S-a dus și traseista Lavinia Șandru să-și facă poze în piață, „la tarabă”, cu „produse românești”. Ea vorbește deja „din postura de Președinte al României”!

Aflată la al patrulea partid (PUSL) și la al patrulea patron politic (Dan Voiculescu), Lavinia Șandru își face poze lângă tarabele din piețe, convinsă că așa va ajunge președinta României. De fapt, ea e ca și aleasă, scrutinul din 4/18 mai e o formalitate, ne asigură fosta soție a mega-coruptului Darius Vâlcov.

Biroul de presă al anunțatei candidate a PUSL la Președinția României, Lavinia Șandru (50 de ani), a anunțat miercuri o veste cutremurătoare pentru națiune: fosta nevastă a pușcăriașului Darius Vâlcov a făcut o vizită în județul Călărași!

Mai mult: a întâlnit acolo doi producători locali – „unul specializat în producția de lapte și altul în cultivarea legumelor în solarii”, așa cum scre în comunicatul PUSL.

Aflăm, din același document de certă valoare istorică – un fel de papirus sumerian, varianta online – că Lavinia Șandru „și-a reafirmat angajamentul de a sprijini producătorii locali”. E ziua norocoasă a călărășenilor. Acum, oamenii ăia pot sta liniștiți: problemele lor sunt ca și rezolvate, din moment ce trimisa specială a Varanului în județul dunărean „și-a reafirmat angajamentul”. Tremură mafiile locale în fața unui asemenea angajament!

– Advertisement –

Dar Madame Șandru are și certe calități de războinică, folosind apăsat termenii „voi lupta” (împotriva piedicilor puse producătorilor locali de statul român) și „o să mă lupt” (să anulez toate piedicile văzute și nevăzute).

În lupta ei, fosta Vâlcoavă nu va fi doar ambasadoarea extraordinară și plenipotențiară a lui Dan Voiculescu, patronul securist al PUSL, ci chiar șefa statului, cocoțată ca găina pe cotețul de la Cotroceni! Căci zice așa: „Din postura de Președinte al României, al României Reale, o să mă lupt…”

Ideea e reiterată de autorul anonim al comunicatului, mai la vale: „Lavinia Șandru a subliniat că, în calitate de Președinte, se va angaja să elimine aceste bariere…”

– Advertisement –

Gata, avem președinte! Nici nu mai facem alegeri, n-are rost. Ne-a rezolvat Varanul și de data asta…

Lavinia Șandru este o traseistă reputată. Ea a trecut deja prin patru partide: PD (2001-2005), PIN (2005-2011), UNPR (2011-2013) și PUSL (de câțiva ani). Ca raportare la liderii de partid, Lavinia Șandru a „evoluat” în ultimii 24 de ani pe „traseul” Traian Băsescu – Cozmin Gușă – Gabriel Oprea – Dan Voiculescu.

Anula trecut, Lavinia Șandru a candidat pentru un loc în Parlament, dar a înregistrat un eșec rușinos. Deși a ocupat locul 1 pe lista PSD pentru Senat în județul Sibiu („parașutată” acolo de PUSL), Șandru n-a obținut mandatul parlamentar, pentru că PSD a ocupat abia locul 4 în Sibiu, cu 14,08%, după PNL (18,86%), AUR (16,97%) și USR (16,74%). Astfel, în Senat au ajuns Nicolae Neagu (PNL), Luminița Păucean-Fernandez (AUR) și Ruxandra Cibu Deaconu (USR).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Revanșa: lovitura de grație pentru Iohannis a venit, până la urmă, de la USR, partidul pe care președintele îl urăște de moarte și pe care Sistemul a încercat tot timpul să-l distrugă

* Puciul ratat din PNL: tabăra iohannistă din partid ar fi încercat să-l dea jos pe Bolojan de la conducerea Senatului, cu ajutorul extremiștilor, pentru ca președinte interimar al României să ajungă PSD-istul Ciprian Șerban

* Elena Lasconi a descoperit „sabotoarea” din USR: Clotilde Armand! Vrea s-o excludă din partid, după ce 81,8% dintre membrii USR Sector 1 s-au pronunțat în favoarea susținerii lui Nicușor Dan

* Cei patru fruntași PSD care au poluat Parlamentul cu o toxină: Laura Vicol. Cei 5 PNL-iști care au ajutat la instalarea acesteia la șefia Comisiei juridice

* Gândire de „ciorbar” a unui lider PNL: „S-o împușcăm pe Laura Vicol pentru că câștiga bani și trăia pe picior mare! Era modul ei de viață și o făcea cu banii ei!”. PSD-ista își plătea chiar și operațiile estetice cu banii Nordis

* Concesiune cu dedicație de la fina Olguța pentru nașa Larisa. Cum e batjocorit Parcul Romanescu de clanul PSD Craiova

* Guvernare primitivă: Ciolacu a împărțit ca vătafu’ 13 miliarde de euro, în campaniile electorale din 2024

* Istoricul Armand Goșu: „Călin Georgescu este reprezentantul celei mai sinistre părți a Sistemului românesc. Provine din Securitate, din burta Sistemului, din zona nereformată a serviciilor secrete! Pe linie de SIE“

* VIDEO. Severin amenință cu Rusia: „Salvați-vă pielea! Vă asumați riscuri personale” / „Ceasul dezastrului ticăie pentru fiecare dintre voi!” / Putinistul așteaptă o „contralovitură” rusească în România

* Efectul „nebuniei Trump“: liderii UE au decis să transforme Europa într-o superputere militară și accelerează crearea Statelor Unite ale Europei