PSD se pregătește să călărească din nou România. Băieții deștepți deja tropăie pe margine și-și freacă mâinile.
PSD-iștii i-au dat lui Bolojan o Românie cu deficit de 9,3% și primesc înapoi una cu 6%. Tot ce s-a economisit cu măsurile de austeritate îndurate de români va fi spoliat de cei care ne-au adus la faliment. E vechiul mod de operare al PSD-iștilor. Aruncă totul aer, apoi lasă un fraier să repare și să ia toate înjurăturile și deprecierea electorală. După care PSD reapare ca o mireasă virgină și ne privește afabil.
Grindeanu spune că PSD e pregătit să-și asume guvernarea. Da, îl știți, e ăla cu Ordonața 13, care-i lăsa să fure legal de la stat până-n 200.000 de lei. La aproape 10 ani distanță, același Grindeanu se jură că PSD vine la putere în baza unui program-beton de finanțare, termene și rezultate măsurabile. Adică, până acum ne-am jucat, am mai glumit, ne-am hârjonit, dar gata, la treabă, popor! Sau, cum ne spunea Nicușor Dan, de mâine, la muncă! La PSD-iști se gândea atunci, doar că nu știam noi, ăștia care l-am votat.
PSD-iștii s-au întâlnit în weekend la Sinaia. Aerul de munte face minuni dacă te plimbi cu limuzine de 200.000 de euro și bei whisky de 30 de ani. Curat socialiști! Așa au decis că România e înaintea intereselor de partid. O zice Grindeanu, iar ăsta se știe că nu minte. Sunt aceiași băieți care au adus România la aproape 10% deficit bugetar și au îndatorat-o extern la peste 60% din PIB. Când i s-a spus, liderul PSD ne-a transmis că-l doare în organul genital. Eu zic să nu ne facem griji, Grindeanu nu e ca Ciolacu. Absolut deloc. Pe el îl doare în alte alea.
– Advertisement –
Ilie Bolojan e pe picior de plecare. Cu el premier, România s-a salvat de la faliment. A făcut economii de zeci de miliarde de lei la cheltuielile statului, a salvat miliarde de euro din PNRR, țara are acum sute de kilometri de autostradă în plus. Bolojan și echipa lui au adus miliardele de euro din SAFE, pentru înarmare și salvarea industriei românești de armament. Toate astea le-au făcut în ciuda sabotajului sistematic ticluit de PSD. Dacă ar fi fost lăsat să guverneze până în 2028, Bolojan ne-ar fi adus la deficit de 3%, ar fi reformat companiile de stat și administrația locală.
Ce vor face PSD-iștii? Ce știu ei mai bine. Vor prăda banii din bugetul de stat, pe model Ciolacu. Deja Grindeanu ne spune: România are nevoie de un executiv care să oprească austeritatea, să protejeze veniturile populației și să sprijine producția românească. În traducere: vom mări irațional salarii și pensii (pentru voturi) și vom da bani publici la firmele de casă ale PSD.
Să ne pregătim pentru un deficit de 10%, în câteva luni, când vom fi mâncat deja patriotica scoarță de copac!
DE ACELAȘI AUTOR:
* Timișoara, după 36 de ani
* Jocul pervers al lui Nicușor
* Democrația? O amintire
* Lecția lui Bolojan
* De ce mai e liberă Șoșoacă?!
* Proiectul de țară al PSD: fură și fugi!
* Pro-occidentalul partid al bâtelor minerești
* O clică de nebuni conduce America
* Ne omoară nordișii
* Balaurii ăștia trei ne-au dat pe mâna Rusiei!
ALTE EDITORIALE:
GRIGORE CARTIANU: Rușii sunt aici
ADRIAN PAPAHAGI: Ne lipsește Evul Mediu
CRISTIAN GHINEA: CSM – un sindicat mafiot care a privatizat justiția
CRISTIAN PĂUN: Idioții RoExit
CLAUDIU NĂSUI: Argentina a reușit! Metoda Milei: nu crești taxele, ci scazi cheltuielile statului
BOGDAN GLĂVAN: Cărbune și picioare-n gard
SORIN BOCANCEA: Republica Sovietică Wireless
MIHAI RĂZVAN MORARU: Bătălia de la Călugăreni
VLADIMIR MUNTEANU: ”Putinizarea” Bisericii Ortodoxe Române – când aroganța deschide calea spre erezie și trădare de țară
DANA HERING: Guru la Pâncota
VITALIE COJOCARI: Cei trei D ai lui Nicușor D.
ANDREI COLȚEA: Anticiparea retroactivă: cum scufundăm topoare, atacăm cu barje și nu suspendăm președinți
VASILE POPOVICI: Cazul Fritz: cu poveștile nu se poate lupta!
DOINA DABIJA: Lupta pentru adevăr
FLORIN BURTA: Președintele e gol!
GHEORGHE POSTELNICU: Încotro, FCSB?
DANIEL UNCU: Ne-a amenințat și n-a fost încă expulzat?!
LIVIU POPESCU: ”Călin Georgescu” și ”Nicușor Dan” – două mari fenomene care au manipulat și contorsionat societatea
DANIEL BURZ: Craiova – laboratorul Mafiei PSD-AUR
GABRIEL CRAINICU: Rusia și China, pe aici nu se trece!
CRISTIAN HUBALI: Ortodoxia nucleară a lui Kirill
ALECU RENIȚĂ: Eroii fără statui
NICOLAE DABIJA: Cuvintele
CITIȚI ȘI:
* Cine va conduce Timișoara după ”execuția” lui Fritz. Înțelegere de principiu cu PNL: USR rămâne cu Timișoara, PNL – cu Sectorul 6
* Motorul franco-german a pornit mașinăria împotriva abuzului PSD-CCR-Savonea în ”cazul Fritz”. Șefii PPE și Renew cer Comisiei Europene să condiționeze banii acordați României prin PNRR de respectarea statului de drept și a legislației UE
* Vocea lucidă din BNR arată dezastrul în care ne aruncă PSD, AUR și sindicatele: ”o criză cum nu am mai văzut în ultima jumătate de secol” / ”va fi cu mult, mult mai rău decât în Grecia” / ”îngroparea economiei pentru cel puțin un deceniu” / ”scăderi dramatice de venituri, șomaj și inflație cu două cifre”
* Cum pot zdrobi USR și PNL dictatura PSD-CCR-Savonea. ”Amendamentul anti-Fritz” poate fi sfârșitul PSD. Dacă va pierde temporar mandatul de primar al Timișoarei, liderul USR are șanse mari să câștige România
* Claudiu Năsui – ministrul Economiei în Guvernul de la Chișinău! Deputatul USR a acceptat oferta imediat după ce a primit cetățenia Republicii Moldova
* A sunat Lia în draci… și s-a instaurat dictatura PSD-Savonea! Guvernul Bolojan și PNL sunt torpilate de o justiție mafiotizată
* VIDEO. Visul lui ”Căcărău”: ”Să scoatem țara din mâna acestor nenorociți de haștagi!”
* VIDEO. Fascism agresiv al lui Dan Puric într-o biserică din München: ”rasa superioară a românului”, ”gena superioară de român, care este impenetrabilă”
* VIDEO. O isterică trădată de prostie: Saviana Russu. Țipete, amenințări, gafe, minciuni și bădărănie în direct, în ”sâmbăta țaței agresive”
* Analiza grupelor din cupele europene la fotbal: suntem pe aceeași treaptă cu Andorra și Gibraltar, țări de sub 100.000 de locuitori! Ne depășesc Azerbaidjan, Armenia, Cipru, Slovenia, Bulgaria și Israel
– Advertisement –