la Camera Deputaților, ca să fie sigur că prinde ceva.
Acum serios, România devine din ce în ce mai putinistă și mai nedemocratică.
***
– Advertisement –
Modificarea legislației electorale
(1) pentru un singur om (Iohanis)
și
– Advertisement –
(2) cu două luni înainte de alegeri
reprezintă un gest profund nedemocratic, putinist de-a dreptul.
Nimeni nu spune că legile actuale sunt perfecte; poate altele sunt bune. Nimeni nu spune să îngrădim dreptul omului de a candida, din contră. Însă cei care folosesc aceste argumente pentru a justifica încercarea PNL de a modifica legea pentru ca Iohannis să poată candida la Senat bat câmpii pur și simplu.
Fiindcă – ce să vezi?! – legea a fost bună până acum, dar fix acum nu mai e bună. Fix în anul electoral. Și fix după ce Iohannis a eșuat în demersul ridicol (prin care a discreditat România) de a ajunge șef la NATO sau de a ocupa o funcție europeană. Și fix pentru Iohannis – unicul beneficiar al legii! – trebuie schimbată.
Iohannis, ești un Putin! Un Putin mai înalt, dar la fel de schimonosit la caracter.
(Am fost printre primii care au afirmat că Putinul de Dâmbovița nu va pupa nicio funcție externă și am avut dreptate.)
***
Nu a numit șef civil la SRI deoarece în toată România nu a găsit vreo persoană competentă, demnă, cinstită, neșantajabilă care să conducă Securitatea.
Așa că Securitatea conduce ea. Păi, nu?
***
Când o ceată de golani intră cu bâtele într-un spital, devastandu-l, o face fiindcă nu le este teama de poliție și de justiție.
Așa că degeaba îi caută acum poliția. Nu le este frică de poliție și de justiție!
Păi, dacă justiția eliberează criminalii și infractorii pe bandă rulantă?! Dacă șefii poliției negociază cu interlopii?! Cum să le fie frică?!
Practic, plătim impozite pentru un bun public inexistent: siguranța cetățeanului și ordinea publică.