Ruso-chino-sârbo-turcofilul Victor Ponta a produs un nou episod dizgrațios, de data asta la Istanbul, înaintea meciului de fotbal Turcia – România. Fostul președinte al PSD a pozat în mare patriot, cu tricoul galben al echipei României, dar sub acesta avea tricoul roșu al Turciei. Inclusiv mesajele transmise joi, în format text sau video, au arătat un Ponta indecis între Turcia și România.
Deputatul Victor Ponta (53 de ani), fost președinte al PSD (2010-2015) și fost prim-ministru al României (2012-2015), a fost prezent în tribunele stadionul „Beșiktaș Park” din Istanbul, la meciul de fotbal Turcia – România (1-0), din semifinalele barajului pentru Campionatul Mondial din acest an (11 iunie – 19 iulie), găzduit de SUA, Mexic și Canada.
Cu câteva ore înaintea partidei, politicianul a postat un videoclip pe paginile sale de pe rețelele sociale, în care părea că-i este greu să se decidă cu cine ține: cu România sau cu Turcia.
În imaginile publicate de Ponta apăreau un fular dedicat meciului de la Istanbul, precum și tricourile celor două combatante.
– Advertisement –
Ponta s-a exprimat într-un amestec lingvistic de română și turcă: „Ai, ai, ai, ai. Greu, greu, greu, greu. Bu akșam çok çok çok zor”. În traducere: „În seara asta e foarte, foarte, foarte greu”.

– Advertisement –
În cele din urmă, Ponta a ales tricoul României: „Dar totuși, în seara asta, bu akșam… Haydi!” („în seara asta”), exprimându-se mai mult în limba turcă, deși urmăritorii paginilor sale sunt români.
A fost, însă, doar o fățărnicie din interes electoral. În realitate, Ponta a rămas cu fundul în două luntrii: într-o fotografie postată pe Instagram, la InstaStory, politicianul a fost surprins purtând tricoul roșu al Turciei sub cel galben al României!

Mârlanul Ponta: „proști, hiene și «heringi»” / „«balele» de la gura lor”
Pe internet a urmat un val de critici. Victor Ponta a reacționat mârlănește pe Facebook: „Dacă ați văzut și filmul, și poza postată, atunci mesajul a fost clar (sigur, pentru cei care mă cunosc și pentru ceilalți oameni inteligenți)! Eu apreciez și țin foarte mult la Turcia, dar, de data aceasta, evident că am ținut cu România! Este un mesaj pentru oamenii inteligenți și pentru cei care apreciază și respectă alte popoare, de care ne leagă atâtea lucruri. De proști, de hiene și de «heringi», sincer, nu îmi pasă deloc; iar «balele» de la gura lor, când mă înjură, mă amuză foarte tare!”.
Fostul președinte Ion Iliescu i-a spus lui Ponta cârlan, dar limbajul acestuia este de mârlan.
Se poate spune că Ponta akiplerine hakaret etti (și-a jignit contestatarii), kirli konuştu (a vorbit murdar), kendisini eleştiren Rumenleri gücendirdi (i-a jignit pe românii care-l critică) – traducerea e făcută cu Google Translate, că nu toți ne turcim ca Ponta!
Când spune „heringi”, Ponta se referă la Dana Hering, o româncă stabilită în Suedia, foarte activă pe rețelele sociale și colaboratoare a site-ului Ziaristii.com.
„Spahiul” lui Erdogan: pasager de lux în avionul „sultanului”, operat la Istanbul, finanțat generos de firme turcești, proprietar de apartament pe Bosfor, promotor al marii moschei de la București
Când era prim-ministru, Victor Ponta a devenit un fel de spahiu al președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan. S-a întâlnit cu acesta la Ankara, în aprilie 2015.
În iunie 2015, Ponta a participat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene de la Baku, eveniment sportiv marginal, boicotat de liderii politici din Uniunea Europeană. În capitala Azerbaidjanului, Ponta s-a afişat alături de dictatorii Rusiei (Vladimir Putin) și Belarusului (Aleksandr Lukaşenko), precum și de președintele ne-democrat al Turciei (Recep Tayyip Erdogan).
De la Baku, Victor Ponta a zburat în Turcia cu aeronava prezidențială a lui Erdogan, pentru a fi operat la genunchi într-un spital din Istanbul.
Tot când era prim-ministru, Ponta încerca să accelereze construirea unei mari moschei în Complexul Romexpo – cea mai mare din estul Europei, așa cum îi promisese lui Erdogan. După demisia lui Ponta din noiembrie 2015, proiectul marii moschei de la București a fost abandonat.
Devenit „persoană particulară”, Victor Vorel Ponta a început să primească sume mari de la firme turcești, pentru „consultanță”. În plus, în declarația de avere i-a apărut un apartament la Istanbul (alături de unul în Dubai, Emiratele Arabe Unite)
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* A treia zi, al treilea comunicat: indicii de fraudă găsite de ANAF la clanul Păcuraru. Fiscul „mitraliază” Realitatea Plus cu informări publice
* Europarlamentar, fondator AUR: „Simion este ostaticul lui Maricel Păcuraru. AUR are nişte datorii groaznice faţă de Realitatea Plus”
* VIDEO. Cristoiu a ajuns cârpa Generalului Izmană! Anturaj georgist la lansare: ÎPS Teodosie, Voiculeț, Ghilezan, Alexandra Păcuraru
* Operațiunea „Guvernul USR” – diversiunea prin care PSD și „aripa PSD-istă” din PNL, ajutate de AUR, încearcă să păcălească electoratul încă o dată. Patru predicate toxice
* Posibilă alianță de dreapta pentru alegerile din 2028, gen Alianța DA din 2004. Discuții între PNL, USR și alte partide, pentru liste comune la locale și parlamentare
* PSD, prin ministrul Marinescu, sabotează grav justiția. Propunerile pentru procurorii-șefi – o „grenadă” trimisă lui Nicușor Dan. Oferta trebuie respinsă, iar procedura – reluată!
* VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”
* „Robert Mueller tocmai a murit. Bine, mă bucur că a murit”. Donald Trump, absolut sinistru la decesul procurorului care i-a anchetat legăturile cu Rusia
* Trădare gravă în UE: Ungaria „sifonează” informații sensibile către Rusia! Europa izolează țara condusă dictatorial de Viktor Orban
* Adio, Mondiale! Cele 4 luni în care FRF n-a făcut nimic pentru a reveni la spiritul „Naționalei de suflet”
EDITORIALE
– Advertisement –