Ponta a apucat să-l voteze pe Călin Georgescu în Qatar, înainte de anularea alegerilor! În țară mințea că-și anulează votul

PSD se află într-o situație penibilă: deși președintele său Marcel Ciolacu a anunțat miercuri că „o va sprijini” pe Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale, fostul președinte Victor Ponta (reprimit recent în partid) a votat vineri exact pe dos. După numai două zile!

Victor Viorel Ponta (52 de ani), fost prim-ministru în perioada 2012-2015, a profitat de faptul că procesul de votare în diaspora era programat să dureze trei zile (vineri – duminică), nu una singură ca în țară (duminică), și s-a grăbit să pună ștampila pe extremistul rusofil Călin Georgescu.

Ponta s-a grăbit să se laude pe Facebook, într-un stil agramat (corectat de noi): „Eu am fost la vot! Chiar dacă am fost degeaba; mi-am făcut datoria de cetățean al României! Am uitat însă că «România Lucrului Bine Făcut» a lui Klaus înseamnă că am ajuns în zona Venezuela”.

Ulterior, viitorul deputat PSD (a fost ales deja în Dâmbovița, urmează să-și preia mandatul) a adăugat un post-sciptum: „P. S. – Știam deja că se anulează alegerile – și normal că mi-am anulat votul, pentru că oricum nu mai conta! Dar am vrut să vad reacțiile! În fiecare zi învăț ceva – de 10 ani! De exemplu, că unii oameni consideră în 2024 că trebuie să te execute pentru că îndrăznești să votezi; chiar pot să ne execute pe toți care votăm?”.

– Advertisement –

S-a dus în Qatar, pe banii arabilor!

Ponta n-a spus în ce țară a votat, dar aveam să aflăm a doua zi (sâmbătă), dintr-o nouă postare pe Facebook: se afla în Qatar! Cică nu se putea șine Forumul de la Doha fără el…

În capitala Qatarului, Ponta s-a numărat printre cei 120 de români care au apucat să voteze la secția deschisă la Ambasada României din micuțul și bogatul stat din Golful Persic.

Dar și la această postare a fost nevoit să revină cu un post-scriptum (la fel de agramat!), pentru că oamenii l-au chestionat: pe ca bani a făcut deplasarea?!

– Advertisement –

Așa cum era de așteptat, pomanagiul huzurește prin Golf pe banii arabilor! N-a învățat nimic din scandalul din Parlamentul European, cu euro-deputați plimbați și omeniți de qatarioți, ca o șpagă preventivă…

Iar Ponta nu e o persoană privată: e consilierul onorific al prim-ministrului Marcel Ciolacu! În plus, e fost prim-ministru și proaspăt ales deputat în Parlamentul României.

Victor Ponta: „Particip în fiecare an la Doha Forum – un eveniment global la care politicieni, oameni de afaceri și reprezentanți ai societății civile dezbat cele mai importante teme de actualitate! (…) P. S. – În fiecare an, organizatorii acoperă costurile de drum și cazare; l-am informat pe premierul Ciolacu și acesta a fost de acord să particip; orice alte afirmații false și atacuri din presă mă fac doar să zâmbesc – sunt obișnuit și «vaccinat» cu toate acestea (…)”.

Românilor le spunea că-și anulează votul, britanicilor – că-l votează pe Georgescu, „la fel ca toți PSD-iștii”!

În privința felului în care a votat Victor Ponta, ne izbim din nou de un ghem de minciuni. „Mitomanul” de pe vremuri revine în forță!

PSD-istul zice: „Știam deja că se anulează alegerile – și normal că mi-am anulat votul, pentru că oricum nu mai conta! Dar am vrut să vad reacțiile!”.

Prima întrebare îți dă fiori: de unde știa Ponta că se anulează alegerile?! Are acces la Curtea Constituțională? Sau știa că șeful său, Ciolacu, a dat un ordin în aces sens Curții Constituționale? Mai e și varianta ca Ponta să mintă, cum îi e obiceiul. Dar, de data asta, mai grav ar fi să nu mintă!

Și dacă tot a votat, nu e greu de intuit în ce fel a făcut-o: evident că l-a votat pe Călin Georgescu, doar ne-a spus-o imediat după primul tur al prezidențialelor! Luni, 25 noiembrie, el trâmbița la România TV: „Călin Georgescu e un fel de Bentley, iar Elena Lasconi – un fel de ARO de Câmpulung”.

Ulterior, Ponta a început s-o scalde, pentru că a fost atenționat de la partid că-i aduce daune majore înaintea alegerilor parlamentare. Și a tăcut până pe 1 decembrie, dar după aceea a luat din nou viteză.

Marți, 3 decembrie, Ponta reamintea ritos că n-o va vota pe Elena Lasconi. Cu gândul la partid, n-a mai zis că-l votează pe Călin Georgescu, ci că și-ar putea anula votul. „Eu am spus că nu votez Elena Lasconi, nu am spus că votez cu cineva. (…) Pot să vă spun, în acest moment, cu cine nu votez. N-o să votez cu doamna Lasconi. Cu cine votez, dacă votez, o să vă spun duminică”, a tot scăldat-o Ponta. La insistenţele jurnalistului de la Digi 24, el a adăugat la fel de confuz: „Am spus foarte clar că nu votez cu doamna Lasconi! Am spus că dacă voi vota duminică, o să vă spun. Candidatul meu a fost Marcel Ciolacu, nu este pe listă”.

Dar, surpriză: a doua zi, pe 4 decembrie, într-un interviu pentru „Financial Times”, Ponta a declarat clar, cu subiect și predicat, că va vota pentru Călin Georgescu, „la fel ca toți PSD-iștii”! N-a lăsat loc de dubiu, ba chiar a generalizat asupra întregului PSD: toată lumea îl voteză pe Călin Georgescu!

Ca să-i convingă pe cititorii „Financial Times” – publicație cu impact în multe țări ale lumii – că Georgescu nu e deloc un pericol, Ponta le-a spus jurnaliștilor britanici că acesta nu va scoate România de pe calea pro-occidentală. PSD-istul a calificat aceste acuzații aduse candidatului putinist drept „propagandă”.

Că Ponta a votar cu Georgescu – nu există dubii. Logica spune că dacă ar fi vrut să nu voteze cu niciunul dintre candidați, el nu mergea la vot. Dar nu numai că a fost, ci s-a și grăbit să voteze încă de vineri, deși o putea face și sâmbătă, și duminică!

 

Ponta, printre cei 53.675 de români care au apucat să voteze la turul 2, înainte de a fi anulat

Votarea în diaspora s-a oprit vineri, în jurul ore 18.00 (ora României), la trei ore după decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale.

Până la momentul închiserii secțiilor de votare din diaspora, apucaseră să voteze 53.675 de români, dintre care 50.647 la secțiile de votare, iar 3.028 prin corespondență.

Potrivit datelor disponibile pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP) privind prezenţa la vot în secţiile din străinătate, până la ora 15.00 votaseră 33.001 persoane, dintre care 29.973 pe listele suplimentare (la secțiile de votare) și 3.028 prin corespondență.

Alți 20.674 de români au votat între orele 15.00 (când a fost anunțată decizia CCR) și 18.00 (când au fost închise secțiile de votare din diaspora). Toate persoanele care au votat în cele trei ore au făcut-o pe listele suplimentare, la secțiile de votare.

Cei mai mulți români au apucat să voteze în Republica Moldova (9.016), Spania (8.823), Germania (6.936), Italia (6.333), Marea Britanie (6.270), Franța (2.328), Austra (1.770), Belgia (1.640) și Olanda (1.191). În SUA și Canada nu se deschiseseră secțiile de votare.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Poliția dă iama în rețeaua lui Călin Georgescu: percheziții la „marele donator” Bogdan Peșchir + „umflarea” unor „mercenari de TikTok”

* A treia nucleară a CCR: alegerile prezidențiale au fost anulate! Vom vota șeful statului în luna martie. Marele beneficiar: Marcel Ciolacu

* VIDEO. Iohannis ne anunță că rămâne la Cotroceni încă 3-4 luni, deși legea nu-i permite! „Eu rămân în mandat până va fi ales un nou președinte”

* „Țara este sub asediu. Suveranitatea ne-a fost grav încălcată de regimul fascist de la Kremlin, în complicitate cu un trădător de țară, Călin Georgescu”

* Rusia pregătea atacuri teroriste în România folosind un columbian, pe modelul Carlos Șacalul din vremea comunismului. Agentul Moscovei a fost prins de DIICOT, SRI și Poliție și e judecat în stare de arest

* Călin Georgescu a mers la Tucă însoțit de sfetnicul său neo-legionar, Eugen Sechila, mare admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu

* Radiografia unui impostor: Călin Georgescu. Valuri de dezmințiri după ce șarlatanul și-a inventat o biografie falsă. N-a făcut parte din Clubul de la Roma, n-a fost director la ONU, nu l-a recomandat Malița, iar mătușa sa n-a lucrat pentru Nicolae Iorga!

* Diaspora vest-europeană a trădat: 56% pentru extremiști, 62% după redistribuire! În Italia și Spania: 68%, cu podiumul confiscat de „suveraniști”

* ANALIZĂ. Bulgarizarea României: de ce nu se poate face un Guvern funcțional. Iohannis, PSD/PNL, serviciile și Rusia au reușit dinamitarea țării

* Rareș Bogdan, „zburat” de Bolojan și din funcția de șef al PNL Diaspora! Măscăriciul lui Iohannis a scos PNL de pe buletinul de vot de la Camera Deputaților, pentru că n-a pus nicio femeie printre candidați!

EDITORIALE: