Problema lui Crin Antonescu nu e că ar fi colaborat cu Securitatea (îl cred că nu a colaborat), ci că a colaborat și colaborează cu PSD, că a refondat partidul-stat, PSD-PNL.
Nu-mi place Crin Antonescu, dar nu-mi plac nici încercările necinstite de a-l transforma în turnător la Securitate. Îl cred că a dat doar declarații inofensive într-o anchetă de la care nu se putea sustrage.
România e împuțită și otrăvită de duhul necurat al Securității. Moștenitorii Securității (ofițeri sau colaboratori) au făcut averi și carieră politică. Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vîntu și alții ca ei au pervertit politica românească. Copiii securiștilor au ajuns miniștri, ambasadori, candidați la Președinție, ca Geoană. Securiști sub acoperire s-au prezentat ca salvatori ai nației: mă gândesc la Georgescu.
Îl cred pe Crin Antonescu că nu a colaborat cu Securitatea. N-are aerul. În anii ’80 era probabil un rebel cu părul lung, care detesta comunismul, nu un activist ambițios sau un turnător slinos.
– Advertisement –
Problema lui e că a colaborat ulterior, la maturitate, cu cei mai detestabili moștenitori ai Securității, cu principalii beneficiari ai corupției generate de ea, cu Voiculescu, Ponta, Mazăre, Dragnea, cu PSD în cea mai sinistră variantă a lui.
Să nu uităm contextul lui 2012: atunci s-au revoltat politicienii penali fiindcă DNA îi băga la închisoare pe capete. Sigur, era multă corupție și în jurul lui Băsescu, dar iată că acel președinte a avut curajul să pună în mișcare o mașinărie judiciară care a scos din circulație definitiv sau măcar pentru o vreme cei mai siniștri corupți și corupători din România: Voiculescu, Vîntu, Năstase, Mazăre, Fenechiu, Șereș, Vâlcov etc. Sigur, tăvălugul i-a atins apoi și pe oamenii lui Băsescu: Udrea, Pinalti, Florin Popescu etc.
Dar adevărul rămâne același: Băsescu a avut curajul să pornească marea curățenie în politică, chiar cu costuri personale, iar Crin Antonescu, Ponta și Voiculescu au încercat s-o oprească în 2012.
– Advertisement –
Atunci, în 2012, Crin Antonescu a fost de partea moștenitorilor Securității și a tartorilor corupției. Atunci, când partenerii occidentali au pus întrebări legitime, Crin Antonescu s-a răstit la Merkel, a scos steagul NATO de la Cotroceni, a declarat că se teme de Departamentul de Stat al SUA etc. Atunci a declarat că Dragnea și Ponta sunt cei mai buni prieteni ai lui.
O victorie a lui Călin Georgescu la prezidențiale ar fi fost o sinistră restaurație securisto-comunistă. Dar și victoria lui Antonescu tot o restaurație ar fi, sau măcar o revanșă a organizatorilor loviturii de stat eșuate din iulie 2012.
Oricum ai lua-o, Crin Antonescu președinte e o întoarcere în timp, o aberație. E consolidarea partidului stat PSD-PNL, dublată de creșterea extremei zise “suveraniste”, ca reacție la acest monolit.