„PNL e deja izolat, puterea e la PSD. De fapt, alianța este între PSD și președinte, nu între PSD și PNL”. Fost șef al liberalilor: PSD va rămâne singur la guvernare

Written by

in

PNL a fost deja izolat, în noua coaliție, prin alianța pe care PSD și UDMR au făcut-o, astfel că în actualul Guvern Ciucă puterea e la social-democrați, deși aparent liberalii ar avea și ei un cuvânt de spus, este analiza politică dură făcută marți seara de Valeriu Stoica. Experimentatul fost președinte al PNL a mai afirmat, în emisiunea „Talk News“, de la Profit TV, că se așteaptă ca PSD să rămână în final singur la guvernare până în 2024, liberalii urmând să fie cei îndepărtați din Executiv în cazul unei rupturi.

Valeriu Stoica a explicat în detaliu, pentru publicul larg, cum s-au așezat raporturile de putere în noua alianță, unde PNL a fost redus, practic, la un rol minor, deoarece coaliția s-a făcut, de fapt, între președintele Iohannis și PSD, nu între PNL și PSD.

„Este Ministerul de Interne al PNL? Sunt Ministerele Justiției și Educației ale PNL? Este premierul al PNL? Mă îndoiesc. PNL are foarte puțin”

Problema PNL-ului este că, încă de la negocieri, s-a trezit cu o alianță a celorlalți doi parteneri de guvernare împotriva liberalilor, spune Valeriu Stoica, preluat de News.ro: „Când sunt trei actori, doi se aliază împotriva celui de-al treilea. Dacă PNL şi UDMR s-ar alia, ar putea să domine PSD, dar alianţa s-a făcut deja între PSD şi UDMR, după cum s-au negociat portofoliile: Deci PNL este deja izolat, alianţa este deja făcută“.

Avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept din București, Valeriu Stoica (68 de ani) s-a înscris în PNL în 1990, a fost vicepreședintele partidului în perioada 1997-2001 și președinte între februarie 2001 și august 2002. El și-a continuat analiza arătând că liberalii nu au, de fapt, nimic în actualul Guvern.

Punctul de plecare al demonstrației a fost o întrebare retorică: „Mai este PNL la guvernare?”. Apoi a pornit analiza: „Să vedem ce ministere are PNL. La prima vedere, are câteva. Este Ministerul de Interne al PNL? De când există, din ‘90 şi până astăzi, acest minister este al preşedintelui, şi ministrul este numit prin acordul preşedintelui. Este Ministerul Justiţiei al PNL? Esre Ministerul Educaţiei al PNL? Este premierul al PNL? Iarăşi mă îndoiesc. (…) Alianţa nu este între PNL şi PSD ci între preşedintele Iohannis şi PSD, PNL are foarte puţin“.

„Nu cred că după 2023 va mai fi coaliția”

Valeriu Stoica a ajuns și la scandaloasa numire a penalului Marian Neacșu, condamnat la închisoare cu suspendare pe 6 luni în 2016, și totuși numit de PSD în postul-cheie de secretar general al Guvernului Ciucă: „Rezultă că PSD poate să facă ce doreşte, nimeni nu s-a putut opune, nici PNL, nici preşedinte. Puterea în acest Guvern este a PSD, chiar dacă premierul este al PNL. În realitate, jocurile vor fi făcute de PSD în această guvernare“.

Verdictul dur este că, în acest moment, manevrele lui Iohannis nu doar că au readus PSD la guvernare, dar i-au și dat prim-planul acestui partid care, spune Valeriu Stoica, va rămâne la putere până în 2024 chiar dacă PNL ar provoca o ruptură. Dacă această coaliție se va rupe la un moment dat, atunci liberalii vor fi cei care vor fi siliți să plece, iar PSD va rămâne în Guvern, indiferent de formula în care va continua. Valeriu Stoica face și o predicție: „Nu cred că după 2023 va mai fi coaliția”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Buzăianu în fața judecătorilor: „Radu Budeanu mi-a zis că «se duce să ducă mortul», adică pachetul cu bani, la sediul PDL”. Budeanu are Cancan, Gândul și ProSport

* A fost prins hoțul care i-a furat portofelul reporterei RTV la Alba Iulia: activist AUR din Bacău, adus de partid să participe la „marșul Unirii”

* Pensiile speciale pentru primari au fost amânate încă un an, după ce PSD și PNL au explicat cât sunt de necesare. Crize la Antena 3: „Terminați cu populismele, primarii au pensii mici!”

* Bomba cu ceas pusă de Firea sub București: de la 1 martie, PUZ-urile criminale emise de fosta primăriță vor permite blocuri de 30 de etaje pe spațiile verzi

* Influent ziar elvețian despre Kovesi: „Această femeie hotărâtă a condus DNA până a fost alungată de post-comuniștii aflați la putere”

* Dragnea s-a despărțit de „nepoțica” Irina, dar a rămas cu feciorelnicul Codrin. Lacheul ar fi lucrat pe partea de gelozie

* Alertă: tulpina Omicron a ajuns și în România! Au adus-o din Africa de Sud o brașoveancă și un vasluian

* Încă un caz de factură aberantă la energie electrică. Furnizorul dă vina pe o „eroare de sistem”

* Planul invaziei ruse: capturarea a două treimi din Ucraina, inclusiv capitala Kiev! Trupele lui Putin ar veni până la granița cu România

* Ministrul Romașcanu a abuzat de imunitatea parlamentară pentru a nu deschide portbagajul mașinii, la un control de rutină al Poliției

* VIDEO. Satiră usturătoare a lui Oreste la adresa lui Rareș Bogdan: „S-a transformat într-un broscoi fără rușine” / „Când te urâțești la suflet, degeaba pui ruj roz” / „Prea mică satira politică pentru un prea mare mincinos!”

* Cei 5 deputați PNL care au votat-o pe avocata interlopilor la șefia Comisiei juridice din Parlament. Au mai contribuit: PSD – 7, UDMR – 2, Minorități – 1

* Ce avere are Marian Neacșu, noul secretar general al Guvernului. Cum încasa peste 900 de lei salariu pe zi

* „Gherila internetului” l-a împins pe un celebru medic pediatru la o decizie dureroasă. Reacții impresionante ale altor medici

* SERIAL (12). „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova