România – tomberonul Europei! În Portul Agigea a fost descoperit un nou container cu gunoaie din Marea Britanie, implicate fiind aceleași firme ca și in cazurile de până acum.
În continuarea cercetărilor efectuate în cazul celor 25 de containere descoperite în terminalele din porturile Constanța și Constanța Sud – Agigea, ca și în terminalul din Chitila, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat marți, în terminalul din Portul Constanța Sud – Agigea, un nou container container cu deșeuri menajere.
Containerul apare în documente ca fiind expediat de aceeași firmă din Marea Britanie ca în cazurile precedente. Și firma românească importatoare este aceeași ca data trecută: o societate cu sediul și punctele de lucru aflate pe raza administrativă a municipiului București.
Prin urmare, o echipă formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Maritim-Portuară Constanța Sud – Agigea, comisari din cadrul Gărzii de Mediu și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a efectuat controlul fizic asupra mărfurilor din container.
Astfel, autoritățile abilitate în cauză au constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind „produse de uz casnic”, acestea erau, de fapt, deșeuri inutilizabile.
După efectuarea controlului, a fost luată măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României a produselor respective, fiind reintroduse în container, pentru a fi expediate în țara de origine.
În cauză, sunt cercetați, deja, doi cetățeni români, în vârstă de 36 și, respectiv, 33 de ani, plus un cetățean britanic, în vârstă de 34 de ani.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „export sau import de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală”.