Ponta despre „minciunile gogonate” de la Antena 3: „Nu am spus niciodată, nicăieri, că doamna Kovesi ar fi fost îndrăgostită de Ghiță!”

Written by

in

Un cititor ziaristii.com, Cezar Lupu, ne-a trimis dialogul pe care l-a avut azi-noapte cu Victor Ponta, pe pagina de Facebook a fostului premier. Ponta susține că n-a spus „niciodată, nicăieri, că doamna Kovesi ar fi fost îndrăgostită de Ghiță”, „e o minciună gogonată” a lui Gâdea.

Ponta îi reproșează cititorului: „Dvs. vă lăsați mințiți de ce vedeți la Antena 3”.

Joi seara, în emisiunea lui Mihai Gâdea, a fost redată o declarație ciudată și confuză a lui Victor Ponta, dată ca martor la Secția Specială (SS-Gestapo), în dosarul înscenat Laurei Codruța Kovesi.

„Inculpata Laura Codruța Kovesi se manifesta extrem de apropiată relație cu denunțătorul Sebastian Ghiță, astfel încât cu prilejul unei vizite private, Kovesi i s-a adresat: «Știe că îl iubește, dar dacă îl mai prind că vorbește cu aia (Elena Udrea) o să-l arestez și pe el, așa cum o să arestez și pe ea»”, ar fi declarat Ponta, declarație haotică, agramată, confuză, consemnată de un dobitoc de la SS-Gestapo.

În dialogul nocturn cu Cezar Lupu, Ponta susține cu totul altceva.

Dialogul Cezar Lupu – Victor Ponta

Cezar Lupu: De ce nu publicati și aici mizeria aceea, cum că doamna Kovesi ar fi fost îndragostită de ratatul ăla de Ghiță?! Pâna acum de ce nu ați vorbit despre asta?! Domnule Ponta, nu am fost niciodată pro-PSD, dar în ultima vreme, ca șef al altui partid, începusem să vă apreciez. M-am înșelat totuși, nu v-ați maturizat încă, sper să nu reveniți pe cai mari… niciodata!

Victor Ponta: Stimate domn, faptul că nu gândiți cu mintea dvs. și vă lăsați mințit de ce vedeți la Antena 3 este rușinea dvs., nu a mea! Nu am spus niciodată, nicăieri, că doamna Kovesi ar fi fost îndrăgostită de Ghiță! Este o minciună atât de gogonată, încât mă întreb dacă dvs. chiar vorbiți serios că ați crezut așa ceva?

Cezar Lupu: Nu m-ați nimerit, domnule Ponta! Eu nu mă uit deloc la Antenele lui Voiculescu! Tocmai citisem asta: https://evz.ro/udrea-sebastian-ghita-kovesi-relatie.html Ar trebui să dezmințiți minciunile care se vehiculează nu doar la Antene, ci și la postul prietenului dvs., Ghiță!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Aurica Cobuz, primărița PSD care scoate pantoful și-ți dă cu el în cap. „Măi, tu chiar vrei bătaie!”