Parlamentul European cere Rusiei să returneze integral tezaurul furat României. Incredibila poveste a bunurilor în valoare de peste 11,5 miliarde dolari

Written by

in

Membrii Parlamentului European au cerut joi dimineață Rusiei, într-o dezbatere, să returneze României integral tezaurul trimis spre păstrare la Moscova în 1917. Eurodeputații au cerut Comisiei Europene și tuturor instituțiilor UE să facă toate demersurile posibile pentru a sprijini acțiunea.

Este pentru prima oară când acest subiect, al tezaurului furat de Rusia românilor, este dezbătut în Parlamentul European.

La acțiune a participat și Elisa Ferreira, comisar european pentru coeziune și reforme, care a spus că-l reprezintă și pe Josep Borrell, Înaltul Reprezentant UE pentru politică externă și de securitate. Elisa Ferreira a menționat că „aţi invitat Comisia Europeană să vorbească în legătură cu returnarea tezaurului naţional al României de către Rusia. Tezaurul a fost transferat imperiului ţarist pentru a fi protejat, însă nu a fost returnat niciodată în întregime României, nici de URSS, nici de Federaţia Rusă. Uniunea Europeană e pregătită să sprijine autorităţile române în recuperarea integrală a tezaurului dacă acestea o vor solicita”. Aceasta a adăugat însă că „războiul nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei a dus la suspendarea mecanismelor de cooperare“ cu Moscova.

Povestea tezaurului confiscat de ruși este mai puțin cunoscută, deși despre fapta în sine știe cam toată lumea în România. În banii actuali, aurul și bijuteriile luate României ar valora circa 11,5 miliarde de dolari.

– Advertisement –

Rusia – pe atunci condusă de țarul Nicolae al II-lea – a pus prima oară ochii pe tezaur în toamna lui 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial. Atunci a venit la București prima sugestie a guvernului țarist ca tezaurul să fie trimis „spre păstrare“ acolo. Premierul Ionel Brătianu a refuzat.

În august 1916, când s-a semnat convenția secretă ca România să intre în război de partea Antantei, reprezentantul Rusiei a readus brusc în discuție tezaurul, solicitând din nou să fie trimis în Imperiul Țarist. Premierul Brătianu a refuzat din nou categoric, spunând că discuția e „inoportună“.

În decembrie 1916, după ce România – nesusținută militar de Rusia – s-a prăbușit, iar administrația s-a retras în Moldova din calea forțelor germano-austro-ungaro-bulgaro-turce, rușii au profitat de poziția dificilă a țării noastre și, de data asta, au somat de-a dreptul Guvernul ca să treacă „fără întârziere transferarea aurului românesc în Rusia“.

– Advertisement –

Silit de criza teribilă în care se afla și confruntat cu realitatea că rușii au în Moldova 1.000.000 de soldați, premierul Brătianu cedează și în decembrie 1916 un prim transport cu tezaurul românesc pleacă spre Moscova. E vorba de obiecte în valoare de 314.580.456 lei-aur, la care se adaugă bijuteriile familiei regale în valoare de 7.000.000 lei-aur.

Rușii vor continua presiunile și, în iulie 1917, profitând de situația foarte grea de pe front, unde forțele germano-austro-ungare se pregăteau de marile ofensive de la Mărășești și Oituz, vor determina Guvernul român să trimită la Moscova și al doilea transport cu tezaurul rămas, în valoare de 1.594.836.721,09 lei-aur.

După ce au obținut ce-și propuseseră, adică acapararea tezaurului, rușii le-au cerut românilor să abandoneze complet Moldova și să se retragă la Herson sau chiar în Caucaz. Această ultimă pretenție a fost refuzată ferm.

În toamna lui 1917, după lovitura de stat dată de bolșevici, la putere au venit Lenin și Troțki, care n-au mai vrut să returneze tezaurul.

De aici a început o dispută diplomatică ajunsă azi la 107 ani vechime.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Comisia Europeană a blocat și a treia tranșă din banii PNRR. 2,7 miliarde de euro sunr „în aer” din cauza refuzului Guvernului PSD-PNL de a face reforme

* Dovada speculațiilor pe bursă după ce Ciolacu a anunțat mincinos că România pierde procesul pentru Roșia Montană. Năsui: „Numărul tranzacțiilor a crescut de la 20.000 de acțiuni la peste 1.000.000”

* Panică în coaliția PSD-PNL: „Domnul Nicușor stă incredibil de bine în sondaje” / „57% din electoratul PNL ar vota cu Nicușor Dan dacă Firea e candidat comun PSD-PNL“

* VIDEO. Comasarea alegerilor „e aproape o lovitură de stat!” / „Aranjament între familii de mafioți care nu vor decât să rămână la putere, adică la decizie și resurse“ – profesorul Dumitru Borțun!

* Faraonul: RAAPPS îi pregătește pe furiș lui Iohannis o vilă de 9 milioane de euro în centrul Capitalei, pe Bulevardul Aviatorilor! A șaptea casă a președintelui venit de la Sibiu

* Se alege praful de „Polul Suveranist”! Alianța AUR se destramă înainte de alegeri. Trei partide „frățești” se consideră înșelate de George Simion, la șoșocari e „război civil”

* Rușii au plătit sute de indivizi din Basarabia să participe alături de AUR la protestul anti-UE de la București! 200 au fost blocați de poliția din Republica Moldova, dar alții au ajuns și au provocat violențe la Romexpo

* VIDEO. Șoșoacă și-a pus poalele-n cap și față de polițiștii care au prins-o conducând cu 110 km/oră, deși limita era de 40 km/oră. Urlătoarea amenință că-și face campanie cu avionul și elicopterul. Nu mai are nici Șoșocul, să-i fie șofer… Ultima soluție: Lazarus!

* Fosta directoare a TVR aplaudă posibila revenire în televiziunea publică a bătăușului Olaianos! Acesta a câștigat „prima repriză” în procesul cu TVR

* Strategia lui Putin după ce va fi reales: exportarea haosului, intensificarea ofensivei contra Occidentului, pregătiri pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Hackerii i-au aflat intențiile

– Advertisement –