PNL dă semne tot mai clare că se îndreaptă spre „o majoritate solidă“ cu PSD. Foarte probabil, tot Nicolae Ciucă va fi desemnat premier

Written by

in

PNL dă semne tot mai evidente că se îndreaptă spre PSD după ce, luni seara, Nicolae Ciucă și-a depus mandatul de premier desemnat. Surse liberale au indicat pentru G4Media faptul că gestul generalului este doar o modalitate de a câștiga timp pentru negocieri conform cu noua decizie luată de PNL – flexibilizarea poziției și „începerea negocierilor cu toate partidele, mai puțin AUR, pentru formarea unei majorități“.

Deși cererile din teritoriu sunt pentru o refacere a Coaliției cu USR, în conformitate cu promisiunile din campania electorală de anul trecut și cu programul de reforme asumat în fața electoratului, semnele sunt clare – liderii PNL și președintele Klaus Iohannis trag spre PSD. Generalul Nicolae Ciucă ar fi înclinat tot spre o înțelegere cu USR, însă acesta va asculta de ceea ce dictează conducerea partidului. El va primi mandat pentru formarea unei coaliții care să susțină Guvernul său în Parlament, conform celor discutate luni.

Florin Roman, deputat PNL, a declarat că partidul are nevoie de o „majoritate solidă“ în Parlament, iar o eventuală coaliție PNL – USR – UDMR ar fi „la limită“. În acest moment, prin retragerea celor 14 parlamentari ai facțiunii Orban din grupul parlamentar liberal, o eventuală coaliție PNL – USR – UDMR n-ar mai avea asigurată majoritatea în Parlament.

După toate probabilitățile, președintele Klaus Iohannis îl va nominaliza tot pe Nicolae Ciucă să formeze Guvernul. Prin stratagema cu depunerea mandatului de luni, se evită termenul-limită de miercuri, când era obligatoriu, conform Constituției, să se voteze în Parlament propunerea de Executiv cu Nicolae Ciucă premier.

Președintele Iohannis a rămas pe poziții, la fel ca și președintele PNL, Florin Cîțu: amândoi preferă o coaliție cu PSD uneia cu USR. Șeful statului și premierul demis nutresc în continuare resentimente foarte puternice față de fostul membru al coaliției.

Social-democrații obțin astfel ceea ce au vrut – săptămâna trecută, au solicitat intrarea la guvernare, cerând 7 din cele 14 ministere. PSD vrea Justiția, Sănătatea, Finanțele, Fondurile Europene – pe scurt, ceea ce a interesat acest partid dintotdeauna, controlul asupra sistemului judiciar și asupra resurselor financiare ale țării.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Generalul Ciucă a capitulat! Și-a depus mandatul de premier desemnat, așa cum i-a cerut partidul. PNL va negocia, în sfârșit, un guvern majoritar

* DOCUMENT. Se ridică PNL! Prima filială județeană care-l înfruntă pe Cîțu și cere oficial refacerea majorității alături de USR și UDMR

* „Gruparea Orban” a ajuns la 14 parlamentari. PNL-Cîțu și-a pierdut deja 10,5% din forța parlamentară

* Cîțu pare să fi lansat o minciună îngrozitoare: „Acea noapte în care am fost acolo”, adică în clubul Colectiv, în momentul tragediei. După toate indiciile, n-a fost

* De ce n-a venit Iohannis să comemoreze 6 ani de la tragedia „Colectiv“: juca golf la Pianu de Jos

* Orban: „Mă voi implica cu toată forţa într-un referendum de demitere a lui Iohannis. Cred că nu-și termină mandatul“

* VIDEO. CTP: „Klaus Iohannis a dezertat din funcția de președinte” / „PNL probează costume de nuntă și are de mers la o înmormântare” / „PNL nu-și va mai reveni niciodată din lovitura de leucă aplicată în ceafă de Klaus Iohannis la Congres”

* A murit Doru Dinu Glăvan, creatorul mega-escrocheriei „pensii speciale pentru anumiți ziariști și pseudo-ziariști”

* Drulă: „La minister am avut o echipă care s-a ocupat de trimis documente la DNA. Ne-au cerut foarte multe”

* Un viceprimar din Vaslui, fost vameș, a păcălit legea, nu însă și moartea. „Vaccinat” doar pe hârtie, a fost ucis de Covid la 43 de ani